Cum a fost eliberat Mussolini?
Cei mai mulți dintre noi ne amintim cu plăcere de un celebru film clasic lansat în 1968 – „Where Eagles Dare” – avându-i în rolurile principale pe Richard Burton și Clint Eastwood, după scenariul scris de Alistair MacLean. Filmul urmărește misiunea aventuroasă și plină de pericole a unei echipe de comando anglo-americane în castelul Schloß Adler din Austria, unde era deținut pentru interogare generalul de brigadă american „George Carnaby” (în realitate un caporal american, fost actor, care semăna cu adevăratul Carnaby), considerat unul dintre principalii planificatori ai debarcării din Normandia și capturat în iarna 1943-ʼ44. Accesul în castelul-fortăreață, păzit de numeroase trupe germane, se putea face doar cu ajutorul unui teleferic – practic doar vulturii se puteau avânta acolo! –, așadar, misiunea echipei de șapte militari aliați se anunța extrem de dificilă. Deghizați în uniforme ale trupelor de vânători de munte germane, militarii aliați, după ce sunt parașutați în munți, pătrund în castelul inaccesibil și îl salvează pe „Carnaby” înainte ca germanii să poată afla informații valoroase.
Istoria celui de Al Doilea Război Mondial a cunoscut însă o operațiune reală, demnă de titlul filmului prin îndrăzneala, curajul, inspirația și determinarea participanților, executată într-o zonă muntoasă din Italia. Deși nu a fost executată de militari aliați, ci de trupele germane de parașutiști și SS, operațiunea a fost într-adevăr ceea ce până și Churchill a numit-o în Camera Comunelor, cu admirație nedisimulată, „un asalt îndrăzneț, dincolo de orice imaginație”.
În septembrie 1943, Benito Mussolini era ținut prizonier în masivul muntos Gran Sasso, platoul Campo Imperatore, într-un hotel cu același nume. Trupa SS desemnată să-l elibereze pe dictator era condusă de generalul Kurt Student.
Germanii au acordat o importanță deosebită factorului surpriză pentru reușita misiunii. Dacă forțele de pază ar fi avut timp suficient de reacție, acțiunea s-ar fi soldat cu eșec total, germanii ar fi înregistrat pierderi mari, iar Mussolini ar fi fost executat sau ar fi dispărut cu forțele din pază.
Asaltul de la Campo Imperatore
În timpul în care s-a aflat la baza Pratica di Mare, Student a subliniat faptul ca niciun planor să nu execute aterizări dure, deoarece, după cum a arătat experiența din Creta, acest lucru a condus deseori la rănirea sau moartea desantului transportat în interiorul planorului. Chiar și în condiții ideale de aterizare, Student se aștepta ca până la 80% dintre planoare să sufere avarii încercând să aterizeze pe Gran Sasso și a avertizat piloții asupra acestui pericol.
Locotenentul aviator Meyer, care pilota planorul din fruntea formației, avându-l la bord pe Skorzeny, mărturisea mai târziu că au continuat să câștige ușor altitudine când se îndreptau spre est și curând au văzut enormul Gran Sasso d’Italia, acoperit parțial de nori.
„Trecuseră deja trei sferturi de oră. O privire rapidă asupra hărții și asupra fotografiei aeriene au confirmat locația. Punctul negru care se vedea trebuia să fie Campo Imperatore. Am tras de maneta dispozitivului de remorcare cu mâna stângă și am văzut cablul dispărând în jos, în timp ce botul planorului se îndrepta spre obiectiv. Afirmațiile (ulterioare) ale lui Skorzeny că mi-ar fi furnizat instrucțiuni de aterizare sunt minciuni; ar fi fost absurd ca un pasager să dea instrucțiuni pilotului unui planor și, în plus, Skorzeny era așezat într-o loc din planor din care nu putea vedea zona de aterizare.
În ciuda utilizării frânelor aeriene, curenții de aer puternici de pe munți ne zdruncinau planorul și era dificil de menținut direcția către țintă. Am încercat să descopăr orice mișcare ostilă. Inițial, totul era liniștit și părea că locul era părăsit. Doar când ne aflam la 150 m de hotel, deodată, ca niște furnici, mai mulți militari au început să apară pe ușa hotelului. Deja puteam vedea detaliile clădirii. Militarii nu arătau o atitudine ostilă. Erau echipați cu puști și pistoale-mitralieră, dar toți s-au oprit și se holbau, evident surprinși de aparatul necunoscut.
Totuși, puteam observa că zona de aterizare planificată avea o pantă abruptă și se termina lângă o prăpastie – în contrast total cu ceea ce văzusem în fotografiile aeriene realizate înainte de raid. Privind în stânga și-n dreapta, puteam vedea că eram cu mult în fața celorlalte două aparate din formația mea. De aceea, am sesizat o soluție rapidă. Am întors strâns planorul către stânga, manevră ce a solicitat pasagerii la maximum. Am lansat parașuta de frânare pe măsură ce ne-am apropiat de panta abruptă, îndreptându-ne direct spre hotel. Planorul a fost avariat de terenul stâncos. Când planorul s-a oprit, ne aflam la doar 40 m de hotel”, relata Meyer.
Planorul lui Meyer s-a oprit într-o zonă liberă în partea estică a hotelului. Era ora 14:05. Câțiva polițiști italieni, care stăteau lângă intrare, au observat apropierea planorului în ultimul moment și unul a alergat la capătul hotelului pentru a vedea unde a aterizat.
În planorul pilotat de Meyer, militarii SS și generalul Soleti au fost puternic zdruncinați de aterizarea dură. După aterizare, pasagerii au ieșit amețiți din planor, neștiind ce să facă, deoarece aveau misiunea să securizeze hotelul și acum s-au trezit că au aterizat primii.
După ce a ieșit din planor, Skorzeny a început să alerge agitat în sus, spre hotel, observat de un polițist italian care stătea de pază și care l-a somat. Ignorând somațiile polițistului din pază, Skorzeny a ajuns în spatele hotelului și, prudent, a deschis prima ușă pe care a găsit-o. Înăuntru se afla un soldat italian care lucra la o centrală de transmisiuni radio. După ce a distrus stația radio, Skorzeny a ieșit din cameră tocmai când un alt militar SS intra și, împreună, au început să se deplaseze de-a lungul spatelui hotelului, căutând o intrare în clădire. În acel moment, alți doi subofițeri SS, înarmați cu pistoale-mitralieră MP-28, au început să-i urmeze pe cei doi. Deoarece toate ferestrele hotelului de la parter erau acoperite și blocate, militarii SS nu puteau vedea în clădire și nu zăreau intrarea.
În timp ce Skorzeny se deplasa spre partea vestică a hotelului, planorul 5 a aterizat la 100 m în fața hotelului, după ce a avut parte de o aterizare dură. Militarii SS au ieșit la fel de amețiți și zdruncinați din planor ca și cei din aparatul lui Skorzeny.
În interiorul hotelului, locotenentul Faiola a fost avertizat de aterizarea planoarelor de strigătele polițiștilor și, după ce a ordonat militarilor săi să baricadeze intrarea, a alergat la etajul 3 pentru a-i cere instrucțiuni lui Gaelo. Skorzeny a ajuns la capătul de vest al hotelului, unde a întâlnit o platformă înaltă de 1,5 m pe care nu a putut să o escaladeze. Într-un final, i-a ajuns din urmă un al treilea militar SS și Skorzeny i-a ordonat să se aplece și s-a urcat pe spatele lui pentru a depăși acest obstacol.
În timp ce Skorzeny escalada zidul, planorul 6 a aterizat între hotel și stația de teleferic superioară, fiind la un pas să cadă în prăpastie. Cei șapte militari (cei doi jurnaliști militari erau în acest planor) au ieșit fără probleme din planor și s-au mișcat repede pentru a cuceri stația de teleferic. Planorul 7 a aterizat în partea de est a hotelului, mai aproape de clădire decât planorul lui Skorzeny.
„Ce să facem? Îl împușcăm pe Mussolini sau îl evacuăm?”
Între timp, italienii au început să reacționeze la primele strigăte, iar militarii din pază postați la intrare au alergat în partea de est a hotelului, unde generalul Soleti și câțiva militari germani stăteau lângă planorul lui Skorzeny. Soleti a început să-și revină, strigând și gesticulând într-o manieră ciudată, fapt ce i-a derutat pe militarii din pază. Faiola a ajuns la camera lui Gueli și l-a trezit pe inspectorul de poliție, care dormea dezbrăcat, fiind prins realmente cu pantalonii în vine.
Faiola l-a întrebat pe Gueli, care stătea în fața lui dezbrăcat și buimac: „Ce să facem? Îl împușcăm pe Mussolini sau îl evacuăm?”. Acesta încă nu se trezise complet și nu era în măsură să răspundă rapid la întrebări. Încă dezbrăcat, Gueli a privit pe fereastră și a văzut mai multe planoare germane aterizând la câteva sute de metri de hotel.
Gueli s-a panicat și a țipat „Nu trageți! Nu trageți!” către santinelele sale nedumerite. Dându-și seama că Gueli, stând dezbrăcat și țipând panicat, nu putea gândi rațional în acele momente, Faiola l-a sculat din camera sa pe locțiitorul său, Osvaldo Antichi, și împreună au alergat spre camera lui Mussolini. Au ajuns la camera 201 și l-au găsit pe Mussolini admirând de la fereastră aterizările planoarelor. Faiola a strigat la acesta să se dea de la fereastră și i-a spus că i s-a dat ordin de către mareșalul Badoglio să nu fie capturat viu de către germani. Simțind că urma să fie împușcat, Mussolini a început să se certe cu Faiola, care acum nu mai era sigur dacă trebuie să-l împuște sau să încerce să scape și să evacueze prizonierul prin munți, în timp ce paza hotelului se lupta cu germanii.
Mussolini i-a spus că dacă îl executau germanii vor împușca toți italienii din pază. La auzul acestei amenințări, Faiola a ezitat. În afara hotelului, Skorzeny, după ce a depășit obstacolul, s-a îndreptat prudent spre intrarea hotelului.
Deodată, realizând că era singur în față și înarmat doar cu un pistol, a considerat că era mai prudent să mai aștepte și alți militari germani să sosească. Deși mai mulți militari germani se îndreptau spre hotel, pe măsură ce aterizau planoarele, nu dispunea de o forță suficient de numeroasă care să-l însoțească în hotel. Practic, erau doar doi germani, împotriva a 100 de italieni din hotel. Mai mulți carabinieri se aflau în afara hotelului, privind aterizările planoarelor germane, dar când au văzut militarii germani apropiindu-se de hotel au fugit în clădire și au început să baricadeze intrarea cu mobilă.
Între timp, Untersturmführerul Robert Warger s-a apropiat de hotel, împingându-l pe Soleti (probabil cu un pistol între coaste) și i-a cerut să strige la pază să nu opună rezistență. Soleti nu părea să fie prea convingător, deoarece apărea mai degrabă ca un prizonier, dar apariția sa i-a derutat pe militarii din pază.
Înainte de aterizare, Skorzeny le-a spus militarilor săi să nu deschidă focul decât dacă se va trage împotriva lor, iar acum se apropia de intrarea în clădire cu pistolul pregătit. Skorzeny nu putea vedea câți carabinieri așteptau înăuntru, iar prima tentativă de a deschide ușa a eșuat din cauza blocării deschiderii cu obiecte de mobilă din sala de mese.
Spre deosebire de grupul de asalt comandat de Berlepsch, care dispunea de grenade de mână pentru a înlătura astfel de obstacole, Skorzeny și militarii SS erau echipați doar cu armament ușor de infanterie. Nefiind în măsură să intre în parterul clădirii, Skorzeny a decis să încerce să o ocolească. Ulterior, a pretins că, privind în sus, l-a zărit pe Mussolini la fereastra camerei sale. Faiola a strigat la Mussolini să se îndepărteze de la fereastră, dar acesta l-a ignorat până când a fost luat cu forța de acolo. Mulțumit că Mussolini se afla în clădire și aflând camera unde era deținut, Skorzeny a ordonat la doi dintre militarii SS să se cațăre pe peretele exterior al clădirii și să ajungă la camera dictatorului italian.
Cei doi militari au reușit să se cațăre pe o suprastructură mică și să ajungă în apropierea ferestrei camerei unde se afla Mussolini, dar nu au putut intra nici ei în clădire. Pe măsură ce mai mulți militari germani se apropiau de hotel, Skorzeny și un subordonat (Schwerdt) au decis să încerce din nou să intre în clădire, iar de data asta paza italiană nu a mai opus rezistență. Cu toate că intrarea îngustă era parțial blocată de mobilă, polițiștii italieni au fost primii care s-au predat. Majoritatea militarilor din pază stăteau nepăsători, nesiguri de ceea ce trebuie să facă, în timp ce alții au fugit și s-au ascuns în camere. Nu a existat o rezistență organizată de partea italiană.
După ce a intrat în hotel, Skorzeny a urcat rapid la etajul 1 și s-a îndreptat în fugă spre camera lui Mussolini. S-a năpustit în camera 201, unde era deținut Mussolini, și l-a văzut pe „Il Duce” flancat de doi ofițeri italieni (Faiola și Antichi), care nu aveau armele scoase. În acest moment, Skorzeny și-a scos pistolul și i-a somat pe cei doi ofițeri italieni să se întoarcă cu fața la perete. Schwerdt l-a urmat imediat în cameră și i-a luat pe cei doi italieni pe hol.
Apoi, Skorzeny a început un discurs dramatic către Mussolini: „Duce, Fuhrerul m-a trimis să vă eliberez!”, a spus acesta, și ulterior i-a povestit contribuția personală în căutarea dictatorului italian. După ce l-a ascultat pe Skorzeny, se spune că Mussolini, obosit, a exclamat: „Știam că prietenul meu Adolf Hitler nu mă va abandona!” și a început o discuție cu ofițerul SS în care a solicitat să fie dus la casa lui de la Rocca delle Caminate.
Planoarele 5, 6 și 7 au aterizat la scurt timp după cel al lui Skorzeny, iar parașutiștii germani au început să dezarmeze militarii italieni din pază, dar nu a existat un asalt concentrat asupra hotelului. La 14:08, curenții de aer puternici din jurul versanților au destabilizat planorul 8, care venea la aterizare, și l-a purtat dincolo de zona de aterizare, pentru ca apoi să-l împingă cu putere spre crestele munților, rupându-i aripa dreaptă. Atât pilotul, cât și mai mulți parașutiști au fost grav răniți, dar nu au existat morți.
Fragmentul face parte din textul „Raidul pentru eliberarea lui Mussolini”, publicat în numărul 268 al revistei „Historia” (revista:268), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 mai - 14 iunie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: Profimedia
