Asalt împotriva gândirii libere din România anilor 1945

Al doilea rãzboi mondial a fost declanşat de marile puteri pentru împãrţirea sferelor de influenţã şi toate serviciile de propagandã susţineau cã se va realiza o lume mai bunã. În mai 1945 a încetat glasul tunurilor în Europa şi se întrevedea posibilitatea revenirii la valorii culturii tradiţionale, la drepturile omului şi, îndeosebi, la o gândire liberã. Trebuia sã disparã sentimentul de teamã şi iniţiativa creatoare urma sã refacã rapid distrugerile produse de ciocnirea ideologiilor. Acest viitor n-a fost hãrãzit de principalii lideri ai lumii şi pentru rãsãritul Europei. Aici urma sã fie un nou laborator pentru experimentele tovarãşului Stalin. Evenimentele au decurs într-un ritm relativ lent deoarece victoria sovieticã a fost incompletã şi se respectau unele cereri americane. Steaua roşie rãmânea rece la durerile poporului român.

Chiar dacã ţara şi armata treceau printr-o gravã crizã alimentarã provocatã şi de o secetã extremã, autorităţile comuniste au continuat politica Moscovei de îndoctrinare şi atomizare. Astfel, în septembrie 1946, se dădea ordin către cadrele Legiunii de jandarmi Muscel prin care acestea erau obligate sã citească noua lege electoralã, platforma program a BPD, sã recunoască noile semne electorale şi în final, trebuia sã nu existe „subofiţer care sã nu cunoască semnele şi persoanele nedemne care nu au dreptul la vot”. Se constata un dezinteres din partea jandarmilor, dar trebuia sã dispară până la alegeri1. Ordinul general din 5 septembrie 1946 era şi mai explicit în ceea ce priveşte viitoarea orientare a armatei. Guvernul cheamă azi ţara la luptã mai departe pentru reconstrucţia ţãrii, spre a învinge şi greutăţile pe care seceta le-a aruncat la cele rãmase după urma războiului. Votul poporului trebuie sã fie un răspuns afirmativ la aceastã chestiune. Armata românã nouã, încadratã pe drumul democraţiei, trebuie la bătălia alegerilor sã se arate ca şi în bãtãliile susţinute în Ardeal, câmpiile Ungariei şi munţii Cehoslovaciei, un apãrãtor viguros al democraţiei, un duşman neînduplecat al reacţiunei. Votul armatei trebuie sã demonstreze tuturor noua orientare2.

Analiştii politici au remarcat cã un regim totalitar nu urmăreşte sã asigure fericirea oamenilor, ci fabricarea genului uman, …, făcânddin toţi oamenii un om3. Armata beneficia de o grijã deosebitã din partea Guvernului Groza. Şeful Secţiei Propagandã scrisã şi verbalã, locotenent – colonel Valter Roman, emitea ordinul circular nr. 168 din 9 mai 1946 prin care se epurau şi cărţile aflate în bibliotecile unităţilor militare. Beneficiau de aceastã atenţie cunoscuta lucrare „Trecute vieţi de doamne şi domniţe” a lui C. Gane (toate ediţiile) şi „Bucovina” de I. Simionescu. Intrau în aceastã categorie şi „Soiuri de viţe cultivate în România” şi „Ce este viţa de vie?” de I. C. Teodorescu. „Ultimele douã cărţi trebuie revizuite de autor în legătură cu schimbările teritoriale survenite”. Se interziceau 21 de cărţi, iar textele incriminate ideologic erau acoperite cu tuş negru. Ordinul era fulger şi trebuia sã se raporteze până la 10 mai 19464. Trebuie precizat cã erau publicaţii ce supravieţuiserã altor controale începând cu anul 19444a.

După preluarea „legalã” a puterii în urma alegerilor „libere” din 19 noiembrie 1946, regimul îşi prezenta altfel politica. Totul depindea de guvernul comunist. Toate soluţiile au fost rezolvate „prin grija Guvernului ales de popor”. Lupta hotãrâtã trebuia sã aibă drept scop „înlăturarea completã a tuturor piedicilor care ni se pun în cale (sabotaj, svonuri, indolenţã, necinste, etc) de către cercurile reacţionare”. Aşa vom fi pe linia înaintaşilor noştri care şi-au jertfit viaţa pentru a croi drum de liberã dezvoltare poporului nostru. În situaţia actualã o serie de centre aplicã cu neregularitate aceastã prescripţiune, lăsând numeroase unitãţi fãrã materialul necesar muncii de educaţie5.

Săptămâna mondialã a tineretului (21 – 28 martie 1947) a fost un nou prilej de propagandã politicã şi de rezolvare a problemelor economice prin exploatarea militarilor. Se efectuau colecte în unităţi şi în familiile subofiţerilor şi ofiţerilor. Se subînţelege cã nu se renunţa cu plăcere la puţinele bunuri alimentare, chiar dacã teoretic serveau pentru salvarea înfometaţilor moldoveni.

Soldaţii urmau sã sape terenurile din unitãţi şi din apropiere, iar echipe numeroase urmau sã ajute la munca câmpului şi la repararea uneltelor din satele învecinate6.

Situaţia alimentarã în unităţile militare era dezastruoasã. Printr-un ordinal generalului Dãmãceanu se cerea asigurarea a 2500 de calorii indiferent de costuri7. Generalul Mircea Haupt, şeful Statului Major, cerea intensificarea muncii de propagandã pentru a-i face pe soldaţi sã uite de foame şi mizerie. „La ora ostaşului se va combate tendinţa ostaşilor de a alarma părinţii prin scrisori în care sã se arate cã nu au hranã suficientã şi cer mâncare de acasă. Li se va explica necesitatea de a se încadra cu toţii într-un regim de strictã economie faţã de situaţia grea economicã prin care trece ţara. Guvernul face toate sacrificiile pentru asigurarea hranei ostaşilor aceastã hranã (2500 calorii) trebuie asiguratã de unităţi cu orice preţ. Li se va arãta cã azi când întreg poporul munceşte din greu şi face mari sacrificii economice, este inadmisibil pentru un ostaş conştient sã-şi alarmeze părinţii, devenind astfel o unealtã în mânã reacţiunei care căută sã împiedice refacerea economicã a tãrii sabotând toate mãsurile guvernului şi producţia. Aceastã acţiune de lămurire se va duce până la dispariţia completã a stării de spirit nesănătoasă în are ostaşii cer alimente de acasã8. Se remarcã aici o atitudine specificã regimului comunist de a trece vina pentru orice nenorocire pe seama duşmanilor reali sau imaginari. Se observã şi tendinţa de a trece sub tăcere evenimente grave. Mai bine sã se piară de foame decât sã strice faţada strălucitoare a regimului9.

Poporul român a avut o fire veselă şi glumele pe seama guvernanţilor au reprezentat o temă favorită la întruniri. Noile autorităţi n-au neglijat nici acest aspect. A apărut astfel Comisia Locală a Sindicatelor Unite din Piteşti care îi atrăgea atenţia prefectului judeţului Argeş să nu mai aprobe nici unei organizaţii să pregătească şi să organizeze petreceri publice fără avizul acestei organizaţii. Aceasta avea drept scop declarat să nu se dea ocazie la manifestaţiuni dăunătoare ordinei democratice ce stă la baza acţiunei de conducere a ţării10.

Cenzura, care funcţionase eficient şi în timpul domniei lui Carol al II–lea şi apoi sub guvernarea Antonescu, a fost reactivată într-o variantă mult mai atentă şi mai agresivă prin prevederile Convenţiei de armistiţiu. Orice afirmaţie la adresa Uniunii Sovietice trebuia să fie elogioasă, în caz contrar ziaristul fiind inclus în categoria reacţionarilor şi fasciştilor. Chiar şi corespondenţa gazetarilor americani era purificată de ştiri despre posibile planuri de includere a României în URSS şi diplomaţii americani din Comisia Aliată de Control s-au supus voinţei sovietice11. A început şi o campanie de denigrare a foştilor aliaţi, chiar dacă sovieticii simulau criticarea unor redactori12. Reprezentanţii americani cereau libertatea presei şi criticau activitatea teroristă a poliţiei secrete, dar trimişii lui Iosif Stalin îşi vedeau mai departe de îndeplinirea ordinelor Moscovei13. Pentru a se respecta articolul 16 din Convenţia de armistiţiu, începând cu data de 23 ianuarie 1945, nu mai puteau sã aparã publicaţii fãrã autorizaţie. Şi autorizaţiile provizorii erau verificate cu multã atenţie. În martie 1945 a fost reorganizat serviciul cenzurii de pe lângã prefecturi şi în judeţul Argeş la 30 aprilie 1945 responsabil era Niţu M. Nicolae.

Dar măsurile de distrugere a vechii culturi nu sunt eficiente dacă nu se cultivă insistent ideile comuniste. Literatura era privită ca o armă pentru atingerea scopului final:sovietizarea României. Celebrul Comitet de lectură avea ca atribuţie cenzurarea cărţilor şi îndrumarea autorilor pe făgaşul proletcultismului. Scriitorul Ionel Teodoreanu, considerat un spirit rebel, a fost chemat la minister şi a fost sfătuit să studieze istoria partidului comunist pentru a sesiza noul curent de gândire. Era iulie 1948 şi uneori se folosea duhul blândeţii14. Încã. Situaţia se va schimba radical după apariţia Securităţii.

Regimul comunist a reuşit performanţa să transforme România într-o uriaşă închisoare prin folosirea bâtei, rãngii15, pistolului şi foametei16, dar gândirea şi pana au fost mai greu de învins decât demolarea instituţiilor statului. Materialul uman s-a dovedit greu de prelucrat şi doar în timp a prins propaganda spãlãrii creierelor. Ceea ce n-a reuşit duritatea organelor de represiune, reuşeşte acum turbocapitalismul preocupat numai de acumularea de capital. Nu se mai acordã suficientã atenţie istoriei şi autorii de manuale trec destul de repede peste anii 1945-1948.

Note

1. AN, DJ. Ag, fond Legiunea de Jandarmi Muscel, dos. 50/1945 – 1948, f. 608.

2. Ibidem, f. 606.

3. Franςois Châtelet, Evelyne Pisier, Concepţiile politice alesecolului XX, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 574.

4. AN, DJ. Ag, fond L.J.M, dos. 50/1945 – 1948, f. 570 şi verso. Metoda sublinierii cu tuş negru nu era originalã, ci era o practicã veche a cenzurii ţariste (Charles Seignobos, Histoire contemporaine (depuis 1815), Armand Colin, Paris, f. a., p. 421). Se eliminau şi cărţile publicate în Indexul Monitorului Oficial din 21 martie 1946.

4a. Comisia pentru scoaterea din uz a cãrţilor vechiului regim precum şi publicaţiilor şi imprimatelor în limbi străine şi traduceri cu caracter naţional, socialist şi fascist a găsit în depozitul Căminului Cultural Judeţean Argeş 133 de exemplare din lucrarea Cutreierând Basarabia desrobitãa lui Lascarov Moldovanu şi a fost opritã de la difuzare (AN, DJ Ag, fond P.J. Ag, dos. 50/1944, f. 11). Cartea a fost ulterior trimisã la topit.

5. AN, DJ. Ag, fond L.J.M, dos. 50/ 1945 – 1948, f. 261.

6. Ibidem, f. 314.

7. Ibidem, f. 376. Trebuie sã se precizeze cã 2100 de calorii sunt necesare unui bãrbat care se odihneşte, deci raţia era total insuficientã pentru un luptator.

8. Ibidem, f. 376.

9. La fel s-a procedat în 1986 când nu s-a spus nimic despre dezastrul de la Cernobîl şi, mai grav, nu s-au luat mãsuri de protecţie. Comunismul, în afarã de urã şi teamã împinse la extrem, n-a adus modificări radicale în modul de gândire al românilor şi slavilor. Obiceiul ascunderii gunoiului sub preş a rămas un obicei la modã până-n zilele noastre. Contau doar victoria socialismului şi bunăstarea celor din conducerea statului.

10. AN, DJ Argeş, fond Prefectura Judeţului Argeş, dos. 27/1947, f. 81. Trecutul istoric nu prea îndepărtat demonstra însă că autorităţile ruse aveau experienţă în neutralizarea opoziţiei populare încă din epoca ţaristă. Ocupaţia rusească din 1828 a adus şi porunca de a se pedepsi cu biciuirea orice critică veselă. Şi nu era glumă.

11. C. V. R. Schuyler, Misiune dificilă Jurnal, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 212/213. În luna octombrie 1945 s-a ridicat cenzura pentru corespondenţa occidentalilor.

12. Ibidem, p. 229/230.

13. Ibidem, p. 234.

14. Lui Ionel Teodoreanu nu-i place să asculte, în Historia, nr. 8/2005, p. 18.

15. Gheorghe Şovar, Asasinatele politice de la Piteşti din 9 august 1946, în Argessis, tom IX, Piteşti, 2000, p. 426.

16. Intelectualii închişi ca deţinuţi politici primeau la Piteşti hranã ce însuma doar 300 de calorii, dar peste 80% din populaţia Moldovei nu mai vãzuse porumb din luna februarie 1947 şi în Buzãu se mânca pãmânt.