Cum se creează o iluzie: cazul „micului fântânar”
Delft, 12 octombrie 1654. Acalmia matinală este spulberată de explozia pulberăriei, al cărei suflu devastează aproape o treime din oraș. Între cele peste 500 de victime se numără și Carel Fabritius, cel mai strălucit dintre elevii lui Rembrandt. Avea 32 de ani și pictase deja câteva capodopere în ultimii patru, de când se stabilise la Delft, îndeajuns încât renumele să-i persiste încă în 1667, când îi este dedicat un lung poem encomiastic, încheiat cu o aluzie la „resuscitarea” lui artistică: „Asemenea cu Fenixul, spre-a noastră jale / În miezul strălucirii sale a murit / Dar iată că ferice din foc a răsărit / Vermeer, care îi calcă măiestrit în cale”.
Din cenușa morții premature și a uitării nemeritate, Carel Fabritius avea să renască într-adevăr, asemeni păsării fabuloase din poem, însă grație altei păsări, al cărei „portret” îl pictase cu puțin timp înaintea exploziei fatale. Un sticlete înlănțuit de cutia sa cu semințe, ușor întors către privitor, proiectat pe un perete alb-gălbui. Dintre cele circa cincisprezece lucrări atribuite lui Fabritius – scene religioase și mitologice, portrete și autoportrete, priveliști stradale – Sticletele este tabloul cel mai mic și aparent cel mai banal (il. 1). Că nu este așa descoperim pe măsură ce-l contemplăm, (re)plasându-l în contextul artistic, cultural și social din care provine.
„Micul fântânar”
Încă din secolul al XVI-lea, sticletele era unul dintre cele mai populare animale de companie din Țările de Jos. Era prețuit nu atât pentru cromatica penajului, cât mai ales pentru vivacitate, inteligență și îndemânare, remarcate, de altfel, încă din Antichitatea clasică. Pliniu cel Bătrân, bunăoară, reține capacitatea acestei păsări de a învăța unele trucuri.
il. 1 Carel Fabritius, Sticletele, 1654, ulei pe lemn, 33,5 x 22,8 cm, Koninklijk Kabinet van Schilderijen Mauritshuis, Haga
Șaisprezece secole mai târziu, în epoca lui Fabritius, sticletele era ținut de obicei în camera de la stradă (voorhuis), legat de cutia cu semințe pe care și-o deschidea singur, fiind capabil de asemenea să-și extragă apa dintr-o „fântână” miniaturală montată în preajmă, prevăzută cu găleată și lanț. De aici provine numele cu care este desemnat în epocă (het puttertje – „micul fântânar”), iar această practică – laolaltă cu „instrumentarul” ei – este surprinsă într-un tablou din epocă, pictat de Gerrit Dou, înfățișând o tânără la fereastră, care interpelează vizual privitorul (il. 2). Într-o asemenea imagine, înlănțuirea păsării poate conota captivitatea amoroasă (ambivalentă?), iar instalația montată în dreptul ferestrei („casa” păsării, „fântâna”, policioara, lanțul) capătă semnificația manevrelor galante. Pe de altă parte, conotarea religioasă a ciorchinelui și a viței-de-vie se poate conjuga cu simbolismul sacru asociat sticletelui încă din secolul al XV-lea, cu precădere în reprezentarea Fecioarei Maria cu Pruncul. Putem presupune, prin urmare, că scenariul erotic figurat de Gerrit Dou amplasează relația conjugală într-un cadru virtuos, legitim, sacralizat.
Neastâmpărul înlănţuit al sticletelui
Dincolo de subiect, între cele două tablouri de dimensiuni apropiate este o diferență majoră de tehnică. Gerrit Dou era un pictor de finețe (fijnschilder), iar lucrările lui, fără excepție, sunt executate extrem de minuțios, îngrijit și detaliat.
Carel Fabritius, în schimb, rămâne fidel stilului maestrului său, preferând o picturalitate expresivă, cu tușe alerte. Întocmai este pictat și Sticletele. Privindu-l îndeaproape, observăm cum se încheagă din mișcarea penelului și din dârele nedisimulate de materie picturală, mai consistentă în anumite locuri, aproape transparentă în altele, cu accente incredibil de fine în reflexele metalice și irizări pulverulente în redarea penajului, într-o varietate cromatică aproape neverosimilă.
Incontestabil, miza artistului trebuie să fi fost fabricarea unui obiect iluzionist, pe gustul elitelor vremii. El atinge însă această performanță nu prin șlefuire atentă, ci printr-o pură picturalitate, prin intermediul căreia reușește să surprindă inclusiv dinamica luminii și neastâmpărul înlănțuit al păsării. În Olanda veacului al XVII-lea, reușita unui tablou iluzionist consacra infailibil măiestria autorului, iar Carel Fabritius, la prima vedere, pare să-și fi irosit acest efort într-o operă fără miză. Implicațiile ei sunt însă mai subtile decât am crede.
Confecţionarea unei iluzii
Urmele de cuie de pe panoul pe care este pictat Sticletele arată că, într-o primă etapă, fusese montat – fără ramă – într-un loc mai puțin obișnuit. Ipoteza cea mai verosimilă se referă la canatul ferestrei atelierului artistului, unde, amplasat la înălțimea potrivită, mijlocea iluzia unei păsări în carne și oase, înlănțuită de cutia ei cu semințe. Pentru societatea olandeză de la mijlocului secolului al XVII-lea, fereastra (deschisă) avea o importanță considerabilă. Perimetru liminal între interiorul domestic și exteriorul complicat al străzii, ea funcționa ca spațiu al schimbului social și al expunerii, chiar și cu o miză mercantilă. Nu întâmplător proliferează în pictura olandeză a vremii subiectul personajului la fereastră; Carel Fabritius, contrafăcând în canatul ferestrei sale aparența unui sticlete real, se raportează probabil la o cutumă socială – expunerea coliviei la fereastră – prin intermediul artei.
La scurt timp, în același an fatidic, pictorul revine asupra tabloului, pe care – de data aceasta într-o ramă – îl montează într-un alt dispozitiv, cel mai probabil ca parte dintr-o cușcă de sticlete veritabilă, cu miza (di)simulării realității. În ambele situații, artistul își mobilizează inventivitatea în confecționarea unei iluzii, recurgând la reprezentarea unei păsări a cărei legendară iscusință devine emblematică pentru propria sa dexteritate. Dacă lanțul mai are conotația unei iubiri captive, atunci obiectul ei este arta însăși. Și poate fi interpretat ca o metaforă vizuală pentru „înlănțuirea” dintre imagine și realitate.
Acest text a apărut în numărul 220 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 27 mai-26 iunie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com
