Istoria secretă a bazei în care CIA făcea experimente ca să controleze mintea umană
Astăzi, Fort Detrick este un laborator modern, însă în perioada 1950-1960 a fost principalul loc în care Guvernul Statelor Unite îşi desfăşura cele mai întunecate experimente. Un doctor al unei închisori din Kentucky a izolat, în 1954, şapte prizonieri de culoare şi i-a hrănit cu doze multiple de LSD 77 de zile la rând.
Nu ştie nimeni ce s-a întâmplat cu victimele acelui medic. Dacă mai trăiesc sau dacă au murit fără să afle că au făcut parte dintr-un program secret al CIA, care urmărea să dezvolte modalităţi de a controla mintea umană. Totul se întâmpla într-o bază militară americană: Fortul Detrick.
Acesta se află la 80 de kilometri de Washington. Acum 76 de ani, zona arăta altfel, ba chiar a fost aleasă pentru experimente datorită amplasării ascunse. Detrick este încă un loc important al armatei americane: aici au loc cercetări biologice. Complexul cuprinde 600 de clădiri, iar în laboratorul modern din prezent s-au dezvoltat, de exemplu, leacuri pentru virusul Ebola. În trecut, era un spaţiu secret, iar şefii CIA de atunci au distrus, în 1973, multe dintre înregistrările legate de acest loc, scrie „Politico“.
În primăvara lui 1949, armata americană a trimis aici o echipă secretă de chimişti, care avea de găsit utilizarea militară a bacteriilor toxice. Era un domeniu nou. În acelaşi timp, CIA şi-a format propria echipă – angajaţii din Europa şi Asia luau prizonieri agenţi suspecţi şi încercau să caute căi prin care
să-i facă să-şi uite identitatea şi să dezvăluie secrete. Poate chiar să-i programeze să comită crime.
Şocuri electrice şi droguri
Allen Dulles, şeful CIA la acea vreme, a angajat, în 1951, un chimist care să elaboreze un astfel de sistem. L-a ales pe Sidney Gottlieb, care a hotărât să folosească Fortul Detrick pentru proiect. Unii oameni de ştiinţă din afara echipei bănuiau ce se petrecea acolo. Gottlieb voia să îndepărteze mintea umană astfel încât să implanteze una nouă, de aceea, a utilizat mai multe combinaţii de droguri, pe care le îmbina cu şocuri electrice. În Statele Unite, victimele lui erau oameni din penitenciare şi spitale. Iar din Europa şi Asia de Est alegea prizonieri din centre de detenţie secrete.
Unul dintre cele mai îngrozitoare experimente a fost cel la care i-a supus pe prizonierii din Kentucky, cărora le-a dat LSD. Pe alţii, din Coreea de Nord, i-a derutat cu sedative şi i-a supus apoi unor şocuri electrice. Aceste acţiuni au distrus minţile multor oameni, iar pe alţii i-au omorât. În mare parte, soluţiile şi drogurile administrate victimelor au fost create la Detrick.
Preşedintele Richard Nixon le-a cerut agenţiior Guvernului, în 1970, să distrugă stocul de toxine biologice. Cei mai mulţi oameni de ştiinţă au acceptat, dar Gottlieb a ezitat: petrecuse ani asigurându-şi un stoc pe care nu voia să-l distrugă. În cele din urmă, după o întâlnire cu directorul CIA Richard Helms n-a mai avut de ales şi s-a resemnat.