Copacul de fier al Timişoarei

În patrimoniul Muzeului Banatului din Timişoara se află, începând din 1990, un semn de casă aparte, sub forma unui copac de fier. Copacul fusese instalat în 1828 în colţul unei locuinţe aflate la intersecţia a două străzi din oraş, devenind, în timp, unul dintre simbolurile urbei.

Copacul de fier a servit, aşadar, ca semn de casă unei clădiri aflate în colţul făcut de strada Fr. Griselini cu str. Proclamaţia de la Timişoara. Clădirea a fost ridicată în anul 1752 de către brutarul Leopold Kayser, iar copacul a fost instalat în anul 1828 la colţul ei, într-o mică alveolare adâncită ogival. În timp, clădirea a ajuns să fie numită de localnici „Haus zum Stock im Eisen”, în traducere „Casa la Copacul de Fier”, aşa cum este numită şi în prezent, indiferent de destinaţiile pe care le-a avut succesiv.

Copacul de fier, în realitate un trunchi de lemn căptuşit în exterior cu tablă de fier moale, a fost împodobit cu numeroase cuie şi ţinte din fier şi aramă. Acestea au menirea de a fixa bucăţile de tablă care formează învelitoarea de trunchiul din lemn şi între ele. Alături de aceste cuie şi ţinte cu rol funcţional, în trunchi sunt înfipte mai multe ţinte decorative, dintre care unele sunt împodobite cu ornamente sau cu iniţiale scrise exclusiv cu litere aparţinând alfabetului latin.

Copaci de fier, în mai multe oraşe ale Europei Centrale

„Prototipul“ copacului de fier din Timişoara se află la Viena, pe Kärtner Strasse.Trunchiul vienez este amintit de cărturarul şi geograful Wolfgang Lazius încă din 1533 („ubi truncus ferro visitur conclusus“)şi, după unii, copacul de fier vienez ar fi marcat hotarul oraşului. Copacii de fier s-au răspândit de prin deceniul al treilea al secolului al XIX-lea în mai multe oraşe din Europa Centrală, imitând copacul din Viena. Ei au fost instalaţi ca semne de casă într-o vreme când breslele, ca formă de organizare a meşteşugarilor, se aflau la amurg.

Numărul ţintelor de pe copacul de fier din Timişoara pare a fi însă mai mare decât al celor aflate pe copacii de fierdin alte oraşe europene. Ele sunt amplasate în felul următor:

Pe ramul stâng, superior, al trunchiului, se află o ţintă cu cap mare, rotund, pe care este incizat P. Welochi, scris cu litere cursive, într-o grafie mai apropiată de începutul veacului al XX-lea decât de cea din secolul al XIX-lea. Mai jos de această ţintă, pe acelaşi ram, se află o alta, cu floarea romboidală, în care sunt gravate literele AS.

Pe ramul drept, superior, al trunchiului, la baza acestuia, se află o ţintă cu capul rotund, terminat într-un apendice ascuţit, pe care este dăltuită, cu oarecare stângăcie, o liră. Deasupra acestui simbol muzical, care indică poate o legătură cu vreuna dintre societăţile muzicale sau corale timişorene, pe o altă ţintă care are floarea în formă de dublu romb sunt gravate iniţialele JM.O altă ţintă, cu floarea rotundă, poartă iniţialele S R, iar o alta, cu floare ovală, iniţialele LP.Pe acelaşi ram mai sunt plasate trei cuie cu floarea în formă de inimă, pe care sunt dăltuite iniţialele NS, WS şi FR.

Ţinta a numeroase vandalisme

Centura de fixare în zid a arborelui de fier se termină, în partea dreaptă, cu o ureche închisă şi prinsă într-unul dintre belciugele fixate în zidul clădirii, iar în partea tângă, într-o altă ureche, ce se petrecea prin veriga unui alt belciug, permiţând închiderea cu un lacăt de fier, furat în anul 1958. Această centură forjată din fier masiv este decorată cu două şiruri de linii incizate, flancate de semicercuri poansonate. În câmpul central este incizat anul 1828 care indică data montării copacului.

Copacul a suferit în timp mai multe reparaţii. Astfel, prin anii 1950-1960, partea inferioară a învelitorii sale din tablă, distrusă în mare măsură din pricina coroziunii, a fost înlocuită. Iar la începutul anului 1990, semnul de casăa fost scos din lăcaşul său şi dus la laboratorul zonal de restaurare şi conservare al Muzeului Banatului. Aceasta, în condiţiile în care, începând de prin 1980, era „victima“ permanentă a numeroase vandalisme:s-au extras cuie din trunchiul său, i s-a rupt unul dintre cioturile mici etc. Originalul a rămas astfel la Muzeul Banatului, în vreme ce o copie identică, a cărei realizare a durat mai multe luni, i-a luat locul în oraş, în anul 1998. În România mai există un copac de fier la Arad, iar alte câteva mai sunt la Gyor, Budapesta, Pecs, Szekesfehervar în Ungaria, dar şi la Bratislava, în Slovacia.

Muzeul Banatului

Bazele Muzeului Banatului s-au pus în urma constituirii, la 25 iulie 1872, a Societăţii de Istorie şi Arheologie din Banat. Primele obiecte de patrimoniu care au intrat în inventarul său au fost depozitate la început într-o încăpere din Palatul Episcopiei de Cenad.

Obiectele muzeului au provenit din donaţii, descoperiri arheologice întâmplătoare şi achiziţii. În 1876, cu sprijinul prefectului comitatului Timiş, Societatea de Istorie şi Arheologie din Banat a primit două încăperi în Casa Wellauer, pe stada Lonovics, acesta fiind sediu al muzeului până în perioada interbelică. În 1877 are loc deschiderea oficială a Muzeului Banatului pentru public, în această perioadă patrimoniul muzeului sporind cu rapiditate. În 1948, muzeul a fost transferat în Castelul Huniazilor. Astăzi, Muzeul Banatului cuprinde următoarele secţii:Secţia de Istorie, Secţia de Arheologie, Secţia de Stiinţele Naturii şi Laboratorul Zonal de Restaurare-Conservare.