Succesiunea politică în Bizanţ în perioada macedoneană

Preocupările privind aspectele ale accederii la puterea supremă în statul bizantin au fost surprinse, în special, de istoriografia europeană şi nord americană[1]. Intenţia noastră este de a surprinde în acest studiu principalele aspecte ale succesiunii politice în Bizanţ în timpul dinastiei macedonene. Dacă până la debutul acesteia (dinastia macedoneană) unele forme practicate pentru deposedarea împăraţilor de atribuţiile suveranităţii sale se caracterizau prin violenţă şi mutilare politică, începând cu secolul IX, formele acesteia vor căpăta noi modalităţi de exprimare.

Dinastia macedoneană (867-1056) a fost socotită ca „vârsta de aur” a lumii bizantine. Această perioadă este împărţită în două:prima (867-1025), în care Imperiul bizantin atinge apogeul său;cea de-a doua (1025-1056), fiind marcată de lupte interne, perioada finalizându-se cu moartea Teodorei, ultimul exponent al dinastiei. Trebuie amintit, încă de la început, că în această perioadă în cadrul accederii la tron principiul ereditar a câştigat teren în dauna celui electiv. În plus, instituţia porfirogeneţilor, asigura succesiunea la putere încă din naştere[2].

Fondatorul dinastiei macedonene, Vasile I (867-886), a preluat puterea în urma unei uzurpări. Se pare că acesta a fost armean, dar a sosit împreună cu familia sa în thema Macedonia (de aici şi numele de Vasile I Macedoneanul). Deşi era un om de condiţie umilă, a reuşit prin frumuseţea sa şi forţa sa extraordinară să atragă atenţia în Constantinopol. Astfel, în anul 856, printr-o serie de conjuncturi favorabile, Vasile a fost pus în serviciul grajdurilor imperiale. În scurt timp, viitorul împărat ajunse a fi numit în funcţia de parakimomenos(mare şambelan) de către Mihail al III-lea, în anul 862. Fiind întotdeauna aproape de împărat, a reuşit să îi câştige încrederea. Devenind foarte puternic şi influent, a atras nemulţumirea şi mânia lui Bardas (unchiul lui Mihail care avea funcţia de cezar), pe care a reuşit să îl elimine din viaţa politică, ucigându-l în timp ce mergea într-o expediţie în Asia, împotriva arabilor[3].

Asasinarea lui Bardas va deschide drumul lui Vasile pentru a fi încoronat co-împărat de către Mihail al III-lea, în anul 866. La numai un an distanţă (867), Vasile I va deveni singurul stăpânitor al Imperiului. După o petrecere dată la palatul de la Sf. Mamas, împăratul Mihail al III-lea va fi asasinat. Împreună cu câţiva conjuraţi, Vasile a pătruns în dormitor şi, după ce i-au fost tăiate mâinile, împăratul a fost ucis[4]. În ciuda faptului că a uzurpat tronul, a fost un administrator foarte bun al treburilor statale, dar şi unul dintre cei mai puternici împăraţi ai Bizanţului.

Printre primele griji ale împăratului Vasile I a fost asigurarea succesiunii la tron. Astfel, primul său fiu, Constantin[5], a fost încoronat drept co-împărat la 6 ianuarie 869, iar la un an distanţă (870), al doilea fiu, Leon[6]a primit coroana[7]. Totuşi, moartea prematură a moştenitorului tronului, Constantin, în 879, va fi declarat co-împărat şi cel de-al treilea său fiu, Alexandru, iar puterea va trece în mâna lui Leon.

După moartea fiului său favorit, Vasile I nu va reuşi să îşi revină din şoc şi va petrece ultimii ani din viaţă într-o depresie profundă. Va muri la 29 august 886, într-un accident de vânătoare în apropierea Constantinopolului[8].

Astfel, a ajuns la putere Leon al VI-lea numit şi Leon Filosoful (886-912). Se pare că Vasile I nu l-a dorit pe Leon la succesiunea tronului, dintr-un motiv foarte simplu:a considerat că este fiul lui Mihail al III-lea cu Eudochia Ingerina[9].Din aceste considerente, Vasile I va decide să-l pună în arest la domiciliu în anul 883, eliberându-l abia în 886[10].

De departe, problema cea mai mare a domniei lui Leon a fost dificultatea de a-şi asigura un moştenitor la tron. Fusese căsătorit cu pioasa Theopano, dar care a murit în anul 897, fără a-i dărui vreun copil. Apoi s-a căsătorit cu amanta sa, Zoe Zautzina, pe care nu se sfiise să o aducă la palat chiar de pe vremea împărătesei Theophano. Însă, după numai un an de la căsătorie (899), aceasta muri, oferindu-i decât o fiică. Iar situaţia din acest moment era complicată. Canoanele Bisericii interzicea clar cea de-a treia căsătorie, iar însuşi Leon, printr-o novellă, interzicea cea de-a treia căsătorie[11]. Fiind conştient de importanţa succesiunii la tron, Leon al VI-lea era dispus să treacă peste normele morale şi să se căsătorească pentru a treia oară. În acest sens, basileul a reuşit să obţină o dispensă de la patriarhul Constantinopolului, Cauleas, care făcea posibilă căsătoria împăratului cu frumoasa asiatică Eudochia Baiana, în august 900. Nici această căsătorie nu a rezistat mai mult. În ziua de Paşti a anului 901 (12 aprilie), după ce dăduse naştere unui fiu, aceasta va muri, iar copilul moare la scurt timp[12].

Situaţia devine critică şi de rezolvarea acesteia depindea existenţa dinastiei. O patra căsătorie e exclusă, pentru că ar fi agitat foarte mult spiritele. În acest răstimp, Leon îşi va lua o amantă, Zoe Carbonopsina („cea cu ochii negri”) care îi va dărui un copil, viitorul împărat Constantin al VII-lea Porfirogenetul. Pentru a-şi putea asigura continuitatea imperială, Leon trebuia să-şi boteze fiul, lucru care a stârnit nemulţumirea patriarhului Nicolae[13]. Conflictul se va acutiza între cei doi, până într-acolo încât patriarhul va fi destituit. Astfel, la 9 iunie 911 (sau după alte surse, în anul 908), Constantin este desemnat drept co-împărat. Spinoasa problemei a succesiuni se rezolvase. Domnia lui Nikephor Phocas a fost una de scurtă durată (963-969), dar pline de succese, în mod special în ceea ce priveşte acţiunile militare. Însă aceste succese s-au întors împotriva lui. Nemulţumirea de impozitele mari, menite să susţină războaiele, dar şi recoltele slabe din ultimii ani au nemulţumit populaţia din Constantinopol. În plus, relaţia dintre el şi Theophano se răcise. Câţiva cronicari bizantini dau câteva explicaţii pentru această răceală[14].

În aceste condiţii, soţia lui Nikephor, împreună cu remarcabil domestikal Răsăritului, Ioan Tzimiskes, vor pune la cale un complot, prin care să-l ucidă pe împărat. Împărăteasa îi va promite tronul şi mâna ei. În noaptea de 10 spre 11 decembrie 969, câţiva conjuraţi, travestiţi în haine de femei, sunt ascunşi în apartamentele împărătesei, iar Ioan Tzimiskes soseşte la Palat. Conspiratorii îl trezesc prin lovituri de picior şi îl insultă, până ce îl ucid. Gărzile se agită, însă era deja prea târziu. La una dintre ferestrele Palatului, capul însângerat al basileului este arătat mulţimii. Văzând aceste lucruri, Tzimiskes încalţă ciubotele de purpură şi îmbracă veşmântul imperial, fiind aclamat basileu de către conjuraţi şi partizani[15].

Astfel sfârşeşte în mod tragic remarcabilul militar Nikephor Phocas şi îşi începe domnia un alt exponent ilustru al armatei bizantine, Ioan Tzimiskes (969-976). În ceea ce priveşte încoronarea din partea patriarhului, aceasta a fost condiţionată:trebuia să-şi doneze proprietăţile personale săracilor, să-i pedepsească pe complicii săi şi să o exileze pe Theophano într-o mănăstire[16]. La fel, ca şi Phocas,   Tzimiskes va prelua rolul de apărător al tinerilor porfirogeneţi şi, în plus, se va căsători cu mătuşa acestora, Theodora.

Noul basileu a fost nevoit să înăbuşe o revoltă a lui Bardas Phocas în toamna anului 970, care se apropia de capitală cu scopul de a-l înlătura de la domnie pe Ioan Tzimiskes. În aceste clipe, în Asia armata era dezorganizată, familia Phocas deţinând foarte multe pământuri în această zonă. Revolta va fi înăbuşită cu ajutorul generalului Bardas Skleros, care va sosi din Europa şi, din ordinul împăratului, Phocas va fi trimis la mănăstire[17].

Împăratul va muri subit în timp ce se întoarce dintr-o campanie. Se pare că vina pentru moartea basileului o poartă chiar şambelanul Vasile, care juca un rol foarte important în Imperiu. Se pare că acesta ar fi angajat pe cineva să-l otrăvească pe rege în drumul său către Constantinopol[18].

Din cele prezentate anterior, rezultă că succesiunea politică în Bizanţ s-a desfăşurat, în general, pe linia tradiţiei existente, dar s-a şi particularizat în unele cazuri în care intriga, conjuraţiile şi conspiraţiile au avut un loc determinant. În ciuda acestor lucruri, dinastia macedoneană a ocupat cel mai important loc în istoria Bizanţului. Accederea la puterea supremă a fost totuşi stabilă, comparativ cu alte perioadem, ceea ce a făcut ca în plan militar Bizanţul să atingă apogeul în ceea ce priveşte întinderea teritorială.

[1]Edward Foord, The Byzantine Empire. The rearguard of european civilization, Adam and Charles Black, London, 1911;Warren Treadgold, O scurtă istorie a Bizanţului, traducere de Mirella Acsente, Editura Artemis, Bucureşti, 2007;Shaun Tougher, The Reign of Leo VI (886-912). Politics and people, Brill, Leiden, 1997;S.B. Daşkov, Dicţionar de împăraţi bizantini, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999;E. Gregory,  O istorie a Bizanţului, traducere de Cornelia Dumitru, Editura Polirom, Iaşi, 2013;Lynda Garland, Byzantine Empresses. Women and Power in Byzantium (AD  527-1204), Routledge, London, 1999;Nicolae Bănescu, Istoria Imperiului Bizantin, vol. II, Imperiul bizantin clasic (610-1081), ediţie îngrijită de Tudor Teoteoi, Editura Anastasia, Bucureşti, 2003;Nicolae Iorga, Istoria vieţii bizantine. Imperiul şi civilizaţia după izvoare, traducere Maria Holban, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974;Maria Georgescu, Istoria Bizanţului, Editura Cetatea de Scaun, ediţia a III-a revizuită, Târgovişte, 2007;Radu Manolescu (coord.), Istoria Medie Universală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.

[2]Pentru mai multe detalii, a se vedea Stelian Brezeanu în Radu Manolescu, op. cit, p. 78.

[3]Nicolae Bănescu, op. cit., pp. 276-278.

[4]Ibidem, p. 279;a se vedea şi Nicolae Iorga, op. cit., p. 264;Edward Foord, op. cit., pp. 235-236.

[5]Constantin a fost fiul lui Vasile cu prima sa soţie, Maria.

[6]Leon a fost fiul basileului cu a doua soţie, Eudochia Ingerina, fosta soţie a lui Mihail al III-lea.

[7]Maria Georgescu, op. cit., p. 141.

[8]Ibidem, p. 145.

[9]Când Eudochia Ingerina a rămas însărcinată, basileul Mihail al III-lea a hotărât să o căsătorească cu şambelanul său, Vasile, a se vedea Warren Treadgold, op. cit., p. 156;Shaun Tougher, op. cit., p. 42.

[10]Lui Vasile I, acest copil îi inspira o aversiune. Astfel, şi-a pus fiul sub arest în una din sălile palatului, lipsindu-l de însemnele imperiale. Basileul a vrut să meargă şi mai departe, dorind să îl orbească pe Leon, însă patriarhul şi Senatul s-au opus;S.B. Daşkov, op. cit., pp. 215-216.

[11]Nicolae Bănescu, op. cit., p. 317;a se vedea şi Timothy E. Gregory, op. cit., p. 233;Lynda Garland, op. cit., p. 113.

[12]Ibidem, p. 113-114.

[13]Evenimentele sunt complexe. Patriarhul Nicolae a acceptat să îl boteze pe Constantin doar cu condiţia ca basileul să se despartă de Zoe Carbonopsina. Acesta acceptă, dar după botez, se va căsătoria cu aceasta şi o declară Augusta.Patriarhul fiind nemulţumit, îi va interzice accesul în biserică. Basileul va apela la ajutorul papal, care îi va da câştig de cauză lui Leon;a se vedea S.B. Daşkov, op. cit., p. 221;Nicolae Bănescu, op. cit., pp. 318-320;Maria Georgescu, op. cit., p. 154;Timothy E. Gregory,  op. cit., pp. 233-234.

[14]Zonaras declara că Nikephor se distanţase de Theophano, deoarece nu avea nicio dorinţă pentru relaţiile sexuale. Skylitzes afirma că Theophano se distanţase de basileu, dezgustată de puritanismul de care dădea dovadă;a se vedea Lynda Garland, op. cit., p. 131.

[15]Nicolae Bănescu, op. cit., p. 467.

[16]Warren Treadgold, op. cit., p. 167;a se vedea şi Nicolae Bănescu, op. cit., pp. 468-469.

[17]Ibidem, p. 472.

[18]Ibidem, pp. 484-485.