Povestea tunului care a sfărâmat zidurile Constantinopolului. Cum a ajuns un fabricant de tunuri din Brașov să spulbere zidurile bizantine
Secole la rând, zidurile înalte ale Constantinopolului au reușit să protejeze orașul de atacurile diferitelor grupuri de invadatori, inclusiv de atacul sultanului Murad al II-lea (1421-1451) din 1422. Cu toate că Murad al II-lea a adus bombarde care să străpungă zidurile foarte groase ale metropolei creștine, aceste piese de artilerie de foc nu și au dovedit eficacitatea din cauza unei tehnologii de fabricare învechite.
Succesorul său, Mohamed al II-lea, supranumit Cuceritorul, a fost înzestrat cu o pasiune înnăscută pentru artilerie, înțelegând rolul important jucat de aceasta în asedii. Având în vedere că în rândul experților săi, niciunul nu avea cunoștințele tehnice necesare fabricării unei bombarde eficiente, Mohamed al II-lea a apelat la serviciile unui meșter creștin, care la rândul său era interesat în obținerea de sprijin material pentru fabricarea modelului său de tun. Așa a ajuns Urban (cunoscut și ca Orban), un fabricant de tunuri din Brașov, să lucreze în slujba sultanului.
Înainte de a ajunge să lucreze pentru sultan, Urban și-a oferit serviciile și bizantinilor, care au renunțat să-l mai păstreze datorită faptului că nu-l puteau plăti la nivelul cerut de el. Sultanul l-a primit în schimb cu brațele deschise, oferindu-i toate resursele necesare fabricării modelului său de bombardă. Urban și-a înființat turnătoria de tunuri în Adrianopol, unde a supravegheat fabricarea atât a tunurilor din fier, cât și din bronz. În cadrul atelierului său, a fost fabricată și o uriașă bombardă din fontă, care putea fi așezată pe bârne de lemn. Cântărind mai mult de 19 tone, bombarda era capabilă să lanseze ghiulele ce cântăreau aproximativ 400 de kilograme. Cunoscută și sub numele de tun basilic, aceasta a fost transportată cu ajutorul a 60 de boi și mii de oameni, până la locul său de tragere de la Constantinopol, aflat la o distanță de 193 de kilometri de turnătoria lui Urban. Transportul a durat în total 42 de zile.
Mohamed al II-lea a început pregătirile pentru asediul Constantinopolului în februarie 1453, amplasând în jurul orașului 14 baterii de artilerie. Bombardamentul orașului a început la 6 aprilie 1453. Tirurile de artilerie s-au concentrat pe cel mai slab punct din fortificațiile bizantine, și anume poarta Sfântul Romanus. Pentru o perioadă, apărătorii bizantini au reușit să repare la timp toate daunele produse zidului. Sultanul a intrat într-un impas atunci când Urban a fost ucis de explozia unui tun pe care îl supraveghea.
O altă mare problemă a fost fisurarea uriașului tun construit de Urban, care, după ce a fost folosit câteva zile, a necesitat reparații urgente. Mahomed al II-lea a reușit însă să se folosească mai eficient de tunurile sale de calibru mai mic, care aveau o rată de tragere mult mai mare decât tunul basilic, ce reușea să tragă pe zi doar 3 salve. În plus, erau și mai ușor de manevrat. Bateria de artilerie cuprindea 11 bombarde capabile să tragă ghiulele ce cântăreau fiecare 226 de kilograme și alte tunuri mai mici ce trăgeau cu ghiulele de 90 de kilograme. Barajul de artilerie a continuat neîncetat, reușind să slăbească treptat apărarea Constantinopolului.
Așa cum descriau martorii din oraș, tirurile de artilerie reușeau să distrugă uneori întregi secțiuni din zid, ucigându-i pe toți cei care se aflau în apropiere. Deznodământul a avut loc pe 29 mai 1453, atunci când zidurile porții Sfântului Romanus s-au prăbușit, permițând năvălirea otomanilor în oraș. Noua armă a marcat sfârșitul existenței milenare a Imperiului Bizantin cu a sa capitală, Constantinopol, ale cărei ziduri se înălțau cândva la peste 12 metri
Acest text este un fragment din articolul „Artileria din Evul Mediu şi până astăzi: o istorie regăsită a tunului de câmp” apărut în Historia Special nr. 10, disponibil în format digital, pe paydemic.com
