Anastasie Fătu și Proiectul de organizare a Poliției Sanitare în România (1863)
„De-a lungul secolului al XIX-lea și la începutul celui următor, medicii sunt personaje care nu tac. De la înălțimea pregătirii lor profesionale, considerându-se ei înșiși o elită chiar în interiorul elitei românești, vor lua cuvântul pentru a descrie România așa cum o văd în interacțiunile profesionale de zi cu zi [...] o Românie plină de mizerie și de suferință, la sate sau în orașe, de boală și de moarte; o țară pe alocuri hidoasă pe care nu o iubesc în starea în care se află și pe care, în consecință, încearcă să o schimbe” scrie Constantin Bărbulescu în deschiderea volumului „România medicilor”, subliniind importanța medicilor în construirea statului modern.
Una dintre aceste figuri ale „primului modernism medical românesc” a fost Anastasie Fătu (1816-1886). Naturalistul care a întemeiat la Iași prima grădină botanică din Principatele Române (1856) a excelat deopotrivă ca medic, profesor, filantrop și academician, scrie Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a muzeului.
Elev cu origini modeste dar cu rezultate deosebite, Anastasie a fost remarcat încă din anii colegiului și propus pentru o bursă de studii în străinătate. Doctoratul în medicină îl obține în 1847, la Universitatea din Paris, cu o teză despre examinarea cardiacă: „Des signes des maladies du coeur en général, fournis par l’auscultation, la percussion, l’inspection et la mensuration”.
Întors în țară, activează mai întâi ca medic de cartier, apoi ca medic general al Iașiului. Îngrijorat de rata mortalității infantile, Anastasie Fătu (foto sus) se implică în organizarea Institutului Gregorian (1852-actuala maternitate „Cuza Vodă” din Iași), alături de doctorul Gh. Cuciureanu, echipa desfășurând o muncă de pionierat în pediatria românească. În clădirea institutului avea să funcționeze „o Școală de moașe, cu paturi pentru femei născătoare, cu un birou pentru mance și o Clinică ambulatorie pentru copii bolnavi și un Institut pentru vaccinarea pruncilor”. Tot aici se afla o creșă pentru copii abandonați. Profesorul Fătu debutează la Școala de moașe a Institutului Gregorian. Mai preda „medicina populară” la seminarul Mănăstirii Socola și îl va înlocui pe Dimitrie Brânză la catedra de istorie naturală a Universității din Iași, unde va susține cursuri de botanică, fiziologie și zoologie.
Preocupat de starea școlii românești, a publicat manuale, a oferit burse tinerilor merituoși și a cerut, în repetate rânduri, intervenția statului în vederea ridicării învățământului științific la standardele pe care le observase în universități prestigioase din Occident. Preocupat de starea de sănătate a românului, doctorul Fătu a supus atenției oamenilor politici ai vremii probleme presante de igienă și sănătate publică, pentru care a formulat proiectul de organizare a poliției sanitare.
Până în 1871, anul primirii sale în Societatea Academică Română, doctorul Fătu publică lucrări de medicină și balneoterapie („Învățătură dietetică relativă la scrofuloză” (1850), „Monografia despre friguri” (1850), „Descrierea și întrebuințarea apei simple și a apelor minerale din Moldova” (1851), „Manualu pentru învățĕtura móșelor” (1852)„Manualu de medicină practică” (1871), mai multe articole cu referire la sănătatea publică și un inventar al speciilor de plante cultivate în grădina botanică din Iași. În paralel, redactează cea mai prestigioasă revistă de cercetare din țară, Revista Șciințifică, avându-i drept colegi editori pe CF Robescu și Grigoriu Ștefănescu.
„Proiectu de Organisarea Policieĭ Sanitarĭa in Romania” (1863) a apărut pe fundalul valului igienist care cuprinsese aproape toate regiunile Europei civilizate, vizând eradicarea epidemiilor cauzate de condițiile insalubre și de malnutriție. Schimbarea de optică-sănătatea înțeleasă ca fenomen social-a favorizat aplicarea unor reglementări precum îndepărtarea manufacturilor, abatoarelor și cimitirelor din centrele urbane, îmbunătățirea condițiilor de viață și garantarea igienei prin: canalizare, apă curentă, toalete publice, ventilația localurilor, dezinfectarea spațiilor.
Scopul proiectului (în 1520 de articole) doctorului Fătu era acela de a „institui agenții și organele poliției sanitare”, „a preveni pericolele sănătății publice” și „a restabili sănătatea publică alterată”, obiective pentru care realizase o cercetare temeinică, studiind instituțiile „din țările mai înaintate în civilisatiune”.
Prima parte a lucrării este dedicată pilonilor serviciului sanitar, de la funcțiile comitetelor de igienă și salubritate până la atribuțiile personalului medical, fixând implicit rolul medicului în societate. Partea a doua propune măsuri împotriva pericolele care amenință sănătatea publică, mai ales sănătatea femeilor însărcinate și a nou-născuților. În plus, stabilește normele pentru instituirea „ospițiilor de copii părăsiți”, a creșelor și „asilelor”, „pentru a nu mai rămâne copii nesupravegheați în timpul zilei”. Pentru fiecare detaliu al „necurățeniei publice” doctorul găsește soluții. Ultima parte vizează „terapia”, măsurile pentru restabilirea sănătății publice, pentru organizarea învățământului medical, pentru tratarea suferinzilor fără mijloace financiare, ș.a.
În orașul ideal al lui Anastasie Fătu străzile pavate cu piatră au o lățime de 15-25 metri, sunt tăiate de alte străzi în unghiuri drepte iar șanțurile și canalele colectoare permit scurgerea tuturor „necurățeniilor”. Proprietarii mătură în fiecare dimineață în fața casei, asistând personalul municipalității la ridicarea gunoiului. Șirul zidirilor, nu prea deschise la culoare și nu mai înalte de trei nivele, este întrerupt din loc în loc de terenuri cu vegetație sau piețe publice. Casele sunt luminoase, aerisite, construite pe „pământ sănătos”, cu scări trainice și sobe bune din cărămidă, iar cuhniile sunt poziționate în afara locuinței, la fel și „reteradele”. Hainele locuitorilor sunt curate, adaptate anotimpului, atent alese ca nu cumva să fie vopsite cu substanțe periculoase. Corsetele se strâng cu moderație.
În viziunea doctorului, pentru a asigura sănătatea publică, din nicio „politie” nu trebuie să lipsească: „a) institutele de băi (băi publice); b) așezămintele destinate pentru spălarea pânzeturilor (spălătorii publice); c) locurile pentru gimnastică și d) reteradele și urinatoarele necesare pentru trebuințele publicului, dispuse prin locuri retrase”.
Pentru „defectele actuale” el propune deschiderea unor străzi noi, mai largi, înlăturarea „balcoanelor prea întinse” (sacnasielor), secarea mlaștinilor și înlăturarea stabilimentelor insalubre din oraș. Adept al teoriei influenței nefaste pe care ar putea s-o aibă aerul nesănătos în provocarea unor epidemii, doctorul dispune curățarea albiilor râurilor, secarea gropilor în care stagnează apa, interzice creșterea unor animale în oraș (porci, vaci, iepuri) și cere păzirea cu sfințenie a curățeniei: „se va opri de a lăsa să fermenteze prin curți, dughene etc. zoi și alte necurățenii”, „de a se arunca pe străzi resturi de alimente, leșuri”, „de a se păstra prin locuințe obiecte care răspândesc miros de putreziciune”. Pentru a schimba obiceiurile populației are în vedere publicarea unor „învățături populare”. De asemenea, se luptă cu manufacturi periculoase și stabilimente insalubre ce trebuie îndepărtate din oraș: fabrici de fosfor, fabrici pentru iarba de tutun, pentru prepararea gazului fotogen, a cleiului, grajdurile pentru porci, casele unde se macerează oasele sau alte rămășite animale, cimitirele, ș.a.
Din păcate, conform spuselor colegului igienist doctorul Iacob Felix, proiectul a fost ignorat de guvernul lui Nicolae Crețulescu iar Adunarea Deputaților l-a consulat doar în unele puncte.
Însă, în calitate de senator, Fătu îl va ajuta pe doctorul Felix să promoveze un nou proiect de lege sanitară, care a fost în cele din urmă adoptat de ambele camere în mai 1874.
Autor: Alexandra Rusu / Casa Filipescu Cesianu
Bibliografie:
- Constantin Bărbulescu, România Medicilor. Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910, Humanitas, București, 2015.
- Anastasie Fètu, Proiectu de Organisarea Policieĭ Sanitarĭa in Romania, Tipografia Buciumuluĭ Romanŭ, Iassii, 1863.
- Liliana Andreea Vasile, Să nu audă lumea. Familia românească în Vechiul Regat, Tritonic, București, 2009.
- Constanța Vintilă-Ghițulescu, Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene însocietatea românească 1750-1860, Humanitas, București, 2015.
