Ceauşescu a dat de pământ cu ilegaliştii
În iunie 1958, Nicolae Ceauşescu a fost scos din nou la înaintare. De astă dată, „conducerea“ PRM avea de reglat conturi cu câţiva membri nemulţumiţi. Teoretic, la plenara Comitetului Central din iunie 1958 s-a discutat despre situaţia internă a partidului. Dintre toţi liderii comunişti, Ceauşescu o cunoştea cel mai bine. Calitatea de coordonator al Direcţiei Organizatorice îi dădea acces nelimitat la rapoarte, analize şi statistici despre membrii PMR.
În iunie 1958, în bătaia puştii i-au intrat ilegaliştii-persoane care aderaseră la partid înainte de 23 august 1944. Partidul, prin glasul lui Ceauşescu, i-a acuzat de „fracţionism". Adică fac „bisericuţe" şi cârtesc pe la colţuri împotriva „conducerii". Şi nu-şi spun păsul „în cadru organizat", aşa cum ar fi trebuit să facă un membru de partid responsabil.În mai multe rânduri, ilegaliştii se declaraseră neumulţumiţi de funcţiile primite în partid după 23 august 1944. Mulţi dintre ei ocupau posturi de rangul doi sau chiar trei. Nu pentru atât de puţin riscaseră în ilegalitate, au comentat aceştia, în grupuri mai largi sau mai restrânse. După condamnarea cultului personalităţii lui Stalin, vechii membri de partid au ridicat glasul împotriva lui Gheorghiu-Dej şi a politicii partidului. Au criticat mersul agriculturii, starea materială a muncitorilor şi altele.
La începutul lui 1958, Mihail Roller, de la Institutul de Istorie a partidului, le-a oferit prilej să se adune în cadru oficial. În acel an se celebrau 25 de ani de la grevele din 1933. Iar veteranii partidului au fost chemaţi să depene amintiri. „Creaturi jalnice"În vara lui 1958, „conducerea" a decis că sosise vremea să pună capăt cârtelilor, şi că ilegaliştii ar fi trebuit aduşi la ordine. Iarăşi s-a apelat la Ceauşescu. La plenară, acesta a deschis tirul acuzaţiilor, printr-un discurs de o duritate extremă. I-a denumit „creaturi jalnice", „declasaţi", „aventurieri", „laşi", „carierişti şi obraznici". După ajungerea comuniştilor la putere, cu unele excepţii, ilegaliştii nu s-au regăsit în eşalonul întâi al puterii. Sunt vânători de funcţii, i-a acuzat Ceauşescu, şi critică partidul pentru că nu le-a oferit demnităţi.
„Frământaţi şi preocupaţi de ambiţii carieriste, meschine, ei râvneau la posturi mai mari, fără a se întreba în mod cinstit dacă aceste ambiţii corespund capacităţilor şi valorii lor reale. Roşi de ambiţii nesatisfăcute, elementele antipartinice şi-au îndreptat ura împotriva conducerii partidului. Ei priveau activitatea conducerii de partid, linia politică a partidului de pe poziţii de carierişti răniţi în orgoliul lor şi în tendinţele lor de parvenire".Nu se gândesc la binele muncitorilor şi ţăranilor, ci la propria lor poziţie, a spus Ceauşescu în mai multe rânduri. În discuţii particulare, unii ilegalişti comentaseră că muncitorii au salarii mici. Că ţăranii sunt nemulţumiţi din cauza cotelor. Şi că liderii partidului „s-au rupt de popor", acordându-şi privilegii. „Teze duşmănoase şi calomnii", a calificat partidul, prin glasul lui Ceauşescu, opiniile critice.Scheletele din dulapul partiduluiDupă ce s-a referit la „fracţionişti" în general, Ceauşescu a trecut apoi la exemple concrete. Oficial, avea acces la dosarele de cadre. Putea cunoaşte, deci, în orice moment, biografia detaliată a oricărui membru de partid. În iunie 1958 nu s-a dat înlături de la nimic.Se împăunau degeaba cu titlul de „ilegalist", a spus Ceauşescu. De fapt, nu făcuseră nimic pentru partid înainte de 23 august 1944. Din istoria partidului în ilegalitate, niciodată scrisă pe de-a întregul, a scos mai multe „schelete". Bunăoară, despre Ovidiu Şandru, rivalul lui Gheorghiu-Dej în lagărul de la Târgu-Jiu. „În discuţiile antipartinice pe care le-a purtat cu mai multe elemente fracţioniste, Şandru Ovidiu s-a văicărit de nenumărate ori pentru faptul că n-ar fi preţuită activitatea sa din timpul ilegalităţii. Să aruncăm o privire asupra acestei activităţi. Ce arată ea? Ce servicii a adus Şandru Ovidiu clasei muncitoare? El însuşi recunoaşte: «N-am făcut nimic pentru partid, n-am dus luptă pentru apărarea intereselor clasei muncitoare»". Date compromiţătoare avea Ceauşescu şi despre Genad Heinrich. Acesta declarase că în timpul războiului fusese urmărit pentru activitate comunistă. Şi ca să scape, a trăit ascuns într-o groapă, acasă la un utecist din Arad. Din cercetările ulterioare s-a aflat că respectivul fusese condamnat ca „hoţ şi spărgător", a informat Ceauşescu. Şi l-a calificat pe Genad Heinrich drept „declasat, aventurier şi laş".
În ilegalitate, Bâgu Vasile, participant la grevele de la Griviţa, se eschiva adesea, a spus Ceauşescu. Şi ca să scape de „sarcini", îndruga tot felul de minciuni.„S-a ferit de a lua parte la acţiuni şi nu de puţine ori, când lipsea de la datorie, arunca vina asupra soţiei sale, care nu l-ar fi lăsat să vină şi i-ar fi oprit hainele". Astfel l-a ridiculizat Ceauşescu pe ceferistul Vasile Bâgu. După ce a redus la minimum meritele revoluţionare ale criticilor, Ceauşescu s-a referit şi la activitatea lor de după ajungerea partidului la putere.L-a făcut pe Doncea nesimţitLui Constantin Doncea i-a reproşat, bunăoară, că s-a vrut nemurit în tablouri. „Lipsit de cel mai elementar bun-simţ, risipind din banii statului, pozând într-un fel de Mecena mărinimos, Doncea se amesteca fără niciun drept în activitatea Uniunii Artiştilor Plastici, întreţinând relaţii cu o serie de pictori, sculptori şi artişti şi comandă, în scop de autopopularizare, un bust, un basorelief şi două picturi cu chipul propriu".„Element descompus din punct de vedere moral", l-a caracterizat Ceauşescu şi pe ilegalistul Drancă Ion. „El s-a coborât atât de jos în mocirlă, încât întreţine relaţii de prietenie cu un infractor, pe care-l roagă să-i procure pentru soţie o haină de blană".Din însărcinarea partidului, Ceauşescu a avut grijă să-i prezinte pe ilegaliştii care ridicaseră timid glasul ca pe-o adunătură de neisprăviţi. Unele acuze conţineau în ele şi ceva adevăr. Constantin Doncea şi Grigore Răceanu, de pildă, straşnic certaţi de cel mai tânăr membru al Secretariatului, aveau personalităţi dificile şi creaseră de-a lungul timpului şi alte probleme."Frământaţi şi preocupaţi de ambiţii carieriste, meschine, ei râvneau la posturi mai mari, fără a se întreba în mod cinstit dacă aceste ambiţii corespund capacităţilor şi valorii lor reale.''Nicolae Ceauşescu"Lipsit de cel mai elementar bun-simţ, risipind din banii statului, pozând într-un fel de Mecena mărinimos, Doncea se amesteca fără niciun drept în activitatea Uniunii Artiştilor Plastici.''Nicolae CeauşescuCa două jumătăţide mărÎn opinia lui Ştefan Andrei, fost ministru de externe, partidul comunist a fost întotdeauna împărţit în două: grupul ilegaliştilor, pe de o parte, şi grupul noilor veniţi, înscrişii în partid după 23 august 1944. „Noi, de fapt, aveam două partide", a opinat Andrei (I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, Editura Adevărul, 2011). „Primul era partidul ilegaliştilor şi al celor legaţi la un moment dat de ei, prin aceea că au fost persecutaţi evreii....
Celălalt partid-al membrilor de după război. Ilegaliştii spuneau:noi am luptat pentru putere, am suferit, am chinuit. Voi veniţi-expresia pe care a formulat-o chiar Pârvulescu-, voi veniţi la masă pusă. E expresia lui. Ilegaliştii aveau altă bază de discuţii cu Ceauşescu". Ilegalist, „revoluţionar de profesie", Nicolae Ceauşescu a urcat muntele puterii sprijinindu-se mai mult pe noii veniţi.Familia Răceanu, pe încurcatele căi ale politiciiÎn iunie 1958, alături de alţi ilegalişti au fost criticaţi dur şi soţii Ileana şi Grigore Răceanu. Ambii aveau stagiu de partid din ilegalitate. În timpul războiului, Ileana Răceanu făcuse parte din conducere. Mai înainte, în anii '30, i-a fost superioară lui Ceauşescu la UTC.
Grigore Răceanu, împreună cu fiul său adoptiv, Mircea
Ileana şi Grigore Răceanu au ajuns să formeze un cuplu în timpul războiului. Din cauza lui, ea şi-a pierdut de două ori funcţia. Prima oară, în timpul războiului, când a fost îndepărtată din Secretariat. A doua oară, în 1958, a fost exclusă din Comitetul Central. Grigore Răceanu, un individ veşnic nemulţumit, se alăturase corului de critici. Soţia lui a fost sancţionată pentru lipsă de „vigilenţă".
Ar fi fost de datoria ei să ştie cu ce se ocupă Răceanu, şi să informeze partidul. „Ce este mai scump pentru dumneata, partidul, secretele lui, sau acest Răceanu?", a întrebat-o Gheorghiu-Dej. „Eu, tovarăşe Gheorghiu, am să dovedesc că partidul îmi este mai scump".Scump îi era partidul şi lui Mircea, fiul Ilenei Răceanu şi al ilegalistului Andrei Bernat. Tatăl natural al copilului fusese împuşcat în martie 1944, în lagărul de la Râbniţa. Până la 11 ani trăise în URSS, la o casă de copii. A fost trimis în România în 1946 şi a fost adoptat de Grigore Răceanu, al doilea soţ al mamei. „După terminarea clasei a VI-a, în timpul verii m-am înscris la organizaţia de pionieri, pentru munca pe care am depus-o cu sârguinţă am fost trimis în tabără", scria fiul Ilenei Răceanu în 1950. „Dar şi mai mult am avut bucurie ca pentru a doua oară să port cravata roşie la gât, acea bucăţică din steagul roşu pentru care şi-au vărsat milioane de muncitori (sic!) pentru ca şi noi să avem un trai mai bun, precum au şi copiii din RPR acum".
În 1989, Mircea Răceanu a fost la un pas de-a fi condamnat la moarte, pentru înaltă trădare. Sentinţa i-a fost comutată. Ştefan Andrei a povestit că mai mulţi ilegalişti s-au prezentat la Ceauşescu şi i-au spus că nu este bine ca fiul a doi comunişti ilegalişti să fie omorât de Partidul Comunist. „Ceauşescu mi-a precizat că şi el a fost de acord cu comutarea sentinţei în închisoare pe viaţă", şi-a amintit fostul ministru deExterne. Scandalul de la Institutul de Istorie a PartiduluiÎn 1958 se împlineau 25 de ani de la greva feroviarilor. Pentru a recupera memoria Griviţei, la Institutul de Istorie a Partidului de pe lângă CC al PMR au fost invitaţi mai mulţi martori şi actori ai grevelor. În cadrul Institutului funcţiona un departament de „istorie orală", a cărui misiune era să colecţioneze amintirile ilegaliştilor.
Constantin Doncea (medalion), împreună cu Gheorghiu-Dej şi alţi lideri ai grevei de la Griviţa, în vremea revoltelor
După grevă, în februarie 1933, au fost arestate aproximativ 3.000 de persoane. Cei mai mulţi au fost eliberaţi repede. La proces au mai ajuns câteva sute. În 1958, la Institut au fost invitaţi atât lideri ai grevei, cât şi muncitori obişnuiţi, cu o participare limitată la evenimente. Mulţi l-au indicat pe Constantin Doncea ca lider şi n-au pomenit nimic despre Gheorghe Gheorghiu-Dej. În februarie 1933, Gheorghiu-Dej era omul de legătură între partid şi sindicate.
El transmitea ordinele, iar lideri sindicali, precum Constantin Doncea, le îndeplineau. Deşi în ierarhia partidului Gheorghiu-Dej le era superior şefilor din sindicate, muncitorii îi cunoşteau pe cei din urmă. Astfel, în 1958, la Institutul de Istorie a Partidului, mai des a fost pomenit numele lui Doncea. Stenogramele discuţiilor purtate la Institut au ajuns pe masa „conducerii" PMR. Multe dintre afirmaţiile făcute acolo s-au transformat în capete de acuzare la Plenara din iunie 1958.Bătălia pentru GriviţaSpusele lui Constantin Doncea au fost discutate în amănunt. Cu o personalitate mai pronunţată, acesta ajunsese să se considere adevăratul organizator al grevelor. Şi afirmase că, în februarie 1933, partidul comunist nu a avut niciun rol. După legile partidului, aceasta era cea mai gravă afirmaţie. „Când ai vorbit la Institutul de Istorie nu spui un cuvânt despre partid", i-a reproşat vehement Ceauşescu.
„Arăţi că greva tu ai organizat-o, spui: «Am tras fluierul, nu ştiam ce se va întâmpla. N-a fost pâine. Am rugat pe ţaţa Ana, a adus pâine şi le-am arătat muncitorilor să aducă pâine». Eu îmi amintesc că noi era tineri atunci şi adunam pâine din indicaţia partidului. Tu nici atunci n-ai înţeles partidul, nici acum nu-l înţelegi şi nu-l vei înţelege niciodată. N-ai văzut că greva a izbucnit nu pentru că ai tras tu fluierul, ci pentru că partidul a organizat, că masa aceea de muncitori nu s-a strâns la fluierul tău, ci adunată de partid".