Clişeele istorice folosite în descrierea lui Ştefan cel Mare VIDEO

Numărul din luna decembrie al revistei „Historia“ este dedicat figurii domnitorului moldovean. De-a lungul timpului, portretele lui Ştefan realizate de cronicari, istorici, scriitori şi cineaşti au variat în funcţie de discursul istoric la modă în epocile respective.

Imaginea voievodului moldovean Ştefan cel Mare este legată de celebra frază „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor" (Barbu Ştefănescu Delavrancea, „Apus de Soare"). Acest discurs şi toate celelalte construite pe lângă nu au însă nimic de-a face cu realitatea istorică a secolului al XV-lea.Portretul voievodului în epocă

Unul dintre primele portrete ale lui Ştefan cel Mare a fost realizat chiar în timpul luptelor acestuia cu turcii de către cronicarul polonez Ian Dlugosz (1415-1480), care îl descria astfel pe domnitor:„... bărbat demn de admirat, cu nimic mai prejos de ducii eroici, pe care îi admirăm atât, care în timpul nostru primul dintre principii lumii a dobândit o victorie atât de glorioasă împotriva turcilor.După judecata mea, el este cel mai demn să i se dea conducerea şi stăpânirea lumii, şi mai ales funcţia de comandant împotriva turcilor, cu sfatul comun, consensul şi hotărârea creştinilor, câtă vreme ceilalţi regi şi principi catolici se destind în lene şi desfătări sau în lupte civile". Imaginea oferită de cărturarul polonez este condiţionată de bunele relaţii pe care Moldova le avea cu Polonia în vremea redactării acestei cronici.Acestei imagini i se adaugă cea realizată de cronicarul moldovean Grigore Ureche (1590-1647): „Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabă vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţi omorâea fără judeţu (judecată - n.r.). Amintrilea era om întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai.La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vârâea, ca văzându-l ai săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceaia raru războiu de nu biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădeajdea, că ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor". Grigore Ureche trebuia să dea un exemplu de stabilitate domnitorilor din perioada în care trăia.Ştefan, „stâlp" al românismuluiCaracterizările voievodului continuă în aceeaşi linie până în perioada romantică, perioada constituirii naţiunilor, când, dintr-odată, figura domnitorului este asimilată naţiunii române. A.D. Xenopol, vorbind despre titulatura de „cel Mare", aminteşte naţionalitatea voievodului:„Unul singur din bogatul, preabogatul şirag de domni ai Ţărilor Române, poartă numele de Mare şi acesta este Ştefan...".Nicolae Iorga îl integrează ulterior în discursul naţionalist al epocii: „Poporul românesc găsise în Ştefan cel Mare cea mai curată şi mai deplină icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic la mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale". Ulterior, discursul naţional comunist a împrumutat aceste clişee cu privire la Ştefan, dezvoltând şiunele noi;regula-cheie era aceea că Nicolae Ceauşescu trebuia să se asemene cu iluştrii săi înaintaşi.De aceea, filmele, povestirile istorice, dar şi manualele şcolare au luat şi din creaţiile artistice ale multor scriitori români:V. Alecsandri, D. Bolintineanu, B. Ştefănescu Delavrancea, B. P. Hasdeu, M. Eminescu, M. Sadoveanu. De aici şi până la apariţia unor filme pseudoistorice precum „Fraţii Jderi" sau „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475" nu a fost decât un pas, înfăptuit prin tezele din iulie ale lui Nicolae Ceauşescu.În numărul din luna decembrie, „Historia" îşi propune, pe de o parte, să prezinte adevăratele motive pentru care Ştefan a fost numit „atletul lui Hristos", iar pe de altă parte să arate cum a fost folosită această imagine de către urmaşii voievodului (români sau moldoveni) în argumentarea unor discursuri politico-istorice actuale.Voievodul, folosit în bătălia politică din Republica Moldova

Statuia lui Ştefan cel Mare din Chişinău (imagine din 1943)În Republica Moldova, Ştefan cel Mare a fost folosit pe parcursul timpului, atât în discursul prooccidental românesc, cât şi în cel al „moldoveniştilor" pro-ruşi. Invocat până la saturaţie de mişcarea de eliberare naţională de la sfârşitul anilor 1980, domnul moldovean a devenit repede o adevărată emblemă a acesteia, alături de poetul Mihai Eminescu.În condiţiile existenţei unui monopol al partidului asupra mijloacelor de informare, la statuia lui Ştefan cel Mare din Chişinău se întruneau reprezentanţii mişcării de eliberare naţională pentru adunări, dezbateri publice, se afişau anunţuri sau articole din presă. Marile mitinguri de proteste, care se desfăşurau pe artera principală a oraşului în anii 1988-1989, porneau tot „de la Ştefan".Ştefan şi noul stat moldovenescTreptat, figura voievodului a început să „monopolizeze" spaţiul simbolistic basarabean, iar după declararea Independenţei Republicii Moldova, la 27 august 1991, imaginea lui Ştefan a fost utilizată tot mai des pentru a semnifica noua „statalitate" moldovenească. Domnitorul era chemat, astfel, să joace un rol important în această nouă mitologie politică, pentru propagarea căreia erau utilizate cele mai moderne şi sofisticate tehnologii politice.Aici au fost speculate la maximum campaniile lui Ştefan cel Mare împotriva muntenilor, pe care îi considera „vicleni", „trădători", fapt care alimenta stereotipurile faţă de români în general. Şi tot aici putem menţiona şi sărbătorirea de către Mitropolia Chişinăului şi Întregii Moldove a sfântului Ştefan cel Mare pe „stil vechi", adică pe 15 iulie, cu toate că a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română şi trecut în sinaxar pe data de 2 iulie! Singura explicaţie a unui asemenea gest, care contravine oricărui principiu (calendaristic, istoric sau canonic), este că are un substrat politic, pentru a evita „prăznuirea" în aceiaşi zi cu „românii".Ştefan cel Mare, îngropat în clişee„Pentru urmaşi, domnitorul Ştefan cel Mare a fost un punct de reper. Cu cei 47 de ani ai săi, voievodul a avut cea mai lungă domnie. Doar Carol I l-a depăşit. Practic, în afară de cei doi, nu avem pe nimeni în fruntea statelor româneşti care să fi domnit mai mult de 32-35 de ani. Ştefan este un reper tocmai prin longevitatea domniei", a declarat istoricul Marius Diaconescu într-o dezbatere organizată ieri, la sediul redacţiei „Historia".Istoricul a mai explicat că numeroase realităţi istorice din secolul al XV-lea sunt complet diferite de ceea ce învăţăm azi din manualele de istorie. Discursul istoric, rescris în numeroase rânduri, este atât de plin de clişee încât s-a putut ajunge la paradoxul din Republica Moldova, unde figura domnitorului este folosită deopotrivă de unionişti şi de moldovenişti.La dezbaterea referitoare la rolul lui Ştefan cel Mare în istorie, dezbatere moderată de redactorul-şef al revistei „Historia", Ion M. Ioniţă, a participat şi jurnalistul Ion Cristoiu, directorul revistei.