Misterul din spatele primului asasinat politic din România. De ce n-a fost găsit niciodată ucigaşul lui Barbu Catargiu
Premierul Barbu Catargiu a murit împuşcat, în plină stradă, în iunie 1862. 200 de arestări au fost făcute în zilele de după asasinat. Ucigaşul premierului nu a fost descoperit însă niciodată. Ancheta s-a clasat la scurt timp după crimă, sporind misterul din spatele acestei poveşti.
Barbu Catargiu a fost numit prim-ministru al României la data de 22 ianuarie 1862, în primul Guvern unit după întregirea României. Conservatorul Catargiu şi-a câştigat antipatia liberalilor, după poziţia sa în privinţa reformei agrare. Catargiu a venit în faţa Parlamentului cu un proiect de lege agrară care propunea "a pune la dispoziţia tuturor ţăranilor părţi de pământ cu preţuri cuviincioase", asta în condiţiile în care majoritatea membrilor din Adunare erau mari proprietari.
Barbu Catargiu
În 1862 conflictul dintre liberali şi conservatori pe tema reformei agrare a atins cote maxime. Speriaţi că reforma lui Cuza se va poticni în faţa opoziţiei conservatorilor care aveau majoritate, liberalii au demarat campanii violente în presă cu scopul de a submina puterea conservatorilor care se pregăteau să voteze legea agrară.
Se spune că, în contextul ameninţărilor venite din tabăra adversă, Catargiu a avut premoniţia morţii. "Pacea, domnilor, pacea şi odihna sunt scăparea ţării, şi voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării!", spunea premierul cu puţin timp înainte să fie ucis. Împuşcat pe dealul Mitropoliei Pe 8 iunie 1862, primul ministru a părăsit clădirea Adunării pentru a pleca acasă. În mod ciudat, nu şi-a găsit cupeul închis la scară şi a fost invitat de prefectul poliţiei Bucureşti, Nicolae Bibescu, să urce în trăsura sa deschisă. Când trăsura a ajuns sub clopotniţa Mitropoliei s-au auzit două focuri de armă. Un glonţ l-a lovit pe Barbu Catargiu în cap, premierul murind instant. Celălalt glonţ a a trecut pe la urechea lui Nicolae Bibescu, fără ca acesta să fie rănit.
Criminalul a dispărut imediat, iar la locul faptei a fost găsit un pistol ruginit. Caii de la trăsură, speriaţi de zgomotul împuşcăturii, au luat-o la galop şi au mai înaintat sute de metri până când au putut fi opriţi. Odată trăsura oprită, s-a constat decesul premierului. După declaraţiile unui martor de la faţa locului, pe Catargiu l-ar fi împuşcat ”un individ blond, cu cioc, ciupit de vărsat, îmbrăcat nemţeşte, cu pălărie de paie cu borduri negre”.
A fost indicat Dimitrie Dunca, un liberal exaltat pe seama căruia s-a pus într-o primă fază asasinarea lui Catargiu. “Şi pentru că, din informaţiile ce am luat, acel individ este peste măsură exaltat în ideile sale politice, bănuiesc că el poate fi făptuitorul”, scria prefectul de Ialomiţa, cel care l-a indicat după descrierea martorului ca prezumtiv asasin pe Dunca. Dimitrie Dunca nu a putut fi găsit şi nu a fost interogat. Prefectul Poliţiei, Nicolae Bibescu, singura persoană care se afla cu Catargiu în momentul morţii, s-a numărat şi el printre suspecţi. Unii martori ar fi susţinut că Bibescu ar fi putut să îl împuşte el însuşi pe Catargiu, cînd trăsura a trecut pe sub clopotniţă. Ca şef al poliţie, Bibescu s-a ocupat de ancheta care nu a condus la niciun suspect concret. 200 de arestări şi niciun condamnat 200 de arestări a operat poliţia în urma asasinării lui Catargiu, însă nicio arestare n-a condus la adevăratul ucigaş al premierului. Povestea unuia dintre suspecţi a sporit şi mai mult misterul asasinatului lui Catargiu. Gheorghe Bogati, o figură cunoscută în lumea interlopă a Bucureştiului, s-a aflat pe lista suspecţilor. La data asasinatului Bogati era un cerşetor, informator al poliţiei Capitalei, un personaj rău-famat, fără nicio pregătire. Interogat de Poliţie, Bogati ar fi dat, se pare, declaraţii contradictorii, dar nu a fost pus sub acuzare. La scurt timp după asasinat, când ancheta era deja închisă, Bogati a fost numit inspector silvic, prin decizia lui Al. I Cuza. Numirea a ridicat mari semne de întrebare şi suspiciuni. Istoricul Alexandru Lapedatu a susţinut în studiile sale că asasinul lui Barbu Catargiu ar fi fost unul plătit, în persoana lui Gheorghe Bogati.
"La 1862, Bogati se găsea în Bucuresti, ducând o existenţa imundă. Trăia în mizerie, dormind prin grădinile de la vale de Schitu Măgureanu şi întreţinându-se în casele de toleranţă", scrie Lapedatu.
Potrivit istoricului, pentru crima făcută la comandă, Bogati ar fi fost răsplătit cu postul de slujbaş la stat. Se spune că, spre finalul vieţii, emigrat în zona Ardealului, Bogati s-ar fi recomandat cu mândrie drept ”asasinul lui Catargiu”. Cel mai scandalos scenariu legat de asasinarea lui Catargiu speculează implicarea lui Cuza în presupusul complot care a vizat uciderea premierului. Ancheta s-a închis la scurtă vreme după asasinat, dosarul fiind clasat cu autor necunoscut, iar ucigaşul nu a fost prins niciodată, moartea lui Catargiu rămânând învăluită în mister.