Fostul Secretar General Adjunct al NATO: Vladimir Putin crede că Rusia se află într un război cu valorile occidentale  jpeg

Fostul Secretar General Adjunct al NATO: Vladimir Putin crede că Rusia se află într-un război cu valorile occidentale

📁 Istorie recentă
Autor: Octavian Manea

După Zapad, Alianța trebuie să-și consolideze capacitățile de descurajare militară, fără ca răspunsul său să fie unul exagerat astfel încât încercările Rusiei de intimidare să-și atingă scopul. NATO este cu certitudine mult mai puternică decât Rusia, a declarat fostul Secretar General Adjunct al NATO, Alexander Vershbow într-un interviu pentru LETA News și Defence Matters.

Interviu realizat de Guntars Grinums.

Cetățenii statelor baltice au fost serios preocupați de posibilele provocări din timpul exercițiului Zapad-2017. Erau aceste temeri întemeiate?

Nu cred că trebuia să ne fie frică de Zapad, deși au existat câteva scenarii, precum staționarea permanentă a trupelor ruse în Belarus. Cred că atenția acordată dar și solicitările pentru mai multă transparență i-au descurajat pe ruși să ia în serios astfel de scenarii. Dar acest lucru nu îl vom cunoaște niciodată.

Cu toate că o analiză completă încă nu avem, cred că am văzut în Zapad 2017 câteva progrese în dezvoltarea forțelor armate și a strategiei ruse față de Zapad 2013. Pe lângă faptul că au reusit sa mobilizeze un număr mare de forțe, ei au demonstrat și capacitatea de a folosi aceste forțe în scenarii specifice, inclusiv de tipul A2/AD (“anti-acces și de interdicție regională”) pentru a obstrucționa capacitatea unui adversar de a aduce întăriri în teatrul de operațiuni. Totodată, am văzut un nivel sporit de competență al diverselor servicii în desfășurarea operațiunilor integrate (inter-arme).

Desigur, concluzia de fond, este aceea că rușii s-au prefăcut că luptă impotriva terorismului, dar de fapt au folosit aceste exerciții pentru a-și demonstra capacitatea de a lupta și de a câștiga un război extins împotriva NATO. Trebuie să tragem anumite concluzii de aici și, probabil, ar trebui să ne extindem exercițiile pentru a ne dezvolta propriile capabilități de contrabalansare a mijloacelor lor de tip A2/AD.

Trebuie, de asemenea, să continuăm să facem presiuni asupra lor pentru a fi mai transparenți. În mod evident, în Zapad au fost implicați mai mult de 12.700 de militari. Trebuie să încercăm să-i facem pe ruși să respecte litera documentului de la Viena.

Dacă exercițiile mari de acest fel vor continua de-a lungul granițelor noastre estice, nu ar trebui să reconsiderăm numărul forțelor NATO staționate aici?

Cred că batalioanele pe care le-am desfășurat în cele trei state baltice și în Polonia pot sa descurajeze eventualele provocări, chiar dacă numărul lor este relativ mic. Este cât se poate de limpede pentru Rusia, ca în oricare dintre scenarii, va intra în conflict cu întreaga Alianță, nu doar cu forțele defensive baltice. Dar strategia pe care NATO a adoptat-o depinde în mare măsură de capacitatea noastră de ranforsare, de realimentare a forțelor dislocate pe Flancul Estic.

În eventualitatea unei crize în care vedem tipul de forțe mobilizate în Zapad, atunci ar trebui să activăm o parte dintre aceste întăriri și să le proiectăm în teatrul de operațiuni, indiferent dacă se află în vestul Europei sau în Statele Unite. Și trebuie să exersăm capacitatea de a face acest lucru, pentru a transmite rușilor un mesaj simplu: we mean business.

Deci, mă întorc la ideea că exercițiile NATO, chiar dacă au fost deja extinse considerabil, trebuie să demonstreze și capacitatea noastră de a executa întreaga strategie, inclusiv ranforsarea la scară extinsă.

Reprezintă exercițiile de tip Zapad următorul pas în acest război propagandistic?

Cred că toată atenția asupra dezinformării, a știrilor false și a propagandei începe să educe oamenii, să-i facă mai vigilenți și mai suspicioși față de sursa informațiilor. Iar pentru că exercițiile reprezintă un tip diferit de informație prin care încearcă să intimideze, ei vor să ne temem de Rusia, să arate că Rusia este poate chiar mai puternică decât este în realitate, să demoralizeze, să fragmenteze alianță și poate chiar să încurajeze ridicarea sancțiunilor fără rezolvarea crizei din Ucraina.

Trebuie să recunoaștem ce fac rușii. Nu trebuie să ne lăsăm intimidați și trebuie să luăm măsurile necesare pentru a ne consolida capacitatea de descurajare. Dar, de asemenea, nu trebuie să reacționăm exagerat dându-le rușilor satisfacția că ne este frică când în cele din urmă suntem partea mai puternică, avem mai multe capacități militare, țările noastre sunt mult mai bogate decât Rusia și în definitiv avem valorile democratice de partea noastră.

Cred că, dacă privim imaginea de ansamblu, Rusia ar trebui să se teamă de noi și de valorile noastre. Și cred că de asta îi este frică lui Putin - îi este frică de valorile occidentale și de asta încearcă să ucidă speranțele unui viitor occidental în Ucraina, Georgia și nu putem lăsa să facă asta.

Ar trebui să fim preocupați de posibila escaladare a crizei din peninsula coreeană?

Situația de acolo este fragilă. Sunt puțin îngrijorat de escaladarea retoricii în ambele direcții. Sincer, mi-aș dori ca președintele SUA să joace rolul unora dintre predecesorii săi, să fie un lider matur si reținut atunci când vine vorba de retorica sa. În centrul atenției este coaliția internațională, reunind China și chiar Rusia, care trebuie sa exercite mai multă presiune asupra nord-coreenilor pentru a negocia un fel de soluție la problema nucleară.

Și cred că, dacă facem abstracție de retorică, Statele Unite au avut un succes rezonabil. Au obținut cele mai puternice sancțiuni adoptate de către ONU împotriva Phenianului precum și promisiunea Chinei de a exercita mai multă presiune prin reducerea unor exporturi cheie către Coreea de Nord și prin limitarea anumitor importuri. Deci, trebuie să dăm timp acestui efort.

Este sprijinul brusc al lui Putin pentru forțe ONU în Ucraina un fel de șiretlic care să consolideze statu-quo-ul în teritoriile ocupate sau credeți că este chiar o oportunitate reală?

Nu știu dacă este o propunere serioasă, dar trebuie să-l testăm pe Putin la masa negocierilor, chiar și la nivelul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Cu alte cuvinte să vedem dacă putem elabora o rezoluție care să ofere un mandat robust pentru o forță de menținere a păcii care să îndeplinească efectiv obiectivele acordului de la Minsk, să pună capăt violenței și, în cele din urmă, să supravegheze retragerea armelor și a forțelor armate ilegale din Donbass și restabilirea suveranității Ucrainei.

Poate că ar putea să existe mai multe stadii: o perioadă de tranziție în care ar exista un fel de administrație internațională cu forțe ONU de menținere a păcii, urmând ca Ucraina să-și plaseze propriile trupe la frontiera internațională la sfârșitul acestei perioade de tranziție. În acest moment nu știm dacă propunerea este serioasă sau nu, însă trebuie să o păstrăm pe masă să vedem dacă rușii o acceptă.

Este sistemul de luare a deciziilor în Alianță precum și punerea lor aplicare suficient de robust și de rapid pentru a face față amenințărilor moderne? Ar trebui ca NATO să fie reformată pentru a deveni mai flexibilă, mai rapidă?

Din perspectiva deciziilor referitoare la capabilități și prezența înaintată consolidată sau updatarea doctrinei noastre militare, cred că sistemul NATO funcționează destul de bine. Nu ai nevoie de summituri pentru a lua astfel de decizii. Și sperăm, de exemplu, că, până în februarie, miniștrii apărării din cadrul NATO vor ajunge la un consens asupra schimbărilor structurii comandamentului militar. Acestea sunt necesare pentru a echipa Alianța pentru un potențial conflictul pe scară largă cu Rusia. În acest moment, fiecare comandament este mai degrabă setat pentru operațiuni similare celor desfășurate în Afganistan. Dimensiunea lor a fost redusă în 2010-2011, când lumea părea un loc mai sigur. Dar cred că există un alt domeniu în care NATO are nevoie să-și accelereze procesul de luare a deciziilor – modul în care se comportă într-o criză.

Trebuie să ne gândim, de asemenea, la războiul hibrid și la potențialul unor situații ambigue în care apar brusc niște soldați fără însemne, niște “omuleți verzi”, precum și la atacuri cibernetice a căror sursă nu poate fi determinată imediat sau situații de revolte civile provocate de o “coloană a cincea”. Toate aceste lucruri pot crea potențial pentru agresiune înainte ca noi să fim pe deplin conștienți de ceea ce se întâmplă.

NATO trebuie să-și accelereze procesul de luare a deciziilor și are nevoie de un sistem integrat de schimb de informații și de avertizare timpurie, astfel încât să nu fim cu o zi, două sau trei în urma evenimentelor și să nu mai putem răspunde. Deci, acesta este tipul de decizie care ar trebui să fie accelerat.

Înțelege în sfârșit lumea occidentală cum să răspundă propagandei și campaniilor de fake news?

Trebuie să contracarăm propaganda de zi cu zi care are drept scop distorsionarea realității, albirea crimelor rusești din Siria sau Ucraina și susținerea partidelor politice extremiste sau a mișcărilor separatiste sau naționaliste. De asemenea, trebuie să ne îmbunătățim propria noastră capacitate de a purta războaie informaționale într-o situație reală de conflict. Rușii vor folosi atacurile cibernetice, vor folosi orice de la mesaje SMS, targetarea conturilor electronice ale soldaților noștri până la propaganda pe scară largă în mass-media internațională. Ei vor încerca să-i inducă în eroare pe decidenții occidentali sau, cel puțin, să semene confuzie, îndoială și să creeze o ezitare care va paraliza capacitatea Aliantei de a lua deciziile necesare în timp util.

NATO ar trebui să suplimenteze resursele centrului Stratcom din Riga în eforturile căruia ar trebui să se implice mai multe țări, ar trebui să se conecteze cu noul centru de la Helsinki dedicat războiului hibrid, astfel încât să dezvoltăm o mai mare conștientizare și noi strategii pentru a face față acestor amenințări foarte complexe. În fond acestea nu sunt noi, sovieticii folosind astfel de tehnici în anii ‘20  și ‘30 când mobilizau mișcările comuniste internaționale.

Dar în epoca Internetului, cu toată metodologia cibernetică de acum, acest tip de informații pot fi transformate în arme și utilizate la o scară infinit mai mare, la un cost foarte mic. Ne uităm către comunitatea de expertiză precum cea din Riga pentru a ne ajuta să înțelegem această amenințare și să dezvoltăm o strategie de combatere a acesteia.

Lumea occidentală pare încă șocată de eficiența Rusiei în acest domeniu. Era totul atât de surprinzător?

Ei bine, nu ar trebui să fim șocați. În general am văzut o atitudine foarte ostilă din partea președintelui Putin, mai ales dacă ne amintim de discursul său din 2007 la Conferința de Securitate de la München și multe dintre declarațiile sale de mai apoi. El vede Rusia ca fiind în război. El luptă împotriva valorilor occidentale care pot amenința în cele din urmă sistemul său politic din Rusia. Cred că aici se află în mare parte motivația pentru ceea ce vedem astăzi. Dar cred că nu ne-am așteptat la un efort deliberat de a interveni în alegerile americane.

Cred că nu ne-am putut imagina că ar merge atât de departe. Am învățat multe lecții. Statele Unite încă investighează o parte din aceste aspecte, deși președintele Statelor Unite se află încă în faza de negare. Dar cred că majoritatea politicienilor și experților din America o iau foarte în serios. Și am învățat deja să o contracarăm. Rusia a avut mult mai puțin succes în Franța și în Germania. Înțelegerea acestui fapt este primul pas către o soluție.

Ambasadorul Alexander Vershbow este fellow la Centrul Brent Scowcroft pentru Securitate Internațională, Atlantic Council. El a fost Secretar General Adjunct al NATO din februarie 2012 până în octombrie 2016.