Arhivele comunismului: magistraţi basarabeni condamnaţi la Gulag

Judecătorii, procurorii, avocaţii şi notarii care au activat în sistemul judecătoresc al României interbelice erau consideraţi duşmani de către regimul bolşevic instaurat în Basarabia în vara anului 1940 Majoritatea au fost identificaţi şi, în scurt timp, au ajuns în lagăre. 

Sistemul judecătoresc românesc, introdus în Basarabia în 1918, se deosebea radical de cel rusesc, care a funcţionat din 1812, dar mai ales de cel sovietic, implementat de bolşevici pe malul stâng al Nistrului după 1917. Primul era bazat pe stări sociale, iar cel de-al doilea-pe principii de clasă. Ambele aveau menirea să înăbuşe orice manifestare îndreptată împotriva clasei dominante sau a partidului de guvernământ.

La organizarea justiţiei din Basarabia pe baze naţionale (15 octombrie 1918), tinerii moldoveni s-au încadrat în magistratura românească şi au înfăptuit justiţia pe parcursul celor 22 de ani (1918-1940) în care teritoriul dintre Prut şi Nistru s-a aflat în componenţa statului unitar român. Totul s-a ruinat odată cu anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, la 28 iunie 1940.

Judecătorii, procurorii, avocaţii şi notarii s-au numărat printre cei care au nimerit printre primii în malaxorul bolşevic. În articolul de faţă vorbim despre soarta a trei magistraţi condamnaţi la gulag.

A FOST COLEG CU ALEXE MATEEVICI

Vladimir Ţurcanu s-a născut la 1 ianuarie 1889, în familia lui Andrei Ţurcanu, parohul bisericii cu hramul „Sf. Nicolae“ din satul Vălcineţ, judeţul Chişinău. A învăţat mai întâi la şcoala din localitate, apoi a urmat cursurile Seminarului Teologic din Chişinău, pe care l-a terminat în 1910, avându-i printre colegii de promoţie pe Alexei Mateevici, cel care a devenit unul din simbolurile de renaştere naţională în anii 1916-1917, şi pe viitorul sculptor Alexandru Plămădeală. În 1914, a obţinut licenţa în drept la Universitatea din Varşovia. Tot atunci, a fost mobilizat în armata rusă, unde a terminat o şcoală militară din Petersburg, devenind subofiţer. A luptat pe frontul Primului Război Mondial, în 1917 este luat prizonier de către nemţi. S-a aflat în captivitate până în toamna anului 1918. Întors în Basarabia, un an a fost învăţător la Vălcineţ, apoi-secretarul Societăţii cooperatorilor din judeţul Tighina şi consilier al secretarului primăriei oraşului Tighina.

În 1926, s-a încadrat în justiţia română din Basarabia, la 26 ianuarie acelaşi an fiind numit substituit de procuror la tribunalul din Tighina. Doi ani mai târziu, la 12 aprilie 1928, a fost transferat în funcţia de judecător cu titlul provizoriu la Judecătoria Manzâr, din judeţul Tighina, iar la 8 februarie 1929 a fost confirmat inamovibil. La 6 mai 1931, a fost propus judecător la Judecătoria ocolului Lăpuşna, din judeţul cu acelaşi nume. Prin ordinul Ministerului Justiţiei din 4 iunie 1936, i s-a acordat gradaţia I. La 15 septembrie 1938, a fost avansat procuror de secţie la tribunalul Lăpuşna. Împreună cu soţia sa, Sofia, a educat o fiică pe nume Irina, născută în 1930. La 28 iunie 1940 nu s-a evacuat în România.

CONDAMNAT PENTRU CĂ N-A COLABORAT CU NKVD

Rămas şomer şi fără pensie, înţelegând inadvertenţa comisă în vară, Vladimir Ţurcanu se adresează cu o cerere noilor autorităţi pentru a pleca în România. A fost arestat la 11 decembrie 1940. I-au fost înaintate învinuiri-standard:este fecior de preot, a fost ofiţer în armata rusă, a activat în sistemul de justiţie burghez (românesc) şi, fiind racolat de NKVD în calitate de agent secret, nu a comunicat securităţii nicio informaţie.

Ţurcanu n-a recunoscut niciun cap de acuzare, respingând toate învinuirile. În apărarea sa, le-a povestit anchetatorilor că a fost procuror pe cauze civile şi nu a instrumentat dosare penale sau cu caracter politic. Şi-a amintit că odată a cercetat, totuşi, un caz al unui muncitor învinuit de „insultarea naţiunii“ şi l-a achitat.

Într-un alt caz a participat la judecarea unor persoane învinuite de activitate comunistă. A mai spus că nu a instrumentat niciun dosar cu caracter revoluţionar, deoarece nu erau de competenţa lui. A susţinut că nu este adevărat că a fost avansat preferenţial, deoarece aproape zece ani a fost judecător simplu. Nici cu Ion Inculeţ, fostul preşedinte al Sfatului Ţării, nu a fost în relaţii de prietenie, menţionând că l-a cunoscut doar în virtutea obligaţiilor de serviciu.

EDUCAT ÎN STIL ROMÂNESCA recunoscut că a semnat actul de colaborare cu NKVD, însă a considerat că nu este apt pentru asemenea muncă şi de aceea nu a comunicat nimic. De asemenea, a menţionat că nu a fost membru al niciunui partid, întrucât legislaţia română le interzicea magistraţilor să facă politică. În fine, a solicitat să i să permită să plece în România, pentru a-şi primi în continuare pensia de vârstă, deoarece credea că puterea sovietică nu-i va achita-o, şi pentru că nu se poate integra în societatea sovietică, fiind educat în stil românesc.

Cei patru martori interogaţi au confirmat nevinovăţia lui Ţurcanu. Primul a mărturisit că a fost achitat;ceilalţi-unul născut în oraşul Gomel, în Rusia, şi doi originari din Lăpuşna-au spus că procurorul Ţurcanu a fost cinstit şi profesionist. Potrivit lor, magistratul nu a condamnat pe nimeni pe nedrept, şi nu a luat niciodată mită, indiferent ce stare materială aveau cei bănuiţi – că erau săraci sau bogaţi.

În pofida faptului că a negat toate acuzaţiile, iar depoziţiile martorilor au fost în favoarea sa, la 23 aprilie 1941, maşinăria sovietică de exterminare a redactat rechizitoriul în care se stabilea că Vladimir Ţurcanu se face vinovat de infracţiunile prevăzute de art. 54/13 Cod Penal al RSS Moldoveneşti:„Luptă activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“. Dosarul a fost expediat pentru examinare Consfătuirii Speciale din cadrul NKVD.

După 22 iunie 1941, a fost evacuat în Rusia, într-un lagăr de detenţie, iar „sentinţa“ îl ajunge din urmă. La 22 septembrie 1941, Consfătuirea Specială l-a condamnat la cinci ani de munci corecţionale. Vladimir Ţurcanu a fost reabilitat la 9 aprilie 1989.

FRATE CU UN DEPUTAT ÎN SFATUL ŢĂRII

Mihail Suruceanu s-a născut la 14 noiembrie 1888, în satul Suruceni, judeţul Chişinău, în familia răzeşului Eremia Suruceanu. Un frate de-al lui, Nicolae, care era la fel magistrat, va deveni ulterior deputat în Sfatul Ţării, votând pentru Unirea Basarabiei cu România, iar altul, Tudor, era militar de carieră.

În 1912, Mihail Suruceanu a terminat Seminarul Teologic din Chişinău (fiind coleg cu Vasile Rudiev, viitor deputat în Sfatul Ţării) şi s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Varşovia, pe care n-a reuşit s-o termine, fiind mobilizat în armata rusă. A absolvit o şcoală militară şi a avansat până la gradul de subofiţer. Evenimentele din 1917 îl prind la Odesa. Conaţionalii din garnizoană l-au delegat la Congresul Militarilor Moldoveni, ţinut la Chişinău între 21 şi 28 octombrie 1918, întrunire la care s-a votat rezoluţia privind autonomia Basarabiei, crearea Sfatului Ţării, naţionalizarea învăţământului etc. După congres, a rămas în Basarabia şi s-a înrolat în rândurile tinerei armate a Republicii Democratice Moldoveneşti, devenind comandantul cohortei din Chişinău.

Îşi începe cariera de magistrat la 17 mai 1918, când este ales judecător de pace în judeţul Chişinău. La 15 octombrie 1918, prin decret regal, este desemnat judecător cu titlu provizoriu la Judecătoria ocolului I urban din Chişinău, de unde a demisionat la 14 ianuarie 1919. Atunci a plecat la Iaşi pentru a-şi continua studiile, în 1920 absolvind Facultatea de Drept. Pe 15 mai 1920, este numit ajutor de judecător la Judecătoria ocolului Lăpuşna, judeţul Chişinău, iar la 12 august 1922 a fost transferat judecător amovibil, în ocolul Chişinău rural, iar ulterior e numit judecător la ocolul 5 urban Chişinău.

DIN JUDECĂTOR A DEVENIT AGRICULTOR

În 1925, a demisionat din magistratură şi s-a dedicat cultivării pământului, îndeletnicire cu care se ocupă până în 1940. În anul 1925 a devenit membru al Partidului Naţional Ţărănesc. La 16 septembrie 1929, a fost numit membru în consiliul interimar comunal al mun. Chişinău. NKVD l-a arestat pe 24 iulie 1940. Mihail Suruceanu a fost interogat de trei ori şi a povestit Securităţii cum şi-a trăit viaţa. A fost învinuit de activitate antisovietică prin participarea la Congresul Militarilor Moldoveni, iar în calitate de membru al Partidului Naţional-Ţărănesc a îndemnat oamenii să voteze acest partid contrarevoluţionar şi a desfăşurat lupta împotriva mişcării revoluţionare. De asemenea, a fost acuzat că a folosit munca altor persoane pentru munci agricole pe propriul pământ.

Pentru a-şi fundamenta acuzaţiile, NKVD a interogat şi doi martori. Unul dintre ei era Alexandru Mâţă, un avocat care a apărat liderii mişcării de stânga din Basarabia, un simpatizant al comuniştilor, care, de asemenea, se afla în arest. Acesta a declarat:„Mihail Suruceanu, chiar dacă a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, nu a desfăşurat nicio activitate contrarevoluţionară. (...) La solicitarea mea, a donat 1.000 de lei pentru deţinuţii politici ai Partidului comunist român“. Dar nici această mărturie nu l-a ajutat pe fostul judecător.

La 4 noiembrie 1940, Consfătuirea Specială a NKVD l-a condamnat pe Mihail Suruceanu la opt ani de munci corecţionale. Soarta de mai departe a acestuia nu este cunoscută. Mihail Suruceanu a fost reabilitat la 3 aprilie 1989.

RUDĂ CU UN FOST PREMIER AL UCRAINEI

Ioan Chinah s-a născut la 21 iunie 1899, în satul Brătuşeni, judeţul Bălţi, şi provenea dintr-o familie înstărită (presupunem că ar putea fi rudă cu Anatoli Kinah, ex-premier al Ucrainei, care e născut în aceeaşi localitate). În 1924, Ioan a terminat Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi şi a ales cariera în magistratură. Ascensiunea lui a început la 9 februarie 1926, când a fost numit ajutor de judecător la Judecătoria Zăbriceni, judeţul Dorohoi, de unde, la 28 decembrie 1927, a fost transferat judecător supleant la Tribunalul Bălţi.

Ulterior, la 14 noiembrie 1929, a fost numit judecător inamovibil la Judecătoria Ciuciulea, judeţul Bălţi, iar la 25 ianuarie 1930-judecător inamovibil la Judecătoria Făleşti (Bălţi). A revenit la Tribunalul Bălţi în calitate de judecător de şedinţă, la 7 noiembrie 1930, unde s-a aflat până la 10 noiembrie 1938, când a fost transferat judecător la Judecătoria Cahul mixtă. În 1939 a fost eliberat din funcţie. Evenimentele din 28 iunie 1940 îl prind la Bălţi. Aproape un an a fost fără lucru.

A fost arestat la 13 iunie 1941 şi, împreună cu soţia Ana şi cei doi copii-Ovidiu (a.n. 1930) şi Lidia (a.n. 1933), a fost expulzat din RSSM. Capul familiei a ajuns în lagărul din oraşul Ivdeli, regiunea Sverdlovsk, iar soţia şi copiii-în regiunea Tomsk. În lagăr, ancheta preliminară a continuat. La primul interogatoriu, Chinah a recunoscut că pe vremea când era judecător a participat la judecarea a trei dosare în care figurau membri sau simpatizanţi ai Partidului Comunist.

Cel mai răsunător a fost cazul din anul 1934. Potrivit documentelor ataşate la dosar, în 1933-1934, mai mulţi liceeni de la Gimnaziul „Ion Creangă“ şi Liceul „Domniţa Ileana“ din Bălţi au constituit un grup în ilegalitate de propagandă a ideilor comuniste, numindu-l „Şcolarul Roşu“. Sub paravanul promovării culturii, propagau ideile bolşevice, difuzând literatură revoluţionară şi comunistă printre tineri. Activitatea acestora a fost întreruptă de organele de securitate, care i-au arestat.

CAZUL „ŞCOLARUL ROŞU“

Cazul a ajuns în faţa completului de judecată, al cărui preşedinte a fost la început Ioan Chinah. După mai multe transferări de şedinţe, cea mai mare parte din cei 18 elevi învinuiţi de atentat la siguranţa naţională a fost eliberată de răspundere penală (Ioan Chinah a redactat o opinie separată la încheierea instanţei, în care aduce mai multe circumstanţe atenuante).

Şedinţa de condamnare a avut loc la 29 ianuarie 1935, fiind prezidată de un alt judecător, Ioan Chinah nici nu figura printre membrii completului de judecată. Un tânăr a fost condamnat la un an de munci corecţionale, alţi trei-la câte 8 luni de munci corecţionale. Ceilalţi 12 liceeni au fost achitaţi.

După o singură interogare, la 17 noiembrie 1941, anchetatorul îi aduce la cunoştinţă lui Chinah că este învinuit în baza art. 58/13 din Codul Penal al Federaţiei Ruse „Luptă activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“. Tot atunci a redactat actul de învinuire şi a propus Consfătuirii Speciale a NKVD, unde este trimis dosarul pentru judecare, aplicarea pedepsei capitale prin împuşcare (potrivit unei directive, anchetatorul trebuia să propună ce pedeapsă să-i fie aplicată). Consfătuirea Specială, la 4 martie 1942, a confirmat solicitarea anchetatorului şi astfel Ioan Chinah a fost condamnat la împuşcare cu confiscarea averii. N-a ajuns să fie executat, deoarece moare, la 27 martie 1942, în lagărul din Ivdeli. Certificatul ataşat la dosar nu conţine informaţii despre cauza decesului.

O cerere a soţiei lui Ioan Chinah adresată KGB a declanşat în 1967 o nouă anchetă. În urma acesteia, Securitatea a concluzionat că nu sunt motive pentru reabilitarea lui Ioan Chinah. A fost reabilitat abia la 4 mai 1989 de Procuratura Generală a RSSM.

Sursa:www.adevarul.ro