Cei mai importanți oameni de știință ai Renașterii
După perioada Evului Mediu – într-adevăr întunecat din punct de vedere al științei – Renașterea a fost o epocă a unui avans extraordinar în domeniul științelor. Geografia, astronomia, chimia, fizica, matematica, medicina – în toate aceste domenii s-au înregistrat progrese foarte mari. Cine au fost însă oamenii din spatele revoluției științifice renascentiste, cei mai mari oameni de știință ai epocii?
Danezul Tycho Brahe a revoluționat astronomia.Născut în Danemarca, Tycho Brahe a fost cunoscut chiar din timpul vieții drept un foarte bun astronom, astrolog (pe vremea când astrologia era considerată o știință respectabilă) și alchimist. Contribuțiile lui Brahe în astronomie au fost de-a dreptul extraordinare. Brahe a observat și măsurat precis mișcarea planetelor, a observat și catalogat peste 800 de stele, a conceput și construit instrumente astronomice. Spre deosebire de predecesorii săi, Tycho Brahe a observat nu doar poziția planetelor, ci a analizat integral mișcările lor pe orbită, observații fără de care, spre exemplu, Kepler nu ar fi putut descoperi că planetele se învârt pe orbite eliptice.
Nicolas Copernic este autorul teoriei heliocentrice.Matematicianul și astronomul Copernic, polonez de origine, a formulat teoria potrivit căreia pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers. A fost unul dintre cei mai importanți pași înainte în domeniul științelor, având o contribuție importantă la Revoluția Științifică. Savant cu formație enciclopedică, Copernic a fost matematician, astronom, medic, diplomat, economist și specialist în limbi clasice. Astăzi este cunoscut mai degrabă pentru munca sa în domeniul astronomiei și pentru combaterea geocentrismului.
Leonardo Da Vinci, cel mai mare geniu al Renașterii.Poate cel mai faimos savant al epocii renascentiste, da Vinci a fost unul dintre cei mai mari savanți din istorie, un adevărat om de geniu:a fost pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, cartograf, botanist și scriitor. Mulți istorici și savanți îl consideră pe Leonardo da Vinci drept cel mai bun exemplu al Omului Renascentist, un om cu o curiozitate extraordinară și o imaginație ieșită din comun. Cunoscut de publicul larg pentru picturile sale – dintre care Gioconda și Cina cea de taină sunt cele mai renumite, da Vinci a adus contribuții deosebite în domeniul științelor, dar și al ingineriei, prin numeroasele sale invenții.
Galileo Galilei, părintele astronomiei observaționale și al fizicii moderne, s-a confruntat cu Inchiziția în numele științei.Continuator al lui Copernic, italianul Galileo Galilei – astronomic, ingineri, filosof și matematician – descoperit sateliții lui Jupiter, a observat petele solare și a fost judecat de Inchiziție pentru erezie pentru apărarea teoriei heliocentrice.
Johannes Kepler, matematician, astronom și astrolog, a formulat și confirmat legile mișcării planetelor.Profesor de matematică, apoi asistent al lui Tycho Brahe, Kepler a lucrat și în domeniul opticii, dezvoltând o versiune mai bună a telescopului cu refracție.
Termenul de Renaștere Științifică desemnează prima perioadă a revoluției științifice, mai precis cea cuprinsă între anii 1450 și 1630. Revoluția Științifică a Renașterii, urmând-o pe cea culturală, a fost accelerată de căderea Constantinopolului din 1453, când mulți cărturari – și foarte multe texte științifice antice – au migrat către Occident. Apariția presei tipografice a contribuit apoi la răspândirea facilă și rapidă a noilor texte științifice, care puteau circula acum mai repede între centrele universitare europene, acolo unde activau în general savanții.