Cum se murea la coadă la carne în România comunistă. Detalii terifiante din jurnalul secret al unui arhitect

Cetăţenii României socialiste care, în teorie, trăiau într-una dintre cele mai prospere şi faste perioade din istoria acestei ţări, în practică erau nevoiţi să depună eforturi însemnate pentru a supravieţui.

Lipsa alimentelor de bază a dus la o criză majoră, iar când se aprovizionau magazinele se stătea la coadă până la ultima suflare.

În Jurnalul secret scris de arhitectul Gheorghe Leahu în anii 1985-1989, ultimii ani ai “epocii de aur”, când Bucureştiul era mutilat de giganticele şantiere ale noului centru civic, iar viaţa de zi cu zi era un coşmar, a fost surprinse detalii cumplite despre cozile la Alimentara.

De exemplu, iată ce nota arhitectul pe 28 februarie 1986, conform site-ului Memorial Sighet:

„Zi geroasă, dimineaţa -15 gr. C.

Înainte de a ajunge la slujbă, în cartierul Piaţa Romană, Căderea Bastiliei-Visarion, la Alimentara coadă de 50 de persoane, când am trecut eu dimineaţa la 7,30.

Alţi 30 făcuseră un foc de cutii de carton şi un cauciuc uzat de bicicletă, cu o pălălaie de 1 m înălţime şi jucau ţonţoroiul ca să se încălzească.

Coada le-o ţineau cunoscuţii, vecinii. De cu seară s-a răspândit vestea că s-au adus pui.

Alimentara se deschide la 8,00, mulţi stăteau la coadă pe ger de -15 gr. C de la ora 4,30 – 5. Ce fel de oameni erau? Bătrâni şi oameni foarte cumsecade, bine îmbrăcaţi, dintr-un vechi şi onorabil cartier al Bucureştiului. Nu s-a mai văzut aşa ceva.

Pentru 2-3 pui (că nu se dau mai mulţi), oamenii cei mai civilizaţi care au mai rămas în Bucureşti stau, ca cei mai amărâţi dintre pământeni, în ger aspru, bătrâni şi disperaţi, la cozile mizeriei.“

Pe 21 martie în acelaşi an, arhitectul nota:

„De trei zile s-a adus la diferite alimentare brânză de burduf şi parmezan. De circa trei luni, reţineţi bine: de cca trei luni nu s-a adus deloc brânză în reţeaua de comerţ. De trei zile am tot încercat să iau brânză, dar fiind legat de serviciu, fără să-mi pot permite să plec în timpul programului, sunt nevoit să asigur aprovizionarea familiei numai în afara orelor de program.

Azi am plecat de acasă de la 6.30, am ajuns la Piaţa Amzei cu peste o oră înainte de a începe serviciul. Am găsit brânză de burduf la o coadă la care am stat 55 de minute şi am luat maximum ce se dădea l,5 kg de brânză, de 44 lei şi 1/2 kg parmezan, de 63 lei. O vom pune la congelator pentru ziua lui Dan, care împlineşte pe 5 aprilie 23 ani, sau poate pentru Paşte.

Vin acasă pe la ora 17 cu troleibuzul. În staţia unde cobor, la Mărăşeşti, înghesuială mare de oameni şi o Salvare. Întreb ce s-a întâmplat, fără să zăbovesc. Răspunsul e cutremurător: o femeie de cca 55 de ani a stat la coadă la carne în frig, timp de 4 ore, i s-a făcut rău, nu merge nici o maşină particulară, n-a putut să o ajute nimeni, au aşteptat maşina Salvării care a venit după 20 de minute, dar era prea târziu…

Iată că în România acestor ani se moare la coadă la carne.“

A proiectat magazinul Unirii

Arhitectul Gheorghe Leahu s-a născut la 10 mai 1932, în capitala Basarabiei, Chişinău-România, astăzi Republica Moldova. Are o bogată activitate profesională, fiind inclus între cei 28 arhitecţi români de prestigiu, creatori de patrimoniu cultural din ultimii 120 ani. Tatăl său, Theodor Leahu (1889-1970), un prosper om de afaceri şi proprietar, era fiul lui Gheorghe şi al Olimpiei Leahu, ţărani înstăriţi din satul Cegoreni (judeţul Orhei).

Mama, Ana Leahu (1904-1982), născută Luţcan, a avut talent artistic şi a publicat poezii în „Viaţa Basarabiei”. Provenea dintr-o familie de preoţi şi intelectuali, din satele Cucioaia şi Cubolta (judeţul Bălţi). Bunica maternă a viitorului arhitect, Xenia Halippa, era soră a marelui patriot şi om de stat basarabean Pantelimon Halippa (1883-1979), unul dintre făuritorii Marii Uniri cu România de la 1918.

În prefaţa albumului „O viaţă printre case şi culori al său”, arhitectul Gheorghe Leahu mărturiseşte: „Alungat dintre hotarele Basarabiei în care m-am născut, mi-am petrecut existenţa împletind amintirea meleagurilor strămoşeşti pe care le-am pierdut cu dragostea şi uimirea pe care mi le-a produs descoperirea României, în anii de război, când ne-am refugiat peste Prut. Poate că toţi cei care n-au pierdut niciodată locurile lor de baştină nu pre-ţuiesc cât preţuiesc eu onoarea pe care mi-a făcut-o Dumnezeu, să mă nasc român şi să-mi petrec toţi anii de viaţă în România”.

Între anii 1957-1991, Gheprghe Leahu a proiectat şi coordonat în cadrul Institutului „Proiect Bucureşti”, un impresionant număr de mari ansambluri de locuinţe, precum şi obiective istorice din zona Lipscani, în calitate de autor şi arhitect şef de secţie.

Este autor al proiectelor: Magazinul Universal „Unirea”, blocuri din ansamblul Calea Dorobanţilor, Spitalul O.R.L. „Dr. Hociotă”, extinderea Spitalului „Dr. I. Cantacuzino”, Fabrica de băuturi răcoritoare Ci-Co (astăzi Coca-Cola), Spălătoria Industrială „Nufărul” Militari, vile, case particulare, sedii de instituţii etc. Este de trei ori laureat al Premiilor Uniunii Arhitecţilor din România pentru valoarea profesională a unora dintre lucrările proiectate.

Între anii 1977-1989 a luat atitudini curajoase împotriva demolărilor şi pentru apărarea patrimoniului arhitectural ameninţat cu distrugerea în anii de dictatură comunistă. În mai 1990, a participat ca delegat al Uniunii Arhitecţilor din România (U.A.R.) la al XVII-lea Congres Mondial al Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, ce a avut loc în Montreal (Canada).