Historia Digital, ediţie specială de Paşte
Dragi cititori, vremurile nu sunt prietenoase, dar noi încercăm să le facem totuşi suportabile. Iar luna aceasta v-am pregătit două produse Historia, unul mai interesant decât celălalt: ediţia obişnuită, pe hârtie, care va vedea lumina tiparului după Paşte (iertaţi întârzierea şi urmăriţi-ne pe www.historia.ro, pagina de facebook şi cea de instagram pentru informaţii actualizate), dar şi o ediţie Historia Digital intitulată, cu duioşie, cu nostalgie, „Paştele, aşa cum îl ştiam”, pe care o găsiţi începând de astăzi pe platforma Paydemic.
Nu ne putem bucura de Paşte, de primăvară, în aer liber, în grădină, pe străzi sau în curtea bisericii, la miezul nopţii, de Înviere, cu cei dragi? Vine Paştele la noi de data asta – şi-l primim cu braţele deschise, căci această ediţie specială a Historia Digital cuprinde toate acele lucruri, obişnuinţe, ritualuri, bucurii de care ne e dor. Mici şi mari istorii, adunate cu migală, cu atenţie, şi menite să recreeze obişnuita emoţie a sărbătorii, în ciuda timpului potrivnic.
Punctul central al acestui număr special digital? Un dosar amănunţit despre credinţa noastră. Răspunsul documentat la o întrebare capitală: De ce suntem ortodocşi? De ce au ales urmaşii lui Thocomerius (un lider cuman convertit probabil la catolicism în Episcopia Milcoviei), Basarab I şi Nicolae Alexandru, drumul ortodoxiei pentru Ţara Românească? De ce a fugit la est de Carpaţi, în nucleul viitorului stat moldovean, infidelul (în sens religios) voievod Bogdan I, cneaz din Maramureş, din demnităţile rezervate lui de regele maghiar? Textele adunate în dosarul despre ortodoxia noastră împrăştie lumină – la propriu chiar – asupra unei laturi a istoriei despre care se vorbeşte mai mult propagandistic, ideologic, clişeistic.
Şi-apoi: cum se sărbătorea Paştele la curţile domnitorilor români – şi, secole mai târziu, cum sărbătoreau liderii comunişti Paştele (şi Crăciunul), deşi, declarativ, erau atei convinşi. Care e însemnătatea acestei mari sărbători colective, cea mai mare celebrare creştină – o preumblare printre simboluri, alternând tragismul din Săptămâna Patimilor cu rituri şi comportamente străvechi, mielul sacrificat, fript bine, iarba amară şi pâinea nedospită. Cum s-au pregătit românii în istorie să întâmpine Paştele, cum se face drobul, care e povestea (şi ea plină de simboluri) a vinului şi-a sa cultură a răgazului.
Dar şi texte detaliate, atent alcătuite, despre erorile de procedură din procesul lui Iisus – şirul de ilegalităţi care au culminat cu răstignirea Celui care a marcat ireversibil istoria umanităţii; despre istoria celei mai preţioase coroane, Cununa de Spini; despre „Crucificare”, pictura spectaculoasă, impresionantă, a lui Jacopo Bassano, care redă întreaga istorie a sacrificiului christic, de la patimi până la punerea în mormânt; şi despre Recviem în istoria muzicii, cu mici pastile despre cele mai cunoscute astfel de lucrări: Recviemul lui Mozart (1791), Marea messă a morţilor – Berlioz (1837), Recviemul german – Brahms (1868), Messa di Requiem – Verdi (1874), Recviemul de război al lui Britten (1961-1962)...
Şi-apoi un text colorat, strălucitor, ca o surpriză, cu istorii în straturi – care o să vă ia ochii şi la propriu, şi la figurat – despre ouăle Fabergé, adevărate capodopere, lucrate cu migală, cândva demult, într-un atelier din Petersburg, cadouri dăruite ultimelor două împărătese ale Rusiei. Şi nu doar ouă de Paşte, daruri simbolice care marcau sărbătoarea Învierii – ci rămășițe ale unei dinastii dispărute, simboluri ale extravaganței rusești pe fundalul unui imperiu decadent, mărturii ale unei vieți de familie, surprinse în fildeș, aur și pietre prețioase.
Şi n-am încheiat – căci pe 23 martie 1847, în chiar ziua de Paşte, a izbucnit cel mai cumplit incendiu din istoria Bucureştiului, rămas cunoscut sub denumirea de „focul cel mare” şi descris plastic, sugestiv, de Anton Pann: „Vedeai pe omul că arde, piere,/ Şi de viu focul îl îngropa,/ Şi n-avea nimeni vreo putere/ Să intre-n flăcări de a-l scăpa./ Pe poduri, uliţi, înota focul,/ Pe om din fugă îl aprindea,/ Cenuşa, fumul, de prin tot locul/ Îi orbea ochii, nu mai vedea”.
Călătoria noastră continuă pe calea ferată, cu o oprire inedită la Vatican: în două secole, doar trei papi au călătorit cu trenul – relaţia suveranilor pontifi cu trenul şi căile ferate a fost una cu adevărat sinuoasă, iar Papa Grigore al XVI-lea a intrat în istorie cu replica de-acum celebră, „Chemin de fer, chemin d’enfer” (Cale ferată, cale spre iad), fiind un adversar categoric al noului mijloc de transport. Şi, mai departe, tot la Vatican, o istorie luminoasă despre veşmintele papale şi despre întoarcerea la simplitate.
Dar ediţia noastră de colecţie dedicată sărbătorilor pascale include şi un grupaj exhaustiv despre Catedrala de la Curtea de Argeş, unul dintre cele mai importante simboluri ale României: numeroasele legende care o înconjoară (o ştiţi cu siguranţă pe cea a Meşterului Manole), procesul de restaurare, precum şi legătura specială a locului cu monarhia – Regele Carol I şi-a stabilit acolo mormântul („Să fiu îngropat lângă biserica Curţii de Argeș, reclădită de mine…”), legându-şi astfel numele şi domnia de predecesorii săi, voievozii şi domnii din trecutul ţării.
În loc de încheiere, un text ca o emoţie de Paşte – şi ce puternică emoţie: revenirea în România a Regelui Mihai, la 25 aprilie 1992, după mai multe încercări ratate, retezate. Chemat la mănăstirea Putna pentru a participa la slujba de Înviere, regele se întoarce acasă după 44 de ani de pribegie. E primit cu pâine, sare, lacrimi, flori – şi un cor de 5.000 de voci în curtea mănăstirii. A doua zi, la Bucureşti, alte lacrimi, alte flori – şi un milion de oameni pe străzi. La Biserica „Sfântul Gheorghe”, familia regală participă la slujba de A Doua Înviere, iar seara, din balconul de la Hotel Continental, un rege emoţionat se adresează românilor săi: „Nu v-am uitat niciodată şi vă iubesc din toată inima”.
Pe platforma paydemic aveți la dispoziție aproape întreaga arhivă Historia, de unde puteți achiziționa revistele noastre în format digital sau puteți avea acces la toată arhiva, achiziționând un abonament pe 3, 6 sau 12 luni. De asemenea, abonamentele pe 12 luni vă pot aduce și un cadou oferit de editura Humanitas – mai multe detalii despre beneficiile abonamentelor și despre concurs puteți citi aici.
Foto copertă: Arhiva de Imagine a Muzeului Național al Țăranului Român (autor: Tancred Bănăţeanu, „Băiat cu pălărie de paie”, Oaș, 1963)
