Contribuţia României la Primul Război Mondial
Există o tendinţă a oamenilor de ştiinţă de a intra în tot de felul de polemici, unele putând să fie constructive prin apariţia de studii sau cărţi de valoare. Unele teme nasc însă patimi ce trec dincolo de limitele ştiinţelor şi ale valorilor academice. Un articol publicat de o cercetătoare din Rusia în revistaMagazin istoricuimeşte prin indiferenţa faţă de ştiinţa în care avea titlul de doctor. Acolo considera că aliatul român n-a făcut mare lucru pe front şi numai brava armată rusă a reuşit să oprească puhoiul german. Nu se pune întrebarea de unde veneau diviziile germane învingătoare.
Nu cumva şi de pe frontul rusesc? Generalul Erich von Ludendorff a publicat o carte de memorii în care sunt unele idei foarte interesante. Responsabil cu planificarea campaniei împotriva României, a scris că în 1916 armata germană a capturat ceva vagoane româneşti, dar au fost pierdute alte câteva mii trimise spre încărcat înainte de luna august. Se ştie că blocul austro – german a supravieţuit până la armistiţiu tocmai datorită deplasării trupelor cu trenul. Capturile româneşti au redus capacitatea de transport şi a fost nevoie ca alte vagoane să fie trimise spre un front unde nu se putea obţine decizia. Mai mult. A fost nevoie să se repare căile ferate pentru a permite scurgerea de trupe, muniţii şi produse strategice. Existau fabrici ocupate cu podurile româneşti în loc să realizeze materiale militare.
Tot ofiţerul superior mai scrie că Germania nu s-ar fi descurcat fără forţa de muncă aprizonierilor ruşi, silitori în domeniul producţiei de război. Ar fi fost nevoie de braţe vânjoase şi pentru sistemele de fortificaţii sau pentru drumurile din regiunile de front, dar industria absorbea energia captivilor ruşi. Memoriile au fost publicate la Paris în 1921 şi nu există vreo intenţie să disculpe România. Trupa română n-a reuşit să facă faţă diviziilor trimise de patru imperii, dar Antanta a avut o perioadă de linişte.
S-a mai scris despre faptul că trupele invadatoare au capturat multe bunuri în 1916 şi apoi au exploatat resursele teritoriilor româneşti. Există date despre cantităţile de alimente şi petrol luate până în 1918. Generalul von Ludendorff consemnează că blocul austro – german nu s-ar fi descurcat fără aceste capturi, dar erau departe de a satisface consumul armatelor şi al populaţiei civile. Aviaţia germană avea combustibil în cantităţi insuficiente şi se făcea apel la benzol, ceea ce ducea la scăderea performanţelor motoarelor. Camioanele militare aveau rutele stabilite cu precizie germană sau se făcea apel la cabaline pentru ca să se facă stocuri de combustibil pentru ofensive sau pentru situaţiile de criză. Nici la capitolul alimente nu s-a reuşit decât o prelungire a chinului Puterilor Centrale. Există însemnări ale ofiţerilor germani că mâncarea era insuficientă chiar pe frontul românesc. Risipirea forţelor pe mai multe fronturi rămâne un semn clar de înfrângere.
Bibliografie minimală
Ludendorff, Erich, Souvenirs de guerre (1914 – 1918), tome premier, Payot, Paris, 1921.
Seniavskaia E. S., România în cele două războaie mondiale. Cum o văd ruşiiîn Magazin istoric, nr. 4/2008, p. 41 – 44
