Gulagul maghiar

Tot ce s-a întâmplat în Ungaria după 1944 se integrează perfect în valul de purificări etnice, arestări ilegale și muncă forțată inițiate în anii ’20în Uniunea Sovietică, cu precădere în regiunile de frontieră locuite de popoare non-ruse. Toate acestea au continuat în timpul Războiului și au ajuns la apogeu după 1944-1945.

Răpirea populației Ungariei a avut loc în două mari valuri. Mai întâi, după ce au ocupat o mare parte din teritoriul țării, forțele sovietice au pus populația civilă la muncă. Însă aceste munci, denumite de soldați sovietici malenki robot(munci mici), s-au dovedit a fi, în cazul celor mai puțin norocoși, ani întregi de muncă forțată. Potrivit documentelor păstrate, aproximativ 300 de oameni au fost luate din Hajdubőszőrmény, 600 din Balmazújváro, 2000 din Nyíregyháaza, 1500 din regiunea Tisei. Acestora li se adaugă persoanele luate din Budapesta, ajungând la un total de cel puțin 5000 de persoane.

Al doilea val de răpiri a fost rezultatul unei rezoluții din 16 decembrie 1944, date de Comitetul de Apărare a Țării al URSS. Rezoluția se referea la mobilizarea persoanelor de naționalitate germană, dar ea a afectat întreaga societate maghiară. Documentele arată că autoritățile sovietice locale trebuiau să adune un anumit număr de prizonieri, iar în acele zone în care nu trăiau germani, erau aleși oameni cu nume de sonoritate germană sau pur și simplu maghiari la întâmplare. Pentru a-și îndeplini cotele, sovieticii mobilizau chiar tineri sub 18 ani sau oameni de peste 60 de ani. În plus, au avut loc deportări în masă din zona subcarpatică, în Transilvania, precum și din partea estică a Slovaciei, aflate atunci sub administrație maghiară.

Țelurile politice au avut un rol important în aceste răpiri. Organele de securitate sovietice au căutat să elimine pe oricine considerau că poate fi periculos pentru viitorul regim comunist. Astfel, foști lideri politici, miniștri, parlamentari, ambasadori, ofițeri, preoți și profesori au ajuns în închisorile sovietice și în lagărele de muncă forțată. Chiar și Raoul Wallenberg, diplomatul suedez care a salvat viețiile a mii de evrei, a fost capturat și dus în Uniunea Sovietică.

Potrivit documentelor, între 130.000 și 180.000 de civili au fost capturați și deportați din Ungaria (teritoriul de azi). Alături de soldații maghiari (majoritatea au fost luați prizonieri dupăîncetarea ostilităților), circa 600-700.000 de cetățeni maghiari au ajuns în captivitate sovietică.

Cetățenii răpiți pentru muncă au ajuns primii în centrele de triaj din Ungaria, plecând de acolo spre lagărele de tranzit de la Sighetu Marmației, Brașov și Timișioara. Din cauza condițiilor de trai din aceste lagăre, foarte mulți prizonieri au murit chiar înainte de a porni spre URSS. Cei care au supraviețuit au fost transportați cu trenul, în condiții la fel de grele, spre miile de lagăre izolate din Gulagul sovietic.

Organizarea sistemului concentraționar sovietic începe în 1919, cu scopul de a-i izola, pedepsi și reeduca (prin muncă) pe cei pe care noul regim bolșevic îi considera inamici. Până în 1960, an în care administrația Gulagului este oficial desființată de către Hrușciov, milioane de oameni au pierit în închisorile și lagărele Arhipeleagului Gulag. Erau ani în care, din cauza brutalității gardienilor, a cotelor de execuții cerute de autorități, a condițiilor de trai inumane, a orelor nesfârșite de muncă, a foametei și frigului, numărul victimelor ajungea la câteva milioane. Prizonierii lucrau în mine, pe șantiere de drumuri, baraje, canale sau construcții feroviare, în condiții teribile, fără instrumentele necesare, fără mâncare sau haine suficiente.

Prizonierii maghiari, ca majoritatea prizonierilor străini, au fost duși în lagăre aflate sub administrația Inspectoratului pentru Prionieri de Război și Internați (GUPVI, departament al NKVD-ului). Conflagrația mondială s-a dovedit a fi o oportunitate bună pentru Uniunea Sovietică de a-și reface rezerva de muncă forțată, din teritoriile ocupate de Armata Roșie.

Curțile militare sovietice au condamnat mii de maghiari la moarte sau la întemnițare îndelungată sau, în limbaj sovietic, muncă fortață corectivă. În cazul celor ce trebuiau executați nu a existat niciun fel de investigare, nici dovezi, iar pedeapsa era executată fără întârziere. Cei care au reușit să supraviețuiască în Gulag au putut să părăsească Uniunea Sovietică în anii ’50, dar multora nu li s-a permis să se întoarcă la familiile lor nici după expirarea pedepsei. La granița cu Ungaria, aceștia erau interceptați de AVH (poliția politică maghiară):unii dintre ei erau reținuți, iar unora li se permitea să se întoarcă acasă, cu obligația de a păstra tăcerea asupra anilor petrecuți în Gulag. Acești oameni au trebuit să păstreze tăcerea până la căderea regimului comunist.

Ultimul prizonier de război maghiar, András Toma, s-a întors acasă din Rusia, în anul 2000.

Sursa: TerrorHaza.hu