Lupta statuilor la Cluj: Mihai Viteazul vs Matei Corvin FOTO
Amplasarea, în 1976, în oraşul Cluj, a unei statui ecvestre impresionante a lui Mihai Viteazul stârneşte şi astăzi întrebări. Ce legătură să existe între unificatorul de la 1600 şi municipiul Cluj? Să fi contribuit la aceasta faptul că fiul lui Mihai Viteazul, Nicolae Pătraşcu, a studiat în oraş, la Colegiul Iezuit? La mai bine de 30 de ani de la apariţia statuii în peisajul Clujului, „Historia” vă duce în culisele poveştii şi vă spune cine, când şi de ce a hotărât ca statuia voievodului român să apară în oraşul transilvănean.
Pe tema statuii de la Cluj a lui Mihai Viteazul se fac şi astăzi sumedenie de speculaţii. Iar acestea sunt întreţinute cumva de faptul că, dintre aceia care ştiu cu-adevărat cum au stat lucrurile, unii nu mai sunt printre noi (cazul părintelui statuii, sculptorul Marius Butunoiu), iar alţii nu doresc să mai intre în detaliile unei poveşti cu rădăcini în vechiul regim.
Mai citiţi:
A câştigat Mihai Viteazul bătălia de la Călugăreni? (I)
Bătălia de la Călugăreni:O victorie supraevaluată de istorici
Matei Corvin, cel mai studiat român la Yale
Cu doar câteva excepţii:generalul Ion Coman, fostul ministru al Apărării Naţionale în anii 1976-1980, care ştie, în mod direct, cum au stat lucrurile cu statuia lui Mihai Vitezul, şi artistul Octavian Covaci, care l-a urmărit pas cu pas pe sculptorul Butunoiu în perioada 1974-1976, având sarcina de a face un film despre naşterea unei statui, „de la desen la amplasamentul pe teren”. Tot Covaci deţine şi o serie de fotografii valoroase, realizate de un fotograf din Cluj chiar în toamna lui 1976, la momentul aşezării statuii voievodului român în piaţa care-i poartă astăzi numele (foto bandă sus).
A intrat în competiţie pentru Alba Iulia
Că statuia realizată de sculptorul Marius Butunoiu n-a fost gândită să facă parte din peisajul Clujului ne-o mărturiseşte generalul Ion Coman:„De fapt, macheta acestei statui intrase în competiţie pentru Alba Iulia, urmând să fie amplasată lângă Sala Unirii. Între altele, s-a ridicat obiecţia că este cam înaltă faţă de clădirile din zonă, deşi acesta nu era un argument hotărâtor, care să o elimine. Discuţiile au fost principiale, desigur, dar aici a hotărât însuşi Nicolae Ceauşescu, direct, care a intervenit, dându-i câştig de cauză lui Oscar Han. Argumentul lui era unul de natură sentimentală, mai degrabă, şi pornea de la ideea că Han, deja ajungând la o vârstă destul de înaintată (n.a. – era născut în 1891), exista probabilitatea ca aceea să fie ultima lui lucrare reprezentativă, un fel de cântec de lebădă...“
Aşa se face că în 1968, la Alba Iulia, în faţa Palatului princiar, cu ocazia semicentenarului unirii Transilvaniei cu România, va fi dezvelită nu statuia propusă de Marius Butunoiu, ci aceea realizată de sculptorul Oscar Han.
Click aici pentru a vedea o galerie de fotografii de la asamblarea statuii lui Mihai la Cluj
Până aici, totul e logic – conform logicii vremii, evident, când unul dicta iar ceilalţi se conformau toţi, până la unul –, dar nu şi suficient. De unde şi până unde a ajuns totuşi statuia lui Butunoiu la Cluj, cum, cu bună îndreptăţire, se întreabă unii localnici, cei de etnie maghiară, în special? Ne spune acelaşi general Ion Coman, care prin anii 1964-1965, când se făceau aceste „jocuri ale statuilor”, era comandant al Armatei a III-a de sub Dealul Feleacului, ulterior adjunct al ministrului Forţelor Armate şi secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei (1965-1974):„Pentru că, la rândul său, Butunoiu ajunsese într-un stadiu destul de avansat cu lucrarea, tot Ceauşescu a propus, în compensaţie, ca acest al doilea «Mihai Viteazul» să fie amplasat fie la Călugăreni, unde Sinan Paşa a fost trântit de pe cal, fie la Şelimbăr, de unde, mai apoi, Mihai Viteazul a pornit spre Alba Iulia. Şi s-a dezbătut mult această alternativă ca, până la urmă, Ceauşescu să se hotărască pentru Cluj...”.
Dar pân-acolo, n-a fost decât ideea de a se amplasa la Cluj un monument al ostaşului român, după cum îşi aminteşte Ion Coman:„În locul monumentului ostaşului sovietic din Cluj, evident că nu pe acelaşi soclu sau amplasament, că prea ar fi bătut la ochi, însă în primul rând pentru a restabili adevărul istoric, intenţionam să ridicăm un monument al ostaşului român, că el a eliberat Clujul, nu ostaşul sovietic! Şi vroiam să fie ceva impozant, care să domine oraşul, una din discuţii fiind că să-l amplasăm pe Dealul Feleacului, cu frontul către Câmpia Turzii. Şi cum îl ştiam pe Butunoiu, fusesem pe la el, pe la Studioul de Arte Plastice al Armatei, şi-l văzusem lucrând chiar la macheta statuii lui Mihai Viteazul – chiar i-am zis, după ce s-a luat decizia favorabilă lui Han, că nu trebuie să fie abătut pentru că există loc şi pentru lucrarea lui –, m-am gândit că poate va face el o lucrare monumentală, în stilul lui”.
Trebuia să-l neutralizeze pe Matei Corvin
Dar Butunoiu n-a făcut o machetă pentru o altă statuie, căci „Mihai Viteazul” al său rămăsese nefolosit... Ceauşescu avea însă planuri pentru el, hotărând să fie amplasat în Cluj. Generalul Coman povesteşte:„Ideea însă de a amplasa statuia lui Mihai Viteazul la Cluj nu mi-a venit mie, ci tot a lui Ceauşescu a fost, şi aşa a şi rămas. În fond, m-am gândit şi eu după aceea că, la urma urmei, Mihai Viteazul este un personaj, între puţinele din istoria noastră, care poate întruchipa ideal imaginea de ostaş român al tuturor timpurilor.
Oricum, la data când s-a luat hotărârea definitivă, eu nu mai eram de mult în Cluj, dar ştiu că iar au fost discuţii, cu arhitecţii oraşului, cu factorii de decizie politică, inclusiv în legătură cu locul amplasamentului, ca până la urmă să se aprobe ceea ce se vede azi. Şi o ipoteză de lucru, ca să spun aşa, dincolo de faptul că aducea un plus de istorie românească acolo, a fost că Mihai Viteazul îl va neutraliza pe Matei Corvin, cum ar veni, în planul imaginii... Că va fi o contrapondere a acestuia, care, din punct de vedere istoric vorbind, se identifică – nu numai în plan spiritual – cu comunitatea maghiară, mai degrabă, decât cu românii deşi, cum se ştie, tatăl său era român. Problema este însă că deşi este masivă, plină de forţă şi convingătoare, statuia lui Mihai Viteazul nu este pusă în adevărata ei valoare din pricina pieţei care, efectiv, având în vedere că, între timp, se construiseră deja blocuri acolo, în apropiere, o sufocă. Prin urmare, nu-l «taie» decât în mică măsură pe Matei Corvin...“
Statuia lui Mihai Viteazul, eroină de documentar
Un alt personaj care poate să reconstituie povestea este Octavian Covaci, care, în 1974, era scenarist, operator de imagine şi regizor în Studioul Cinematografic al Armatei. A realizat pe parcursul anilor 118 filme de scurt-metraj şi 230 de reportaje pentru arhiva armatei, iar printre ele se numără şi scurt-metrajul „Fiinţa eroilor”, documentat în anii când Marius Butunoiu lucra statuia lui Mihai Viteazul pentru Cluj, în toate fazele ei, film montat abia în anul 1991, în echipă cu Dan Dădârlat.
„Historia” vă prezintă astfel – prin mărturia lui Octavian Covaci – câteva detalii, unele serioase, altele colorate, din culisele realizării documentarului:„În timp ce Butunoiu lucra la monumentul dedicat lui Mihai Viteazul, colonelului Trofim Gubrei – poate cel mai bun director pe care l-a avut vreodată Studioul Cinematografic al Armatei – i-a venit ideea să se facă, pentru cinecronica armatei, un film despre cum ia naştere o statuie, de la desen la amplasamentul în teren, şi, întâmplător sau nu, mi-a încredinţat mie această misiune. Era prin 1974... Aşa l-am cunoscut pe Butunoiu şi cred că i-am făcut vreo 30 de vizite în legătură cu problema aceasta. Amândoi aveam un plan desfăşurător, lung de vreo doi metri, cu fazele cele mai importante ale... renaşterii în bronz a lui Mihai Viteazul, şi ne puneam de acord telefonic.
Nu de puţine ori, când mă aflam, la rândul meu, prin cine ştie ce altă misiune în celălalt capăt de ţară, s-a întâmplat să mă sune şi să mă solicite urgent, informându-mă că a ajuns la un capitol foarte important, care nu trebuie ratat. Aşa mă pomenesc, într-o bună zi, că mă cheamă ca să filmez – ce credeţi? – scena punerii în operă a... testicolelor armăsarului. În viziunea lui Butunoiu, potenţa armăsarului trebuia să se răsfrângă, cumva, implicit asupra voievodului a cărui virilitate, nefiind la vedere, trebuia susţinută sau, mă rog, sugerată prin poziţia şi prestanţa armăsarului.
Ei, şi problema a început să se complice mai mult când a ajuns la Cluj, cu statuia pe bucăţi, ca să o monteze. Cum nu puteam rămâne permanent în preajma lui, nici să urc în tren din trei în trei zile, ca să ajung în timp optim să imortalizez pe peliculă vreun detaliu mai mult sau mai puţin important, deşi, lui Butunoiu, de la o vreme, începuse să i se pară că tot ceea ce face el acolo merită filmat, i-am sugerat să caute un pozar acolo, pe plan local, care, periodic, chiar de două ori pe zi, să treacă prin piaţă, unde se monta statuia, şi să ia un cadru-două, ce crede el că merită reţinut.
Aşa l-a găsit pe acest Szabó Tamas, care era cam de aceeaşi generaţie cu el şi care a făcut treabă bună, se vede că era profesionist. Pe fotografiile sale am pus mâna mai târziu, prin 1991, când, dispărând Ceauşescu, unicul personaj de film documentar pe vremea când filmam fazele naşterii statuii lui Mihai Viteazul, am avut posibilitatea să montez filmul ca un omagiu adus de data asta maestrului Butunoiu, ajuns la apogeul carierei sale artistice. Pozele mi le-a dat chiar Butunoiu, la final, spunându-mi că să le păstrez eu, ca amintire...”
