De ce era tolerată prostituția în Evul Mediu
În Evul Mediu târziu numărul bordelurilor a explodat. Iar orașele câștigau bine de pe urma acestora, pentru că întrețineau o activitate la care bărbații nu puteau renunța. Este un tabu istoric care recent a intrat în atenția cercetătorilor.
Sexul cu prostituate nu este deloc o temă facilă, ba este chiar destul de rău famată, pentru că nici măcar astăzi nu se vorbește chiar deschis despre așa ceva. Dar este o temă foarte ofertanată, după cum ne arată medievistul Herm von Seggern de la Universitatea din Köln, care s-a ocupat în speță de cercetarea istoriei sexualității din Evul Mediu târziu până în secolul al XVI-lea. El ne atrage atenția că avem de-a face cu destule paralele cu prezentul. Sexualitatea este în continuare un tabu.
Nici legalizarea prostituției nu este o temă de discuție nouă. Legea care a fost adoptată în Germania în aceste sens de pildă, în 2002, este în continuare privită suspicios. Ideea era oficializarea afacerilor sexuale și îmbunătățirea condițiilor de lucru din domeniu, dar în realitate –după cum relatează autoritățile și asociațiile – lucrurile n-au stat tocmai așa, pentru că mii de tinere, mai ales din Europa de Est, sunt ademenite și exploatate de către “afaceristii” din Germania, iar turismul sexual înflorește. De curând Bundestag-ul s-a decis asupra unei modificări a legii, care ar îngrădi prostituția fortată, dar nu se știe cum va evolua situația.
Și în Evul Mediu târziu, deci secolele 14-15, bordelurile erau într-o continuă ascensiune. Casele de toleranță orășenești puteau fi întâlnite în aproape toate marile cartiere. Erau așezăminte acceptate oficial, de obicei conduse de bărbați, mai rar de femei, iar chiriile și impozitele reveneau orașelor. De aceea, pe listele de impozitare ale orașelor, de exemplu faimosul membru al Hansei, Lübeck, figurau și prostituatele.
Sexul care se vindea era într-un fel răul mai mic. Biserica atotputernică avea toleranță pentru controversata ocupație, în orice caz bărbații necăsătoriți nu aveau probleme. În general, sexualitatea, care nu se putea exprima și experimenta în mod deschis, era percepută ca un pericol pentru societate. De aceea, încă de pe vremea învățăturilor Fericitului Augustin (354-430), prostituția era percepută ca un rău necesar.
Din perioada mișcărilor de emancipare din anii ’60 s-a încercat a se accentua statutul de victimă a femeii nevoite să recurgă la astfel de ocupații. Von Seggern ne atrage atenția că mai puțin cercetate au fost motivațiile și comportamentele bărbaților. Pețitorii Evului Mediu tac, ceea ce pentru gender studies este un adevărat obstacol în crearea unei imagini mai cuprinzătoare a fenomenului.
Sursele sunt problematice. Istoriografia se limitează în ceea ce privește temele ce țin de istoria socială la documente centrate pe individ. Mai toate sunt mărturii în care oameni de toate soiurile, inclusiv din categorii sociale inferioare, oferă informații despre ei înșiși, mai mult sau mai puțin voluntar. Poate fi vorba de acte judecătorești sau de amintiri personale.
Un izvor însemnat este de pildă culegerea întocmită de juristul din Köln pe nume Hermann von Weinsberg (151801597). Acesta ne povesește în circa 2000 de pagini experiențele și viziunile sale despre viață, menționând pe scurt și vizitele sale la casele de tolerență. Ne spune de pildă că și-a pierdut fecioria într-un astfel de loc, iar după aceea a tot frecventat bordelurile, asociind mai mereu sexul cu beția, distracția și socializarea.
Și apropo de socializare, Weinsberg ne mai spune că, și el la fel ca mulți alții, se simțea foarte presat de atitudinile prevalente în epocă. Mulți bărbați vorbeau foarte deschis și fără rușine despre îndrăzneala lor extraordinară de a rupe barierele sociale și pe cele ale moralității, trăind tot felul de experiențe sexuale. Nici clericii nu se lăsau mai prejos, nerezistând tentației păcătuind în repetate rânduri.
Și ce ne povestește juristul despre masculinitate, băutură și sex este doar un exemplu singular. Istoricul von Seggern ne mai atrage atenția asupra existenței unei veritabile peer-pressure în rândul tinerilor, care se comparau unii cu alții și se prețuiau și lăudau, creându-și o aură aproape eroică. Exista o presiune din partea confraților care împingea spre explorarea sexualității.
În spatele acesteia se ascunde o întrebare:“Ce înseamnă un bărbat adevărat?”. Răspunsul se leaga de ceea ce înțelegem prin cavalerism și virtuțile cavalerești ale Evului Mediu, o cultură masculină care pân la urmă are mai mult un nivel ideatic și mitic. Nu se poate determina cu ușurință care imagine masculină domina peisajul, pentru că este greu de generalizat din pricina precarității izvoarelor istorice. Și până la urmă, dincolo de modele există o gamă variată de individualități.
Oricum, ideea de bază este că Evul Mediu nu a fost atât de întunecat și opus plăcerilor după cum auzim adesea, iar sexualitatea ar trebui privită într-un mod cât se poate de pragmatic pentru a înțelege diversele sale rațiuni. La urma urmei, nu suntem atât de departe de oamenii acelor vremuri. Sexul, pe bani sau nu, a fost dintotdeauna o realitate curentă, chiar dacă tabu-urile impuneau tăcerea asupra unui astfel de subiect.
sursa:Die Welt
