Autoportretul lui da Vinci s a degradat foarte mult jpeg

Autoportretul lui da Vinci s-a degradat foarte mult

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția

Unul dintre faimoasele autoportrete făcute de Leonardo da Vinci este atât de degradat, încât nu mai poate fi restaurat, au descoperit experţii, după săptămâni de teste pe opera de artă renascentistă, scrie Daily Mail.

Autoportretul, care îl arată pe Da Vinci la vârsta de 60 de ani, este plin de mucegai şi mult prea fragil pentru ca restauratorii să îndrăznească să înceapă vreo operaţiune în ceea ce îl priveşte.

"Este înspăimântător să ai de-a face cu o operă de artă de o asemenea magnitudine", a declarat Maria Cristina Misiti, şefa Institutului Central pentru Restaurarea şi Conservarea Arhivelor şi Patrimoniului Cărţilor, din Italia.

Micul desen, de 33, 5 pe 21, 6 centimetri, a fost făcut la începutul secolului al XVI-lea şi este considerat o operă nepreţuită, motiv pentru care degradarea sa îngrijorează întreaga lume a iubitorilor de artă.

A fost cumpărat de regele Carlo Alberto de Savoia, în 1839, şi păstrat în bune condiţii timp de un secol. În 1929, însă, autoportretul a fost înrămat şi expus publicului şi, implicit, luminii, motiv pentru care pigmenţii s-au oxidat.

Opera este ţinută acum într-un seif din Torino, Italia. Anul trecut, a fost inclusă într-o expoziţie-eveniment, organizată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la unificarea Italiei. Pe viitor, nu se aşteaptă ca autoportretul unuia dintre cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor să fie scos la vedere, decât pentru perioade foarte scurte de timp şi cu un număr limitat de vizitatori, potrivit jurnaliştilor britanici.

Sursa:http://www.gandul.info