Ce şanse mai are România să îşi recupereze tezaurul - Poziţia Rusiei în această problemă
Tezaurul României trimis la Moscova acum aproape un secol şi nerestituit statului român în integralitate, continuă şi astăzi să fie o mare piedică în calea stabilirii unei relaţii diplomatice normale româno-ruse şi aşa zdruncinată în încredere de actele abuzive comise de URSS în trecut. Convorbirile diplomatice româno-ruse finalizate prin semnarea Tratatului de cooperare din 2003 au hotărât să transfere discuţiile legate de Tezaurul României unei comisii mixte de istorici români şi ruşi care să investigheze această problemă delicată. Rezultatele însă întârzie să apară.
Situaţia tezaurului înainte de trimiterea sa în Rusia
Înfrângerile suferite de România în faţa Puterilor Centrale în imediata perioadă a intrării în război de partea Antantei, în august 1916, au determinat guvernul român să ia o decizie imediată legată de securizarea tezaurului României. Fiind respinsă opţiunea transportului tezaurului în Anglia, cealaltă opţiuni considerată sigură a fost Rusia.
Protocolul româno-rus de garantare a tezaurului pe perioada transportului şi depozitarii, semnat la 14 decembrie1916, între generalul Mosolov, împuternicitul Rusiei şi ministrul de finanţe Victor Antonescu a pecetluit soarta tezaurului României
După trimiterea primul transport în decembrie 1916, decizia de a expedia şi al doilea transport în iulie 1917, este cu atât mai suprinzătoare în condiţiile în care ţarul Nicolae al II lea a abdicat în 15 martie 1917 .Era practic o decizie lipsită de orice raţionament, propusă din păcate de chiar cunoscutul diplomat Nicolae Titulescu. Politicienii români nu au ştiut să evalueze corect realităţile din Rusia atunci când au decis trimiterea tezaurului. Autoritatea Ţarului Nicolae al II lea era pe cale de a se prăbuşi încă din 1915 când acesta se afla pe front. O mare parte din capitalul rusesc era încă de atunci în mâna greviştilor şi a soldaţilor răzvrătiţi. Anul 1917 a fost încă din martie marcat de evenimentele revoluţionare de la Petrograd. Bancherul Mauriciu Blank, în scrisoare sa adresată premierului Ionel I.C Brătianu, avertiza că este o decizie complet greşită de a trimite tezaurul României într-un imperiu ţarist cuprins de grave tulburări politice şi sociale. Chiar dacă un stat îţi este aliat, el nu îţi este de nici un ajutor atât timp cât nu reuşeşte să-şi menţină stabilitatea internă.
Compoziţia tezaurului cuprindea pe lângă tezaurul BNR şi bijuteriile reginei Maria, economiile băncilor private cuprinzând depunerile atât a companiilor cât şi a cetăţenilor, documente şi manuscrise, cărţi rare şi arhive mânăstireşti, monezi vechi, obiecte de artă de o imensă valoare aparţinând instituţiilor publice şi a persoanelor private, valori aparţinând diferitelor lăcaşe de cult. Cantitatea însumată de aur a tezaurului era de 93, 4 tone . Din punctul de vedere al conţinutului tezaurului, el a fost corect inventariat şi înregistrat precis în acte .
Principalele negocieri româno-ruse referitoare la retrocedarea tezaurului
În ceea ce priveşte negocierile româno-ruse care s-au încheiat cu restituiri parţiale acestea au avut loc în 1935, 1956 şi 1994
România a încercat în cadrul conferinţelor de pace de după încheierea Primului Război Mondial să recupereze tezaurul de la regimul bolşevic, dar fără succes. Reunirea cu Basarabia a venit la rândul ei şi cu decizia bolşevicilor lui Lenin să blocheze tezaurul. De altfel bolşevicii au considerat că tezaurul Românie este o răscumpărare pentru Basarabia. Contextul restituirilor din 1935 au venit pe fondul nevoii URSS de a se afirma în cadrul Ligii Naţiunilor având în vederea că a fost primită în această organizaţie cu un an înainte.Era şi anul în care se stabileau oficial relaţii diplomatice între România şi URSS . Lotul trimis de Moscova includea documente, manuscrise, cărţi rare şi obiecte de artă aparţinând muzeelor, bisericilor şi persoanelor fizice.
Chiar daca propaganda lui Lenin susţinea că poporului român i se va înapoia tezaurul doar atunci când va fi învinsă aşa-numita clasă burghezo-moşierească, se pare că nici comuniştii nu au avut mai mult succes.
Într-adevăr restituirea parţială din 1956, a însumat aproape 33 de kilograme de aur având în vedere că lotul a fost compus din Tezaurul de la Pietroasele şi numeroase monezi şi medalii de aur . Orice încercare ulterioară a lui Ceauşescu de a pune în discuţie problema tezaurului în negocierile cu Brejnev, a fost întâmpinată de refuzul Moscovei care considera acest subiect închis .Brejnev declara că problema tezaurului ţine de Regatul României şi de Imperiul ţarist şi nu de statele socialiste.
După căderea URSS, problema tezaurului României a revenit în prim-plan o dată cu vizita preşedintelui Iliescu la Moscova în 1994. Federaţia Rusă a continuat ca succesoare a URSS să apeleze la politica de tergiversări atunci când a fost pusă în negociere chestiunea restituirii tezaurului românesc. Rezultatul vizitei preşedintelui Iliescu a fost o retrocedare simbolică a 12 monezi de aur în greutatea de 77 de grame care au ajuns să fie datate şi înregistrate abia în 2008.
Varianta la schimb propusă de ruşi în timpul negocierilor din 1994, a fost mărirea volumului de schimburi economice şi comerciale în relaţie cu România. Nu exista nici o garanţie în sensul acesta, iar ca urmare oferta a fost declinată.
Tratatul româno-rus semnat în anul 2003 pasează mai departe responsabilitatea legată de tezaur unei comisii mixte de istorici români şi ruşi . A fost din nou o metodă acceptată de conducerea Rusiei pentru a scăpa de această problemă delicată.
Cum este analizată problema tezaurului României de istoricii ruşi
Atitudinea istoricilor din Rusia este una influenţată în primul rând de poziţia oficială a Kremlinului care în repetate rânduri a negat orice obligaţie a Rusiei de a restitui tezaurul României, considerând problema închisă.
Istoricii ruşi pun acest refuz al Moscovei de a restitui tezaurul pe seama faptului că România a ocupat Basarabia sovietică şi a participat împreună cu Germania Nazistă la invadarea URSS în perioada 1941-1944.Aceste motivaţii sunt susţinute de istoricul Mihail Miagkov, seful Centrului de istorie a Războaielor şi Geopolitica. Atunci când URSS a anexat Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei l-a făcut tot ca titlu de despăgubire pentru ocuparea Basarabiei de către România. În cazul ruşilor despăgubirile sunt doar pretexte de a câştiga ceva necuvenit.
Cu alte cuvinte tezaurul României este în accepţiunea Kremlinului, o despăgubire pentru anexarea Basarabiei şi pentru distrugerile din ce de al doilea Război Mondial.
Vladlen Georgievici Sirotkin în cartea sa intitulată Aurul Străin al Rusiei(Зарубежное золото России) abordează şi el chestiunea despăgubirilor, dar de această dată din prisma bunurilor armatei ţariste confiscate de România în primăvara lui 1917.
Se referă la armele, muniţia, uniformele şi alimentele lăsate de armata ţaristă pe teritoriul României. Sirotkin consideră că dacă se discută restituirea tezaurului, valoare acestor bunuri militare aparţinând armatei ruse trebuie puse în discuţie. României i se pun la socoteală şi alte stocuri militare contractate de la armata ţaristă şi neachitate. Sirotkin preia de fapt în cartea sa acelaşi punct de vedere exprimat de Vladilen Vinogradov, istoric rus specializat pe tema relaţiilor româno-ruse.
Decizia României de a expune problema Tezaurului în cadrul Consiliului Europei, a provocat discuţii aprinse în presa rusă care s-a grăbit să critice demersul României. Una din dezinformările care au circulat în presa rusă a fost şi o presupusă restituire a 10 tone de aur către România în anul 1986 relatată de articolul lui AlexeI Cicikin pentru Revista de analiză „Oameni de afaceri ruşi”(Аналитический журнал "Русский предприниматель"). Asta arată gradul de profesionalism la care a ajuns o mare parte din presa rusă silită să-şi desfăşoare activitatea sub cenzura Kremlinului.
Totuşi articolul lui Serghei Golubiţki a expus cu obiectivitate aşa cum este adevărata chestiune a tezaurului României, considând că nu este drept ca Rusia să deţină ce nu îi aparţine şi să continue astfel politica nelegiută a bolşevicilor. Asta demonstrează că în Rusia mai există intelectuali oneşti de cea mai înaltă ţinută morală. Din păcate conducerea rusă se ghidează după aceleaşi reguli ale dictaturii bolşevice.
Unde este tezaurul românesc?
În legătura cu soarta tezaurului românesc ajuns captiv la Moscova în urma acaparării puterii de către bolşevici au existat mai multe scenarii. După informaţiile existente în sursele ruseşti se pare că tezaurul a fost transportat la începutul revoluţiei bolşevice în Siberia pentru a fi mai în siguranţa.
Bolşevicii îl învinovăţesc pe amiralul Colceag, comandantul armatei loiale ţarului, că a cheltuit din tezaurul României . Există suspiciunii că de fapt bolşevicii s-au folosit de aurul românesc pentru a finanţa grupările ilegale de comunişti de pe teritoriul României.
Oficialii ruşi declară că nu mai ştiu exact unde este aurul. Totuşi cele 12 monezi restituite în 1994 şi înregistrate în 2008 arată că Moscova cunoaşte foarte bine locul său de depozitare. Cele 12 monezi făceau parte din lăzile cu valori ale primului transport din 1916. Conform declaraţiilor BNR locul depozitării tezaurului României este chiar în Moscova.
Incertitudinea legată de tezaurul Romanie va rămâne atât timp cât Rusia nu va accepta negocieri bilaterale transparente pe această temă care să facă obiectul unui tratat.
Bibliografie
Ion Calafeteanu;Constantin Botoran, Tezaurul României la Moscova:documente (1916-1917), Ed. Globus, Bucureşti, 1993.
Vladlen Georgievici Sirotkin, Зарубежное золото России, Ed. ОЛМА Медиа Групп, Moscova, 1999., pp.441-444.
http://www.dni.ru/polit/2012/10/4/241511.html
http://www.badpolitics.ro/tezaurul-romaniei-de-la-moscova-in-atentia-apce-punct-cu-punct-raport-informativ/http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/istoric-rus-romania-platit-tezaurul-faptul-1918-ocupat-basarabia-ruhttp://ibusiness.ru/blogs/23309
