Arta şi arhitectura  Traian, marele constructor jpeg

Arta şi arhitectura. Traian, marele constructor

📁 Roma, măreţia şi declinul său
Autor: Florica Bohîlţea

Traian a experimentat cu succes aspectul monumental al unei arhitecturi care trebuia să sublinieze măreţia statului roman. Cea mai spectaculoasă realizare arhitecturală din timpul său a fost, fără îndoială, forul, inaugurat în anul 112, urmat de terminarea Columnei un an mai târziu.

Despre Traian şi conducerea statului roman în vremea sa sursele scrise vorbesc ca despre un reper de prosperitate şi echilibru instituţional pentru evoluţia istorică a Imperiului Roman. Puţine mărturii contemporane cu împăratul s-au păstrat, practic, cele mai importante fiind corespondenţa împăratului cu Plinius cel Tânăr şi aşa-numitul Panegiric pe care l-a scris acesta la puţină vreme după proclamarea lui Traian ca împărat (cca 100-102).  

Se adaugă la acestea mărturiile contemporane cu Traian ale lui Dion din Prusa (în fapt, patru discursuri filozofice despre modul de conducere a statului, denumite Despre Suveranitate/Peri Basileia) şi, ceva mai târziu, la cca. un secol distanţă, în vremea dinastiei Severilor, cartea a 68-a din Istoria romană a lui Cassius Dio (păstrată în rezumatul călugărului bizantin Ioanes Xiphilinus, în veacul al XI-lea).

Alte lucrări sunt târzii: în secolul al IV-lea, seria de biografii imperiale a lui Aurelius Victor (Liber de Caesaribus, din anul 360); Breviarul istoriei de la Fondarea Romei (Breviarum ab urbe condita) a lui Eutropius, scris în onoarea împăratului Valens, în anul 369; lucrarea anonimă Epitome de Caesaribus, care se încheie cu biografia lui Thoedosius cel Mare. Pe baza acestora, istoricii bizantini (printre care se află şi Zonaras) au inserat în analele lor câteva date despre viaţa şi cariera imperială a lui Traian. Aceste mărturii – mai degrabă interpretări despre epoca lui Traian, decât relatări ale acesteia – sunt completate de date epigrafice, numismatice şi arheologice din Roma şi din teritoriul provincial.

Ziua naşterii e certă: 18 septembrie 

Pe baza mărturiei istoricilor, data naşterii lui Marcus Ulpius Traian poate fi plasată în anii 50 ai primului secol, între 50 şi 56 (Cassius Dio avansează anul 56, spunând că Traian era în al 42-lea an de viaţă când i-a urmat la domnie lui Nerva, în anul 98). Se ştie mai bine ziua de naştere – 18 septembrie (Fasti Philocali). Familia Ulpiilor era una respectabilă printre familiile de cetăţeni romani provinciali din oraşul Italica al provinciei Hispania Baetica. Tatăl lui Traian, având acelaşi nume – Marcus Ulpius Traianus – deţinuse câteva posturi importante sub Nero şi sub împăraţii flavieni (proconsul în Betica – cca 60, legat al legiunii a X-a Fretensis, sub comanda lui Vespasian în Iudeea, apoi consul suffect, legatus Augusti în Capadoccia – în anul 70 – şi în Siria – în anul 73, dar şi membru al colegiului de preoţi interpreţi ai cărţilor sibyline şi al sodalilor flavieni). Mama lui Traian, Marcia, provenea din familia Marciilor Borea Soranii, oponenţi ai împăratului Nero, şi se măritase cu Marcus Ulpius senior dăruindu-i acestuia o fiică (decedată în anul 114) şi pe viitorul împărat, Traian.


dfdfgh jpg jpeg

Înainte de a deveni împărat, Traian parcursese o relativ normală carieră senatorială, începând cu unul dintre posturile vigintivirale (triumvir monetar), continuând apoi cu posturi militare (tribunus laticlavius în Siria, apoi în Germania). În anul 81 devine quaestor, în 91 este praetor, apoi, în anul următor, este desemnat legat al legiunii a VII-a Gemina, la comanda căreia pune capăt revoltelor lui Saturninus şi participă la expediţia contra chatii-lor din ultima parte a domniei lui Domiţian. Consul în anul 91, apoi legatus Augusti al Germaniei Inferioare, Traian va fi la comanda Pannoniei, ca legatus Augusti, când Domiţian va fi asasinat. Venirea lui Nerva la putere îi va fi benefică lui Traian, adopţia sa şi primirea – la numai un an de la schimbarea dinastică – a imperium-ului proconsular şi a puterii tribuniciene îi vor pecetlui coregenţa de numai câteva luni (toamna lui 97 până la începutul anului următor).

Suferă un atac de inimă în anul 117 

Din 28 ianuarie 98, de la moartea lui Nerva, Traian – cunoscut acum drept Imperator Caesar Nerva Traianus Augustus – rămâne unicul stăpân al unui stat roman pe care avea să-l aducă pe culmile gloriei. De 7 ori consul, aclamat de 13 ori ca imperator, Traian a reuşit să stabilizeze frontiera renano-danubiană, să includă în frontierele romane noi teritorii (formând provincii precum Dacia şi Arabia), să transforme altele în zone clientelare (Armenia şi importante teritorii de pe malurile Eufratului). Campaniile îndelungate în est îi vor şubrezi sănătatea şi, după ce a scăpat din cutremurul pe care l-a simţit în Antiochia, în 13 decembrie 115, va face un atac de inimă în primăvara lui 117, murind în august acelaşi an. Căsătorit din anul 78 cu Pompeia Plotina, Traian nu a avut urmaşi direcţi, opţiunea sa de adopţiune (în vederea transmiterii succesiunii dinastice) îndreptându-se spre Hadrian, ginerele Matidiei, nepoata de soră a lui Traian.

Pe plan intern, Traian întreţine bune raporturi cu Senatul, reface finanţele statului, instituţionalizează alimenta (măsură de ajutorare a orfanilor de război, despre a cărei eficienţă istoricii moderni au formulat diverse opinii, nu toate pozitive).

În vremea lui Traian, Roma se schimbă la faţă 

Cel mai mare efort al împăratului, dincolo de activitatea sa militară, este cel constructiv, care cuprinde un vast program de refacere a drumurilor, mai ales în Italia (multe dintre lucrări fiind, de fapt, o continuare a celor începute de împăratul Domiţian), de reamenajare a porturilor de aprovizionare a Romei, la Ostia şi în împrejurimile ei. Este, de asemenea, vorba de reconstrucţia unei părţi a oraşului Roma, cu ridicarea propriului For, după incendiul din anul 104, organizarea şi amenajarea unor municipii şi colonii în mediul provincial, de ridicarea unor construcţii fie în cinstea victoriilor sale militare, fie omagiindu-şi întreaga domnie.


mmmmmhy jpg jpeg

Susţinute din fonduri proprii, aceste construcţii, mai ales cele de pe pământ italic, fac dovada dimensiunilor reale ale patronajului său arhitectural. Poate cel mai bun exemplu în acest sens este noua topografie pe care a oferit-o capitalei, prin reamenajarea portului urban Emporium, prin noul canal (Fossa Traiana) de reglare a variaţiilor de debit ale Tibrului, prin construcţia debarcaderelor din dreptul Podului Sublicius, prin terminarea reconstrucţiei şi renovării unor clădiri şi edificii începute de împăraţii flavieni: Circus Maximus, templul lui Iupiter Victor, Odeonul. Alte proiecte proprii sunt finalizate în primii ani de domnie, deşi despre existenţa lor ştim doar din reprezentările monetare: templul în onoarea lui Nerva divinul, un arc de triumf cu o singură poartă (ridicat pe Capitoliu, la intrarea templului lui Iupiter) şi unul cu trei porţi (în Regiunea I a Romei).

Sunt de adăugat renovarea Casei Vestalelor (Aedes Vestae), construirea unui teatru (probabil pe Câmpul lui Marte), a unui bazin pentru simularea bătăliilor navale (Naumachia Traiani), edificarea unei construcţii rezervată cavaleriei de elită şi amplasată pe colina Caelius (terminată şi dedicată în anul 113, va rămâne sub numele de Castra Priora), refacerea Arcului lui Titus, ridicarea în preajma colinei Esquilinului a propriilor sale terme, în anul 109 (pe lângă cele construite anterior, imediat după moartea prietenului său L. Licinius Sura), care vor spori necesarul de apă al urbei şi, prin urmare, vor necesita ample eforturi constructive în acest sens. De altfel, noul apeduct, Aqua Traiana, care va fi inaugurat la numai două zile după deschiderea termelor, aducea apă din lacul Braciano, din zona Trastevere, alimentând oraşul cu peste 990.000 mc de apă zilnic.

Forul, „o construcţie demnă de unanima preţuire a zeilor”

Cea mai spectaculoasă realizare arhitecturală a lui Traian a fost, fără îndoială, forul său, inaugurat în anul 112, urmat apoi de terminarea Columnei un an mai târziu; forul a fost construit între colinele Quirinal şi Capitoliu, mărginit la sud-vest de forul lui Caesar şi la sud-est de forul lui Augustus. Dimensiunile forului lui Traian întreceau pe cele ale anterioarelor construcţii de acest fel, acoperind un teren de 185x300 metri. Cheltuiala pentru acest măreţ proiect a revenit împăratului însuşi, care a contribuit cu partea personală a prăzii – manubiae – luată din războiul contra dacilor (Aulus Gellius, Nopţi atice, XIII, 25, 1).

Planul forului a fost conceput de arhitectul Apolodor din Damasc şi se baza pe mai vechile planuri de forumuri imperiale ale împăraţilor dinaintea lui Traian, având aşadar o formă rectangulară, cu intrarea principală pe latura sa mică dinspre sud-est, opusă laturii de fundal pe care era amplasată marea Basilica Ulpia. Laturile lungi ale forului aveau câte o exedră, asemenea celor din forul lui Augustus, şi porticuri cu galerii, late de 12 metri, în care se pătrundea prin trei trepte. Coloanele cu caneluri aveau capiteluri ionice şi corintice alternante. În mijlocul forului trona, se pare, statuia ecvestră a împăratului. Istoricul Ammianus Marcelinus ne transmite puternica impresie pe care încă o lăsa acest complex oricărui vizitator şi la 200 de ani de la edificare, vorbind despre forul lui Traian ca despre „o construcţie demnă de unanima preţuire a zeilor” (XVI, 10).

Friza Basilicii Ulpia conţinea, probabil, panouri cu victoriile contra lui Decebal 

Basilica Ulpia, cea mai mare de până atunci construită de romani – 117x59 m, ocupa transversal latura nord-vestică a forului, amintind de modalitatea de amplasare a unei bazilici în castrul roman, la intersecţia drumurilor principale din tabăra militară, pe locul numit Principia. Dinspre forul lui Traian se pătrundea în această bazilică prin trei intrări: una principală cu patru coloane de faţadă (tetrastil), deasupra căreia era amplasată o cvadrigă flancată de Victorii, celelalte două, mai mici şi amplasate simetric, de o parte şi de alta a intrării principale, aveau câte două coloane la intrare şi se terminau cu câte un simbol al trofeului victoriei militare.


asad jpg jpeg

Fragmentele păstrate ale arhitravei bazilicii poartă inscripţii ale unităţilor militare angajate în războaiele dacice. Iar friza continuă, întreruptă doar de statui de daci, conţinea cel mai probabil panouri cu victoriile militare contra lui Decebal (panouri pe care împăratul Constantin cel Mare şi le va monta pe propriul său arc de triumf, ridicat în Roma). Cele trei intrări permiteau accesul în construcţia propriu-zisă, adică în sala cea mare, cu etaj şi compartimentată într-o navă centrală, separată de pereţii lungi laterali prin şiruri de trei coloane de înălţimi diferite, cu capiteluri corintice. Pavate în întregime cu marmură, zidurile clădirii atingeau o înăţime maximă de cca. 50 m. La fiecare dintre capetele navei (pe laturile scurte) se aflau două exedre (săli de reuniune, de regulă în formă de semicerc n.r.) simetrice şi egale ca mărime, cu un singur etaj. Exedra dinspre Capitoliu apare în documentul cartografic numit Forma Urbis ca fiind construită pe locul unde anterior se desfăşurau eliberările de sclavi, motiv pentru care spaţiul se numea Atrium Libertatis. De aceea este de presupus că bazilica ar fi putut prelua o parte din activităţile desfăşurate în acest atrium. De altfel, în ce priveşte Basilica Ulpia nu poate fi documentat alt tip de activitate decât cel de factură administrativ-juridică şi comercială.  

În vârful Columnei se afla statuia de bronz a împăratului 

Dincolo de această măreaţă bazilică, se ridicau două camere rectangulare deschise spre o curte interioară, în mijlocul căreia se află amplasată Columna lui Traian. Despre aceste camere rectangulare s-a afirmat că funcţionau pe post de arhive imperiale (pe baza mărturiei din Historia Augusta, Viaţa lui Marcus Aurelius, 1), dar erau totodată şi depozitare ale unor lucrări de valoare, una dintre ele fiind biblioteca de limbă greacă a împăratului, cealaltă – de limbă latină.

Cât priveşte Columna, aceasta reprezintă cel mai bine păstrat element arhitectural care a aparţinut forului lui Traian. Rostul comemorativ al victoriilor militare este dublat de unul funerar. Coloana este aşezată pe o bază (înăuntrul căreia este săpată camera funerară a lui Traian şi a Plotinei), decorată în tehnica basoreliefului cu arme dacice şi sarmatice, iar deasupra uşii de la intrarea în monument se află o inscripţie care face dovada imensului efort constructiv care a presupus excavarea şi nivelarea locului (mărturia epigrafică este preluată şi explicată de istoricul Cassius Dio, 6, 16, 3).


trasd jpg jpeg

O scară spiralată, cu ferestre mici ce dă spre exterior, parcurge interiorul monumentului până spre capitel. Coloana propriu-zisă, din marmură de Paros, are 100 de picioare (cca 29,77m) şi este decorată în exterior cu o friză spiralică, lungă de 200 m, care se înfăşoară pe fus de 23 de ori şi care redă comprimat, în 155 de scene, cele două campanii militare contra lui Decebal. Pe verticală, spiralele sunt separate printr-un şnur care întruchipează solul. Panourile reprezentând prima campanie (cea din anii 101-102) sunt despărţite de cele reprezentând evenimentele anilor 105-106 prin imaginea unei Victorii înaripate (Nike), care înscrie biruinţa pe un scut (clipeus), flancată de două trofee cu armele inamicilor învinşi.  

Scenele Columnei redau evenimentele aşa cum vor fi fost ele reţinute în jurnalul militar al împăratului şi cum însuşi arhitectul le-a putut observa ca participant direct al acestor evenimente. Împăratul Traian, întotdeauna mai înalt decât celelalte personaje, se află în centrul întregii naraţiuni în piatră: el vorbeşte soldaţilor, îi îmbărbătează, primeşte soliile sau pe cei care i se închină, participă ca mare preot şi, totodată, comandant politico-militar la inaugurarea lucrărilor podului peste Dunăre, la serviciile religioase asociate finalizării castrelor sau începutului unor bătălii.

Pe scurt, Traian este „artizanul” acestor victorii romane, dar le realizează împreună cu soldaţii săi. Superioritatea romanilor se dezvăluie privitorului din multitudinea de bătălii redate într-un ritm extrem de dinamic, din numărul şi înfăţişarea inamicilor cuceriţi, din alte activităţi constructive la care participă soldaţii. În vârful fusului cilindric astfel decorat se afla statuia de bronz a împăratului (azi acolo este statuia Sf. Petru, aşezată în anii 1589-1590). Privitorul acestei Columne va fi beneficiat, după ultimele interpretări, de posibilitatea de a o privi sub un unghi optim de vizibilitate de la etajul celor două biblioteci care o flancau. Oricum, arhitectul a prevăzut şi impedimentul de observare legat de înălţimea monumentului, căci scenele cresc ca dimensiuni din spre bază (unde au cca. 68 cm) în spre vârf (unde ajung la cca. 1,25 m).

Ultimele cercetări au reconsiderat amplasarea şi rolul câtorva elemente ale Forului 

Cercetările acestui for, începute în anii ’30 ai secolului al XX-lea, au fost reluate abia în ultimii douăzeci de ani. Rapoartele ultimelor campanii arheologice au reconsiderat atât amplasarea bibliotecilor lui Traian, cât şi ultimul element al forului, templul ridicat în onoarea Divinului Ulpius, de către urmaşul său, Hadrian, pe care planurile vechi îl plasau dincolo de columnă, în extremitatea nord-vestică a forului. Aceleaşi ultime cercetări – încheiate în prima lor fază în anul 2012 – au revenit şi asupra rolului complexului numit „pieţele lui Traian”, amplasat în imediata apropiere a forului, în partea sa nord-estică.

Aşa numitele „Pieţe ale lui Traian” sunt construite pe pantele Quirinalului, pe o suprafaţă decapată de cca 200x300 m, conţin 170 de piese dispuse pe 2 etaje şi au o faţadă care se deschide spre for printr-un hemiciclu ce îmbrăţişează armonios (dar separat printr-o stradă) exedra nord-estică a forului lui Traian. Camerele acestor etaje vor căpăta în timp şi un rol comercial. Alături de ele există, de o parte şi de alta a faţadei, două săli semicirculare acoperite de domuri. Complexul, a cărui funcţie era considerată a fi una comercială, se pare că avea de fapt, în principal, un rol administrativ şi găzduia arhive cu documentaţie juridică şi nu unul preponderent comercial.

Trofeul de la Adamclisi redă aceleaşi evenimente ca şi Columna 

Dar efortul arhitectural al împăratului Traian nu s-a oprit la Roma, ci a vizat deopotrivă întreaga peninsulă italică şi spaţiul provincial. Legat de primul aspect, se cuvine amintit arcul de la Beneventum, amplasat la intrarea în oraş, unde se termina Via Traiana, în fapt o prelungire a drumului Via Appia, finalizată în anul 109. Arcul este ridicat în a doua parte a anului 114 (potrivit inscripţiei de pe aticul arcului) şi reprezintă o cronică a domniei împăratului. Construcţia are o singură poartă, iar panourile decorative acoperă toată suprafaţa pilonilor şi a aticului, încadrând inscripţia. Imaginea împăratului în mijlocul senatorilor sau a cavalerilor, la întoarcerea din campanii (adventus), apare pe acest arc alături de panourile în care Traian înfiinţează colonii, primeşte închinarea din partea populaţiilor cucerite sau distribuie ajutoare orfanilor de război.


traaaa jpg jpeg

Cât priveşte atenţia lui Traian faţă de efortul constructiv şi artistic din provincii, Tropeum Traiani de la Adamclisi (jud. Constanţa) este poate exemplu cel mai grăitor. Monumentul, cel mai mare de acest fel cunoscut în lumea romană (are o înălţime de 40 m), a fost ridicat la ordinul împăratului şi terminat în anul 109, cu scopul de a celebra victoria romană contra dacilor şi a aliaţilor acestora, dedicat fiind zeului Marte Răzbunătorul (Mars Ultor). Locul amintea de bătălia contra localnicilor, pe care romanii au pierdut-o sub împăratul Domiţian, care ridicase aici un altar comemorativ, dar şi de campaniile din războaiele lui Traian. Trofeul de la Adamclisi se înfăţişa ca un al doilea cenotaf, iar prin structura sa amintea de mausoleul lui Augustus. Traian a ordonat ca pe un tambur circular să fie reprezentate 54 de metope (dintre care un număr de 5 s-au păstrat doar fragmentar), fiecare cu o înălţime de 1,58 m, redând scene punctuale din conflictele sale dacice. Tamburul, cu 26 de creneluri pe cornişa lui, se continuă în înălţime cu două prisme hexagonale (dispuse una peste alta), iar deasupra este aşezat trofeul propriu-zis. Deşi, tematic, monumentul redă aceleaşi evenimente ca şi Columna de la Roma, trofeul de la Adamclisi diferă ca execuţie, ca dovadă a existenţei unor meşteri diferiţi, angajaţi să realizeze şi să definitiveze comanda. Particularităţile stau în proporţionalitatea figurilor şi în suprapunerea lor pentru redarea perspectivei. Monumentul a fost reconstituit (în înfăţişarea pe care o are astăzi) în anul 1977.

Optimus Princeps 

Câteva elemente artistice trebuie subliniate, în plus, în cazul artei din epoca lui Traian, şi aceasta pornind mai ales de la reliefurile Columnei. Dincolo de caracterul narativ al reprezentării, este vorba despre definitivarea unei sinteze de elemente greceşti şi italice, care se produce în această epocă; ceea ce i-a determinat pe unii istorici să considere că arta romană propriu-zisă începe abia cu epoca lui Traian, când caracterul aristocratic de factură elenă şi elenistică se îmbină cu „arta plebeiană” caracteristică mediului italic, dând naştere unei formule originale (R. Bianchi-Bandinelli).

În al doilea rând, este vorba despre noi modalităţi de experimentare artistică: reprezentarea figurilor întoarse pe trei-sferturi, a întrepătrunderii organice şi dinamice a personajelor, de perfecţionare a alegoriei ca limbaj artistic. Aceste trăsături se pot observa şi la alte realizări ale epocii, cum sunt metopele de la Adamclisi, cum sunt panourile traianeice pe care le-a preluat şi refolosit împăratul Constantin sau cum sunt reliefurile de pe arcul de la Beneventum.


arc jpg jpeg

Traian fusese primul împărat de origine extra-italică al Romei şi experimentase cu succes aspectul monumental al unei arhitecturi care trebuia să sublinieze măreţia statului roman. Deşi prima încercare de sistematizare urbană a Romei aparţine epocii lui Iulius Caesar şi Augustus, începuturile unei monumentalităţi fuseseră afişate de împăratul Nero, prin ideea unei Rome care,refăcută după incendiul din anul 64, se dorea a fi o casă a împăratului, dar şi o locuinţă a poporului pe care-l conducea. Domiţian încercase apoi folosirea unei simbolistici a proporţiilor diferite în reprezentarea împăratului şi a celorlalţi, considerându-se mai presus de romani (pretinzând să fie numit dominus et deus) şi sfârşind tragic. Traian vine cu aceleaşi idei despre grandios, despre afişarea arhitecturală a măreţiei romane, dar va avea câştig de cauză, căci a evitat excesele în timpul conducerii sale, a oferit imaginea unui bun administrator şi a unui general capabil. Comemorarea unei istorii trăite de romani, a unei istorii făurite de cetăţenii pe care-i conducea se transformă, în epoca lui Traian, într-un univers artistic în care osmoza greco-romană se desăvârşise. Apoi, ideea universalităţii puterii romane se transformă în termeni arhitecturali printr-o modificare a reliefului natural, aşa cum am văzut, prin amplul efort de clădire a forumului şi a împrejurimilor sale. În plus, Traian oferă romanilor noi teritorii (dintre acestea, cele mai importante erau provincia Dacia, cu resursele ei, şi Arabia din zonele estice, cu noul drum şi cu punctele de control al rutelor comerciale orientale, care vor forma Limes Arabicus), oferă din nou prosperitate imperiului, este moderat în raporturile cu Senatul (în opinia lui Plinius cel Tânăr, cel puţin), ceea ce-i conturează imaginea de „cel mai bun dintre împăraţi”. Şi în aceşti termeni de excelenţă l-a reţinut şi posteritatea drept Optimus Princeps.

Bennett, J., Trajan Optimus Princeps. A life and Times, Cambridge, 1997. 
Brillant, R., Arta romană de la republică la Constantin, tr. M Gramatopol, Buc., 1979.
Coarelli, F., Roma. Guide Archaelogiche, Roma, 2007.
Gramatopol,M., Arta imperială a epocii lui Traian, Braşov, 2011.
Kleiner, F.S., A History of Roman Art, Enhanced Edition, Wadsworth, 2010.
Thomas, Ed., Monumentaly and The Roman Empire , Oford, 2007.