Câți români trăiau în America de Nord în urmă cu un secol?

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, mulți români din ținuturile aflate sub stăpânirea austro-ungară (Transilvania, Bucovina și Banat) au ales emigreze în America.

În septembrie 1928, revista Convorbiri Literare scria că numărul românilor din America se ridica la aproximativ 300.000 de persoane.

„Românii din America de Nord sunt cam vreo trei sute de mii, din care vreo 230.000 în Statele Unite și vreo 70.000 în Canada. Este deci țara unde avem cei mai mulți resortisanți de-ai noștri. Statisticile însă nu pot fi decât foarte aproximative, deoarece cea mai mare parte din ei sunt stabiliți cam din 1900, fugind din Ardealul asuprit spre patria libertății, și au fost deci înscriși ca supuși unguri, cerând mai în urmă cetățenia americană. Foarte puțini sunt din Vechiul Regat, mai mulți din Macedonia și aceștia și-au manifestat din timpul războiului cu tărie sentimentele românești.

Cauzele emigrării au fost asprimea, lipsa de pământ, care era acaparat de magnații unguri, și nevoia de bani, iar autoritățile maghiare eliberau cu o ușurință voioasă pașapoartele românilor din Ardeal. Dintre cei care și-au încercat norocul în Canada, cei dintâi sosiți au putut obține pământuri bine așezate în apropierea căilor ferate și după multă trudă și muncă au ajuns a-și înjgheba câte o fermă cu gospodărie înfloritoare, care reprezintă astăzi o avere de 20 până la 30 mii de dolari.

Cei veniți în urmă sunt fie comercianți, fie simpli locuitori în exploatările de păduri sau în fabrici și trăiesc tot cu gândul la întoarcerea în țară după câțiva ani de muncă. Românii din Canada și-au clădit și ei biserici în număr de 7 ortodoxe și 3 baptiste și se bucură de o reputație din cele mai bune. Coloniile din Statele Unite sunt stabilite mai ales în statele Ohio, New York, Pennsylvania, Michigan și Indiana.

Românii sunt mai toți muncitori în mine, la drumurile de fier și prin diferitele uzine, unde natura lucrului nu cere cunoștința limbii engleze. Ei câștigă până la 20 dolari pe săptămână iar cei care se silesc să învețe limba ajung în curând șefi de echipă, câștigând mai mult, cu o muncă mai ușoară. Se află și români servitori, mai ales chelneri pe la restaurante.

În Vest sunt lucrători la câmp sau chiar fermieri. Cei mai buni ciobani din nemărginitele câmpii americane sunt românii care își adună turmele de mii de oi, cântând doina din satul lor pe fluierul strămoșesc Faptul că românii nu prea învață limba engleză a împins pe cei mai întreprinzători dintre ei să devină negustori prin cartierele românești.

Alții țin restaurante – căci românii nu pot trăi fără sarmale -; ei mai deschid pentru emigranții fără familie pensiuni, unde aceștia sunt ospătați făcând economiile cele mai strașnice pentru a trimite acasă aproape tot ce câștigă.

Cei care vin cu familia înjgheabă mici gospodării; nevasta și copiii care au trecut vârsta de 15 ani lucrează pe la fabricile de tutun, țesători sau uzine și astfel avutul familiei se mărește repede, toți totuși nu se mulțumesc cu situațiuni atât de modeste. Avem și dentiști, medici, ingineri, artiști, funcționari pe la bămci și chiar 2 conferențiari la Universitatea Colombia din New York”, scria revista Convorbiri Literare (p. 706-707), conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Greu de stabilit numărul exact al celor plecați în SUA înainte de Primul Război Mondial

Momentul exact al începutului emigrații românești în America este destul de greu de stabilit. Totuși, specialiștii consideră că acest fenomen a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, odată cu emigrarea susținută a românilor din ținuturile aflate sub stăpânirea austro-ungară: Transilvania, Bucovina și Banat. Anul începutului acestei mișcări a fost stabilit ca fiind 1895.

Există însă dificultăți reale cu privire la stabilirea numărului românilor care au emigrat în perioada anterioară Primului Război Mondial peste Ocean. Acest fapt îl constata încă din anul 1913 Ioan Iosif Şchiopu. El este cel care recunoaște imposibilitatea stabilirii cu exactitate a numărului românilor plecați în America, motivul principal fiind acela că nu s-au făcut încercări serioase, temeinice, de culegere de date statistice în această direcție. Din această cauză sunt explicabile diferențele care apar între diferite cifre avansate în presa vremii (de la 50.000 la 200.000), cu atât mai mult cu cât ele sunt „rezultatul unor socoteli și combinații care, în cele mai multe cazuri, n-au niciun temei”.

Dintre cauzele care fac imposibilă stabilirea unui număr cât mai exact al emigranților de origine română din Statele Unite, Ioan Iosif Şchiopu amintește: migrația continuă a muncitorilor dintr-un oraș în altul, determinată de piața forței de muncă; stadiul incipient al organizării vieții socio-culturale și religioase a emigranților, care nu permite alcătuirea unei statistici exacte, cu atât mai mult cu cât cele 80 de societăți culturale abia reușiseră să înregistreze un număr de 2.000 de membri și cam tot atâția făceau parte, în anul 1913, din cele 12 parohii ortodoxe și greco-catolice; stabilirea majorității românilor în mari centre industriale, cu sute de mii de locuitori, făcea ca „orice încercare de numărătoare românească să întâmpine greutăți de neînvins”; sursa cea mai sigură pentru alcătuirea unei statistici o constituiau rapoartele Biroului Central de Emigrare al Statelor Unite. Însă nici aceste date nu sunt absolut exacte, din mai multe motive: 1. registrele vapoarelor se alcătuiesc pe baza declarațiilor scrise sau verbale ale călătorilor; 2. autoritățile maghiare care emiteau documentele de călătorie pentru majoritatea românilor aveau tendința de a maghiariza numele emigranților.

_{Foto sus:
Statuia Libertății (© Library
of Congress)}