Birth of a nation, povestea primului film despre Sclavia din S.U.A făcut vreodată la Hollywood
I.Aspecte generale legate de apariția filmului
Nașterea unei națiuni” este un film realizat de regizorul D.W.Griffith, ce a avut premiera pe 8 februarie 1915, fiind produs de David W.Griffith Corporation.[1] Acesta a avut în distribuția sa actori precum Lilian Gish (Elsie Stoneman, fiica familiei Stoneman), Ralph Lewis (Austin Stoneman, tatăl lui Elsie), Mae Marsh (Flora Cameron, fiica cea mică a familiei Cameron), Miriam Cooper (Margaret Cameron, fiica cea mare a familiei Cameron), Henry B.Walthall (Colonelul Ben Cameron) sau Walter Long (sclavul renegat Gus), iar muzica a fost compusă de Joseph Carl Breil.[2]
Posterul de lansarea al filmului Birth of a nation, februarie 1915 (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/The_Birth_of_a_Nation)
În aproape toate modurile posibile, “Birth of a nation” a fost considerat o întreprindere grozavă, complet deosebită de orice film care l-a precedat. Până la acel moment, filmele americane fuseseră experimente artistice de 2-3 cadre, proiecții ce nu depășeau mai mult de 10 sau 15 minute, filmate în mod rudimentar și lejer.[3] Însă, situația filmului “Nașterea unei națiuni” este una complet diferită, el fiind repetat pentru 6 săptămâni, filmat în 9, mai târziu editat în 3 luni și în cele din urmă, are premiera în calitate de film ce reușește să doboare un adevărat record financiar, având încasări de 100.000$, 12 cadre în lungime și peste 3 ore în ceea ce privește durata acestuia.[4]
Mai mult decât atât, acesta schimbă întregul curs și concept a ceea ce înseamnă producția filmelor americane, dezvoltând tehnici precum prim-planul, transversala, editarea rapidă, cadrul de ecran divizat și nu în ultimul rând, cadre de lumină realiste și impresioniste.[5] Creând cadre și imagini ce nu au să fie întrecute decât peste mult timp, magnitudinea și grandoarea epică fac audiența să se ridice pur și simplu, în picioare. La o proiecție privată a acestui film, la Casa Albă, Președintele de atunci al S.U.A, Woodrow Wilson exclamă;”E ca și cum ai scrie Istoria cu fulgerul!”[6]
Însă, “Nașterea unei națiuni” nu doar că a recreat Istoria într-un mod viu, ci a și dezvăluit concepția filosofică a directorului său despre Univers și bigotismul său rasial (atitudinea sa fanatică față de ordinea raselor).[7] În concepția lui D.W.Griffith exista o ordine morală ce făcea Universul să funcționeze. Dacă acea ordine era scăpată de sub control, el credea că haosul avea să pună stăpânire pe lume. Ideea lui Griffith era una de impact, relativ interesantă și chiar clasică într-un anumit sens shakesperian. Încercând să-și susțină ideea sa, el voia să spună de fapt că lucrurile erau în ordine atâta timp, cât...albii se aflau la conducerea țării, iar negrul american era ținut la locul lui.[8] În cele din urmă, afirmația măreață a lui Griffith, precum și problema pe care filmul său o punea în discuție (felul în care trebuiau tratați sclavii afro-americani), transformă “Nașterea unei națiuni” într-un film cu un subiect îndelung dezbătut și urât de o mare parte a celor ce au apucat să-l vizioneze.
O fotografie alb-negru ce-l înfățișează pe D.W.Griffith, regizorul filmului “Nașterea unei națiuni” la maturitate (Sursa: https://www.biography.com/movies-tv/dw-griffith)
II.Subiectul filmului
Filmul spune povestea unei familii din Vechiul Sud, a Războiului Civil American (1861-1865), a Reconstrucției (1865-1877) și a apariției Ku Klux Klan-ului. Bazat pe romanul scriitorului Thomas Dixon, The Clansman (“Oamenii clanului”, acesta fiind și titlul original al filmului), Griffith își centrează povestea pe evoluția unei mici familii burgheze (Cameron), din orășelul Piedmont (din statul Carolina de Sud). Înainte de război, aceasta trăiește într-o ciudat de idilică atmosferă, ce curând n-avea să mai existe. Doctorul Cameron și fii lui sunt “părinți” blânzi, binevoitori ai servitorilor lor copilăroși.[9]
Sclavii n-ar putea fi mai fericiți. Cu o expresie mulțumită, aceștia culeg bumbacul de pe plantațiile Familiei Cameron. În locșoarele pe care le-au primit să stea, ei dansează și cântă pentru stăpânul lor (aceasta fiind probabil, cea mai reprezentativă scenă din film pentru felul în care erau văzuți afro-americanii la începutul secolului al-XX-lea-inferiori, necivilizați, lipsiți de eleganță și slab dezvoltați din punct de vedere intelectual).[10] În casa cea mare, Servitoarea (“The Mammy”) se achită cu bucurie de toate sarcinile ei. Totul este în ordine. Toată lumea își cunoaște locul lui/ei. Apoi...izbucnește Războiul Civil American, iar vechea ordine se prăbușește.
Anii de război își iau la rândul lor, prada. În Piedmont, Familia Cameron e terorizată de o unitate de soldați afro-americani, iar sudul S.U.A (reprezentat de această familie) îndură ruina și devastarea. Apoi, vine Perioada Reconstrucției. Escrocii și negroteii aroganți din nordul S.U.A se mută în Piedmont, exploatându-i și corupându-i pe foștii sclavi, dezlănțuind sadismul și bestialitatea înnăscute în negri, transformându-i pe aceștia în renegați și folosindu-i pentru “a zdrobi Sudul alb sub iadul Sudului Negru”. Vechii sclavi se opresc din a munci pe plantații și preiau listele de alegeri și îi privează pe albi de drepturi. Ulterior, victoria politică a acestora culminează într-o celebrare frenetică pe stradă a negrilor care își savurează această realizare (faptul că, pentru prima dată în istoria națiunii americane, aceștia puteau vota și fi aleși în funcții publice). Mai târziu, ei conduc o sesiune parlamentară a negrilor, ea însăși o batjocură a idealurilor vechiului Sud, în care legislatorii negri eliberați sunt descriși drept desfrânați, aroganți și idioți. Unul mușcă dintr-un copan de pui. Altul șterpelește un pahar de coniac dintr-o sticlă. Altul își dă jos pantofii și își trântește picioarele pe masă. Duhoarea creată de congresman-ul în picioarele goale devine atât de urâtă, încât speaker-ul acelei audiențe trece o lege care stabilește faptul că toți congressmanii care vin la ședințele legislative trebuie să poarte șosete![11]
Totodată, în timpul acelei ședințe sunt stabilite și alte legi, una dintre ele stabilind cât se poate de clar că:”Toți albii trebuie să-i salute pe ofițerii negri când îi întâlnesc pe stradă.”, iar alta asigură legalitatea căsătoriei interrasiale dintre negrii și albi. Problemele rasiale din “Nașterea unei națiuni” ating un climax violent mai târziu, când negrul renegat Gus (interpretat de Walter Long) se gândește să o violeze pe fata cea mică a Familiei Cameron. Decât să se predea, Flora Cameron (interpretată de actrița Mae Marsh) fuge de el și se aruncă de pe o stâncă,
O fotografie ce o înfățișează pe actrița Mae Marsh interpretând-o pe Flora Cameron, în filmul “Nașterea unei națiuni” (Sursa:https://www.gettyimages.com/search/2/image?phrase=mae+marsh&tracked_gsrp_landing=https%3A%2F%2Fwww.gettyimages.com%2Fphotos%2Fmae-marsh)
direct pe “porțile de opal ale morții” . Apoi, mulatrul Silas Lynch încearcă să o convingă cu forța pe fiica albă a celeilalte familii, Stoneman ( ce susținea abolirea sclaviei), Elsie Stoneman (interpretată de Lilian Gish) să se căsătorească cu el. În cele din urmă când totul părea pierdut și fără de speranță, apare acolo un grup de albi sudiști, drepți și corecți, membri ai unui imperiu invizibil, care în timp ce purtau cearșafuri și glugi albe, se luptă cu negrii într-o confruntare directă. Conduși de Ben Cameron (impersonat de Henry B.Walthall) într-o debandadă vibrantă, ei îi înfrâng într-un mod clar pe rebelii negri! Apărători ai femeii, onoarei și gloriei albe, ei îi oferă înapoi sudului S.U.A tot ce acesta pierduse, mai ales supremația sa albă. Astfel, avem de a face cu nașterea unei națiuni, dar și a...Klu Klux Klan-ului.
O scenă din filmul “Birth of a nation”, ce înfățișează o bătălie din Războiul Civil American (Sursa: https://www.britannica.com/topic/The-Birth-of-a-Nation)
III.Inovația introdusă de “Birth of a nation” în Cinematografie: apariția tipologiilor de personaje
Mașinațiunile subiectului din opera cinematografică a lui Griffith s-ar putea să pară astăzi absurdități melodramatice, dar acțiunea, actorii și regia nu sunt. Asaltul final al Ku Klux Klan-ului este o impresionantă bucată de propagandă cinematografică, superb ilustrată și extraordinar editată. Într-adevăr, a fost atât de instigatoare, încât a făcut audiențele lui Griffith să țipe în delir, aclamându-i pe eroii albi și huiduindu-i, fluierându-i și înjurându-i pe nenorociții negri.[12] “Nașterea unei națiuni” rămâne un film semnificativ în Istoria Cinematografiei Americane nu doar pentru măiestria sa, ci și pentru influența pe care a avut-o pe termen lung în dezvoltarea acestui produs al culturii de masă. Oricine putea detecta în acest film trend-urile și sentimentele care aveau să influențeze realizarea multor altor filme din deceniile următoare ce vor avea ca subiect viețile negrilor (ba chiar mai mult decât atât, producătorii de filme de mai târziu aveau să preia ideile lui Griffith-propriile lui cadre, dar să mai tempereze violența din ele la adresa afro-americanilor, pentru a nu jigni audiențele).[13] Inovația lui Griffith în ceea ce privește portretizarea sclavilor afro-americani în acest film constă în faptul că el folosește 3 tipologii psiho-sociale de negri pentru a arăta care este percepția albilor despre această rasă.
Astfel, prima tipologie e reprezentată de “sufletele credincioase”, o servitoare și “un unchi Tom”, care rămân alături de Familia Cameron în ciuda tuturor vicisitudinilor ce vin peste ei și îi apără cu fermitate de rebeli. Prin intermediul acestor caractere, precum și al sclavilor văzuți dansând și măscărindu-se în locșoarele lor, Griffith propagă mitul că Sclavia l-a elevat pe negru din instinctele sale animalice.[14] Prin prisma prosopografiei lor, “sufletele credincioase” ale lui Griffith erau reprezentări lipsite de rușine ale Negrului, văzut drept Copilul sau Negrul ca figură naivă, incapabilă de a înțelege dinamicile sociale în care el sau ea trăiește. Dar aceste personaje aveau să fie multiplicate de o duzină de alte narative cinematografice legate de Războiul Civil American, lăsându-și amprenta asupra caracterizării unor personaje precum Clarence Muse din “Huckleberry Finn” (1931) și “Broadway Bill” (1934) sau Bill Robinson din “Micul colonel” (1934) și “Cel mai mic rebel ” (1935).
Cel de al doilea tip de personaj reprezentat în acest film este cel al “berbecilor brutali” (negrii violenți). Așa cum tipul “șarlatanului” (coon) poate fi divizat în subgrupe, la rândul său, tipul “berbecului brutal” poate fi divizat în 2 subgrupe:brutele negre și “berbecii”. Diferențele dintre cele două tipuri sunt minime. Brutele negre erau negrii barbari gata să facă prăpăd. Audiențele presupuneau că violența sa fizică servea ca un subterfugiu al reprimării instinctelor sale sexuale.[15] În “Nașterea unei națiuni”, brutele negre, subumane și feroce sunt personajele fără nume, dezvoltate pe baza unei ieșiri violente, pline de furie. Ei îl biciuiesc pe servitorul credincios al Familiei Cameron, ba chiar mai mult decât atât, îi îmbrâncesc și asaltează pe albii din oraș. Tot ei, flutură pancarte cerând “mariaje egale”., aceste personaje fiind folosite în descrierea soldaților afro-americani ai Uniunii. Descendenții lor din producțiile cinematografice de mai târziu aveau să fie prezentați ca sclavii rebeli din filme precum “So red The Rose” (1935), revoluționarii din “Uptight” (1969) și militanții din “Putney Swope” (1969). În același timp, “berbecii” puri sunt cei care devin figurile arhetipale ale lui Griffith din acest film. “Berbecii” sunt întotdeauna negrii mari și răi, hipersexualizați și sălbatici, violenți și apucați, întrucât ei poftesc la femeile albe. Atât mulatrul Lynch, cât și renegatul Gus fac parte din această categorie. Printre alte lucruri, aceste 2 personaje subliniază legătura dintre Sex și Rasism în America. Mai mult decât atât, Griffith prezintă acest mit al sexualității pronunțate, apoi articulează frica că fiecare bărbat negru tânjește după o femeie albă. Subliniindu-se această frică, putem presupune că femeia albă era obiectivul suprem în ceea ce privește standardele de frumusețe de acum un secol, ea însăși un simbol al mândriei, puterii și frumuseții. Ulterior, când Lilian Gish, cea mai fragilă și pură dintre toate eroinele de pe ecran este atacată de Silas Lynch, acesta punându-și brațele mari negre în jurul acestei frumuseți palide și blonde, audiențele s-au panicat literalmente. Aici, în această scenă se dă bătălia dintre Bine și Rău, Inocență și Corupție, iar felul în care Griffith o folosește este o lovitură de maestru și o utilizare genială a contrastului, una care atrage, din punct de vedere emoțional audiența spre acest film. Pe de altă parte, în ceea ce privește oferirea unui răspuns la întrebarea “De ce negrii sunt atrași de albi?”, Griffith eșuează în a dezvălui implicațiile politice ale acestei probleme. În mod tradițional, anumite tipuri de bărbați negri au fost atrași de femeile albe pentru că aceste femei sunt simboluri de putere, un ideal al opresorului. Totuși, el atribuie această atracție unui animalism înnăscut în bărbatul negru. Astfel, “berbecii negri” din filme sunt psihopați, gâfâind și salivând, iar celuilalt înțepenindu-i corpul la simpla prezență a unei femei albe în aceeași cameră, ce i-ar putea aduce un climax sexual. Griffith accentuează bestialitatea “berbecilor” săi negri ticăloși și astfel, reușește să răspândească ura.
O fotografie ce o înfățișează pe Lilian Gish în rolul lui Elsie Cameron în filmul Birth of a nation (Sursa: https://www.britannica.com/topic/The-Birth-of-a-Nation_)
Cel de al treilea și ultimul tip de personaj folosit de regizorul D.W.Griffith în acest film este cel al “mulatrei”, reprezentată de personajul Lydia Brown (interpretată de actrița Mary Alden). Ea este prezentată drept amanta aboliționistului escroc alb, Senatorul Ben Stoneman. Prin intermediul Lydiei, Griffith explorează posibilitățile unei corcituri sinistre și întunecate în calitate de protagonistă tragică. Deși de abia dacă poate fi considerată un personaj secundar, Lydia este singurul rol care poate sugera, indirect, angoasa mentală. Ea îi urăște pe albi și refuză să fie tratată ca o ființă inferioară. Ea își dorește puterea. Mai mult decât atât, pe tot parcursul filmului, ea este frustrată pe situația ei ca femeie neagră într-o lume albă și ostilă.
Lydia este, de asemenea, singura femeie pasională din film, Griffith fiind primul regizor de film, care își împarte actrițele sale negre pe categorii bazate pe culorile lor individuale. Atât Lydia, cât și Mammy (servitoarea) sunt jucate de actrițe albe care își înnegresc fețele. Doar că Mammy este mai închisă la culoare. Ea este o reprezentantă a tuturor femeilor negre, grăsuțe, de vârsta a doua și atât de închise la culoare, încât ar fi absurd să sugerăm că puteau fi un obiect al dorinței sexuale.[16] În schimb, ea este desexualizată. Mai mult decât atât, tradiția negreselor desexualizate, plinuțe și dezgustătoare va continua și în filmele din anii 1930-1940. Rămășițe ale acestei tradiții vor reapărea și mai târziu, în anii 1960, când actrițele Claudia McNeill și Beah Richards vor intrepreta astfel de roluri în filme precum “O stafidă la soare” (1961), respectiv “Un apus grăbit” (1967).[17] O actriță cu o piele neagră închisă nu era luată în considerare decât pentru rolul unei “mammy” (servitoare) sau a unei mătuși (jemima). Pe de altă parte, femeilor pe jumătate negre (negresele cu pielea mai deschisă), le era oferită o șansă în momentele importante ale filmului și mai mult decât atât, erau înzestrate cu puțin sex-appeal. Femeile negre dezirabile care au apărut după aceea în filme erau deseori “donșoare cu pielea ca scorțișoara” cu trăsături caucaziene, mulatrele fiind cel mai aproape de idealul european. Fie că era conștient de asta sau nu, practica împărțirii femeilor negre pe categorii de culoare supraviețuiește în filme la modul în care multe valori stabilite atunci (privind evaluarea și distribuirea actorilor negri în filme) vor continua chiar și mai târziu, după ce fuseseră déjà discreditate.[18]
IV.Impactul filmului asupra dezvoltării Cinematografiei Americane și consecințele sale socio-politice în S.U.A
Oricât de influenți și dăunători vor ajunge negrii portretizați de D.W.Griffith pentru generațiile următoare (care nu vor mai accepta reprezentarea făcută negrilor până atunci, aceea de rasă leneșă, agresivă, needucată și cu un comportament sexual promiscuu), ei nu vor fi acceptați ușor în 1915. Golănuții negri din “Nașterea unei națiuni” stârnesc o avalanșă de ostilități. La premiera filmului de la New York, NAACP[19] demonstrează în fața cinematografului, numind filmul propagandă rasistă. Mai târziu, ramurile acestei organizații din Chicago și Boston conduc demonstrații masive împotriva proiectării filmului. Mai mult decât atât, răscoale rasiale izbucnesc în mai multe orașe. Editori ai ziarelor și mai mult decât atât, diverși congressmani care țin discursuri pe această temă cer cenzurarea filmului. Criticii negri precum Laurence Reddick spuneau că filmul glorifică Klu Klux Klan-ul și acțiunile realizate de aceasta și că succesul imens al acestuia era un factor ce contribuia la marea și crescânda popularitate pe care organizația o avea în acea perioadă în sudul S.U.A.[20]
În cele din urmă, din cauza scandalului pe care îl creează în societatea americană prin subiectul și ideile pe care le expune față de afro-americani, “Nașterea unei națiuni” va fi interzis în 5 state și 19 orașe, acesta fiind primul film din multele ce vor apărea în deceniile următoare care încearcă să ofere un răspuns la întrebarea “Cum ar trebui tratați afro-americanii din societatea americană?”, unul care însă nu va fi pe placul multora și va naște mari controverse, deși așa după cum va declara D.W.Griffith peste ani, el nu avea o anumită viziune politică sau ideologică în minte și nu urmărea ca filmul său să aibă un efect atât de negativ asupra publicului acestuia., filmul fiind, în concluzie, mai degrabă un succes financiar și artistic decât un eșec.
Bibliografie
I.Surse secundare (cărți și articole)
1. Bogle, Donald, Toms, coons, mulattoes, mammies&bucks. An interpretative history of blacks in American films, The Continuum International Publishing Group Inc., New York, 2003
II.Surse web
1. https://www.britannica.com/topic/The-Birth-of-a-Nation
2. https://www.britannica.com/topic/National-Association-for-the-Advancement-of-Colored-People
[1] https://www.britannica.com/topic/The-Birth-of-a-Nation
[2] Ibidem
[3] Donald Bogle, Toms, coons, mulattoes, mammies&bucks. An interpretative history of blacks in American films, The Continuum International Publishing Group Inc., New York, 2003, Chapter.1 ( “Black beginnings:from Uncle Tom’s Cabin to Birth of a nation”), pp.10-12
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Pentru citat vezi Donald Bogle, Toms, coons, mulattoes, mammies&bucks. An interpretative history of blacks in American films, The Continuum International Publishing Group Inc., New York, 2003, Chapter.1 ( “Black beginnings:from Uncle Tom’s Cabin to Birth of a nation”), pp.10-19
[7] Ibidem
[8] Ibidem
[9] Ibidem
[10] Ibidem
[11] Ibidem
[12] Ibidem
[13] Ibidem
[14] Ibidem
[15]Ibidem
[16] Ibidem
[17] Ibidem
[18] Ibidem
[19] NAACP (National Association for the Advancement of Colored People)- Organizație înființată în 1909, la New York, ce funcționează și în prezent și are ca scop abolirea segregării și discriminării negrilor în probleme precum Cazarea, Angajarea, Educația și Votul pentru a se opune rasismului și a asigura respectarea drepturilor constituționale ale acestora (https://www.britannica.com/topic/National-Association-for-the-Advancement-of-Colored-People )
[20] Ibidem
