Carol al II-lea și PNL: o relație tensionată

Pentru istoria Partidului Național Liberal, anii ‘30 ai secolului trecut reprezintă o perioadă complexă. Modificările interne prin care trece partidul sunt majore, distanțându-se astfel de politica tradiţională a liberalilor şi de influenţa familiei Brătianu. Fără îndoială, ca unul dintre cele mai importante partide din întreaga istorie a României, PNL trece prin modificări care dovedesc că supravieţuirea unei formaţiuni politice necesită constante reorganizări ideologice şi de structură organizatorică.

PNL în 1930:un partid în criză

Rămas după Primul Război Mondial cel mai important partid din România, aproape fără competitor real, PNL va suferi în anii ‘30 modificări succesive care se datorează, unele dintre ele, apariţiei unor noi competitori politici importanţi, fie că ne referim la PNŢ, fie la partidele de extremă dreaptă, şi altele care se înscriu într-o logică prin care trec toate partidele româneşti şi care duc, în final, la dispariţia acestora prin instaurarea regimului de autoritate monarhică al lui Carol al II-lea.

Până în acel moment, PNL rămăsese un partid relativ unitar, mai ales sub conducerea puternică a lui Ion Brătianu şi Ionel Brătianu. După 1927, când Ionel Brătianu și regele Ferdinand decedează, unitatea partidului este serios afectată. Destul de rapid, dintr-o formaţiune politică aflată la guvernare, cu puternica susţinere electorală, unitară şi bine organizată, partidul ajunge într-un moment foarte dificil al existenţei sale.

La conducerea partidului vine Vintilă Brătianu, după sugestia făcută pe patul de moarte de către Ionel Brătianu. Succesorul ar fi trebuit să fie, în mod firesc, I.G. Duca, dar acesta, în vârsta de doar 48 de ani, era considerat prea tânăr. Vintilă Brătianu a fost preferat ca o soluţie de tranziţie.

Atitudinea PNL față de Restaurație

Revenirea inopinată a lui Carol în ţară, și apoi urcarea acestuia pe tron în defavoarea fiului său, Mihai, a bulversat întreaga scenă politică românească. Liberalii au fost îndepărtaţi de la o eventuală guvernare şi au apărut premisele unor confruntări politice cu consecinţe grave.

Poziţia oficială a PNL faţă de venirea în ţară a lui Carol a fost precizată printr-un comunicat care arăta clar că partidul rămâne fidel respectării actului semnat de regele Ferdinand la 4 ianuarie 1926. Într-un manifest către ţară, I.G Duca considera Restauraţia o lovitură de stat care a răsturnat ordinera constituţională.[1]

Încă de la Congresul General al PNL din mai 1930, liderii partidului îşi afirmaseră susţinerea faţă de păstrarea pe tron a lui Mihai sub Regenţă. În Programul PNL se arată că liderii liberali erau de părere „că Înalta Regenţa îşi va îndeplini menirea sa de ocrotitoare a intereselor permanente ale statului în timpul minorităţii regelui, Partidul Naţional Liberal va da sprijinul său hotărât pentru a se asigura normală funcţionare a acestei instituţiuni, căreia s-a încercat să i se aducă în ultimul timp atât de grave ştirbiri.”[2]

Ştiind că PNL avea o atitudine ostilă faţă de modificarea actului de la 4 ianuarie 1926, Carol a căutat să lovească în acest partid şi să atragă de partea sa un membru al familiei Brătianu. L-a chemat în acest sens în audienţă pe Gheorghe Brătianu. Vintilă Brătianu s-a opus categoric, dar cum Gheorghe Brătianu a insistat, a cedat. Gheorghe Brătianu s-a prezentat la Cotroceni, unde Carol a vorbit despre necesitatea ca toate partidele să se strângă în jurul tronului, exprimându-şi dorinţa de a lucra alături de PNL. În încheiere, Carol i-a promis că va forma un guvern din care să facă parte, cu un portifoliu ministerial, şi Gheorghe Brătianu. Acesta s-a declarat de acord cu modificarea actului din 1926 şi şi-a exprimat speranţa că va convinge întregul partid să-l urmeze. Revoltat de atitudinea nepotului său, Vintilă Brătianu a refuzat să mai discute cu el şi l-a dat efectiv afară din casă.

I.G. Duca nu s-a prezentat la audienţa de la Cotroceni, iar în Comitetul Executiv al PNL s-a asociat punctului de vedere al lui Vintilă Brătianu şi şi-a precizat opinia print-o declaraţie publică în ziarul Viitorul.

Carol al II-lea ştia, prin intermediul lui Argetoianu, dar şi prin intermediul unor lideri liberali, direct sau indirect, tot ce se discuta în Clubul Liberal. În interiorul partidului, multe voci erau pentru o apropiere de rege în vederea revenirii partidului la statutul de principală forţa de guvernământ a României.

Ulterior, Carol al II-lea a obţinut o importantă victorie în relaţiile cu PNL, principalul partid de opoziţie, contribuind la spargerea blocului liberal şi îmblânzirealui Vintilă Brătianu. În şedinţa din 9 iunie 1930, Comitetul Executiv al PNL a decis excluderea lui Gheorghe Brătianu din partid. În acel moment, Partidul era complet debusolat. Ziarul Viitorulera scris aproape în întregime de I.G. Duca şi Vintilă Brătianu, iar conducerea partidului nu ştia cine a mai rămas în partid şi pe cine putea conta.

Luând cunoştinţă de excluderea sa din partid, Gheorghe Brătianu a convocat un congres la 15 iunie 1930, la care au participat în special organizaţiile din Muntenia şi Dobrogea. Gheorghe Brătianu a constituit un nou Partid Naţional Liberal, sub conducerea sa. PNL s-a consumat astfel în lupte interne, care i-au scăzut prestigiul în faţa guvernului şi a suveranului, şi au scăzut capacitatea acestuia de a lupta prin mijloace constituţionale, în Parlament, împotriva lui Carol.

PNL se afla într-o situaţie gravă. Chioşcurile din Bucureşti refuzau răspândirea Viitorului. Sediul partidului din Calea Victoriei era aproape gol, iar în stradă aveau loc manifestaţii împotriva liberalilor.

Moartea lui Vintilă Brătianu, în decembrie 1930 a avut profunde consecinţe asupra istoriei României interbelice. Noul preşedinte al PNL, I.G. Duca, a acţionat mult mai abil pentru a apropia PNL de putere în condiţiile în care situaţia economică a ţării se agrava.

Pe 28 decembrie 1930, I.G. Duca era desemnat preşedinte al PNL în mod oficial într-o cuvântare ţinută de Constantin (Dinu) Brătianu. Preluarea conducerii partidului de către I.G. Duca se situa astfel în litera celor pregătite de Ionel Brătianu cu trei ani în urmă.

Guvernarea liberală

După cinci ani de opoziţie, în 1933, mai mulţi factori acţionau pentru o guvernare liberală. Partidul se reorganizase temeinic, redevenise un partid viguros. Dispunea de cadre, experienţa şi forţa politică necesare în faţa problemelor dificile cu care confrunta ţară.

La 3 octombrie 1933 era publicat Programul de guvernareal PNL prin care se arata că PNL era pe deplin pregătit să preia guvernarea. Pentru a grăbi evenimentele şi a se impune ca pretendent unic la guvernare, PNL a anunţat trecerea la rezistenţa cetăţeneascăîmpotriva guvernului ţărănist

Ceva mai târziu, în Viitorulse va arăta că:Atunci când Partidul liberal, chemat de încrederea ţării şi a suveranului, a venit la cârma ţării, găsise ţara într-o situaţie care era de natură să neliniştească chiar şi pe cei mai optimişti.[3]

Dându-şi seama că pierduse sprijinul monarhului, Alexandru Vaida-Voevod demisionează la 9 noiembrie 1933. Păstrând aparenţa consultării tuturor partidelor, Carol i-a cerut lui I.G. Duca să formeze guvernul, dar i-a impus colaborarea cu Gheorghe Brătianu şi Octavian Goga. Cum cei doi au refuzat, regele a decis să treacă, la 14 noiembrie 1933, la formarea unui guvern liberal monocolor, condus de I.G. Duca.

Campania electorală nu a fost diferită de cele precedente. Dintre toate partidele, cel mai violent s-a manifestat Garda de Fier. În consecinţă, la iniţiativa primului ministru, susţinut de Nicolae Titulescu, la 9 decembrie 1933 această formațiune a fost scoasă în afara legii.

Ameninţările la viaţa lui I.G. Duca s-au concretizat prima dată la 27 decembrie 1933, când a fost organizată o tentativă de asasinat printr-un atac asupra automobilului primului ministru. Doar schimbarea în ultimul moment a traseului l-a salvat. Două zile mai târziu, chemat de rege la Sinaia pentru o audienţă, premierul este asasinat pe peronul gării de o echipă de legionari special constituită în acest scop. În comunicatul guvernului se arată că premierul a fost ucis la ora 22 de 4 focuri de revolver, de Nicolae Constantinescu, student la Academia Comercială, alături de doi complici.[4]

După asasinarea premierului I.G. Duca, dr. Constantin Angelescu a condus un guvern de tranziţie pentru câteva zile. Va fi urmat apoi de o lungă serie de guverne librale conduse de Gheorghe Tătărescu, din 5 ianuarie 1934 până în 28 decembrie 1937.

Sprijinit de rege, Gheorghe Tătărescu a efectuat numeroase remanieri, introducând în guvern tot mai mulţi tineri. Tot la sugestia regelui, premierul a încercat să acceadă la funcţia de preşedinte al PNL. Constantin (Dinu) Brătianu a încercat să răspundă prin eliminarea din partid a unui număr cât mai mare de tineri. Unul dintre cele mai mari partide democratice era măcinat aşadar de lupte interne şi devenise incapabil să se opună insturarii regimului autoritar.

Scopul lui Carol al II-lea:destabilizarea PNL

Evoluţia politică a PNL pe scena politică românescă se înscrie aşadar în procesul de degradare a democraţiei prin care a trecut sistemul politic românesc spre sfârşitul perioadei interbelice. Într-un sistem politic instabil, care devine din ce în ce mai instabil, lucru demonstrat de variaţia electorală foarte mare a partidelor, PNL este pus în doar zece ani atât în situaţii benefice, de guvernare, cât şi în situaţii dificile.

Rolul politic al regelui Carol al II-lea şi relaţiile acestuia cu partidele politice reprezintă un element cheie în politica românească interbelică. Politica acestuia de destabilizare a partidelor politice a stat la baza tensiunilor, disidenţelor şi a creat un climat constant de instabilitate în cadrul PNL.

[1]Adevărul, din 10 iunie 1930.

[2]Programul Partidului Naţional Liberaladoptat la Congresul General al PNL din mai 1930

[3]Viitorul, din 4 octombrie 1934.

[4]Comunicatul guvernuluidin 29 decembrie 1933 în Dimineaţa, din 31 decembrie 1933.