⬆
Cum arăta un mărțișor în anul 1884? FOTO
Muzeul Curtea Veche a publicat pe pagina de Facebook a instituției fotografia unui mărțișor din anul 1884, descoperit cu prilejul cercetărilor arheologice din anul 2005, efectuate la Societatea Electrica din București, pe strada General Florescu, nr. 23.
Micul mărțișor (foto jos) are forma unei inimioare cu anou și a fost realizat pentru a marca ziua de 1 Martie 1884. Pe avers, în câmp doi putti ținând o cunună. Legendă pe trei rânduri: 1 / MARTIE / 1884.
Reversul este anepigraf, în câmp doi porumbei afrontați. Dedesubt o inimă străpunsă de o săgeată, înconjurată de o cunună de lauri. Este realizat dintr-un metal Comun – probabil aluminiu (?), având o greutate de 0,98 g, relatează Muzeul Curtea Veche.