De la Stalingrad la Yalta jpeg

De la Stalingrad la Yalta

Rareori ├«n istorie o b─ât─âlie a avut repercusiuni at├ót de dramatice asupra desf─â┼čur─ârii ┼či rezultatului unui r─âzboi precum b─ât─âlia de la Stalingrad. Iar c├ónd este vorba de cea mai cumplit─â conflagra┼úie mondial─â a tuturor timpurilor, este pe deplin explicabil interesul istoricilor ÔÇô ┼či nu numai ÔÇô pentru modul ├«n care finalul acestei confrunt─âri germano-sovietice, dintre Don ┼či Volga, a influen┼úat evolu┼úia ulterioar─â a principalilor actori implica┼úi ├«n tragedia anilor 1939-1945, at├ót din punct de vedere strategic, politic, economic, dar ┼či psihologic.

├Äntre Hitler ┼či Stalin

Ambii dictatori supralicitaser─â miza strategic─â a ora┼čului de pe Volga. Obsesia lui Hitler de a cuceri punctul strategic care purta, ├«nc─â din 1925, numele rivalului s─âu de moarte, nu era egalat─â dec├ót de ambi┼úia lui Stalin de a nu suferi o a doua ├«nfr├óngere a orgoliului s─âu, legat─â de acela┼či ora┼č. Prima avusese loc ├«n toamna anului 1918, ├«n timpul ofensivei lui Denikin, c├ónd Stalin ┼či Vorosilov, ├«n calitate de comandan┼úi ai Armatei a X-a, erau responsabili de ap─ârarea ┼óari┼úinului, vechiul nume al Stalingradului. Cei doi intraser─â ├«ntr-un violent conflict cu Tro┼úki, comisarul pentru ap─ârare al guvernului sovietic, cu privire la oportunitatea folosirii fo┼čtilor speciali┼čti ┼úari┼čti. Lenin, la a c─ârui arbitraj se recursese, ├«i d─âduse atunci dreptate lui Tro┼úki, rechem├óndu-i la Moscova at├ót pe Vorosilov, c├ót ┼či pe Stalin. Umilin┼úa fusese amar─â pentru Stalin, care n-avea s─â-l ierte niciodat─â pe Tro┼úki pentru acest afront. Acum ├«ns─â Tro┼úki era mort, lichidat de m├óna lung─â a NKVD-ului tocmai ├«n ├«ndep─ârtatul Mexic, iar el, Stalin, iat─â c─â izbutise s─â apere cu succes ora┼čul ├«n fa┼úa ma┼čin─âriei de r─âzboi germane.

ÔÇ×Sunte┼úi hot─âr├ó┼úi s─â-l urma┼úi pe F├╝hrer ┼či s─â lupta┼úi pentru victorie cu orice pre┼ú?ÔÇŁ

000 APP2002122608335 jpg jpeg

La 2 februarie 1943, ultimele rezisten┼úe germane din Stalingrad se predau sovieticilor. Cortina cade. Sentimentul general e c─â ceva ireversibil s-a ├«nt├ómplat. Combatan┼úi ┼či neutri deopotriv─â ├«n┼úeleg c─â Hitler nu mai poate c├ó┼čtiga r─âzboiul. ┼×ocat la r├óndul s─âu de vestea capitul─ârii, F├╝hrerul nu pare totu┼či a-┼či da seama de adev─âratele dimensiuni ale catastrofei. E preocupat mai degrab─â de la┼čitatea lui Paulus, pe care cu o zi ├«nainte ├«l ├«naintase la gradul de feldmare┼čal ├«n speran┼úa c─â acesta va ├«n┼úelege mesajul:niciun feldmare┼čal german nu c─âzuse viu ├«n m├óinile adversarilor:ÔÇ×Formal, s-au predat absolut corect. Altfel ar trebui s─â se adune to┼úi la un loc, ca un arici, ┼či s─â se sinucid─â cu ultimele cartu┼če. Dac─â ne imagin─âm c─â o femeie, numai pentru c─â aude c├óteva cuvinte jignitoare, are demnitatea s─â se ├«ncuie ├«n cas─â ┼či s─â se ├«mpu┼čte imediat, atunci nu am nicio stim─â pentru soldatul care se sperie s─â fac─â la fel, prefer├ónd s─â fie luat prizonierÔÇŁ.Paulus ├«ns─â alege s─â r─âm├ón─â ├«n via┼ú─â, stigmatizat p├ón─â la moarte, nu doar pentru ├«nfr├óngere, ci ┼či pentru colaborarea sa ulterioar─â cu regimul sovietic. Culmea ironiei, Hitler ├«┼či manifest─â aprecierea pentru generalul rom├ón Lasc─âr, despre care se credea ├«ntr-o prim─â faz─â c─â ├«┼či pusese cap─ât zilelor. ├Än realitate, nici rom├ónul nu urmase calea onoarei, mai mult chiar, dup─â un prizonierat de doi ani, revine ├«n ┼úar─â, ├«n calitate de comandant al diviziei ÔÇ×Horia, Clo┼čca ┼či Cri┼čanÔÇŁ, contribuind plin de zel, ca ministru al ap─âr─ârii, la procesul de comunizare al o┼čtirii rom├óne. Un alt fapt care scap─â ├«n┼úelegerii F├╝hrerului este acela c─â tocmai ordinele sale de p─âstrare cu orice pre┼ú a pozi┼úiilor c├ó┼čtigate duseser─â de fapt la dezastrul Armatei a VI-a. Doar geniul militar al lui von Manstein va reu┼či s─â evite pr─âbu┼čirea total─â a frontului de sud, ob┼úin├ónd totodat─â ┼či ultimul succes major pentru Wehrmacht pe frontul de r─âs─ârit:recucerirea Harkovului pe 12 martie 1943, dup─â ce ora┼čul fusese eliberat de c─âtre sovietici, cu o lun─â ├«nainte.

92424810 jpg jpeg

La 18 februarie, ├«n imensa aren─â berlinez─â de la ÔÇ×Sports PalastÔÇŁ, loc tradi┼úional al ├«ntrunirilor naziste, Josef Goebbels proclama ÔÇô ├«ntr-o atmosfer─â de isterie colectiv─â ÔÇô r─âzboiul total:ÔÇ×Sunte┼úi hot─âr├ó┼úi s─â-l urma┼úi pe F├╝hrer ┼či s─â lupta┼úi pentru victorie cu orice pre┼ú?ÔÇŁ, urla Goebbels ├«n trans─â, stimulat de aprobarea unanim─â ┼či zgomotoas─â a miilor de credincio┼či ai partidului. Retorica g─âunoas─â a ┼čefului propagandei naziste este dublat─â ├«ns─â ┼či de m─âsuri concrete:este decretat─â mobilizarea general─â, manifestarile sportive sunt interzise, localurile de noapte ┼či magazinele de lux ├«nchise, iar scrisorile venite de pe front supuse cenzurii. Germanii care nu-l admirau pe Hitler se aflau ├«ntr-o situa┼úie f─âr─â ie┼čire. ├Än aceea┼či logic─â ├«n care invazia Wehrmachtului ├«i f─âcuse pe ru┼či s─â apere stalinismul, primejdia ├«nfr├óngerii ├«i for┼úa acum pe germani s─â apere regimul nazist. Diferen┼úa era c─â ru┼čii avuseser─â la dispozi┼úie un teritoriu imens ├«n care s─â se retrag─â, ├«n timp ce Germania se confrunta cu un r─âzboi, purtat cur├ónd pe dou─â fronturi, cu o blocad─â ┼či cu masivele bombardamente aliate care transformau ora┼čele Reichului ├«n ruine. Refuzul occidentalilor de a accepta alt─â situa┼úie de compromis, cu excep┼úia ÔÇ×capitul─ârii necondi┼úionateÔÇŁ, nu a dus dec├ót la solidarizarea poporului german ├«n jurul conduc─âtorului s─âu, paraliz├ónd ┼či mai mult anemica ┼či mereu ezitanta opozi┼úie militar─â.

Sovietele ar fi fost dispuse la o pace de compromis cu Germania

Dac─â Hitler nu ├«n┼úelegea nici acum c─â a pierdut r─âzboiul, paradoxal, nici Stalin nu p─ârea convins c─â l-a c├ó┼čtigat. Pe liderul de la Kremlin ├«l b├óntuiau amintirile, unele mai noi, precum ┼čocul ve┼čtii c─â Reichul a atacat Rusia, altele mai vechi, din urm─â cu 25 de ani c├ónd Lenin fusese nevoit s─â ├«ncheie o pace ├«njositoare cu aceea┼či Germanie pentru a salva de abia n─âscutul stat sovietic. Dac─â memoriile diplomatului german von Kleist sunt veridice, atunci se pare c─â ├«n decembrie 1942 ┼či ├«n septembrie 1943, Sovietele ar fi fost dispuse la o pace de compromis cu Germania. Taton─ârile diplomatice efectuate la Stockholm, capitala european─â privilegiat─â ├«n ini┼úierea demersurilor privind ├«ncheierea unui acord de pace, au e┼čuat din cauza refuzului lui Hitler. F├╝hrerul a respins presupusa ocazie ivit─â, m─ârturisindu-i ministrului s─âu de externe:ÔÇ×Vezi tu, Ribbentrop, dac─â ast─âzi a┼č ajunge la o ├«n┼úelegere cu Rusia, m├óine a┼č ataca-o iar ÔÇô pur ┼či simplu nu m─â pot ab┼úineÔÇŁ.P├ón─â ├«n 1944, Hitler a nutrit convingerea c─â, dup─â respingerea celui de-al doilea front, va fi ├«n stare s─â cucereasc─â Uniunea Sovietic─â. Pe suspiciosul Stalin ├«l ├«ngrijora cel mai mult lipsa de angajament a liderilor occidentali ├«n stabilirea unei date certe cu privire la deschiderea celui de-al doilea front. De┼či ├«n cadrul ├«nt├ólnirii de la Casablanca (14-26 ianuarie 1943), Roosevelt ┼či Churchill c─âzuser─â de acord asupra formulei ÔÇ×capitul─ârii necondi┼úionateÔÇŁ aplicabile Germaniei ┼či alia┼úilor s─âi, Stalin intuia c─â cel pu┼úin premierul britanic nu era complet sincer ├«n dorin┼úa sa de a ajuta poporul sovietic s─â nu mai poarte, singur practic, povara r─âzboiului. ┼×i, ├«ntr-adev─âr, ├«n a sa istorie a celui de-Al Doilea R─âzboi Mondial, Churchill confirm─â b─ânuielile liderului sovietic, afirm├ónd f─âr─â echivoc, referitor la deznod─âm├óntul b─ât─âliei de la Stalingrad:ÔÇ×cu aceasta s-a ├«ncheiat prodigiosul efort al lui Hitler de a cuceri Rusia cu for┼úa ┼či de a distruge comunismul printr-o form─â la fel de odioas─â de tiranie totalitar─âÔÇŁ. Evident, ├«n telegrama adresat─â lui Stalin pe 1 februarie 1943, premierul britanic ├«l felicita pentru nimicirea armatei a VI-a germane, ├«ncheind oarecum ironic:ÔÇ×este ├«ntr-adev─âr o victorie uimitoareÔÇŁ.

ÔÇ×V├óntul Berezinei, fatal lui Napoleon, sufl─â peste EuropaÔÇŁ

Uimitoare sau nu, cert este c─â victoriile sovietice de la cotul Donului ┼či Stalingrad au avut cele mai descurajante efecte asupra principalilor alia┼úi europeni ai Reichului. Se destr─âmase pentru totdeauna mitul invincibilit─â┼úii armatelor germane, fapt care ├«i obliga pe factorii de decizie de la Roma, Budapesta, Helsinki ┼či Bucure┼čti s─â-┼či pun─â problema reevalu─ârii op┼úiunilor lor diplomatice ┼či strategice. Asemeni unei reac┼úii ├«n lan┼ú, crizele latente ies la suprafa┼ú─â. ├Änc─â din decembrie 1942, pre┼čedintele Finlandei, Ryti, ├«l informeaz─â pe ambasadorul american la Helsinki de inten┼úia ┼ú─ârii sale de a se retrage din conflict. La Roma, Mussolini, bolnav ┼či decep┼úionat, prime┼čte cele mai alarmante ve┼čti despre crahul industriei de r─âzboi, insuccesele trupelor Axei pe frontul din Africa de Nord sau nemul┼úumirile popula┼úiei. Unul dintre vechii s─âi tovar─â┼či de lupt─â, Dino Grandi, ministrul justitiei se confeseaz─â unui prieten:ÔÇ×Barometrul scade cu o vitez─â vertiginoas─â. V├óntul Berezinei, fatal lui Napoleon, sufl─â peste EuropaÔÇŁ. Starea de spirit este similar─â ┼či ├«n Ungaria, unde ├«nfr├óngerea de la Stalingrad, dar mai ales dezastrul Armatei a II-a maghiare, distrus─â practic la Voronej (12 ianuarie-17 februarie 1943), a pus ├«n fa┼úa factorilor de decizie (regentul Horthy ┼či premierul Kallay) spectrul ├«nfr├óngerii puterilor Axei ┼či necesitatea stabilirii unor contacte diplomatice cu puterile occidentale. ├Äntemeiate pe iluzia debarc─ârii anglo-americanilor ├«n Balcani, tratativele duse de Budapesta cu alia┼úii vestici au e┼čuat, ca ┼či varianta balcanic─â, at├ót de drag─â lui Churchill. Horthy noteaz─â cu am─âr─âciune ├«n memoriile sale:ÔÇ×pacea separat─â era irealizabil─â deoarece toate grani┼úele noastre se g─âseau la o prea mare distan┼ú─â de grani┼úele puterilor apuseneÔÇŁ.Nici p─ârerea lui Alexandru Cretzianu, viitorul ambasador al Rom├óniei la Ankara, un diplomat extrem de implicat ├«n negocierile de pace cu Alia┼úii, nu este ├«n fond diferit─â:ÔÇ×Sub presiunea dezastrului de la Stalingrad, liderii ┼ú─ârilor satelite ┼či-au ├«ntors speran┼úele spre alia┼úii occidentali... Ei erau cu totul preg─âti┼úi s─â conteze pe mila Occidentului cu singura condi┼úie de a primi asigurarea c─â ┼ú─ârile lor nu vor fi ocupate de Armatele Ro┼čiiÔÇŁ.

Circulara lui Cordell Hull

De fapt, dezastrul de la Stalingrad marcheaz─â ├«nceputul unei noi faze ├«n politica extern─â rom├óneasc─â. Odat─â devenit─â incert─â victoria Germaniei, se punea problema g─âsirii unei solu┼úii miraculoase, care s─â fereasc─â Rom├ónia de ocupa┼úia sovietic─â ┼či s─â-i garanteze sistemul politic ┼či economic. At├ót mare┼čalul Antonescu, c├ót ┼či liderul opozi┼úiei, Iuliu Maniu, nutreau ferma convingere c─â anglo-americanii nu au niciun interes s─â lase Balcanii pe m├óna Sovietelor, omi┼ú├ónd c─â Rom├ónia nu avea pentru occidentali aceea┼či importan┼ú─â strategic─â pe care o avea pentru Germania. Churchill era mult mai interesat de securizarea ÔÇ×drumului imperialÔÇŁ Gibraltar-Malta-Suez-Aden-Singapore, fapt care ├«l determina s─â acorde maximum de aten┼úie Greciei, ┼či nu Rom├óniei. C├ót despre Roosevelt, el ├«┼či propunea stabilirea unor rela┼úii de ├«ncredere cu Stalin, ├«n vederea organiz─ârii postbelice a lumii, astfel ├«nc├ót sacrificarea Rom├óniei reprezenta o parte minim─â a pre┼úului pe care era dispus s─â-l pl─âteasc─â.

Evident, toate aceste lucruri erau necunoscute liderilor politici rom├óni, ba chiar, ├«ncrez─âtor ├«n ┼čansele sale de reu┼čit─â, ministrul de externe, Mihai Antonescu, ├«ntreprinde prima sa mutare diplomatic─â pe tabla de ┼čah italian─â. Lipsit de realism, el supraprecia influen┼úa lui Mussolini asupra lui Hitler ├«n vederea ├«ncheierii unei p─âci separate cu alia┼úii anglo-americani. Drept urmare, pe 19 ianuarie 1943 ├«l convoac─â la Pre┼čedin┼úia Consiliului de Mini┼čtri pe ambasadorul italian Bova-Scoppa, propun├óndu-i ini┼úierea unor sondaje diplomatice pe l├óng─â puterile vestice, ├«ndeosebi Marea Britanie. Absen┼úa vreunui r─âspuns din Cetatea Etern─â, precum ┼či reticien┼úa afi┼čat─â de Bova-Scoppa, ├«l fac pe Mihai Antonescu s─â ├«n┼úeleag─â c─â Mussolini opteaz─â pentru un contact direct cu anglo-americanii, f─âr─â martori ┼či parteneri.Coinciden┼úa face ca, ├«n aceea┼či zi de 19 ianuarie, Mihai Antonescu s─â-l primeasc─â ├«n audien┼ú─â ┼či pe ambasadorul Ungariei la Bucure┼čti, Nagy Joszef, care-i transmite r─âspunsul favorabil al guvernului maghiar la initia┼úiva p─âr┼úii rom├óne de a se ├«ncepe tratative privitoare la detensionarea rela┼úiilor dintre cele dou─â ┼ú─âri. Din cauza contenciosului transilvan ┼či aceast─â pist─â este ├«n scurt timp abandonat─â de guvernul de la Bucure┼čti. Nici demersurile diplomatice ├«ntreprinse ├«n alte capitale europene, precum Berna, Madrid, Lisabona sau Vatican, nu s-au bucurat de rezultate mai promi┼ú─âtoare. Ideea fix─â a liderilor rom├óni de a trata doar cu anglo-americanii ┼či ├«ncercarea de a evita cu obstina┼úie contactele directe cu sovieticii compromiteau din start orice negociere. Mesajele venite de la Londra ┼či Washington indicau clar c─â nu se poate conta pe o ├«n┼úelegere unilateral─â cu puterile occidentale. ├Än acest sens, pozi┼úia Statelor Unite este definit─â ├«ntr-o circular─â pe care Cordell Hull o trimite la 18 noiembrie 1943 ambasadelor americane de la Madrid, Berna, Ankara ┼či Stockholm:

1. Capitularea imediată a României ar fi în interesul cauzei aliate.

2. Aliaţii nu sunt interesaţi de nicio propunere de capitulare, alta decât cea necondiţionată.

3. Orice propunere de capitulare necondi┼úionat─â trebuie s─â fie prezentat─â principalilor trei alia┼úi, respectiv Marea Britanie, Rusia Sovietic─â ┼či Statele Unite, de c─âtre un reprezentant al guvernului rom├ón pe deplin autorizat.

Drept urmare, la sf├ór┼čitul anului 1943, liderii politici rom├óni ├«ncep taton─ârile de pace cu U.R.S.S. Cel care sondeaz─â primul terenul este fostul premier Gheorghe T─ât─ârescu;acesta, prin intermediul lui Benes, liderul guvernului cehoslovac din exil, ├«i cere lui Stalin s─â precizeze condi┼úiile ├«n care ar fi dispus s─â ├«ncheie armisti┼úiul cu Rom├ónia. Liderul sovietic se arat─â receptiv la sugestiile venite de la Bucure┼čti, comunic├óndu-i lui Benes c─â, pentru ├«nceput, oficialii rom├óni trebuie s─â adreseze o cerere de capitulare celor Trei Mari Alia┼úi, el oferindu-se s─â sus┼úin─â ÔÇô ├«n schimbul acestui demers ÔÇô revenirea Transilvaniei de Nord ├«n grani┼úele Rom├óniei. Pozi┼úia lui Stalin purta amprenta tipicului s─âu pragmatism. Orice ini┼úiativ─â sau atitudine care ar fi scos din joc pe vreunul dintre adversari era binevenit─â. Liderul sovietic privea tratativele de pace strict prin prisma evolu┼úiei militare a frontului. ├Än urma victoriei din februarie 1943, Stalin a devenit tot mai convins de faptul c─â, la terminarea r─âzboiului, Uniunea Sovietic─â va intra ├«n posesia celor mai multe teritorii aflate ├«n disput─â. ├Än consecin┼ú─â, interesul s─âu nu mai era focalizat pe negocieri, ci, ├«ntr-o m─âsur─â mult mai mare, pe capacitatea Armatei Ro┼čii de a-┼či ├«mpinge diviziile c├ót mai departe. Devenise deja un aspect secundar dac─â r─âsturnarea alian┼úelor o f─âcea Antonescu sau Opozi┼úia, at├óta timp c├ót Rom├ónia p─âr─âsea tab─âra Axei ┼či facilita ├«naintarea sovietic─â ad├ónc ├«n Balcani ┼či ├«n inima EuropeiÔÇŽ Cert este c─â firea sa autoritar─â ┼či evaluarea practic─â a situa┼úiei din Rom├ónia ├«l predispuneau pe Stalin la o ├«n┼úelegere cu Mare┼čalul Antonescu, dictator ca ┼či el, care ├«n plus putea executa mai eficient desprinderea fa┼ú─â de Germania. Apoi, sovieticii s-ar fi putut dispensa u┼čor de el, pe motivul colabor─ârii sale timp de trei ani cu Germania.

Antonescu nu ├«┼či perduse ├«ncrederea ├«n capacitatea Germaniei de a c├ó┼čtiga r─âzboiul

152202935 jpg jpeg

├Än ceea ce-l prive┼čte ├«ns─â pe Antonescu, acesta avea propriul joc de f─âcut, oscil├ónd ├«ntre convingerea, mai degrab─â autoindus─â, c─â Germania ├«nc─â mai poate c├ó┼čtiga r─âzboiul, ┼či cruda realitate a avansului sovietic spre hotarele rom├óne┼čti. Dac─â e s─â d─âm credit m─ârturiei lui Gheorghe Barbul, ┼čeful de cabinet al lui Mihai Antonescu, ├«nc─â din 6 octombrie 1942, dup─â una dintre ├«nt├ólnirile sale cu Hitler, mare┼čalul ar fi declarat:ÔÇ×Germania a pierdut r─âzboiul. Acum trebuie s─â ne concentr─âm eforturile ca s─â nu-l pierdem pe al nostruÔÇŁ. Afirma┼úie ÔÇô ├«n cazul ├«n care chiar a fost f─âcut─â ÔÇô pare mai degrab─â expresia unei st─âri de spirit trec─âtoare, deoarece Antonescu nu ┼či-a pierdut ├«ncrederea ├«n capacitatea Germaniei de a c├ó┼čtiga r─âzboiul dec├ót mult dup─â b─ât─âlia de la Kursk (iulie 1943). Dovad─â ├«n acest sens st─â ┼či confesiunea pe care i-o face lui Raoul Bossy, ambasadorul Rom├óniei la Berlin, ├«n timpul audien┼úei pe care i-o acord─â la 9 februarie 1943. Fa┼ú─â de scepticismul diplomatului rom├ón, bazat pe contactul direct cu via┼úa cotidian─â berlinez─â, mare┼čalul reia f─âr─â ┼čov─âial─â tezele propagandei lui Goebbels:ÔÇ×Apoi dumneata nu cuno┼čti armele secrete pe care mi le-a ar─âtat Hitler la ultima noastr─â ├«ntrevedere (11-12 ianuarie 1943 ÔÇô n.n.), nici planurile lui de r─âzboi, nici masele de solda┼úi pe care le va azv├órli asupra ru┼čilor la var─â. Nu ├«ncape nicio ├«ndoial─â c─â ofensiva de la var─â a germanilor va zdrobi armata rus─âÔÇŁ.

De altfel, ├«n timpul ├«ntrevederilor sale cu F├╝hrerul, Antonescu ├«┼či reafirm─â ├«ntotdeauna loialitatea ┼či hot─âr├órea de a merge p├ón─â la cap─ât al─âturi de Reich, de┼či rela┼úiile dintre cei doi erau adesea marcate de disensiuni. Dac─â la ├«nt├ólnirea din ianuarie, Antonescu adoptase o pozi┼úie ofensiv─â, critic├ónd dur felul ├«n care autorit─â┼úile germane gestionaser─â fuga lui Horia Sima ├«n Italia, ├«n aprilie, la Klessheim, e r├óndul lui Hitler s─â fac─â o adev─ârat─â scen─â de isterie, repro┼č├óndu-i Mare┼čalului ac┼úiunile diplomatice ale lui Mihai Antonescu, care evident nu sc─âpaser─â aten┼úiei serviciilor secrete naziste. Antonescu ├«┼či ap─âr─â ├«ns─â colaboratorul cel mai apropiat, afirm├ónd c─â nu crede c─â acesta ar fi putut avea astfel de ini┼úiative f─âr─â s─â-l consulte ┼či ├«nt─ârind c─â el n-ar tolera niciodat─â ├«n preajma sa un om care s─â nu-i fie pe deplin loial.

Ribbentrop:ÔÇ×├Än Germania ar fi fost de mult sp├ónzurat un om ca ManiuÔÇŁ

Cu acela┼či prilej, Antonescu pareaz─â ┼či criticile lui Hitler la adresa lui Iuliu Maniu, sus┼úin├ónd c─â liderul ┼ú─âr─ânist e b─âtr├ón ┼či inofensiv ┼či c─â nu dore┼čte s─â-l transforme ├«ntr-un martir lu├ónd m─âsuri ├«mpotriva sa. F├╝hrerul se las─â ├«nduplecat de argumentele lui Antonescu deoarece avea prea mare nevoie de contribu┼úia armatei rom├óne ├«n campania ce se prefigura.

Dar ce fel de persoan─â era cel despre care Ribbentrop spunea:ÔÇ×├Än Germania ar fi fost de mult sp├ónzurat un om ca ManiuÔÇŁ?Pre┼čedintele PN┼ó, deja septuangenar, era recunoscut, at├ót ├«n ┼úar─â, c├ót ┼či ├«n str─âin─âtate, drept liderul opozi┼úiei la regimul lui Antonescu, a┼ča cum fusese perceput ┼či ├«n raport cu regele Carol al II-lea sau cum va fi ┼či fa┼ú─â de regimul comunist. Democrat convins, na┼úionalist ┼či f─âuritor al Unirii Transilvaniei cu ┼óara-Mam─â, Iuliu Maniu fusese dintotdeauna un anglofil statornic, neab─âtut ├«n credin┼úa sa c─â alia┼úii occidentali vor c├ó┼čtiga ├«n cele din urm─â r─âzboiul. La 18 iulie 1941, liderul ┼ú─âr─ânist ├«i scria Mare┼čalului aceste cuvinte profetice, avertiz├óndu-l asupra riscurilor la care se expune Rom├ónia dac─â ├«mbr─â┼úi┼čeaz─â p├ón─â la cap─ât cauza Axei:ÔÇ×Nu este admisibil s─â ne prezent─âm ca agresori fa┼ú─â de Rusia, ast─âzi aliata Angliei, probabil ├«nving─âtoare, pentru alt obiectiv dec├ót Bucovina sau Basarabia, ├«n tov─âr─â┼čie de arme cu Ungaria ┼či cu Axa, care ne-au rupt printr-un act arbitrar, neratificat de nimeni, o parte important─â a ┼ú─ârii noastre, v─ât─âm├óndu-ne teritoriul, m├óndria ┼či onoarea noastr─â na┼úional─âÔÇŁ.

Ini┼úial, britanicii insistaser─â pentru venirea lui Maniu la Londra, unde eventual ar fi putut organiza un Comitet Na┼úional, dar acesta refuzase, afirm├ónd c─â nu vrea s─â-┼či abandoneze poporul unor riscuri a c─âror amenin┼úare nu ar mai fi sim┼úit-o, odat─â plecat ├«n str─âin─âtate. R─âm├ón├ónd ├«n ┼úar─â, Maniu organizeaz─â cu sprijinul S.O.E. (Direc┼úia Opera┼úiunilor Speciale a armatei britanice), dou─â re┼úele de comunica┼úii puse sub conducerea lui Augustin Visa ┼či Rica Georgescu. Prin intermediul acestora se va p─âstra o leg─âtur─â continu─â ├«ntre Maniu ┼či Londra, fiind primite ┼či expediate zeci de telegrame. Potrivit m─ârturiei agentului englez Ivor Porter, membru al comandoului ÔÇ×AutonomusÔÇŁ, Maniu a f─âcut ├«ns─â gre┼čeala de ÔÇ×a supraestima puterea militar─â a Marii Britanii ┼či influen┼úa lui Churchill asupra celor doi parteneri ai s─âi ÔÇô Stalin ┼či RooseveltÔÇŁ.E descurajant ┼či frustrant s─â vezi cum un om de valoarea moral─â a lui Maniu a fost pur ┼či simplu manipulat de alia┼úii occidentali, d├óndu-i-se iluzia c─â Rom├ónia nu va fi p─âr─âsit─â ├«n fa┼úa Rusiei Sovietice. La fel de dezam─âgitor ┼či paradoxal e s─â consta┼úi c─â doi politicieni de o valoare etic─â discutabil─â, Petru Groza ┼či Gh.T─ât─ârescu, au intuit evolu┼úia evenimentelor mai corect, miz├ónd pe cartea sovietic─â ┼či pe colaborarea cu anemicul partid comunist din Rom├ónia. Dac─â la ├«nceput englezii chiar erau interesa┼úi ├«n deta┼čarea Rom├óniei de ma┼čina de r─âzboi german─â, pe m─âsur─â ce armata sovietic─â ob┼úinea succese dup─â succese, optica Londrei se schimba. Pe de o parte, rezisten┼úa rom├óneasc─â, prin ├«nt├órzierea avansului rusesc ├«n Europa, permitea indirect anglo-americanilor s─â ocupe c├ót mai multe teritorii ├«n vestul continentului. Pe de alt─â parte, cel pu┼úin p├ón─â la debarcarea din Normandia din 6 iunie 1944, Foreign Office ┼či S.O.E. au continuat jocul negocierilor cu partea rom├ón─â ├«n scopul inducerii lui Hitler ├«n eroare. Aceste taton─âri de pace erau adesea devoalate chiar de c─âtre partea britanic─â pentru a-i trezi suspiciuni F├╝hrer cu privire la inten┼úiile Rom├óniei ┼či a-l obliga s─â-┼či men┼úin─â suficiente for┼úe ├«n zon─â, pe care altfel le-ar fi putut folosi pentru respingerea debarc─ârii. A┼ča s-a ├«nt├ómplat, de exemplu, cu misiunea prin┼úului Barbu ┼×tirbey la Cairo, din martie 1944, al c─ârei secret a fost compromis de apari┼úia ├«n presa englez─â a unor informa┼úii referitoare la sosirea emisarului rom├ón ├«n capitala egiptean─â.

Negocierile de pace purtate at├ót de Antonescu, c├ót ┼či de Opozi┼úie, se stabilizeaz─â practic ├«n cursul anului 1944 ├«n dou─â capitale:Cairo ┼či Stockholm. La Cairo este trimis ├«n martie Barbu ┼×tirbey, ca reprezentant al lui Maniu, dar av├ónd ┼či acceptul lui Antonescu, iar la Stockholm tratativele cu Alexandra Kollontay, ambasadorul U.R.S.S. ├«n Suedia, sunt purtate ├«n paralel de Frederic Nanu, reprezent├ónd guvernul, ┼či George Duca, secretarul Lega┼úiei, ├«n numele Opozi┼úiei. Dac─â la Cairo ┼×tirbey, c─âruia i se adaug─â din 24 mai ┼či Constantin Vi┼čoianu, negociaz─â cu reprezentan┼úii tuturor celor Trei Mari, ├«n capitala suedez─â negocierile se poart─â exclusiv cu partea rus─â. Astfel se explic─â ┼či de ce ├«n lunile iunie-iulie, tratativele de la Cairo intr─â ├«ntr-un relativ impas. Sovieticii nu mai erau interesa┼úi de aceste discu┼úii, din moment ce, ├«nc─â din 5 mai 1944, Anthony Eden, ministrul de externe al Marii Britanii, ├«i propusese ambasadorului rus la Londra, Gusev, ca cele dou─â puteri s─â-┼či ├«mpart─â sferele de influen┼ú─â ├«n zona Balcanilor. Acordul prevedea ca U.R.S.S s─â aib─â dreptul la ÔÇ×first sayÔÇŁ (dreptul de a se pronun┼úa prima) ├«n cazul Rom├óniei, Angliei revenindu-i acela┼či drept ├«n cazul Greciei.

At├ót reticen┼úa lui Antonescu, c├ót ┼či a lui Maniu, de a accepta propunerile sovietice, a┼čtept├ónd un iluzoriu sprijin din partea alia┼úilor occidentali, au ├«mpiedicat concretizarea vreunei ini┼úiative diplomatice p├ón─â pe 23 august. Dac─â Antonescu reprezenta autoritatea, iar Opozi┼úia opinia public─â, Regele Mihai I r─âm├ónea simbolul tradi┼úiei ┼či continuit─â┼úii, p─âstr─âtorul ├«n cel mai ├«nalt grad al suveranit─â┼úii na┼úionale. Alian┼úa ├«ntre Monarhie ┼či Opozi┼úie se contura ├«n mod natural, sentimentul public identific├óndu-l pe Rege drept solu┼úia ultim─â de salvare a ┼ú─ârii. Prima distan┼úare public─â a t├ón─ârului Rege de autoritarul Mare┼čal s-a petrecut odat─â cu tradi┼úionalul Mesaj de Anul Nou din 1 ianuarie 1943. ├Äntr-o form─â aluziv─â, monarhul rom├ón ├«┼či exprima speran┼úa c─â ├«n anul ce tocmai ├«ncepea, va fi luat─â ├«n considerare ┼či ÔÇ×voin┼úa de pace a popoarelorÔÇŁ. A fost ├«ns─â de ajuns ca von Killinger, ambasadorul Reichului la Bucure┼čti, s─â fac─â o criz─â de nervi, pentru ca Antonescu s─â decid─â ├«ndep─ârtarea lui Mocsonyi-Styrcea, mare┼čalul Palatului, de la Curte. Conduc─âtorul Statului cedeaz─â ├«ns─â ├«n fa┼úa opozi┼úiei Regelui Mihai, Styrcea r─âm├ón├ónd ├«n anturajul regal, de┼či f─âr─â func┼úia anterioar─â. Una din marile erori de judecat─â ale lui Antonescu avea s─â fie ┼či aceea de a-l desconsidera pe suveran, trat├óndu-l ca pe un t├ón─âr necopt, simplu purt─âtor de cuv├ónt al mamei sale. ├Änsu┼či Regele ÔÇ×avea s─â fie surprins la ultima sa ├«ntrevedere cu Antonescu, ├«n august 1944, c─â mare┼čalul p─ârea s─â-l priveasc─â tot ca pe copilul pe care ├«l ├«nt├ólnise prima dat─â cu patru ani ├«n urm─â, ├«n palatul lui CarolÔÇŁ(Ivor Porter).

Iuliu Maniu DSC00278 0 JPG jpeg

├Än condi┼úiile ├«n care nici Antonescu, nici opozi┼úia nu reu┼čiser─â s─â ajung─â la un acord cu Alia┼úii, iar Mare┼čalul persista ├«n inten┼úia sa ira┼úional─â de a cere permisiunea F├╝hrerului pentru a se retrage din conflict, decizia regal─â din dup─â-amiaza zilei de 23 august 1944 de a-l destitui ┼či a-l aresta pe Conduc─âtorul Statului a fost singura capabil─â s─â serveasc─â interesului national.

Posteritatea Stalingradului

├Än istoriografia dedicat─â celui de-Al Doilea R─âzboi Mondial, epopeea Stalingradului e considerat─â aproape unanim drept punctul de cotitur─â al opera┼úiunilor de pe teatrul de r─âzboi european. Stalingradul a jucat acela┼či rol pe care ├«n r─âzboiul din Pacific l-a avut b─ât─âlia de la Midway (4-5 iunie 1942), acela de stopare a avansului pe care for┼úele Axei ├«l c├ó┼čtigaser─â ├«n primii ani de conflict. Nici cercetarea istoric─â rom├óneasc─â nu a f─âcut excep┼úie de la aceast─â regul─â, ├«ns─â, ├«n cazul nostru, interpretarea evenimentelor purta sigiliul evident al ideologiz─ârii. R─âzboiul antisovietic era taxat cu m├ónie proletar─â drept ÔÇ×criminalÔÇŁ, neamintindu-se nimic de eliberarea Basarabiei ┼či a Bucovinei de Nord. ├Änceputul unei anumite reevalu─ârii a particip─ârii rom├óne┼čti la conflict s-a petrecut ├«n a doua jum─âtate a anilor ÔÇÖ70, odat─â cu ├«ncercarea par┼úial─â de reabilitare a mare┼čalului Antonescu. Debutul dezghe┼úului a avut loc ├«n literatur─â, acolo unde Marin Preda, cu al s─âu incitant roman Delirul, creioneaz─â un Antonescu uman, m─âcinat de grijile ┼ú─ârii, departe de cli┼čeul dictatorului s├óngeros din anii '50. Mai mult, Preda introduce ├«n roman o referire clar─â la raptul teritorial sovietic din vara anului 1940, ├«n pasajul ├«n care militarii c├ónt─â ├«n tren:ÔÇ×Azi noapte la Prut, r─âzboiul a ├«nceput/ Rom├ónii trec dincolo iar─â/ S─â ia ├«napoi prin arme ┼či scut/ Mo┼čia pierdut─â ast─â-var─âÔÇŁ.├Än 1981, ├«n peisajul istoriografic national, se petrece un eveniment f─âr─â precedent, de┼či foarte pu┼úin sesizat ├«n epoc─â. ├Än manualul universitar redactat sub coordonarea profesorului Aron Petric, ap─ârea la pagina 197 urm─âtoarea men┼úiune referitoare la Tratatul Ribbentrop-Molotov:ÔÇ×├«n protocolul adi┼úional secret se prevedea la punctul 3:├Än privin┼úa Europei sud-estice, partea sovietic─â accentueaz─â interesul pe care ├«l manifest─â pentru Basarabia. Partea german─â ├«┼či declar─â totalul dezinteres politic fa┼ú─â de aceste teritoriiÔÇŁ.├Ämi amintesc ┼či ast─âzi ┼čocul pe care l-am resim┼úit noi, studen┼úii Facult─â┼úii de Istorie, citind aceste r├ónduri. ├Äntr-o epoc─â ├«n care Uniunea Sovietic─â nu recuno┼čtea oficial existen┼úa protocolului secret, publicarea acestor r├ónduri dezv─âluia pentru prima dat─â ├«ntr-o ┼úar─â membr─â a Tratatului de la Var┼čovia modul ├«n care fuseser─â pierdute Basarabia ┼či Bucovina de Nord.

Deci participarea noastr─â la r─âzboi fusese una corect─â, legitim─â, dictat─â de interesul na┼úional, nu un ÔÇ×act criminalÔÇŁ. Dac─â trebuia sau nu s─â mergem p├ón─â ad├ónc ├«n Rusia, interpret├óndu-ne ┼či noi rolul ├«n tragedia de la Stalingrad, e o ├«ntrebare la care ├«ntotdeauna se vor g─âsi mai multe r─âspunsuri. Posibil toate adev─ârate.

La fel de adev─ârate precum ┼či urm─âtoarea ├«nt├ómplare cu valoare de concluzie. De Gaulle, vizit├ónd ├«n decembrie 1944 ruinele Stalingradului, se ├«ntoarce spre unul dintre ├«nso┼úitorii s─âi francezi ┼či remarc─â admirativ:ÔÇ×Totu┼či numai un popor m─âre┼ú poate face astaÔÇŁ.Surprins oarecum de ton, interlocutorul s─âu ├«ntreab─â:ÔÇ×V─â referi┼úi desigur la ru┼či, domnule general?ÔÇŁ. ÔÇ×NicidecumÔÇô vine replica n─âucitoare a lui de Gaulle ÔÇô m─â refer la germani. Numai un popor mare ar fi putut ajunge p├ón─â aiciÔÇŁ. Dincolo de paradoxul constat─ârii, se ascunde ├«ns─â o profund─â cunoa┼čtere a naturii na┼úiunilor pe care spiritul subtil al francezului nu putea s─â nu o surprind─â. Rareori ├«n istorie for┼úele vii ale unor popoare, sublimate ├«n trupele care s-au ├«nfruntat pe malurile Volg─âi, au dat dovad─â de at├óta determinare ┼či curaj. Credin┼úa ├«n F├╝hrer ┼či fanatismul rasial, grefate pe calit─â┼úile ├«nn─âscute de lupt─âtori ale germanilor, pe de o parte, patriotismul ardent ┼či disperarea celui care nu mai are nimic de pierdut, de cealalt─â parte ÔÇô aceasta e ├«n termeni umani povestea Stalingradului. Restul este deja istorie.