Drama copilăriei: copiii-soldaţi din Uganda
Drama locuitorilor din Uganda de Nord a început în 1986. De atunci gruparea The Lord’s Resistance Army, condusă de Joseph Kony, răpeşte copii şi îi supune unor torturi inumane, în urma cărora aceştia devin soldaţi. Sunt obligaţi să lupte pentru cauza organizaţiei, ajungând de multe ori să îşi ucidă propriile familii.
The Lord’s Resistance Army (Armata de Rezistenţă a Domnului) este o grupare rebelă condusă de Joseph Kony, originară din Uganda de Nord, care luptă pentru interesele comunităţii Acholi. Kony a pierdut sprijinul pe care îl obţinuse şi în ultimii 24 de ani a instaurat un regim de teroare, întreprinzând acţiuni violente în rândul civililor, răpind copii, obligându-i să lupte pentru armata sa. Grupul a fost scos din ţară cu forţa de către armata statului, iar în momentul de faţă sunt împărţiţi în Republica Democrată Congo, Republica Central Africană, şi în sudul Sudanului.
Totul a început în anii 1820, cu “Mişcarea Sfântului Duh”, condusă de Alice Lakwena, care dorea detronarea guvernului ugandez, acesta fiind acuzat că încalcă drepturile populaţiei Acholi. Conflictele armate între gruparea condusă de Lakwena şi guvern s-au intensificat, până în momentul în care autorităţile au câştigat, iar lidera mişcării a fost exilată. În 1986, Joseph Kony a reînsufleţit acţiunile, formând o nouă grupare, Armata de Rezistenţă a Domnului. El a susţinut că misiunea sa este aceea de a da jos de la putere actualul guvern şi de a conduce Uganda pe baza Celor 10 Porunci. Acesta nu a fost sprijit de către toţi membri grupării, aşa că pentru a umple rândurile Armatei de Rezistenţă, Kony a început să răpească sute de copii din sate, pe care i-a transformat în adevărate maşini de ucis.
Rebelii se deghizau adesea în soldaţi şi se năpusteau asupra sătenilor adunaţi pentru diferite ocazii, precum slujbele religioase. Ei lansau atacuri violente, omorându-i pe cei slabi sau bătrâni cu macete, săbii sau pietre, şi tăiau nasul, urechile sau buzele altora, ca avertisment. Rebelii îi capturau pe cei care erau folositori, mai ales copiii care puteau căra arme. Captivii erau legaţi şi duşi în tabere, unde erau îndoctrinaţi prin metode violente, şi transformaţi astfel în soldaţi, hamali, bucătari sau sclavi sexuali. Aceştia erau adesea obligaţi să violeze sau omoare membri propriilor familii, făcându-le astfel întoarcerea acasă imposibilă. Cei care încercau să fugă sau se opuneau ordinelor primite, erau torturaţi şi omorâţi.
Odată ajunşi în tabăra lui Kony, copiii erau întâmpinaţi cu o bătaie. Erau bătuţi cu sălbăticie de alţi copii, deja aflaţi acolo, până leşinau. Dacă ţipau, sau plângeau de durere, erau omorâţi. Pentru început nu aveau voie să mănânce în acelaşi loc cu ceilalţi soldaţi. Erau consideraţi murdari. După o vreme, erau chemaţi de către comandant, unde se realiza un ritual:se amesteca ulei de shea cu apă, şi li se desena semnul crucii pe cap, buze, mâini, şi în dreptul inimii. Abia atunci puteau să mănânce cu restul soldaţilor. Viaţa de zi cu zi a unui copil-soldat ce aparţinea Armatei de Rezistenţă a Domnului se compunea din foamete, bătăi, patrulare, dar şi raiduri violente. Unul dintre copiii-soldat care au fost salvaţi povesteşte că în timpul unei incursiuni a privit cum un om este tăiat membru cu membru, până la moarte. De asemenea, o luptă constantă duceau şi cu bolile. Ei dezvoltaseră o idee, conform căreia speranţa şi amintirea familiei le provoacă îmbolnăvirea. “În momentul în care îţi aduci aminte de familie te îmbolnăveşti. Ai diaree şi devi atât de slab, încât arăţi ca un schelet. Dacă ţi se întâmplă asta, mori.”
Pentru a transforma copiii răpiţi în soldaţi, membri grupării urmau trei paşi. În primul rând, ei trebuiau să abandoneze orice urmă de speranţă că s-ar putea întoarce vreodată acasă. Apoi, trebuiau să omoare şi să îşi murdărească trupul cu sângele victimei. În cele din urmă, prin ritualuri şi superstiţii, ei ajung să creadă în noua lor persoană şi să o aprecieze. După toţi aceşti paşi, ei sunt dominaţi de o constantă finală:furia. Orice acţiune pe care o întreprind este condusă de furie, bătăile şi foametea, atrocităţile la care asistau şi crimele pe care le comiteau-furia îi ţinea în viaţă. “ Nimic din ceea ce vedeam nu o făceam cu o inimă bună. Mintea mea era cuprinsă de distrugere.”, spunea unul dintre supravieţuitori.
