Asasinatul care a schimbat lumea

Ce s-a întâmplat de fapt pe 28 iunie 1914? Toată lumea știe că  Gavrilo Princip, stând la colțul unei străzi pe unde a trecut mașina lui Franz Ferdinand, arhiducele Austro-Ungariei, l-a îmupșcat pe acesta și pe soția sa Sofia, rănindu-i mortal, evenimentul fiind cauza imediată a izbucnirii primului război mondial. Nu se cunoaște însă faptul că în aceeași zi Franz Ferdinand scăpase cu viață în urma unui prim atentat și că doar printr-o foarte mare șansă a reușit Princip să-l împuște.

Ce s-a întâmplat așadar la Sarajevo în acea zi a lui iunie? Nimeni nu știe exact cu certitudine. Cu toate acestea, mărturiile culese de poliție, actele proceselor  - ultimul având loc abia în 1952 – anchetele istoricilor și jurnaliștilor ne permit să ne facem o idee mai clară asupra incidentului care a schimbat fundamental istoria.

Totul începe în 1913, la Viena, când moștenitorul tronului Austro-Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand, se angajează să meargă anul următor, împreună cu soția sa, să inspecteze trupele garnizoanei din Bosnia-Herțegovina. Sofiei i s-a permis, în ciuda etichetei imperiale specifice unei căsătorii morganatice, să apară alături de soțul ei, ceea ce a și făcut pe 28 iunie. Data aducea amintiri neplăcute arhiducelui, pentru că la 28 iunie 1900, cu doar câteva zile înaintea căsătoriei sale, se angajase să renunțe la tron în numele fiilor ce urmau să se nască din acea căsătorie morganatică. Aceeași zi reprezenta pentru sârbii din Bosnia-Herțegovina, deveniți supuși ai imperiului în 1908, un alt simbol, cel al înfrângerii în fața Otomanilor în bătălia de la Kossovopolje și al luptei pentru independență. Aflând că arhiducele va veni la Sarajevo pe 28 iunie, câțiva sârbi decid să-l asasineze. Dar cum să o facă?

În ziua de duminică, 28 iunie, Franz Ferdinand și Sofia, sosiți de la Viena cu trei zile înainte, au participat la slujba religioasă ținută la capela hotelului unde erau cazați. După terminarea slujbei, cei doi s-au alăturat cortegiului. Complotișitii stabiliseră să se împartă în trei grupuri de-a lungul arterei principale a orașului. Planul lor era simplu:când mașina arhiducelui ajungea în dreptul lor, să arunce bombele. Planul avea însă trei lacune. În primul rând, una ce ținea de conceperea lui:cu protecția oficială oferită arhiducelui, putea fi destul de greu să reușească să arunce o bomă, apoi – în cazul eșecului unei prime încercări, mașina sigur nu ar fi urmat ruta prestabilită pe care se aflau restul complotiștilor. Apoi, bombele obținute de la Belgrad erau prea mari ca să poată fi ascunse în buzunar, iar mecanismul era foarte complicat, trebuind ca, odată aprinsă bomba, să aștepți 10 secunde înainte de a o arunca, pentru că timpul de explozie era de 12 secunde. Pentru un atentat comis din mijlocul mulțimii și în apropierea forțelor de ordine, planul necesita foarte mult sânge rece. O a treia lacună consta în faptul că toți cei trei complotiști erau tineri:Vaso Cubrilovic avea 17 ani, iar  Nedeljko Cabrinovic și Gavrilo Princpip 19. Deși foarte hotărâți, ei nu aveau experiență, iar la momentul acțiunii fiecare trebuia să aibă tăria de caracter necesară pentru a face pasul ce separă intenția de a ucide de actul propriu zis.

O bombă, un pistol și cianura

Părăsind patiseria Vlanic, unde se întâlniseră în jurul orei, cu bombele ascunse sub haine, iar în buzunare cu un pistol şi o pastilă de cianură, cei trei tineri s-au despărţit şi fiecare şi-a ocupat poziţia prestabilită de-a lungul străzii, intrând în vorbă cu ceilalţi oameni pentru a nu atrage atenţia asupra lor. Ei ştiau de la Danilo Ilic, care citise acest lucru în ziare, că Franz Ferdinand merge de obicei în a doua maşină a cortegiului. Problema era că acest cortegiu era deschis întotdeauna de o maşină de poliţie, iar complotiştii nu ştiau dacă arhiducele se afla în a doua sau a treia maşină.  

Complotiştii îşi ocupă poziţiile şi aşteaptă sosirea cortegiului. Când acesta trece prin faţa primului dintre atentatori, Muhamed Mehemedbasic, nu se întâmplă nimic. Puţin mai în faţă, Cabrinovici şi-a luat precauţia de a scoate din timp siguranţa bombei, apoi întreabă un jandarm din apropiere în care dintre maşini se află arhiducele, acesta spunându-i că în cea de-a treia. Când aceasta ajunge în dreptul său, Cabrinovici aprinde bomba, dar o aruncă înainte de a aştepta cele 10 secunde. Şoferul maşinii, surprins de zgomotul pe care-l aseamănă unei arme de foc, apasă instinctiv pe acceleraţie. Astfel, bomba a aterizat fix în spatele arhiducelui, pe capota lăsată a mașinii decapotabile. În cele din urmă, alunecă pe stradă şi explodează mai aproape de maşina din spate. Mărimea urmelor lăsate de exploxie-o gaură de circa 15 cm adâncime şi 30 de cm în diametru – ne oferă idee asupra a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă bomba ar fi explodat la picioarele cuplului imperial. Imediat după explozie, Franz Ferdinand ordonă şoferului să oprească pentru a vedea dacă cineva din cortegiu a fost rănit sau omorât. Doar câţiva trecători, colonelul Erich von Merizzi şi contele Alexandre Boss-Waldeck au suferit răni uşoare. Cortegiul îşi reia ruta şi trece pe lângă ceilalţi complotişti, care nu reacționează în niciun fel, ajungând la destinaţia finală, anume la hotel.

Între timp, poliţia porneşte în căutarea lui Cabrinovic şi a posibililor săi complici. Cabrinovic a înghiţit doza de cianură pe care o avea la el, dar – în mod straniu – aceasta nu are efectul scontat, provocându-i doar o stare de greaţă. Neîndrâznind să se împuşte, el este într-un final capturat de jandarmi. Neştiind că încercarea sa de asasinat eșuase, atunci când este întreabat dacă este sârb, el răspunde că este „un erou sârb!”.

La hotel, Franz Ferdinand este furios și îi spune primarului următoarele cuvinte:„Eu vin la Sarajevo ca prieten şi sunt primit de o bombă!”. Soţia sa, Sophia, încearcă să-l calmeze. În timpul recepţiei ce a urmat, arhiducele îl întreabă, cu umor şi cinism, pe generalul Potiorek, guvernatorul provinciei şi responsabilul cu securitatea cuplului imperial, dacă trebuie să se mai aştepte la încă o bombă. Potiorek îl asigură că nu e cazul, dar insistă totuşi că ar trebui schimbat programul vizitei. În loc să meargă, conform planului, la muzeu, el sugerează arhiducelui să plece direct la Konak, unde trebuia să ia prânzul, sau să rămână la hotel până la sosirea armatei. Franz Ferdinand decide însă că vrea să meargă la spital pentru a vedea cum se simte colonelul Merizzi. Statul său major decide atunci schimbarea rutei:maşina trebuia, în mod normal, să părăsească strada principală şi să facă dreapta la Podul Latin, apoi să o ia pe strada Franz Joseph spre direcţia centrului. În schimb, s-a decis rămânerea pe strada principală, care era destul de largă, cât mai mult timp posibil înainte de a se îndrepta spre spital. Franz Ferdinand, deşi nu o arăta, era destul de neliniştit, nu pentru el, ci pentru Sophia. De aceea, a vrut să o convingă pe soţia sa să nu vină cu el la spital, dar ea a refuzat.

O coincidență tragică a schimbat lumea

Într-un final, cuplul părăseşte hotelul, cu o singură maşină, a şefului poliţiei, mergând în faţa lor. Sophia s-a aşezat în maşină în dreapta soţului ei. Ajungând în dreptul podului Latin, maşina din faţă, în loc să rămână pe strada principală aşa cum fusese stabilit, o ia la dreapta. Șoferul ori nu fusese informat de schimbarea rutei, ori a luat-o pe acel drum din reflex... În orice caz, cele două maşini au luat-o în cele din urmă pe strada Franz Joseph către muzeu. Generalul Potiorek, aflat în dreapta şoferului maşinii imperiale, începe să urle, ordonând șoferilor celor două mașini să întoarcă. Mașina în care se afla cuplul imperial încearcă o întoarcere destul de dificilă, dată fiind strada îngustă pe care se afla. Toată scena se derula în fața unei mulțimi încântate să-l vadă pe arhiduce de la o distanță așa de mică.

Printr-o coincidenţă tragică am putea spune, Gavrilo Princip era acolo, în apropiere, supărat şi furios probabil din cauza eşecului planului. Nu mai are starea de spirit necesară pentru a se gândi la un nou plan şi, de fapt, nici intenţia de a mai ucide. Şi dintr-o dată, în faţa ochilor îi apare, la mai puţin de doi metri depărtare, cuplul imperial.  

Avea încă bomba şi revolverul asupra lui. A ezitat un moment deoarece persoana cea mai aproape de el nu era arhiducele, ci Sophia. Princip a reacționat mai mult din instinct:a scos pistolul și a tras. Avea să mărturisească la proces că a întors capul în momentul tragerii și că nu mai știe de câte ori a tras sau asupra cui. Gavrilo trăsese de două ori:primul glonț l-a atins pe Franz Ferdinand, atingându-i vena jugulară, iar al doilea a lovit-o pe Sophia în abdomen. Spectatorii din jur s-au aruncat asupra sa, unul dintre ei trăgându-l de braț. N-a mai reușit să-și folosească arma, dar a reușit să înghită cianura care, ca și în cazul lui Cabrinovic, n-a avut un efect letal.

În minutele imediat următoare, mașina imperială s-a îndreptat rapid spre reședința guvernatorului. Nimeni nu și-a dat seama de gravitatea rănilor suferite de cei doi. Franz Ferdinand, conștient încă, se gândea înainte de toate la soția sa. Potiorek a mărturisit ulterior că l-a auzit șoptindu-i ”Nu-i nimic, nu-i nimic”.Sophia și-a pierdut cunoștiința și s-a prăbușit pe genunchii soțului ei care începuse să sângereze din ce în ce mai rău. Princip trăsese la ora 10.30. La 10.45 a murit Sophia, iar 15 minute mai târziu și Franz Ferdinand. O lună mai târziu, Austro-Ungaria declara război Serbiei.

Soarta celor implicați în complot

Imagine de la proces

Conform legislației din imperiu, persoanele sub vârsta de 20 de ani nu puteau fi condamnați la moarte, putând primi o sentință de maxim 20 de ani de închisoare. Cabrinovic a primit 15 ani de închisoare și moare de tuberculoză în 1916;Gavrilo Princip a primit 20 de ani, murind și el în închisoare în 1918. Dintre ceilalți complici, toți cei de peste 20 de ani-Danilo Ilic, Misko Jovanovic și Veljko Cubrilovic – sunt condamnați la moarte și executați în februarie 1915. Cvjetko Popovic primește 30 de ani de închisoare, dar este eliberat în 1918, iar Vaso Cubrilovic, după ce primește 16 de închisoare e eliberat în 1918 și a devenit ministru după 1945, murind abia în 1990.

Sursa:http://www.historia.fr/