Locul Bucovinei în geneza Planului Barbarossa

Aproape de necrezut este locul ocupat de Bucovina, mai exact de revendicarea acestei provincii de către Uniunea Sovietică, în iunie 1940 - mai întâi a întregii Bucovine (comunicată doar Reichului), apoi numai a părții sale de nord (comunicată atât la Berlin, cât și la București) - în decizia lui Hitler de a ataca URSS, un an mai târziu.

Foarte puțini sunt istoricii care au deslușit componenta bucovineană în procesul decizional al lui Hitler privind Operațiunea „Barbarossa“ (războiul împotriva URSS; Planul „Barbarossa“, cuprins în Directiva nr. 21, a fost semnat de Hitler la 18 decembrie 1940). Deși documentele aflate la dispoziția cercetătorilor sunt foarte clare în această privință, probabil că provincia românească a părut o miză prea neînsemnată pentru a fi luată în considerație. Și totuși…

Formulare neclară

Articolul 3 al Protocolului adițional secret ce însoțea Pactul Molotov- Ribbentrop (23 august 1939) avea o formulare neclară. El suna astfel: „În privința sud-estului Europei, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germană declară totalul dezinteres politic pentru aceste regiuni“. Ceea ce izbește la prima vedere/ lectură este că, după Basarabia, urmează un plural: „aceste regiuni” (pentru a înlătura o aparentă inadvertență, unele traduceri apărute la noi, modifică textul: „această regiune“!). În ambele variante - germană și rusă - figurează pluralul. Cum se explică o formulare, care - să recunoaștem - nu strălucește prin claritate?

Când s-a încheiat Pactul Molotov- Ribbentrop - în fapt Tratatul germano-sovietic de neagresiune, însoțit de Protocolul adițional secret -, atenția ambelor părți era îndreptată asupra Poloniei, unde urmau să înceapă operațiile militare și a zonei învecinate (țările baltice și Finlanda); Europa de Sud-Est se situa - în acel moment - pe planul al doilea, deși atât Germania, cât și URSS aveau acolo mari interese. Grăbit să încheie tratatul cu Uniunea Sovietică, pentru a putea începe războiul (apropierea toamnei cu sezonul de ploi putea îngreuna acțiunile aviației și blindatelor), Hitler nu a dorit să detalieze atunci, în spațiul sud-est european, „sferele de interese“ ale celor două mari puteri.

Ribbentrop a înțeles poziția Führerului și, pentru a asigura succesul călătoriei sale la Moscova, a căutat pentru articolul 3 o formulă, care, prin caracterul ei general, să satisfacă ambele părți. Amintitul articol putea fi înțeles, așadar, în două feluri: 1) Germania este de acord cu anexarea Basarabiei de către URSS; 2) Germania este de acord cu anexarea Basarabiei și a altor teritorii din sud-estul Europei, cu condiția respectării intereselor economice ale Germaniei, care își exprimase numai dezinteresul politic pentru „aceste regiuni“, adică pentru sud-estul Europei.

Acesta este sensul pluralului, care nedumerește și azi pe unii. Hitler a dat articolului 3 prima interpretare: Germania nu are obiecții la anexarea Basarabiei de către URSS. Pentru Führer a fost o surpriză neplăcută să afle că, la 23 iunie 1940, V.M. Molotov l-a informat pe ambasadorul german la Moscova, contele von der Schulenburg, că Uniunea Sovietică va cere României să-i cedeze Basarabia și Bucovina; șeful diplomației sovietice a precizat că soluționarea acestei probleme era urgentă și, în cazul în care România nu ar acceptat cererile sovietice, URSS era hotărâtă să recurgă la forța militară.

Iritarea lui Hitler

Poziția Moscovei l-a iritat pe Hitler. Un conflict militar în spațiul românesc ar fi pus în primejdie livrările de petrol din această zonă, esențiale pentru economia de război a Reichului. Riscul unui război sovieto- român părea să fie sporit de revendicarea Bucovinei, care, spre deosebire de Basarabia, nu aparținuse niciodată Rusiei, iar prin valorile sale istorico-artistice (Suceava și mănăstirile) avea o semnificație deosebită pentru români. La 25 iunie, Schulenburg a comunicat lui Molotov răspunsul german: Reichul nu se opunea la anexarea Basarabiei de către URSS.

„Revendicările guvernului sovietic în ceea ce privește Bucovina - suna răspunsul Berlinului - constituie ceva nou. Bucovina a fost o provincie a coroanei austriece și este dens populată de germani. Destinul acestor etnici germani constituie, de asemeni, o preocupare deosebită pentru Germania“.

Câteva luni mai târziu, cu prilejul vizitei lui Molotov la Berlin (12-13 noiembrie 1940), când s-a discutat din nou problema Bucovinei, Hitler i-a spus oaspetelui său că existase un acord verbal, potrivit căruia „fostele regiuni austriece trebuiau să intre în sfera germană de interese“. În afară de această afirmație a lui Hitler, din 13 noiembrie, nu exista nici o altă informație despre un astfel de acord verbal. În nota sovietică privind conversația Molotov-Schulenburg, punctul privitor la Bucovina din răspunsul german este rezumat astfel:

„Problema Bucovinei este nouă, și Germania consideră că, fără punerea acestei probleme, s-ar ușura mult rezolvarea pașnică a problemei Basarabiei“.

Pentru Hitler, Bucovina nu prezenta nici un interes strategic. Chiar dacă era austriac, vechile posesiuni ale Habsburgilor nu-i stăteau atât de mult la inimă, dovadă că a lăsat ca Lembergul (Lwow), stăpânit de Imperiul habsburgic între 1772- 1919, să revină Uniunii Sovietice, după cea de a patra împărțire a Poloniei (17 septembrie 1939), de astă dată între cel de-al treilea Reich și URSS. În sfârșit, etnicii germani puteau să fie strămutați în Germania, așa cum se convenise în privința celor din țările baltice.

Atunci de ce îl iritase pe Hitler dorința lui Stalin de a avea, pe lângă Basarabia, și Bucovina? Führerul a văzut în revendicarea sovietică a Bucovinei încălcarea sferelor de interese, delimitate prin acordurile germano-sovietice din august-septembrie 1939. Această încălcare survenea într-un moment când, deși victorioase în campania din Vest, forțele armate ale Reichului se resimțeau, totuși, de pe urma efortului depus și nu ar fi fost capabile să se opună - dacă ar fi fost necesar - unei acțiuni sovietice în Est, cu care Germania nu ar fi fost de acord.

Acceptând revendicarea sovietică asupra Bucovinei, s-ar fi creat un precedent primejdios, mai ales în perspectiva viitoarei campanii germane împotriva Marii Britanii, când Wehrmachtul și-ar fi avut concentrat grosul resurselor în Vest. Din răspunsul guvernului german și din stăruința arătată de ambasadorul german în problema Bucovinei (la un moment dat, el i-a sugerat lui Molotov ca URSS, pentru a ușura rezolvarea problemei teritoriale, să restituie României tezaurul trimis în Rusia, în 1916-1917, ceea ce Molotov a refuzat categoric), Stalin a înțeles că trebuie să facă o concesie lui Hitler, dacă voia să mențină bunele relații cu Reichul. Să renunțe la întreaga provincie ar fi fost din partea lui un semn de slăbiciune. În consecință, a hotărât să limiteze revendicarea Bucovinei la partea de nord a provinciei.

Mai târziu, după ce Germania și Italia au garantat frontierele României, la 30 august 1940, Molotov a susținut atât în discuțiile cu Schulenburg, cât și în cele cu Hitler, că URSS declarase că renunța doar temporar la sudul Bucovinei. În absența notei sovietice de conversație Molotov-Schulenburg (textul ei este rezumat în colecția de documente diplomatice, în trei rânduri și jumătate!) este greu de stabilit adevărul. Pentru Hitler, revendicarea sovietică a Bucovinei, fie numai și a părții sale de nord, reprezenta, după mărturia lui Ribbentrop însuși, „un semn al presiunii ruse spre vest“. Führerul a considerat că era vorba de prima depășire a delimitărilor teritoriale din august-septembrie 1939 și că alte depășiri puteau să urmeze, punând, de astă dată, în primejdie interesele de securitate ale Reichului.

La 8 martie 1940, el îi scrisese lui Mussolini, că nu mai existau temeiuri pentru un război împotriva Uniunii Sovietice, având în vedere că Stalin trecuse de la „iudeo-internaționalism“ (!) la naționalism, iar economiile Reichului și ale URS erau complementare. Revendicarea Bucovinei - cum s-a văzut, Hitler îi dădea interpretarea menționată de Ribbentrop - a schimbat fundamental percepția sa în privința partenerului sovietic. La 31 iulie 1940, el a informat pe înalții responsabili militari, că, în primăvara anului următor, avea să elimine URSS ca factor de putere. Prin campania împotriva Uniunii Sovietice, el voia să lipsească Anglia de „spada continentală“, pe care Londra ar fi putut să o îndrepte împotriva Germaniei. În noua percepție a URSS ca potențial adversar al Reichului, revendicarea Bucovinei a jucat un rol esențial.