De unde a venit tradiția ouălor înroșite de Paște?

Conform opiniei lui Kenneth Thompson, profesor de sociologie, răspândirea ouălor înroșite de Paște ar fi venit din Persia în bisericile creștine grecești din Mesopotamia, iar, de acolo, în Rusia și Siberia, prin intermediul creștinismului ortodox. Obiceiul a fost mai apoi adoptat și de romano-catolici, și de către protestanți, ajutând astfel la răspândirea acestuia în întreaga Europă. Sociologul menționează că primii creștini din Mesopotamia vopseau ouăle de Paște cu roșu, verde și galben.

Jacob Grimm, influent folclorist și filolog din secolul al XIX-lea, a lansat teoria conform căreia obiceiul popular al ouălor de Paște în rândul popoarelor germanice continentale ar fi provenit din festivitățile de primăvară ale unei zeițe germanice cunoscute în engleza veche ca Ēostre (în limba engleză modernă – Easter, adică Paște).

Obiceiul ouălor decorate, vechi de 60.000 de ani

Se pare că practica de a decora cojile de ouă este destul de veche. Ouă de struț decorate și gravate au fost descoperite în Africa și datează de acum 60.000 de ani.

În perioada predinastică a Egiptului și în culturile timpurii din Mesopotamia și Creta, ouăle erau asociate cu moartea și renașterea, precum și cu regalitatea. Ouă de struț cu elemente din aur și argint au fost puse în mormintele vechilor sumerieni și egipteni încă de acum 5.000 de ani. Istoricii susțin că este posibil ca aceste relații culturale să fi influențat culturile creștine și islamice timpurii din acele zone.

În creștinism, ouăle poartă un simbolism trinitar: coaja, gălbenușul și albușul sunt trei părți dintr-un ou. Din surse arheologice aflăm că obiceiul creștin al ouălor de Paște a fost adoptat din tradiția persană la primii creștini din Mesopotamia, care le-au pătat cu o culoare roșie „în amintirea sângelui lui Hristos, vărsat la răstignirea Sa”. Biserica Creștină a adoptat oficial obiceiul privind ouăle ca simbol al învierii lui Iisus prin Ritualul Roman. Obiceiul a fost consemnat într-o carte publicată în 1610, cu texte, probabil mult mai vechi, cuprinzând capitole despre „Binecuvântările mâncării de Paște” (ouă, miel, pâine și alte bunătăți).

În timpul slujbei, ouăle de Paște erau împărțite pentru a simboliza învierea lui Isus. Coaja tare reprezenta monumentul funerar sigilat, iar ciocnirea oului eliberarea lui Iisus din mormânt. Deși împărțirea ouălor într-o slujbă bisericească ar putea părea o tradiție ciudată, există o explicație logică. Creștinii se pocăiau, se rugau și posteau (abținându-se de la carne, ouă și lapte) timp de 40 de zile înainte de Paște. Prin urmare, de Înviere era prima oară, după o perioadă îndelungată, când ei puteau mânca ouă.

„Vânătoarea de ouă”

Cu sute de ani în urmă, misionarii creștini vopseau ouăle în galben pentru a simboliza învierea, albastru pentru dragoste și roșu pentru sângele lui Hristos. Uneori, ei pictau scene biblice pe ouă și le ascundeau, pentru ca, mai apoi, să poată fi găsite de către copii.

Berlin, 1947. Copiii caută ouă de Paște în parcul de lângă gara Lankwitz

Acest obicei este una dintre cele mai timpurii forme a „vânătorii de ouă de Paște”, așa cum o cunoaștem azi. Copiii găseau ouăle și spuneau povestea asociată scenelor biblice pictate pe ele. Prin urmare, vânătoarea timpurie de ouă de Paște i-a ajutat pe copii să învețe despre semnificația sărbătorii, fiind un mijloc eficient de educație creștină.

Pentru vânătoarea „modernă” de ouă de Paște, sunt ascunse bunătăți în interiorul fiecărui ou (frecvent din ciocolată). Prin urmare, atunci când copiii deschid ouăle de Paște pentru a-și găsi „surpriza” din interior, ei experimentează fericire și bucurie – aceeași fericire și bucurie trăită de discipolii lui Iisus când au auzit vestea bună a învierii Sale.

Tradițiile și simbolurile de Paște au evoluat constant de-a lungul istoriei, iar multe dintre ele nu se regăsesc în Biblie. Simbol străvechi al fertilității și al vieții noi, iepurașul de Paște a intrat în cultura colectivă ca un obicei asociat acestei sărbători la 1700, introdus fiind în America de către imigranții germani, care au adus cu ei nu doar obiecte de preț, ci și povești despre un iepure care depune ouă vopsite (Osterhase sau Oschter Haws).

Fragmentul face parte din articolul „Treimea mesei de Paște. Ouă roșii, pască și drob”, publicat în numărul 255 al revistei „Historia” (revista:255), disponibil în format digital pe platforma paydemic.