Cristalul de Boemia: Istoria sticlei care a cucerit Europa

Încă din perioada medievală, sticla produsă în Boemia a fost asociată luxului, cele mai prețioase exemplare fiind colecționate de familiile regale europene. Dacă astăzi termenul „cristal” se referă la sticla care are în compoziție oxid de plumb, în statele germane de la finalul secolului al XVII-lea (c. 1683) acesta definea un amestec de potasă și cretă. Fără impurități, incoloră și transparentă, noua calitate de sticlă imita cristalul de rocă.

„Sticla de var” se diferenția de sofisticatul „cristallo” venețian prin rezistența crescută și strălucirea lipsită de nuanțe, mult mai potrivită pentru tăiere și gravare. Cristalul de Boemia a devenit renumit și datorită îngemănării lui cu tehnica antică a gravării (gliptica), revitalizată (c. 1590-1606) de spiritul inovator al unor maeștri și patroni ai artelor, notează Casa Filipescu-Cesianu, pe pagina de Facebook a muzeului.

Catalizatorul exploziei producției de sticlă din Boemia, din perioada Renașterii și a Barocului, a fost împăratul Rudolf al II-lea (1552-1612), recunoscut pentru patronajul oferit artelor și științelor. Era totodată un pasionat colecționar de specimene ale istoriei naturale. Cabinetul său de curiozități („wunderkammer”) cuprindea animale împăiate, scoici uriașe, trofee din India și America dar și mumii egiptene sau „demoni închiși în sticle”. Lucrările de artă, cărțile rare, pietrele prețioase sau animelele exotice se alăturau unui altfel de cabinet de curiozități, format din „excentrici sclipitori”: astronomi, astrologi, alchimiști, artiști și artizani. Curtea din Praga a găzduit nume ilustre ale perioadei precum Johannes Kepler, Tycho Brahe, iar pictorul Giuseppe Arcimboldo (1527-1593) a deținut calitatea de pictor al curții imperiale timp de 11 ani.

Portretul împăratului Rudolf al II-lea, pictat de Martino Rota

În acest mediu al efervescenței creatoare va inova maestrul Caspar Lehmann (1563/65-1622), perfecționând tehnica de tăiere și gravare a gemelor practicată de egipteni și romani, adaptând-o sticlei. Tehnica de ornamentare a suprafeței utiliza discuri de cupru sau bronz de diferite dimensiuni și profiluri, rotite pe un ax. Pe marginea roții se aplica o substanță abrazivă, de obicei pulbere de șmirghel, amestecată cu ulei de in. Tăierea era utilizată pentru a crea fațete care să reflecte/refracte lumina lumânărilor, în timp ce prin gravare se produceau desene intricate de suprafață.

Proiectele lui Lehmann, în intaglio (Tiefschnitt) sau în relief (Hochschnitt), dizolvau tradiția decorativă a picturii cu email pe sticlă, preponderentă în epocă. Plăcile decorative și cupele sale erau gravate cu portrete și subiecte alegorice. Decorația florală era atent documentată iar precizia executării asemănătoare studiilor în acuarelă și gravură, cel mai bine reprezentată de pocalurile ceremoniale. Proiectarea acestor cupe cu capac, inspirată de exemplarele din aur și argint, va atinge un mare rafinament în perioada barocă, în opera lui Friedrich Winter. Rezultatele spectaculoase ale asocierii dintre materie și tehnică vor impulsiona dezvoltarea unor școli de gravură, în Boemia, Silesia și Saxonia, prefațând producția remarcabilă dintre anii 1685 și 1750.

Lehmann a perfecționat și tehnica gravării pe straturi de sticlă suprapuse, fuzionate în timpul arderii. Îndepărtând prin gravare stratul superior, diferit colorat de cel cel inferior, se puteau realiza nenumărate jocuri cromatice.

Pahar, atelier Boemia, sec. XIX. Paharul, aflat în expunere la Casa Filipescu-Cesianu, prezintă un corp cu șase fațete decorate cu motive vegetale aurite (vrejuri cu frunze) și medalioane cu motive variate (buchete de flori, cornul abundenței, atributele lui Asclepios) gravate

După o perioadă de stagnare, cristalul gravat va cunoaște o renaștere în secolul al XIX-lea, atunci când maeștrii din Boemia vor experimenta gravarea pe suprafețe formate din 4 straturi diferit colorate. Astfel de piese, decorate cu portrete, scene de luptă sau clădiri importante, puteau fi realizate doar de cei mai experimentați maeștri deoarece, cu fiecare strat adăugat, creștea riscul fisurării. Revigorarea cristalului de Boemia este datorată maeștrilor itineranți care călătoreau în întreaga Europă, colaborând cu diferite ateliere. Lucrările lor din cristal tăiat cu motive abstracte și gravat cu desene inspirate din peisajul autohton vor ocupa locuri importante în panopliile colecționarilor sau în vitrinele reședințelor somptuoase.

Autor: Alexandra Rusu / Casa Filipescu-Cesianu

Bibliografie:

Dwight P. Lanmon, David Whitehouse, Glass in the Robert Lehman Collection, Metropolitan Museum of Art, New York, 1993.
Judith Miller (ed.), Antiques Encyclopedia, Octopus Publishing Group, London, 2017.