Istoricii din ziua de azi

Istoricul Tim Stanley, de la Rothermere American Institute, Oxford, semnează luna aceasta un articol în History Today despre așa-zisul exod al istoricilor care afectează lumea academică din Anglia. Sir Keith Thomas, un important istoric britanic, denunța de curând această tendință îngrijorătoare a istoricilor care, după terminarea doctoratului, în loc să-l prezinte într-o formă acadmică, apelează la o editură, schimbă puțin forma lucrării și preferă să o publice sub forma unui bestseller de istorie, renunțând astfel la o lucrare academică bună.

Lucrurile nu stau foarte diferit nici în România, unde cariera clasică de istoric nu mai aduce aproape niciun beneficiu, iar specialiștii în domeniu se orientează spre lucrări de popularizare a istoriei.

Stanley vorbește frumos despre acei istorici care trec „de la doctorat la BBC” foarte repede, lăsând lumea academică deoparte. Aceasta are de suferit nu doar pentru că din ce în ce mai puțin specialiși aleg acest parcurs profesional, ci pentru că în timp ce profesorii universitari și specialiștii din mediul academic fac cele mai importante cercetări, istoricii „de presă” preiau toate informațiile noi în lucrările lor și obțin toți banii. Lucrările academice sunt devalorizate și, de cele mai multe ori, sunt părăsite pe rafturile bibliotecilor, majoritatea orientându-se spre cărțile de istorie scrise mai accesibil și publicate la edituri importante.

Cât despre sursa acestei probleme, Sir Keith Thomas vorbește despre tentațiile faimei și a banilor, dar se pare că mai există și altceva. In primul rând, în cazul Marii Britanii, succesul financiar al istoricilor nu mai e astăzi decât un mit. Statisticile arată că vânzările de istorie au scăzut considerabil față de acum 10 ani. In plus, un autor nu poate publica, în medie, decât o carte la doi ani (pentru a fi totuși o carte destul de bună), iar editurile nu oferă suficienți bani pentru a asigura traiul respectivului scriitor pentru această perioadă. Astfel, lumea academică pare a fi o alegere mult mai bună, având în vedere veniturile garantate și poziția socială pe care o oferă (vorbim aici de cazul Angliei, în România lucrurile nu stau chiar așa).

Cu toate acestea, tinerii istorici aleg să se îndepărteze de lumea academică. Însă chiar și cei care aleg acest drum, o fac mai mult pentru că-și doresc să cerceteze și să scrie, nu pentru a preda. Dar în Marea Britanie, având în vedere probleme economice, cei care pătrund în lumea academică nu mai pot evita cu totul și latura de profesor. Acolo, departamentele de istorie au început de curând să-i înlocuiască pe profesorii experimentați, mai bătrâni (care trebuie plătiți mai bine) cu lectori tineri cu mai puține pretenții financiare care trebuie să dedice cel puțin trei zile pe săptămână cursurilor și seminarilor (având celelalte zile ocupate cu toate activitățile ce decurg de aici :plănuit cursuri, corectat lucrări etc.).

Pe de altă parte, deși cei care ajung în lumea academică și-ar dori să scrie, dar trebuie să se implice mai mult pe partea de predat, proiectele de cercetare sunt la mare căutare. În Marea Britanie există multe centre de cercetare în istorie finanțate de guvern, iar acum guvernul vrea ca departamentele de istorie să-și justifice fondurile primite prin publicații. Asta înseamnă că profesorii trebuie să publice mai multe cărți (sau articole), cam la fel de repede cum ar face-o un istoric ce scrie pentru o editură de mare tiraj, și să le scrie și într-un mod mai accesibil, pentru a putea fi citite și de omul de rând.

Există însă o foarte mare diferență :istoricul de la editură va fi plătit pentru munca depusă, spre deosebire de cel din mediul academic. Astfel, dacă statul se așteaptă ca cei din universități să scrie lucrări asemănătoare cu istoricii „comerciali”, nu trebuie să ne mire că mulți renunță de tot la mult mai solicitanta carieră academică pentru a se dedica în totalitate scrisului.

Pe lângă aspectul financiar, mediul academic oferă totuși – sau ar trebui să ofere – mai multe satisfacții pe plan profesional. Poziția de profesor universitar respectat și cea de istoric mai înseamnă ceva pentru unii, însă problema se rezumă în cele din urmă la un singur lucru, anume că lumea academică cere prea mult și oferă prea puțin.

Istoricul Tim Stanley, de la Rothermere American Institute, Oxford, semnează luna aceasta un articol în History Todaydespre așa-zisul exod al istoricilor care afectează lumea academică din Anglia. Sir Keith Thomas, un important istoric britanic, denunța de curând această tendință îngrijorătoare a istoricilor care, după terminarea doctoratului, în loc să-l prezinte într-o formă acadmică, apelează la o editură, schimbă puțin forma lucrării și preferă să o publice sub forma unui bestseller de istorie, renunțând astfel la o lucrare academică bună.

Lucrurile nu stau foarte diferit nici în România, unde cariera clasică de istoric nu mai aduce aproape niciun beneficiu, iar specialiștii în domeniu se orientează spre lucrări de popularizare a istoriei.

Stanley vorbește frumos despre acei istorici care trec „de la doctorat la BBC” foarte repede, lăsând lumea academică deoparte. Aceasta are de suferit nu doar pentru că din ce în ce mai puțin specialiși aleg acest parcurs profesional, ci pentru că în timp ce profesorii universitari și specialiștii din mediul academic fac cele mai importante cercetări, istoricii „de presă” preiau toate informațiile noi în lucrările lor și obțin toți banii. Lucrările academice sunt devalorizate și, de cele mai multe ori, sunt părăsite pe rafturile bibliotecilor, majoritatea orientându-se spre cărțile de istorie scrise mai accesibil și publicate la edituri importante.

Cât despre sursa acestei probleme, Sir Keith Thomas vorbește despre tentațiile faimei și a banilor, dar se pare că mai există și altceva. In primul rând, în cazul Marii Britanii, succesul financiar al istoricilor nu mai e astăzi decât un mit. Statisticile arată că vânzările de istorie au scăzut considerabil față de acum 10 ani. In plus, un autor nu poate publica, în medie, decât o carte la doi ani (pentru a fi totuși o carte destul de bună), iar editurile nu oferă suficienți bani pentru a asigura traiul respectivului scriitor pentru această perioadă. Astfel, lumea academică pare a fi o alegere mult mai bună, având în vedere veniturile garantate și poziția socială pe care o oferă (vorbim aici de cazul Angliei, în România lucrurile nu stau chiar așa).

Cu toate acestea, tinerii istorici aleg să se îndepărteze de lumea academică. Însă chiar și cei care aleg acest drum, o fac mai mult pentru că-și doresc să cerceteze și să scrie, nu pentru a preda. Dar în Marea Britanie, având în vedere probleme economice, cei care pătrund în lumea academică nu mai pot evita cu totul și latura de profesor. Acolo, departamentele de istorie au început de curând să-i înlocuiască pe profesorii experimentați, mai bătrâni (care trebuie plătiți mai bine) cu lectori tineri cu mai puține pretenții financiare care trebuie să dedice cel puțin trei zile pe săptămână cursurilor și seminarilor (având celelalte zile ocupate cu toate activitățile ce decurg de aici :plănuit cursuri, corectat lucrări etc.).

Pe de altă parte, deși cei care ajung în lumea academică și-ar dori să scrie, dar trebuie să se implice mai mult pe partea de predat, proiectele de cercetare sunt la mare căutare. În Marea Britanie există multe centre de cercetare în istorie finanțate de guvern, iar acum guvernul vrea ca departamentele de istorie să-și justifice fondurile primite prin publicații. Asta înseamnă că profesorii trebuie să publice mai multe cărți (sau articole), cam la fel de repede cum ar face-o un istoric ce scrie pentru o editură de mare tiraj, și să le scrie și într-un mod mai accesibil, pentru a putea fi citite și de omul de rând.

Există însă o foarte mare diferență :istoricul de la editură va fi plătit pentru munca depusă, spre deosebire de cel din mediul academic. Astfel, dacă statul se așteaptă ca cei din universități să scrie lucrări asemănătoare cu istoricii „comerciali”, nu trebuie să ne mire că mulți renunță de tot la mult mai solicitanta carieră academică pentru a se dedica în totalitate scrisului.

Pe lângă aspectul financiar, mediul academic oferă totuși – sau ar trebui să ofere – mai multe satisfacții pe plan profesional. Poziția de profesor universitar respectat și cea de istoric mai înseamnă ceva pentru unii, însă problema se rezumă în cele din urmă la un singur lucru, anume că lumea academică cere prea mult și oferă prea puțin.