Genocidul armean – povestea unei tragedii

Genocidul armean este primul genocid al secolului XX. Acesta a avut loc pe teritoriul Imperiului Otoman între anii 1915-1923, devenind un precedent pentru genocidurile și crimele de acest gen care au urmat. Printre acestea se numără: Holocaustul evreilor, genocidurile din Rwanda, Cambodgia, Bosnia. Este precizat faptul că nerecunoașterea și necondamnarea genocidurilor creează precedente până în momentul actual, cum ar fi acțiunile Statului Islamic.

Motivația

Genocidul armean a avut loc între anii 1915-1923. Pe data de 1 august 1914 a început Primul Război Mondial care a durat patru ani. Imperiul Otoman, condus de Junii Turci, a intrat oficial în război pe data de 29 octombrie 1914. Trei factori cheie au contribuit la producerea genocidului armean și anume: declinul Imperiului Otoman, poziția vulnerabilă a armenilor din Imperiu și izbucnirea Primului Război Mondial.

Genocidul din anul 1915 nu era nici întâmplător, nici neașteptat. Acesta rezultă, în mod logic, după decenii, chiar după sute de ani, pe parcursul cărora, sultanii turci succesivi, apoi Junii turci au dus o politică de cruzime naționalistă și de exterminare în privința tuturor popoarelor străine, inclusiv a armenilor. Acest fapt se datora unei politici de stat oficiale, nu a unor personalități izolate¹.

Genocidul armean se înscria perfect în cadrul panturcismului, versiunea Junilor turci a programului panturanian, care viza crearea unui stat turc „pur” și apărarea integrității teritoriale a Imperiului Otoman. Trebuie să identificăm cauzele genocidului armean în principiile „teoretice” și în politica construită în jurul lor².

Etape

Prima fază a genocidului armean a fost încorporarea a aproximativ 60,000 de barbați armeni în armata otomană care au fost ulterior dezarmați și uciși. De-a lungul timpului, armenii au contribuit semnificativ la dezvoltarea multor orașe printre care și Constantinopol (actualul Istanbul).

A doua fază a genocidului armean este reprezentată de arestarea a aproximativ 700 de intelectuali și reprezentanți ai elitei politice de origine armeană din Constantinopol, majoritatea cărora au fost arestați și omorâți. Apoi, populația armeană constituită în mare parte din femei, copii și bătrâni de pe teritoriul Imperiului Otoman a fost deportată în deșertul Deyr ez-Zor unde majoritatea a fost omorâtă.

Pentru a realiza genocidul, turcii au creat centre de deportare și masacrare și lagăre de concentrare și anihilare a deportaților. La uciderea armenilor au participat atât soldați turci, cât și ofițeri de poliție și bandiți kurzi. În urma deportărilor, pe teritoriul din estul Turciei de astăzi au mai rămas doar armenii care au trecut la religia musulmană.

Ultima fază a genocidului armean a fost reprezentată de negarea Guvernului turc până în momentul actual a deportărilor masive și a crimelor săvârșite de către turci și kurzi. În perioada actuală, Turcia luptă împotriva recunoașterii genocidului armean prin intermediul denaturării istoriei, a propagandei și a activităților de lobby³.