Gaudí a murit ca un om „fără căpătâi”

Pe data de 7 iunie 1926, Gaudí a fost lovit de un tramvai în timp ce se ducea la biserica cu hramul Sfântului Felipe Neri ca să se roage. Nimeni nu l-a recunoscut pe bătrânul îmbrăcat sărăcăcios care zăcea inconștient pe caldarâm, cu hainele albite de praf de piatră, care nu avea nici acte și nici bani la el. Nimeni nu s-a grăbit să-l ajute pe cel care părea a fi un om al străzii – fostul dandy împinsese renunțarea la „deșertăciuni” până la ultima limită.

Într-un târziu, Gaudí a fost transportat la Spitalul Santa Creu, unde erau de obicei aduși vagabonzii și cei „fără căpătâi”, unde i s-au oferit îngrijiri medicale minime. Au trecut 24 de ore până când a fost recunoscut de capelanul Catedralei Sagrada Familia. Medicii și-au schimbat instantaneu atitudinea, dar era deja prea târziu. Pe data de 10 iunie 1926, Antoni Placid Gaudí i Cornet s-a stins din viață într-un salon de spital rezervat săracilor și oamenilor străzii. Două zile mai târziu, jumătate din populația Barcelonei a ieșit în stradă pentru a participa la funeraliile lui. La acea dată, Catedrala Sagrada Familia fusese finalizată în proporţie de numai 23%.

Lucrările continuă și în ziua de azi

După moartea arhitectului, lucrările au continuat sub conducerea discipolului său, arhitectul Domènec Sugrañes i Gras (1878-1938), care a fost șef de șantier timp de un deceniu, izbutind să finalizeze doar fațada de est, dedicată Nașterii Domnului. În anul 1936, în Spania a izbucnit Războiul Civil, iar una dintre consecințele acestui dezastru a fost oprirea lucrărilor. Barcelona a fost unul dintre orașele dominate de comuniști, iar zelul iconoclast al acestora nu a ocolit nici Sagrada Familia.

Pe data de 20 iulie 1936, atelierul în care Gaudí și-a petrecut ultimii săi ani de viață a fost jefuit și incendiat. Au fost distruse planuri, albume de fotografii, mulaje de ghips și machete ale catedralei. Numeroase statui (în special de îngeri), care urmau să fie așezate pe fațada dedicată Nașterii Domnului, au fost distruse sau deteriorate, iar mormântul lui Gaudí, situat în cripta catedralei, a fost profanat. Puțin a lipsit ca turnurile până atunci ridicate (în varianta sa finală, catedrala va avea nu mai puțin de 18!) să nu fie dinamitate de comuniști. În 1940, lucrările au fost reluate, dar, cu toate că Felip Bertran i Güell (fiul Mariei Cristina de Güell, una dintre fiicele „dogelui” lui Gaudí) depusese un milion de pesetas într-o bancă londoneză, ritmul lucrărilor a fost foarte lent.

Sagrada Familia 1934 gettyimages 104419642 colorizare lucian muntean 02 JPG jpeg

Copii catalani pozând în fața catedralei, în jurul anului 1934. Colorizare manuală de Lucian Muntean

Conducerea lucrărilor a fost asigurată de o pleiadă de arhitecți catalani precum Francesc Quintana, Isidre Puig Boada, Lluís Bonet i Gari (unul dintre cei care au muncit din greu la reconstituirea planurilor catedralei) și Francesc Cardoner. Sub conducerea lui Jordi Bonet i Armengol (fiul lui Lluís Bonet i Gari) s-a trecut la proiectarea asistată de calculator. La continuarea grandiosului proiect și-au mai adus contribuția arhitectul neozeelandez Mark Burry și sculptorii catalani Jaume Busquets i Mollera și Josep Maria Subirachs i Sitjar, precum și sculptorul japonez Etsuro Sotoo, a cărui fascinație pentru realizările lui Gaudí l-a determinat să se convertească la catolicism. Pe data de 7 noiembrie 2010, Papa Benedict al XIV-lea a sfințit Catedrala Sagrada Familia, care din acel moment a încetat să mai fie o simplă clădire în construcție, căpătând statutul de lăcaș de cult, în care se pot oficia slujbe.

Opt ani mai târziu, conducerea șantierului Catedralei Sagrada Familia a fost amendată cu suma de 35 de milioane de euro după ce autorităţile au constatat că, după 137 de ani de la începerea lucrărilor, nu s-a cerut eliberarea unei autorizații de construcţie. Aceasta a sfârșit prin a fi acordată un an mai târziu, iar lucrările continuă și în ziua de azi.