Coasa invizibilă a morții în Primul Războiul Mondial

Anul 1914 a adus declanșarea unui război de tip nou, vitejia militarilor fiind aproape neputincioasă în fața mitralierelor și a tunurilor protejate de rețele de sârmă ghimpată, care a ajuns să fie confecționată cu lame tăioase pentru a avea o eficiență sporită. Gazele toxice de luptă au intrat și ele în arsenalul zeului Marte și erau îngrozitoare prin efectele asupra plămânilor, dar apoi au evoluat spre a pătrunde și prin piele. Totuși, nu acestea erau cele care ridicau multe suflete.

Era ceva greu de închipuit de către oamenii simpli, dar nici cei cu carte nu erau mai pregătiți să facă față coșmarului invizibil. Credeau că poveștile de prin cărțile de istorie despre ravagiile produse de ciumă și holeră erau doar materiale de documentare pentru cercetătorii trecutului. Luptele au dus la dispariția granițelor tradiționale și germenii de toate felurile au început să se țină scai de trupele trimise spre front. În plus, comandamentele au adus trupe coloniale, fiecare comunitate având alte variante de agenți patogeni. Teoretic, ofițerii erau optimiști că dispun de un sistem medical performant, dar microbii erau de altă părere. Lecția oferită armatei române în 1913 de către vibrionul holeric nu fusese îndeajuns de puternică pentru a impresiona liderii obsedați de pofta de pământ și apă.

Imperiul otoman a intrat în conflict pentru a demonstra că este încă o mare putere în confruntarea cu agresivele forțe coloniale, mai ales împotriva tradiționalului adversar țarist. Armata mobilizată a pierdut 771.844 de oameni, ceea ce însemna un sfert din efective. Gloanțele și proiectilele ucigătoare au fost neputincioase în raport cu bacteriile, cele care au luat viața a 466.759 de ofițeri și soldați.

Procentul atins de maladii a fost unul uluitor, de 60,47%. Numai în timpul luptelor pentru Strâmtoarea Dardanele au fost retrași din dispozitiv 69.440 de militari otomani din cauza infecțiilor, Antanta fiind silită să evacueze circa 110.000. Nici oștirea română n-a fost ocolită de fenomen și numai în martie 1917 tifosul exantematic a secerat 5.500 de luptători din Corpul I Armată.

Era echivalentul a cinci batalioane și jumătate de dinainte de conflict. A fost nevoie să intervină aliatul francez și eforturile conjugate au limitat efectele bolii. Știri despre situația medicală din Moldova au ajuns și la conducătorii trupelor germane ce se apropiau de zona Focșani și au fost luate stricte măsuri de evitare a contagiunii, mai ales că oștirea aflată în lupte permanente era epuizată și cu o igienă precară. Armata italiană a înregistrat pierderea a 186.000 de militari din cauza bolilor, ceea ce ar echivala cam cu zece divizii complete de infanterie.

Luptătorii bulgari erau apreciați pentru duritate și tenacitate, dar fronturile din Balcani erau foarte ucigătoare prin boli. Conducerea de la Sofia visa să formeze un imperiu în adevăratul sens al cuvântului și s-a implicat în trei războaie începând din 1912. Dacă la capitolul armament s-a descurcat prin importul de tehnică germană, spitalele au lăsat mult de dorit. Holera era un adevărat blestem al batalioanelor bulgare.

Și alte bacterii au intrat în acțiune în rândurile trupelor ce nu puteau să mențină igiena strictă în condiții de campanie Numai Armata a II-a bulgară a pierdut în scurta expediție din 1915 împotriva Serbiei 5.083 de militari, bolile având o contribuție de 19,65% din hecatombă. Un întreg batalion de infanterie a fost băgat în pământ fără să fie necesar un singur cartuș și ofițerii ar fi trebuit să sesizeze ce pot face microbii cu o trupă vlăguită. Luptele de pe frontul din Macedonia au fost vreme îndelungată într-o stare de lâncezeală din cauza epidemiilor, malaria vlăguind unitățile ambelor tabere.

Armata germană a fost considerată o adevărată mașină de război și părea greu de oprit de către forțele Antantei. Conducătorii de la Berlin și-au văzut multe vise distruse de microbii ce chinuiau soldații în toate felurile posibile. Mâncarea de proastă calitate în combinație cu starea precară de igienă de prin adăposturile de campanie a provocat mari probleme digestive și medicii au fost obligați să trateze 4.138.384 de cazuri.

Regimentul 26 infanterie din Divizia 12 infanterie bavareză era în august 1917 în întregime atins de dizenterie și oamenii arătau ca niște umbre, dar unitatea a fost menținută pe front pentru a aduce victoria râvnită de feldmareșalul August von Mackensen la Mărășești. Starea precară de sănătate era favorizată și de mâncarea cumplit de proastă, martorii epocii amintind de o supă ce amplifica durerile de intestine, cârnați stricați și o marmeladă ce aducea poate la aspect cu acest produs alimentar.

Bolile infecțioase au atins 1.785.718 militari. Ființele microscopice adorau plămânii și 1.728.241 de oameni în uniformă cenușie au fost afectați mai mult sau mai puțin grav în timpul campaniilor. Cei ce erau atinși mai ușor erau ținuți mai departe în tranșee pentru a asigura densitatea la metru liniar de front și astfel agenții patogeni aveau drum deschis pentru noi infectări. Nu este de mirare că gripa spaniolă a putut să evolueze liniștită în ambele tabere.

Amploarea fenomenului nu poate fi calculată cu exactitate

Amploarea fenomenului nu poate fi calculată cu exactitate din lipsa multor documente ale epocii. Victoria a aparținut alianței care a avut mai multe efective și a reușit să pună pe picioare un sistem sanitar mai eficient. Forțele americane au început să se pregătească temeinic de luptă și au început cu construirea de spitale dotate cu toate facilitățile moderne ale timpului.

American Base Hospital No. 20 a reușit să trateze 8.703 pacienți și numai 65 n-au putut fi salvați din ghearele morții. N-a fost suficient și trupele trimise în Europa au înregistrat după unele date 53.402 decedați în lupte și 63.114 în afara acestora, molimele fiind cauza principală. Forțele navale americane au fost lovite de misterioasa boală numită gripa spaniolă și, chiar dacă aveau spitale în Franța, Marea Britanie și în insulele Azore, au suferit pierderi cifrate la 4.158 de vieți.

Luptele cu inamicul german ce lovea prin surprindere din adâncuri cu temutele torpile au avut drept rezultat doar dispariția a 431 de marinari și a unor nave lipsite de importanță în lupta pentru hegemonia maritimă. Mycoplasma pneumoniae a demonstrat un potențial ucigător deosebit și nu este de mirare că strategii s-au gândit să cultive în laboratoare tot felul de agenți invizibili, inclusiv să caute în perioada interbelică agentul cauzator al cancerului pentru a umple bombele aviației cu ceva mortal pentru întreaga populație din spatele liniilor dușmane.

Uneori coasa nu era suficient de ascuțită și luptătorii erau doar răniți de obiectele metalice încinse, cele mai periculoase fiind loviturile provocate de schijele proiectilelor, mai ales cele făcute de partea neregulată a spărturilor. Statisticile nu sunt încă studiate complet sau datele sunt neclare, dar numai armata otomană a înregistrat scoaterea completă din luptă a 303.150 militari, inclusiv a celor morți în urma rănilor. Nu se știe exact câți au fost victimele traumatismelor și câți au suferit complicații din cauza infecțiilor, mai ales în sectoare de front precum cele din Mesopotamia și Palestina. Condițiile climatice erau cumplite în regiunile fierbinți și luni de zile operațiunile militare erau practic interzise. Erau simple detalii în timpul unor acțiuni de amploare.

Nici ofițerii superiori nu erau feriți de urgia armelor de foc. Generalul Dragalina a fost rănit de un glonț care i-a sfârtecat brațul. Medicii au reușit să refacă țesuturile atinse, dar s-au dovedit neputincioși în fața septicemiei și nici amputarea brațului n-a putut pune stavilă microorganismelor nemiloase.

Dacă puternicii zilei de la Istanbul rămâneau convinși că Allah îi ocrotește pe gazii, medicii de la Institutul Pasteur știau cu cine se confruntă și n-au așteptat mila divinității. Teoretic, soldații aveau de înfruntat tot felul de pericole ce urmau să producă răni adânci în condiții precare de igienă. Trecerea la războiul de tranșee a dus la permanentul contact al oamenilor cu pământul, mai ales noroiul pătrunzând peste tot. Savanții știau că acolo poate să fie temutul Clostridium tetani, agent patogen ce secretă una din cele mai puternice toxice din mediul natural. Franța a trecut la producția masivă de vaccin împotriva tetanosului și soldații Antantei au fost salvați de atacul agenților fusiformi prin folosirea a opt milioane de doze. Mii de cai au fost folosiți pentru a obține prețiosul lichid salvator.

Operațiunile militare au provocat o intensificare a circulației persoanelor și barierele tradiționale au dispărut sau au fost mult mai ușor de străbătut. A fost o adevărată invitație pentru maladia numită de presă gripa spaniolă să secere în masă. Răspândită universal în perioada 1918 – 1921, infecția pulmonară a afectat potențialul de luptă al trupelor Antantei, dar nici inamicul n-a fost ocolit. Se spune că apoi a dispărut în negura istoriei, dar realitatea crudă este că se află în mijlocul civilizației și provoacă pneumonii atipice la fiecare trei – cinci ani. Fiind o bacterie discretă, nu-și face publicitate și sistemul sanitar are alte preocupări.

Mulți istorici sunt impresionați de rezultatele Ofensivei de primăvară, trupele germane administrând severe înfrângeri forțelor britanice și celor franceze ce cu greu au barat drumul spre Paris al valurilor de asalt. Totuși, diviziile Reich-ului n-au reușit să ajungă să captureze capitala Franței, acolo unde se aflau importante fabrici de armament, și nici să încercuiască forțele britanice. Oare de ce? Era și normal din moment ce unitățile militare erau suferinde de tot felul de boli și lipsa alimentelor de calitate ducea la epuizarea forței musculare.

Omul n-a fost și nici nu este încă stăpânitorul lumii invizibile și orice eroare se plătește scump în acest conflict de durată și de uzură. Celălalt tărâm există și numai specialiștii în microbiologie sunt în stare să-i înțeleagă forța devastatoare.

Foto sus: rawpixel.com