De ce atâtea statui de barbari daci în inima Romei?

S-au împlinit, în luna mai 2013, 1900 de ani de când a fost inaugurată la Roma, în Forul lui Traian, Columna dedicată împăratului – construcţie realizată după războaiele daco-romane. Despre For, ale cărui lucrări s-au încheiat în anul 112, se ştie că a fost cel mai impozant dintre cele ridicate de împăraţii romani. Azi în ruină, ansamblul arhitectural ascunde încă o serie de enigme legate de statuile impresionante pe care Traian a decis să le dedice învinşilor, populaţiei daco-gete. Interviul realizat cu cercetătorul Leonard Velcescu încearcă să răspundă numeroaselor întrebări pe care le ridică aceste sculpturi, care impresionează şi astăzi prin dimensiuni, stil, materiale folosite.

Domnule Velcescu, de când datează interesul Dumneavoastră pentru statuile de daci din Forul lui Traian şi ce anume este special la ele? 

Statuile de daci din Forumul lui Traian le-am descoperit din pură întâmplare, prin anii ’92-’93, când mă pregăteam pentru un examen. Profesorii mei de la Sorbona ne-au dat o biografie şi, la bibliotecă, răsfoind paginile unei cărţi franţuzeşti de urbanism, am dat de nişte statui care erau, cred, de la Muzeul Luvru din Paris. Corpurile erau din porfir roşu-vişiniu, iar capetele şi mâinile, din marmură albă. Nu erau ale unor personaje romane, nici franceze, ci erau statui care semănau cu dacii de pe Columnă. M-au intrigat, recunosc: nu ştiam aboslut nimic despre ele, cu atât mai puţin de unde provin. Am aflat ulterior că au făcut parte din Forul lui Traian şi că au fost realizate după cucerirea Daciei, în 106.

„Am reuşit să contorizez peste 200 de statui de daci, însă numărătoarea continuă” 

Costrucţia acestui for, realizat de Apolodor din Damasc, s-a făcut între anii 106-112. Un an mai târziu a fost inaugurată şi Columna. Încet-încet, mi-am dat seama că sunt destul de multe statui, iar ceea ce văzusem eu era doar începutul. De fapt, am ales statuile dacice ca subiect pentru teza de doctorat, deşi mă pregătisem cu altele: unul legat de ruptura dintre impresionişti şi academism şi altul despre trecerea de la arhitectura romanică la cea gotică. Profesorul coordonator de la École des Hautes Études (Sorbona) m-a îndrumat atunci spre subiectul statuilor dacice despre care nu se ştia mai nimic. Şi de la cele 12-14 statui prezentate în proiectul pentru teza de doctorat, în lucrarea pe care am susţinut-o la sfârşitul anului şcolar 2000 am adunat 130 de statui, corpuri, fragmente ş.a.m.d. de daci, realizate pentru Forul lui Traian şi răspândite în toată lumea. Din 2000 încoace s-au mai adunat, iar în prezent am reuşit să contorizez peste 200, însă numărătoarea continuă. Trebuie spus că multe dintre ele au legătură cu toată familia tracă, nu doar cu geto-dacii.

Aceste statui sunt împrăştiate în muzeele din lumea întreagă, în rezerve şi în colecţii private. Cele mai multe dintre cele pe care le-am inventariat au făcut parte din Forul lui Traian: din curtea interioară, de deasupra porticului (fiecare statuie corespundea unei coloane) şi de pe faţada Basilica Ulpia.

Au fost făcute mai multe serii de statui pentru Forul lui Traian. Pentru curtea interioară şi pentru basilică au fost făcute două serii de statui monumentale. Pe basilică statuile atingeau înălţimea de 3 metri şi erau din marmură colorată, numită Pavonazzetto. A doua serie era realizată din marmură albă de Carrarra; statuile de acest tip erau amplasate deasupra porticului curţii interioare. Ultima serie de statui, amplasate pe un portic de porfir roşu, despre care nu ştim unde era amplasat cu exactitate, sunt realizate din porfir, iar capetele şi mâinile, din marmură albă. În literatura antică este menţionat acest portic, dar arheologii încă nu l-au găsit. Din punct de vedere al stilului, ele au fost realizate în perioada împăratului Traian.

Toate aceste statui din porfir roşu mi-au dat de gândit. În primul rând, sunt foarte multe. În al doilea rând, sunt foarte mari: ating înălţimea de 2,40 metri. Nu în ultimul rând, sunt făcute dintr-un material aparte. Toate au fost realizate pentru For în perioada lui Traian, când arta era la apogeu şi când portretistica ajunsese la cea mai înaltă expresie artistică. Este un lucru neobişnuit şi, în acelaşi timp, de remarcat că sunt atât de multe statui făcute dacilor în forul împăratului roman Traian.

Ştiţi să existe, cumva, vreun echivalent? Statuile de celţi sau de de gali sunt tot atât de multe? 

Am studiat statuile celţilor care au fost făcute de Şcoala de la Pergam. Ele au fost realizate tot pentru nişte ansambluri monumentale, dar nu aveau anvergura aceasta şi nu au fost într-un număr atât de mare. Întâlnim, de exemplu, două statui de celţi la Capitolino, dar nu de dimensiunile statuilor de daci. Nici poziţiile nu sunt aceleaşi. Celţii sunt reprezentaţi înfrânţi, răniţi sau pe moarte. Adesea sunt scene de luptă destul de tragice. În contrast, statuile dacilor din Forum îi reprezintă pe aceştia poziţionaţi cu mâinile una peste alta, ca şi cum ar fi pozat într-o postură normală.

Şi pentru popoarele germanice există statui, dar, ca şi în cazul celţilor, nu de dimensiunea şi numărul acestora. Aşadar, nu găsim un echivalent. E dificil să oferim o singură explicaţie, pentru că documentele s-au pierdut. Au existat mai multe opere: cartea lui Traian, lucrarea lui Criton, Getica şi altele, dar, din păcate, s-au pierdut. Există însă nişte ipoteze plauzibile; în urma constatărilor pe care le-am făcut, putem spune cu certitudine următoarele: aceste statui există, provin din Forum, cunoaştem dimensiunile şi numărul lor aproximativ. Întrebarea pertinentă care se naşte este următoarea: de ce atâtea statui de barbari daci în inima Romei? M-aş fi aşteptat ca lumea romană să pună în for personalităţi romane sau zeităţi romane. Bineînţeles că au fost şi personalităţi de acest tip, după reconstituirile făcute de italieni, francezi şi americani, dar se vede clar că numărul dacilor este mult mai mare decât al personajelor romane. În Forum s-a descoperit în timpul săpăturilor din anii 1998-1999, de către Roberto Meneghini, şi baza statuii ecvestre a lui Traian, care nu mai există, asemenea celei de pe Columnă; cele mai multe au fost, în schimb, statuile de daci.

În ceea ce priveşte dimensiunile, se ridică şi aici câteva semne de întrebare, pentru că acestea erau încadrate în nişte canoane bine delimitate. Cea mai importantă regulă era aceea că nu aveai voie să faci statui mai înalte decât împăratul, Traian în acest caz. În afara acestei statui ecvestre a împăratului, cunoaştem faptul că a mai fost una pe Columnă. Dimensiunile celor două nu se cunosc cu exactitate, însă statuile lui Traian care s-au păstrat şi care se pot vizita azi în muzee precum Luvru, Toulouse, la Roma ş.a.m.d. măsoară în jur de 2,20-2,30 metri. În aceste condiţii se pune o pertinentă întrebare, şi anume cum a fost posibil ca statuile dacilor să aibă 2,60-3 metri, aşadar mai mari decât statuia lui Traian? Fără acordul împăratului este clar că artiştii nu ar fi putut să-i redea pe daci la dimensiunile acestea. Nu am încă un răspuns la această întrebare.

„Aceia care au servit drept modele pentru sculpturi nu au fost prizonieri daci, cum se susţine peste tot în mod eronat” 

Şi în cazul portretelor este un lucru foarte interesant de remarcat: în afară de realismul roman al perioadei lui Traian, nu există un stereotip. Portretele sunt realizate fiecare după un model precis, viu, ca la arte plastice. În niciun caz nu există, ca în cazul zeităţilor, un stas. Eu am susţinut în teza de doctorat că aceia care au servit drept modele pentru aceste sculpturi nu au fost prizonieri daci, cum se susţine peste tot în mod eronat. Această sintagmă, „prizonieri daci”, a devenit generală; probabil că aceia care au scris despre aceste statui au fost duşi în eroare de poziţia mâinilor şi au considerat că sunt prizonieri. Totuşi, comparând cu alte statui, se poate observa că romanii, atunci când îi reprezentau pe învinşii barbari sub formă de prizonieri, îi sculptau fiind legaţi cu lanţuri, cu cătuşe, şi nu doar de mâini, ci şi de gât. Pe aceste statui din Forum nu se văd ochiurile de la lanţuri, pe care artiştii romani le sculptau în detaliu. Mai mult, poziţia în care sunt sculptaţi nu este cea de prizonieri care sunt trofeele victoriei romane. De obicei, prizonierii sunt reprezentaţi în monumentele de trofeu legaţi de un trunchi de copac, sau de garduri, în lanţuri, cu mâinile legate. Aceste imagini există şi în cazul dacilor în basoreliefurile de pe Columnă, unde dacii sunt sculptaţi fiind duşi în căruţe, legaţi cu lanţuri şi cu cătuşe de gât. În cazul statuilor din Forum nu este acelaşi lucru. Puteau să-i reprezinte sub formă umilă, sub formă de trofeu, dar nu e cazul.

Un alt lucru care merită remarcat este faptul că o serie de statui sunt făcute din porfir roşu. Din Antichitate sunt păstrate mai multe menţiuni că în porfir nu aveau voie să fie făcuţi decât împăraţii romani. Era considerată piatră regală şi era un monopol imperial pe această rocă magmatită, provenind din carierele din Egipt. Cum se face atunci că avem aceste statui de daci în porfir roşu, piatră folosită numai pentru împăraţii romani şi zeităţi? Răspunsurile nu pot fi pe măsura constatărilor. Observăm, aşadar, nişte lucruri ieşite totuşi din comun. De ce aceste mărimi? De ce acest număr? De ce a fost folosită marmură colorată? De ce din porfir roşu, în care numai împăraţii şi zeităţile aveau voie să fie reprezentaţi? Avem o serie de întrebări pe care ar trebui să le dezvoltăm şi să încercăm să dăm măcar nişte ipoteze plauzibile.

„Toţi artiştii mari au desenat după aceste reprezentări antice de geto-daci şi după reliefurile Columnei lui Traian” 

Importanţa acestor statui constă în primul rând că aduc o privire nouă asupra artei romane, dar şi asupra modului în care erau percepuţi dacii la momentul realizării Forumului. Acest ultim aspect sperăm să fie dezvoltat în cercetare, pentru că ar putea oferi ramificaţii importante.

Un lucru care poate fi încadrat în această arie de ramificaţii interesante şi importante este şi atenţia sporită oferită acestor statui în perioadele Renaştere, Baroc, Rococo, Clasicism, Realism, Naturalism etc. Toţi artiştii mari au desenat după aceste reprezentări antice de geto-daci şi după reliefurile Columnei lui Traian. Statuile de daci şi reliefurile Columnei au fost desenate de italieni, de francezi, de olandezi, de toţi artiştii care veneau la Roma obligatoriu să-şi desăvârşească educaţia. Compoziţiile realizate pe fusul Columnei lui Traian, marea friză a lui Traian, statuile geto-dacilor au servit, aşadar, ca model de studiu pentru operele artistice ale marilor artişti ai Renaşterii şi ai barocului, precum şi ai curentelor artistice ce-au urmat. Aceste sculpturi antice, din perioada de apogeu a artei romane, au contribuit în mod elocvent şi la formarea stilurilor acestor mari artişti.

La începutul secolului al XVI-lea, printre primii artişti italienii care au studiat Columna lui Traian a fost pictorul Jacopo da Bologna, care, încă înainte de anul 1506, arăta un mare interes pentru basoreliefurile ei. În anii următori, basoreliefurile acestui monument al Antichităţii vor exercita din ce în ce mai mult un viu interes şi o mare influenţă asupra celor mai mari artişti ai Renaşterii, ca de exemplu asupra frescelor lui Rafael Sanzio, vestitele stanţe, şi cele ale elevului său Giulio Romano (de la Vatican). Se cunoaşte că însuşi Michelangelo admirase compoziţiile Columnei lui Traian în faţa cărora ar fi exclamat: „Nu există decât o singură Columnă traiană”. Ceva mai târziu, stilul în care au fost sculptate basoreliefurile Columnei lui Traian de către antici va influenţa puternicele creaţii ale lui Caravaggio. Marile creaţii artistice ale Renaşterii şi ale Barocului fiind din ce în ce mai mult sub influenţa artei Columnei, basoreliefurile ei, precum şi statuile de geto-daci au trezit un interes din ce în ce mai mare şi studii de o mare anvergură au fost începute, mulaje şi reproduceri în piatră au fost realizate. Din numeroase opere care au fost realizate după aceste reprezentări antice de daci amintim doar câteva, care se pot admira la următorii maeştri: Pirro Ligorio, Rubens, Hubert Robert... Pierre-Adrien Pâris a desenat studii după baza Columnei lui Traian, vestitul pictor francez Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc a desenat după statuile de daci care se găsesc acum la Vatican şi în rezervele Forumului lui Traian. Tot în Forul lui Traian a existat şi o friză, aşa-zisa friză a lui Traian. Aceasta avea 3 metri înălţime şi mai mult de 18 metri lungime. Un mulaj a fost făcut de specialiştii italieni şi este prezentat astăzi la Museo della Civilta Romana, din Roma. Două reliefuri din această friză se găsesc pe Arcul lui Constantin la Roma, alte fragmente din această friză se găsesc la Muzeul Luvru.

Când anume s-a produs mutarea acestor sculpturi din Forum? 

O parte importantă a statuilor a fost mutată chiar în perioada antică, dar monumente din Forul lui Traian (statui şi alte lucruri) au fost luate în diferite perioade, cu diferite prilejuri. Despre cele mai multe mutări ştim că au avut loc în perioada lui Constantin. În anul 315, acesta a ridicat un Arc Triumfal, dar în loc de generalii săi pe arc sunt statui de daci luate din Forumul lui Traian. Cea mai plauzibilă ipoteză este că Arcul lui Constantin a fost influenţat probabil de intrarea monumentală, triumfală, care nu mai există, de la Forul lui Traian. Cert este că aceste statui au fost luate din Forum, mai exact două mari metope din friza lui Traian, care sunt tot pe Arcul lui Constantin.

Statui cu daci, luate din Forumul lui Traian şi plasate pe Arcul lui Constantin 

Mă întreb de ce a preferat Constantin să ia statui gata făcute, reprezentând o populaţie care nu avea nicio legătură cu ceea ce se întâmpla în Imperiu la momentul acela...? 

O legătură ar fi trebui să fie, pentru că nu ar fi avut nicio logică să fie ceva artificial. Arcul acesta este ridicat de împăratul Constantin după ce a câştigat bătălia celebră cu Maxenţiu, rivalul său. Constatăm nişte aspecte interesante, dar nu avem nişte răspunsuri ştiinţifice pentru că nu avem dovezi. Generalii lui Constantin nu apar pe Arc, însă apare, alături de aceste statui de daci luate din Forul lui Traian, şi un relief unde sunt sculptaţi soldaţi cu lupul dacic. Putem doar presupune că erau trupe auxiliare în armata lui Constantin.

Ca o ipoteză de lucru putem spune că aceste trupe auxiliare i-au permis să câştige bătălia şi, din acest motiv, în onoarea lor, împăratul a decis să îi reprezinte pe Arc. Din modul în care a fost construit acesta se vede că împăratul Constantin nu a avut timp de construcţii majore în Roma. El a luat pentru Arcul său din construcţiile predecesorilor: de la Hadrian, de la Marc Aureliu şi de la Traian. Plus ce a făcut şi el: monumentul în sine şi câteva reliefuri. Arcul lui Constantin este un monument compozit din mai multe perioade. Probabil că n-a avut timp să creeze.

Ştim foarte bine că el a construit în partea cealaltă de lume, la Constantinopol, unde s-au ridicat mai multe edificii decât în Roma în perioada aceea... 

Într-adevăr. Aici, la Roma, el a combinat ceea ce era deja făcut cu câteva lucruri pe care le-a construit. A demontat statuile din Forul lui Traian, s-a inspirat din arta monumentală a epocilor anterioare şi a ridicat acest edificiu. Dar acest lucru nu înseamnă că statuile au dispărut; ele sunt acolo, pe Arc. Ce caută pe acest amplasament statuile? Aşa cum am precizat deja, probabil în trupele auxiliare ale lui Constantin au fost şi soldaţi daci; cum vedem, pe relieful de pe Arc apare lupul dacic. Şi se poate ca aceste trupe auxiliare să-i fi permis să câştige bătălia cu Maxenţiu...

„E ca şi cum Traian căuta o împăcare cu divinităţile dacice” 

Pe de altă parte, toate monumentele care sunt legate de perioada împăratului Traian sunt foarte importante nu doar pentru istoria artei în general, ci îndeosebi pentru România şi pentru cultura naţională. Să luăm, de pildă, Arcul din Benevento, ridicat tot de Traian. Benevento este o localitate lângă Napoli, în sudul Italiei. Pe acest arc apar, pe lângă împărat, soldaţi şi generali romani, şi divinităţi din Dacia. E ca şi cum Traian căuta o împăcare cu divinităţile dacice. Alte monumente legate de împăratul Traian sunt în Egipt, la Alexandria. Aici împăratul a avut o vilă, unde s-au găsit fragmente de statui ale prizonierilor daci. Aceste reliefuri şi statui sunt păstrate în Anglia. De asemenea, mai sunt fragmente de sculpturi – nu ştiu dacă sunt din perioada lui Traian, dar reprezintă tot daci – în Republica Turcă. Acestea sunt păstrate în două muzee. Nu trebuie uitate toate monumentele din Africa de Nord, legate de perioada domniei lui Traian, întrucât multe aduc informaţii suplimentare legate de daci: confruntările daco-romane, iconografia etc. Toate aceste monumente de pe tot cuprinsul Imperiului Roman, unde a fost ridicate edificii în vremea lui Traian – vile, pieţe publice, arcuri de triumf, porticuri ş.a.m.d. – nu au fost studiate amănunţit, ci doar superficial, fiecare stat axându-se pe istoria naţională şi pe legăturile cu valorile culturii romane. Cu siguranţă că astfel se vor găsi lucruri noi, ba chiar se vor dezvolta anumite ramuri în cercetare.

Nici măcar Forul lui Traian de la Roma nu a fost săpat complet. Ultimele săpături datează din 1998-1999 şi au fost făcute de arheologul italian Roberto Meneghini. Atunci au fost găsite încă trei statui: două statui acefale şi un cap de nobil dac, pileates, care a fost expus la Muzeul de Istorie din Bucureşti, în 2006. Au rămas însă părţi din For nesăpate şi, în plus, sunt şi părţi care nu vor mai putea fi săpate niciodată. În spatele Columnei sunt două biserici mari din perioada Barocului; acestea au fost puse chiar pe o parte din For, aşadar aici nu se mai poate săpa. De asemenea, Forumul se întindea şi sub perimetrul actualei şosele aşezate în jurul Columnei lui Traian. Autorităţile italiene vor să declare perimetrul Forului zona complet pietonală şi să desfiinţeze acea şosea făcută în timpul lui Mussolini, şosea care străbate forurile imperiale. Acest lucru ar fi formidabil pentru că ar continua săpăturile.

Un inventar complet al acestor statui de daci nu există. Periodic, eu mai găsesc statui, reliefuri legate de daci. De exemplu, în urmă cu un an de zile am găsit un relief la Torino, la Muzeul de Arheologie din oraş. Aici era reprezentat un dac în picioare, purtând cuşmă dacică; exact cum se vede pe Columnă. Chiar dacă inscripţia era ştirbită, încă se mai cunoaşte că scrie pe ea dac. De asemenea, în urmă cu câteva luni am găsit la Florenţa, la Muzeul Uffizi, un fragment de statuie, un cap de nobil dac, dintr-o piatră roşie, granit.

„Printre aceste bucăţi de statui am dat şi peste opinci” 

Până acum n-au fost inventariate, deci, toate statuile de daci existente în lume?  

Ceva s-a început. După ce-am început să studiez despre acest subiect, am găsit şi lucrarea lui I. Rusu, scrisă prin anii ’80, unde a publicat 30-40 de fragmente de statui de daci. A mai scris o carte un autor neamţ, prin ’86, dar cartea nu avea nicio imagine. Am încercat să aflu dacă există şi un volum II şi am făcut cerere prin Sorbona. Cartea nu avea imagini şi asta mi s-a părut curios. Prezenta doar câteva desene sumare cu poziţiile statuilor. Când mi-am propus să fac documentarea pentru teza de doctorat am crezut că voi completa ceva deja început, dar în timp mi-am dat seama ca sunt foarte puţine lucruri scrise despre acest subiect, iar ceea ce am cuprins în lucrare este doar o parte din ce am identificat: în teză am cuprins doar 130, iar acum ştiu că există cel puţin 200 de imagini de daci: reliefuri, fragmente, capete, statui, busturi.

Aţi identificat cumva statui sau fragmente de statui şi în România? 

În România m-am interesat, bineînţeles, dar nu am găsit. Există nişte sculpturi, dar în niciun caz opere provenind de la şcoala oficială de la Roma, de la artiştii controlaţi îndeaproape de Traian. Poate dacă ne gândim la metopele de la Adamclisi, care sunt de factură rustică, dar nu este acelaşi stil cu Columna sau cu statuile. În cazul Forumului şi a inventarului pe care l-am realizat, vorbim de şcoala oficială romană, pe când la Adamclisi se vede că este o mână de artist popular.

În România nu prea sunt sculpturi ale şcolii romane oficiale; sau, dacă sunt, nu s-au găsit încă. Întâlnim în schimb statui în Franţa, Spania, Germania, Anglia, bineînţeles Italia; la Roma în special. Toate aceste statui merită un album accesibil publicului larg, în care să fie catalogate: statui mari, busturi întregi, fragmente, plus şi cele de factură populară. Am început deja acest lucru prin intermediul website-ului statuidedaci.ro, care este un fel de muzeu virtual, unde oamenii să se poată informa.

În ceea ce priveşte inventarierea, sunt încă multe statui care nu au trecut prin acest proces. La Forul lui Traian, în rezerve, sunt multe fragmente care nu sunt inventariate. Printre aceste bucăţi de statui am dat şi peste opinci. Şi am pus şi pe site aceste opinci, ca să le vadă toată lumea. M-a uimit lucrul acesta. Hainele lor, pe unele dintre fragmente acestea, apar exact cum sunt sculptate pe Columnă, cu dublu franjuri. Aceste statui îţi aduc şi o bogată iconografie vestimentară, pentru că se pare că dacii sculptaţi aveau fie un anumit grad, fie erau preoţi.

„Am identificat anumite figuri de pe Columnă şi am găsit aceleaşi personaje şi în statui” 

Putem vorbi despre o ierarhizare socială în baza vestimentaţiei?

Probabil, dar ea trebuie studiată. Am comparat o parte din aceste statui cu basoreliefurile de pe Columnă. Interesant este că am identificat anumite figuri de pe Columnă şi am găsit aceleaşi personaje şi în statui. Când am susţinut teza de doctorat mi s-a pus pertinenta întrebare: de unde ştii că sunt daci şi nu parţi? Întrebarea era pertinentă, dar şi înşelătoare. Am răspuns: nu pot să fie parţi pentru că aceste statui au fost realizate în Forul lui Traian în anii 106-112, iar în acea vreme nici măcar nu începuse războiul cu parţii. Sculpturile au fost realizate imediat după războiul cu dacii. Şi dacă vrem să comparăm figurile acestor statui cu cele ale parţilor, care există în reliefuri, monede, vedem că nu seamănă. Dacii nu au figuri de orientali, cum apar în sculpturi parţii, care sunt un popor iranian. Mai mult, costumul parţilor la pantaloni e diferit de cel al dacilor. Parţii aveau aceşti pantaloni mult mai bufanţi. La daci erau largi, dar nu bufanţi. Cămaşa, la parţi, se încheia în V şi cu o centură, iar la daci, nu. Şi tunsoarea părului este diferită între cele două populaţii. În plus, comparând dacii de pe Columnă cu cei din statui am găsit nu doar tipologii similare, ci şi personaje.

Din punct de vedere al genului, putem face vreo diferenţă? 

Se ştie că pe Columnă au fost reprezentaţi şi femei, şi copii, dar în statui numai bărbaţi. Am găsit însă în fragmentele de la rezerva Forului lui Traian şi fragmente de statui de copii. Am întrebat-o pe doamna directoare, Lucrezia Ungaro, ce sunt aceşti copii, pentru că erau puse pe rafturile cu daci. Mi-a răspuns că sunt copii de barbari, nu copii de romani. Ulterior am ajuns şi la Vatican, unde am discutat cu arheologul John Domenico Spirala. Acesta cunoştea foarte bine subiectul şi statuile de la Vatican, unde sunt vreo şase statui cu daci. El mi-a spus că sunt nişte statui de daci care au ajuns peste Ocean, în Statele Unite, iar între ele şi un cap de copil, care se pare că tot de dac este şi care se află la Metropolitan, în New York. Dumnealui mi-a dat nişte fotografii după acest cap de copil dac. După pieptănătură, acest cap de „barbar“ nu seamănă nici cu celţii, nici cu germanii, care nu sunt niciodată reprezentaţi astfel, ci cu pletele pe spate şi părul din faţă fixat asemenea punk-iştilor de azi. Aşadar, sub formă de ipoteză, se pare că sunt şi statui care reprezintă copii de daci.

Se preferau, pentru reprezentarea în statui, anumite categorii sociale sau nu conta?  

În privinţa bărbaţilor nu întâlnim o prioritizare. Sunt şi nobili, şi oameni din popor. Cei fără căciulă dacică sunt oamenii din popor, comati, iar ceilalţi sunt nobili. Probabil, din punct de vedere estetic, când au pus aceste statui, puneau unul cu căciulă, unul fără căciulă. Deci nu conta clasa socială a modelelor după care erau făcute statuile. Sunt reprezentaţi în Forum şi cei umili, şi cei nobili.

Din tot acest For al împăratului Traian, care se pare că a fost cel mai mare şi mai impunător dintre toate din Imperiul Roman, acum, din păcate, nu mai este aproape nimic. Azi se prezintă ca un câmp de ruine dezolant. Din acest Forum a mai rămas o bună parte din aceste statui cu daci şi, bineînţeles, Columna. În rest, mai avem câteva coloane de la Basilică, pe care italienii le-au pus în picioare şi fragmente aruncate prin Forum.

„Am găsit în arhive mărturii despre cum marmura colorată şi porfirul erau cărate în căruţe pentru vile şi palate, tone şi tone” 

Motivul principal al acestei distrugeri fără precedent stă sub semnul paradoxului. În perioada Renaşterii şi a Barocului, Forumul a fost demontat. Paradoxul constă în faptul că Renaşterea anticului a ucis unul dintre cele mai importante monumente ale Antichităţii. De ce? Pentru că acest forum a fost făcut numai cu marmură colorată şi arăta superb; aşa că l-au demontat şi demolat să facă vile, biserici şi palate. Pe vremea aceea nu era legea patrimoniului. Astfel, în unele biserici din Roma se pot vedea coloanele luate din diferite Foruri. Am găsit în arhive mărturii despre cum marmura colorată şi porfirul erau cărate în căruţe pentru vile şi palate, tone şi tone. De asemenea, statuile erau sparte pentru materialul din care erau făcute. Cele mai multe statui făcute din calcar, au ajuns la Renaştere să fie făcute var. Scăpau doar acele statui care erau mai arătoase.

De altfel, lucrul acesta s-a întâmplat, cum o ştim, şi în zona cetăţii Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unde s-a folosit foarte mult din piatra de ziduri şi edificii pentru casele din jur. Cred că peste tot acolo unde au fost vestigii importante, după ce acele oraşe au dispărut, populaţia care a revenit s-a folosit de piatră şi de alte materiale de construcţii. Un alt exemplu românesc este la Pietroasele, lângă Buzău, unde piatra a fost folosită în mod constant la reconstruirea caselor din zonă. Este, deci, un fenomen absolut normal, întâlnit peste tot. Plus că la Roma materialele de construcţie erau din abundenţă, aduse de toţi împăraţii romani din diverse locuri, începând cu Cezar, ba chiar înainte de acesta. Fruntaşul revoluţionar de la 1848, Cezar Bolliac, povesteşte în scrierile lui, Excursiuni arheologice, că în Mehedinţi aduna piese arheologice vechi de prin curţile oamenilor. Dintr-o asemenea piesă, un ţăran dădea apă la vite. Dar aici, în Forumul lui Traian de la Roma, au făcut-o la scară mare nobilii şi cei care ar fi putut înţelege valoarea acestor piese.

Din acest motiv, astăzi Forumul se prezintă, în afară de Columnă, ca o ruină, dezolant. În muzee, din fericire, o bună parte dintre statui s-au păstrat şi le putem admira în continuare. În România, din păcate, nu există statui de daci şi nici nişte reproduceri la scară. Singura prezenţă a şcolii imperiale din vremea lui Traian este cea a Columnei, reprodusă şi foarte bine reprezentată la Muzeul de Istorie. Nu ar strica o serie de proiecte de dezvoltare a unor centre de cercetare a acestor statui, dar şi de reproducere a unora dintre ele.

Aţi găsit deschidere aici, în România, din partea autorităţilor sau a Academiei Române? Pentru că, da, sunt foarte multe lucruri de spus, de cercetat, despre aceste statui care ne interesează în mod direct... 

Încet-încet cred că se pot unele face lucruri. Am vorbit de mult timp cu domnul academician Alexandru Vulpe, care a părut interesat de acest subiect şi de realizarea unui album. Şi Domnia sa a recunoscut că acest subiect dezvoltă ramificaţii. Toate aceste sculpturi au fost desenate, studiate şi, în umbra lor, s-au format operele artiştilor Renaşterii şi ai Barocului. De exemplu, la artistul italian Pirro Ligorio se văd clar în compoziţia lui influenţe şi reprezentări de pe Columnă. Şi la Rafael, în stanţele de la Vatican, există influenţa de pe Columnă. Şi în cazul iconografiei sau a portului ar trebui făcute lucrări documentate. De exemplu, se fac confuzii între celţi şi germani, care par a fi popoare apropiate şi pe care Cezar şi Tacitus îi numesc veri; sau confuzii între daci şi parţi. Dar în Antichitate fiecare popor avea costumul şi căciula lui.

„Ceea ce vedem în Forum spune exact contrariul: poporul dac nu a fost decimat” 

Istoricii români se confruntă cu o mare lipsă de informaţii cât îi priveşte pe daci... Sunt, de pildă, foarte puţine morminte propriu-zise de daci şi nici acolo nu suntem siguri, întrucât aceştia erau în general incineraţi. Din acest motiv n-avem de unde să cunoaştem statura lor, obiceiuri culinare, boli, obiectele vestimentare şi tot felul de lucruri care se găsesc de obicei în necropole. Consideraţi că aceste statui ar putea acoperi lacunele de informaţii?

Sigur, statuile oferă informaţii preţioase privind chipul, privind înfăţişarea dacilor... Cât de înalţi erau nu o să ne dăm seama cumparând cu statuile, dar putem să înţelegem că purtau bărbi, că aveau un anumit tip de vestimentaţie, o ierarhizare socială în funcţie de aceasta. Aceste detalii pe care ni le-ar fi oferit arheologia funerară – că aveau, să zicem, cam 1.70, că se hrăneau diverse lucruri – nu pot fi recuperate, însă putem vedea în statui chipurile dacilor. Mai mult chiar: întrucât perioada lui Traian este de maxim apogeu în portretistică, se pot distinge până şi expresiile pe care modelele le transmiteau.

Într-o lucrare păstrată din Antichitate se menţionează faptul că toată populaţia masculină dacică a fost exterminată. Cum vedeţi această afirmaţie în contextul în care există atât de multe statui făcute după modele vii?  

Cunosc această informaţie, dar este una eronată, apărută mult mai târziu. Ceea ce vedem în Forum spune exact contrariul. Poporul nu a fost decimat. Copiii, femeile, bătrânii au rămas pe loc, au rămas în viaţă. Bineînţeles, aceşti copii au crescut şi au devenit adulţi. Evident că dacii au avut pierderi grele, dar nu putem vorbi de o exterminare a populaţiei, nici măcar a celei masculine. Cum se poate explica atunci informaţia lui Criton, care spune că în afară de bogăţiile luate din Dacia au fost aduşi la Roma şi foarte mulţi prizonieri? De asemenea, chiar din perioada lui Traian au fost organizate trupe auxiliare alcătuite daci, pe care le regăsim ani de-a rândul în diverse locuri de-a lungul limesului: în Anglia, Spania, Africa de Nord. În studiile publicate de domnul profesor Petronescu se vorbeşte despre mărturii ale existenţei de trupe auxiliare în Africa şi în Spania. De curând, studiile publicate de Dan Dana şi Florian Popescu, „Dacii la Alexandria, în Egipt“, plasează trupe recrutate aici şi la gurile Nilului. Aşadar informaţia nu poate să fie decât greşită. În plus, să nu uităm că nu toată Dacia a fost cucerită. Teritoriile ocupate de triburile geto-dacilor sunt mai mari decât suprafaţa actuală a României.

Iconografia arată şi ea contrariul acestei informaţii, privind exterminarea populaţiei. Toate aceste statui au fost făcute după oameni vii, nu după morţi. Şi pe Columnă se văd clar şi prizonierii, şi alţii care fug. Contest, deci, această informaţie aberantă, care nu corespunde realităţii.