Haremul la egipteni
În Egiptul Antic, numărul de femei dintr-un harem ținea strict de starea materială a bărbatului. Dar cu cât haremul era mai mare, cu atât creștea și prestigiul său.
Egiptenii trăiau de iure monogam, dar alături de soția oficială, cea care dădea naștere moștenitorului, puteau exista soții secundare, cât de multe își putea permite stăpânul casei. La moartea tatălui, femeile din harem reveneau fiului. Existau și rivalități între concubine, care puteau să-l afecteze pe stăpân, chiar și când acesta era faraonul.
O concubină a lui Ramses al II-lea a încercat să-l asasineze pe faraon pentru a-l aduce la tron pe fiul ei. Cu ajutorul altor concubine, i-a sedus pe șambelan, pe pivnicerul regal și gărzile palatului, dar în final complotul a fost depistat și vinovata trimisă la judecată. Numai că în loc s-o judece cei doi judecători s-au lăsat la rândul lor seduși, iar pentru acest fapt au fost condamnați la moarte. La fel și concubina faraonului, care însă s-a sinucis.
Foto sus: Flickr