httpswww instant gaming comen467 buy key steam ryse son of rome jpg jpeg

Jocuri care par a fi inspirate din istorie. Ce și cât este adevărat?

Dat fiind faptul că ne aflăm în circumstanțe speciale, iar istoria este mai mult ca oricând prezentă în viața noastră, fiind redactată, televizată și diseminată pe fondul acestei pandemii, pentru cei care și-ar dori să profite de aceste momente de austeritate pentru a gusta și un alt fel de istorie în afară de cea pe care o trăim acum, jocurile video ar putea reprezenta soluția ideală. Fie că ne prinde din urmă sentimentul de claustrofobie, fie că ne săturăm de monotonia statului în casă, un joc video poate reprezenta evadarea din strânsoarea pe care aproape cu toții o simțim în aceste momente.

Desigur, pentru cei care deja sunt obișnuiți cu acest tip de escapism, nu are rost să dezbatem prea mult subiectul, însă pentru acei puțini care încă nu au descoperit această portiță și care și-ar dori să îi treacă pragul, în cele ce urmează vom prezenta câteva alegeri pentru a profita de timpul petrecut în fața ecranului pe deplin. În cele ce urmează, vom oferi câteva exemple de titluri, mai mult sau mai puțin actuale, mai mult sau mai puțin cunoscute, care ar putea reprezenta mai mult decât un articol citit sau o emisiune.

Înainte de a începe lunga înșiruire de sugestii, trebuie menționate câteva aspecte legate de recomandările ce urmează. Jocurile alese au ca reper comun o poveste de spus. Sunt acele jocuri care pot surprinde prin faptul că te aduc mai aproape de fapte și evenimente cu o anumită conotație istorică din vremuri și timpuri de mult apuse. Nu vorbim de acele jocuri în care faci echipă cu cei mai buni prieteni ai tăi și cauți să vă distrați fără a avea și un câștig spiritual din asta. Vom vorbi de acele jocuri ce iau istoria ca punct de reper în relatarea făcută, care încearcă să ne transmită un mesaj puternic, încurajator.

Acestea fiind spuse, vom trece la prima recomandare. Această serie de jocuri, deja cunoscută pentru modul în care abordează tematica istorică, ce face furori din 2007 încoace este probabil și cea mai cunoscută și anticipativă recomandare din prezenta înșiruire. Assassin’s Creed, tratat ca serie, și nu în mod individual, cel puțin în acest articol, este prin excelență primul joc cu care cineva ar trebui să ia contact pentru a observa că noțiunea în sine de „gaming” înseamnă mai mult decât a te relaxa, a socializa, a te juca.

httpsgadgets ndtv comgamesnewsassassins creed odyssey season pass assassins creed 3 remastered 1916429 jpg jpeg

Deși nu lipsesc și eșecurile din acest lung șir de jocuri, majoritatea titlurilor reușesc să transmită un mesaj puternic. „We make history” nu doar ca motto, ci mai degrabă ca mod de a ne aminti nouă, muritorilor de rând, că istoria ne aparține. Nu suntem, așa cum s-ar părea, doar observatori detașați, neafectați de fluxul istoric al evenimentelor. Dacă fundamentul principal al seriei are la bază rivalitatea dintre două facțiuni, asasini și templieri, ce încearcă în mod îndârjit să pună mâinile pe frâiele istoriei, restul ideilor și părerilor rămân la latitudinea jucătorului.

Assassin’s Creed, jocul original, ne oferă oportunitatea de a înțelege mai bine viața din Levantul secolului al XII-lea, acel Levant de care se leagă nume precum cel al regelui Richard I. Urmează ceea ce mulți consideră apogeul seriei, perioada Renașterii sub auspiciile carismaticului Ezio Auditore da Firenze. Această epopee întinsă de-a lungul a trei titluri principale, și multe alte secundare ne va purta în vremurile personajelor precum Leonardo da Vinci, Machiavelli, Suleyman și chiar Vlad Țepeș, în cazul celui din urmă nu chiar atât de mult pe cât ne-am fi dorit.

Seria continuă cu prezentarea spectaculoasă a evenimentelor Revoluției Americane, a frăției din colonii. Assasin’s Creed III, IV Black Flag și Rogue, aduc în discuție evenimente precum Revoluția Americană, Războiul de Șapte Ani, Epoca de aur a pirateriei în Caraibe și chiar sclavia în colonii. Toate aceste evenimente sunt tratate și în titluri mai mici destinate consolelor portabile și telefoanelor. Assassin’s Creed Unity și Syndicate ne aduc într-o lume mai aproape de a noastră. Cu subiecte precum Revoluția Franceză sau Revoluția Industrială, franciza reușește să încheie pentru moment liniaritatea acestei cronologii, pornind cumva de la capăt cu alte două titluri Origins și Odyssey, ambele situate în Antichitate în Egiptul și Grecia Antică.

Vom vedea ce ne este rezervat în nou promovatul Valhalla în care povestea pare să se centreze pe istoria nordicilor în timpul faimoșilor vikingi. Fără doar și poate, această serie de jocuri, la care așa cum te aștepți de la orice franciză, presupune și o serie de romane, reviste de benzi desenate și chiar un film, reușește să ofere o perspectivă a evenimentelor importante din istorie văzută prin ochii unei conspirații, pe cât de interesantă, pe atât de fictivă, dar foarte captivantă, legată într-un pachet romanțat și ușor de înțeles.

httpswww instant gaming comen467 buy key steam ryse son of rome jpg jpeg

Un joc la fel de interesant produs de același Ubisoft, dezolator al tuturor jocurilor prezentate anterior este, Valiant Hearts. Acest joc autentic și special, aparent dedicat celor tineri, este o emoționantă prezentare a realităților crude ale Primului Război Mondial, război văzut prin ochii a patru protagoniști, un francez, un german, un american și o belgiancă. Rolul fiecăruia va fi diferit, însă drumurile lor se vor întretăia în mai multe momente. Dacă în mod normal ne-am obișnuit ca PRM să fie scenă pentru împușcat și ucis în numele istoriei, acest joc preia o abordare absolut inedită și prezintă totul sub forma unei povești convingătoare.

Un aspect foarte important este că faptele prezentate fac legătura cu evenimentele istorice veritabile, totodată făcând referiri, ba chiar oferind informații despre aspecte interesante și importante din timpul conflagrației. Cu siguranță, fiind un bun material pentru aprofundarea cunoștințelor în domeniu, Valiant Hearts îi poate cuceri deopotrivă, atât pe cei mici, cât și pe cei mari, în deosebi pe cei mai mici pentru că totul ia forma unui desen. Chiar și așa, nu este nimic copilăresc sau neserios în faptele prezentate. Fiți pregătiți să vărsați o lacrimă sau două în timpul jocului. Acest produs media, spre deosebire de gigantul prezentat mai sus, ne amintește că un joc de succes nu trebuie să facă parte întotdeauna dintr-o franciză pentru a fi un blockbuster.

Dacă trăiați cu impresia că Microsoft nu este conștient că jocurile pot fi mai mult decât un mod de relaxare, atunci înseamnă că nu ați avut de-a face cu Ryse: Son of Rome, un joc care ne pune în pielea generalului Marius Titus, care luptă pentru a-și răzbuna familia contra celților. Exact cum ne-am obișnuit din istoria Romei, la mijloc se află un complot politic care se folosește de celți pentru a impune un nou conducător al Romei. Povestea, deși cu multiple elemente fictive, ne oferă o autentică experiență a acestei perioade. Jocul oferă ocazia înțelegerii unor elemente precum formația testudo sau importanța Zidului lui Hadrian. Chiar dacă povestea pare să se inspire puțin din alte produse media deja consacrate, rezultatul este unul autentic, spectaculos și captivant.

Dacă până în acest moment am sugerat jocuri pline de acțiune, pentru a avea o perspectivă cât mai amplă, prezentă asupra istoriei, următoarele două propuneri sunt dintr-o categorie statică de jocuri. Jocurile de aventură „point and click” fac parte dintr-o suită de produse media care stimulează pe de-o parte trăirile și sentimentele noastre iar pe alta capacitatea noastră de a rezolvă probleme. Premisele sunt vaste dar de cele mai multe ori includ o latură istorică asupra problemei. Între acestea există titluri mai aproape de istorie și altele care pornesc de la o idee, un concept istoric.

Lost Horizon este unul dintre aceste jocuri. Personajul este un fost soldat din armata britanică, în Hong Kong-ul anilor 1930. Înlăturat din armată și învinovățit pe nedrept, tânărul aventurier este adus în centrul unei misiuni secrete ce caută să afle mai multe despre o expediție nazistă în munții tibetani. De aici, pornește o aventură de neuitat ce se va desfășura pe trei continente, din Berlinul organizator al Jocurilor Olimpice, până în Africa franceză, în căutarea mai multor răspunsuri.

httpswww youtube comwatchv=9Sw1iXNgaT8 jpg jpeg

Seria, dacă o putem numi așa, este formată din două jocuri separate. Cele două se succed cronologic, urmărind evoluția eroului Fenton Paddock și mai târziu pe cea a fiicei acestuia. Chiar dacă este o operă a ficțiunii, îmbinarea cu elemente reale, palpabile, precum expedițiile naziste sau competițiile sportive, problemele și situațiile inedite din lumea anilor treizeci, toate acestea, conferă un sentiment de realism. Credem cu adevărat că faptele preentate au avut loc. Această imersiune, așa cum o numesc oamenii care lucrează cu produse media, o putem experimenta doar dacă povestea vândută este credibilă și mai ales captivantă.

O serie mai cuprinzătoare de la aceiași producători este Secret Files. Cu o abordare istorică în această serie mai mult axată pe filozofiile prezentate intrinsec în joc, aceste câteva titluri merită menționate prin prisma abordării inedite. La fel ca în cazul primului, și aceste joc „point-n-click” ne pune în controlul unu personaj carismatic, o femeie tânără, pe numele ei Nina Kalenkov. Această tânără domnișoară se trezește în mod brutal într-o conspirație ce îl are în centrul pe propriul ei tată, dispărut, având legătură cu niște experimente rusești bizare din tundra sălbatică, conduse la începutul secolului XX.

Următoarele titluri vor evolua treptat prin prisma relației dintre această tânără domnișoară și prietenul ei Max Gruber, aceștia călătorind practic în jurul lumii în încercarea de a opri numeroase conspirații ce pun în pericol existența umană. Deși sună destul de sci-fi, aceste jocuri reușesc să îmbine subtil conspirația cu realitatea noastră, dând naștere unui produs unic, plin de aventură și cu multe învățături istorice sau sociale ce ne pot ajuta chiar în viața noastră de zi cu zi. Merită menționat că seria include și un titlu mai scurt, Secret Files: Sam Peters, în care avem ocazia să cunoaștem o altă tânără al cărei nume este evidențiat chiar de titlu și care este o activistă convinsă atunci când vine vorba de protejarea planetei. După cum ne-a obișnuit rețeta clasică ce combină conspirații, demoni și obiceiuri din cele mai interesante ale lumii, totul se îmbină pentru a ne oferi o experiență cu totul inedita.

Chiar dacă nu fac parte din lista propriu-zisă de jocuri, vom trece în revistă alte câteva titluri și stiluri de jocuri ce au de-a face mai mult sau mai puțin cu istoria. Tot mai multe jocuri de tip „shooter” precum Batlefield sau Call of Duty abordează de cele mai multe ori scenarii și povești din Primul și Al Doilea Război Mondial. Jocurile de strategie precum Rome: Total War sau Anno au și ele de-a face cu istoria, deși într-un mod mai distanțat, foarte puțin narativ. Nu în ultimul rând aș menționa alte câteva jocuri „point-n-click” ce dezvoltă subiecte interesante apropiate de teorii sau idei revoluționare din istorie. NiBiRu și Alter Ego sunt doar două dintre numeroasele jocuri cu tematică istorică de la fosta companie Adventure Games.

httpswww youtube comwatchv=4wTDD4q80kU jpg jpeg

Indiferent de gusturile pe care le aveți în materie de jocuri, chiar și dacă la prima vedere aveți impresia că nu este nimic interesant la un joc din punct de vedere al adevăratului istoric, dacă sunteți suficient de atenți veți observa referințe, mențiuni sau alte mici legături cu faptele istorice ale umanității, istoria omenirii. În fond, cei aflați în spatele acestor proiecte sunt la rândul lor produse ale istoriei, fiind rodul diferitelor evenimente și întâmplări petrecute. Toate trăirile și convingerile lor ajung să fie transpuse în aceste proiecte, așa cum un artist își transferă emoțiile în creațiile sale.

Bibliografie: 

 David Hodgson and David Knight - Assassins Creed (0, Prima Games)

 David Hutchison - Playing to Learn - Video Games in the Classroom (2007, Libraries Unlimited)

 Drew Davidson, et al. - Well Played 1.0_ Video Games, Value and Meaning (2010, lulu.com)

 James Paul Gee - What video games have to teach us about learning and literacy (2003, Palgrave Macmillan)

 Karl Kerschl - Assassins Creed The Fall 1st issue (2010, DC Comics)

 AC Timeline: https://www.reddit.com/r/assassinscreed/comments/8t7nlp/common_features_in_assassins_creed/

 Assassin’s Creed Timeline Explained in Depth: https://www.youtube.com/watch?v=2eoBswV0Pts

 Lost Horizon REVIEW: https://adventuregamers.com/articles/view/18342

 Ryse — Son of Rome: https://www.crytek.com/games/ryse

 Secret Files: Tunguska https://store.steampowered.com/app/40330/Secret_Files_Tunguska/

 Valiant Hearts: The Great War Review: https://www.ign.com/articles/2014/06/24/valiant-hearts-the-great-war-review

 The History Of Gaming: An Evolving Community: https://techcrunch.com/2015/10/31/the-history-of-gaming-an-evolvingcommunity/

 The Assassin's Creed curriculum: can video games teach us history? https://www.theverge.com/2014/9/18/6132933/the-assassins-creed-curriculum-can-video-games-teach-us-history