Bărbatul condamnat pentru asasinarea lui R. F. Kennedy obține eliberarea din închisoare, după 53 de ani
Sirhan Sirhan, bărbatul de origine palestiniană condamnat pentru asasinarea, în 1968, a senatorului american Robert F. Kennedy, a obținut vineri aprobarea pentru a fi eliberat condiționat, după 53 de ani petrecuți în închisoare. Soarta deținutului în vârstă de 77 de ani se află acum în mâinile guvernatorului Californiei, care se poate împotrivi deciziei, relatează CNN.
Robert Francis Kennedy, cunoscut și ca Bobby Kennedy sau sub inițialele RFK, a fost fratele mai mic al lui John Fitzgerald Kennedy (JFK), cel de-al 35-lea președinte al SUA, care la rândul lui fusese asasinat în 1963, chiar în timpul mandatului. Cinci ani mai târziu, Bobby Kennedy, avocat și politician, a fost ucis în timp ce candida pentru alegerile prezidențiale din 1968.
Robert Kennedy a fost procuror general al Statelor Unite din ianuarie 1961 până în septembrie 1964 (o numire controversată, făcută chiar de fratele său, președintele John F. Kennedy) și apoi a fost senator al SUA reprezentând statul New York, din ianuarie 1965 până la asasinarea sa, în iunie 1968. Ca și frații săi John și Edward, Robert a fost un membru proeminent al Partidului Democrat și a ajuns să fie considerat de unii istorici un model al liberalismului american modern.
Asasinarea sa, în 1968, la cinci ani după uciderea fratelui său, a alimentat numeroasele teorii ale conspirației care au înconjurat moartea fraților Kennedy, precum și mitul care s-a perpetuat de-a lungul generațiilor despre „blestemul familiei Kennedy”.
Cum a fost asasinat Robert F. Kennedy. Filmul tulburător al evenimentelor
Sirhan Sirhan a executat 53 de ani de închisoare pentru că l-a împușcat pe Robert F. Kennedy în 5 iunie 1968, după ce politicianul democrat ținuse un discurs la un hotel din Los Angeles. A fost un eveniment ce a modificat, probabil, cursul istoriei.
Robert F. Kennedy avea 42 de ani și obținuse victorii importante în cursa sa pentru nominalizarea Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din 1968. Câștigase în 4 iunie atât alegerile primare din California, cel mai populat stat american, cât și pe cele din Dakota de Sud. La puțin timp după miezul nopții, la 5 iunie 1968, el s-a adresat susținătorilor într-o sală de bal a hotelului „Ambassador” din Los Angeles.
La ieșirea din sala de bal, a trecut prin bucătăria hotelului, după ce i s-a spus că pe acolo este o scurtătură către sală unde îl aștepta presa. A luat-o prin bucătărie, deși garda sa de corp - fostul agent FBI Bill Barry - îl sfătuise să evite bucătăria.
În timp ce trecea prin bucătăria aglomerată, Kennedy s-a întors spre stânga și a dat mâna cu Juan Romero, ajutor de ospătar al hotelului. Exact în acel moment, Sirhan Sirhan, un palestinian în vârstă de 24 de ani, a deschis focul cu un revolver de calibrul 22. Kennedy a fost nimerit de trei gloanțe și alte cinci persoane au fost rănite.
Trei bărbați - George Plimpton, fostul decatlonist Rafer Johnson și fostul jucător profesionist de fotbal Rosey Grier - sunt cei care l-au trântit la pământ și l-au imobilizat pe Sirhan după ce acesta l-a împușcat pe senator.
În timp ce Kennedy zăcea la pământ, ajutorul de ospătar Juan Romero a venit, i-a ținut capul între mâini și i-a pus un rozariu între degete. Kennedy l-a întrebat pe Romero: „Toată lumea este bine?”, iar Romero a răspuns: „Da, toată lumea este bine”. Kennedy s-a întors apoi și a spus: „Totul va fi bine”.
După câteva minute, au sosit asistenții medicali și l-au ridicat pe senator pe o targă. „Nu mă ridicați”, au fost ultimele cuvinte șoptite de senator. Și-a pierdut cunoștința la scurt timp după aceea. A fost transportat de urgență la spital și în ciuda unei ample intervenții neurochirurgicale pentru a îndepărta glonțul și fragmentele de oase din creier, Kennedy a fost declarat mort la ora locală 1:44 a.m., în data de 6 iunie, la aproape 26 de ore după ce fusese împușcat.
Printre detaliile tulburătoare ale acestui caz se numără însă faptul că Robert Kennedy a fost atins în spatele urechii drepte de un glonț tras de la mică distanţă, în timp ce se presupune că Sirhan se afla în faţa sa. De asemenea, potrivit unui expert în acustică, în noaptea dramei au fost trase 13 focuri de armă, iar arma lui Sirhan avea o capacitate de numai opt cartuşe.
Cine este Sirhan Sirhan și ce spune despre crima comisă
La 17 aprilie 1969, Sirhan Bishara Sirhan era condamnat la moarte prin gazare pentru asasinarea lui Bobby Kennedy.
În 1972, însă, după ce Curtea Supremă din California a declarat neconstituțională pedeapsa cu moartea, sentința i-a fost comutată în închisoare pe viață și își ispășește pedeapsa la penitenciarul Richard J. Donovan din San Diego County, California.
După arestare, el a declarat că a comis atacul din cauza faptului că senatorul Kennedy a pledat ca SUA să susțină Israelul în Războiul de Șase Zile din 1967. Asasinarea senatorului se întâmpla la un an de la acest eveniment.
Sirhan s-a născut la Ierusalim, într-o familie arabo-creștină. A devenit refugiat în Iordania la 4 ani și apoi a emigrat în Statele Unite cu familia când era adolescent. A avut o copilărie traumatizată de experiența de refugiat și de un tată care îl bătea. La 20 de ani a avut un accident în care s-a lovit la cap.
Sirhan nu a devenit niciodată cetățean american, păstrându-și în schimb cetățenia iordaniană. Ca adult, a schimbat de mai multe ori confesiunile religioase, alăturându-se bisericilor baptistă și adventistă de ziua a șaptea, apoi, în 1966, a intrat într-o organizație ezoterică.
După asasinat, la perchezițiile de la domiciliul lui au fost găsite niște jurnale care arătau că furia lui Sirhan se canalizase gradual asupra senatorului Kennedy. Deși la poliție a mărturisit crima, ulterior, el a declarat că nu-și mai amintește nimic despre atac, iar în alte interviuri acordate din închisoare a spus că era beat.
Acum în vârstă de 77 de ani, deținutul a cerut eliberarea condiționată pentru a 16-a oară, iar comisia specială a spus „da”.
„A trecut mai mult de jumătate de secol”, le-ar fi spus Sirhan membrilor comisiei pentru eliberare condiționată. „Acel tânăr impulsiv care eram nu mai există”, i-a asigurat el.
În timpul cererii sale precedente de eliberare condiţionată, în 2016, Sirhan mărturisea că băuse prea mult în noaptea crimei şi că şi-ar fi dorit „să nu se fi întâmplat nimic”. De asemenea, el a spus că mărturisirile din timpul procesului au fost făcute la sugestia unui avocat, care l-a sfătuit greşit şi l-a convins că este vinovat.
În final, comisia a decis, vineri, că Sirhan Sirhan nu mai reprezintă o amenințare publică și poate fi eliberat condiționat.
Biroul procurorului local din Los Angeles a declarat că nu va face niciun demers pentru a se opune eliberării sale.
Avizul comisiei nu îi garantează însă eliberarea. Decizia finală îi revine acum guvernatorului californian Gavin Newsom, un democrat, care se află în plină campanie electorală. Decizia lui ar putea veni abia peste câteva luni.
Doi dintre copii senatorului Kennedy au pledat pentru eliberarea asasinului
Decizia eliberării lui Sirhan intervine după ce chiar doi dintre copiii lui Robert F. Kennedy au cerut comisiei să delibereze în acest sens.
„Cred cu adevărat că orice deținut în cazul căruia se constată că nu reprezintă o amenințare pentru ceilalți oameni sau pentru el însuși ar trebui eliberat”, a declarat Douglas Kennedy, potrivit Associated Press, singura agenție care a putut asista la audiere.
„Sunt copleșit doar de faptul că am putut să-l văd pe domnul Sirhan față în față. Cred că mi-am trăit viața temându-mă atât de el, cât și de numele său, într-un fel sau altul. Și sunt recunoscător astăzi că îl văd ca pe o ființă umană, demnă de compasiune și iubire”, a declarat Douglas Kennedy într-o audiere virtuală. Douglas avea câțiva ani când a fost asasinat tatăl său.
Și fratele său mai mare, Robert F. Kennedy Jr., a pledat pentru eliberarea lui Sirhan și a scris comisiei în sprijinul eliberării condiționate. El a spus că a fost emoționat când l-a întâlnit prima dată pe Sirhan. „A plâns, strângându-mi mâinile și cerându-mi iertare”, a povestit el.
Într-un interviu acordat în 2018 publicației The Washington Post, Robert F. Kennedy Jr. declara că a fost la penitenciarul Richard J. Donovan din California pentru a se întâlni cu Sirhan și că, după o conversație relativ lungă, ale cărei detalii nu a vrut să le dezvăluie, crede că nu Sirhan i-a ucis tatăl și că a fost implicată o a doua persoană.