Adrian Cioroianu: „Prin faptul că i-a întors spatele lui Hitler, România i-a făcut Germaniei un mare bine”

Nu-i încurajez pe cei care se lamentează că noi am fi trădat Germania în acel 23 august. Îi rog pe cei care cred aceasta să citească mai multă istorie: eventual, să vadă pe câţi aliaţi a trădat şi câte alianţe a schimbat în plan extern Otto von Bismark în cariera lui de cancelar. SINGURA MIZĂ REALĂ A POLITICII EXTERNE E INTERESUL NAŢIONAL - restul e retorică.

Dragi prieteni reali sau virtuali într-ale Istoriei, chiar dacă nu veţi fi cu toţii de acord cu ceea ce urmează, vă propun un punct de vedere. Din acest motiv e frumoasă Istoria-pentru că putem schimba idei, cheia adevărului absolut nefiind la cineva anume.

Aşadar:

1. Nu, nu a existat nici o "telegramă de la sovietici" pe care ar fi aşteptat-o Mareşalul Antonescu pe 23 august 1944. Aceasta este o pură legendă, deloc inocentă. Nimeni nu a văzut-o, nici la Bucureşti, nici la Moscova, nici în vreun alt loc. Întrebaţi-vă mai bine „cui prodest” această legendă.

2. Tot ce doreau sovieticii în legătură cu România era să tragă de timp (prioritatea lor era să ajungă la Berlin). Stalin nu avea atunci nici un interes să-i ofere lui Antonescu / României presupusele „condiţii mai bune de armistiţiu”. Dimpotrivă, interesul URSS era să intre luptând într-o Românie inamică.

3.Stalin NU era interesat ca regimul de la Bucureşti să se schimbe. Pentru Stalin era mai bine dacă Mareşalul Antonescu ar fi condus România în timp ce Armata Roşie ar fi ajuns, cu baioneta la armă, în Bucureşti. Evident, sfârşitul lui Ion Antonescu ar fi fost acelaşi, dacă nu chiar mai rău. Dar ar fi fost cert mai rău pentru România.

4. Ideea că armata română i-ar fi putut ţine în loc pe sovietici pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi este pură supoziţie. În cel mai bun caz, era o simplă problemă de timp-adică se mai amâna puţin deznodământul. Ne place sau nu ne place, în acel moment înaintarea sovieticilor spre inima Europei era implacabilă.

5. Înlăturarea Mareşalului Antonescu, în acel moment, a fost singura soluţie raţională la o problemă care oricum era complicată. Din păcate, I.A. nu avea nici viziunea si nici viteza de reacţie tactică pe care momentul concret o cerea. Pentru binele ţării (sau ce mai rămânea din el), Mareşalul ar fi trebuit să întoarcă armele-sau trebuia eliminat el însuşi. Asta a fost, pe scurt, miza zilei de 23 august 1944.  

6. În realitate, sovieticii au fost politic-frustraţi de evenimentele de la Bucureşti. Ei nu au mai venit ca „eliberatori” - pentru că Bucureştiul era deja eliberat, când au ajuns sovieticii, la final de august. Desigur, propaganda ulterioară a spus altceva - dar adevărul e unul singur: NU Armata Roşie a eliberat Capitala, ci tocmai acel eveniment din 23 august.

7. Chiar şi cu sovieticii în plin avânt, nimeni nu putea intui în acel moment că vor urma 45 de ani de comunism peste Estul Europei. E nedrept să acuzi pe cei care l-au înlăturat pe Ion Antonescu de faptul că ar fi „pregătit” comunizarea ţării. A cere acelei generaţii să aibă premoniţii sau previziuni e exagerat - e ca şi cum, peste ani, nepoţii nepoţilor noştri ne-ar acuza că nu am prevăzut toate problemele a căror sămânţă (deseori insesizabilă) se află în chiar zilele noastre de azi. (Desigur, e foarte posibil ca nepoţii să o facă!)

Şi propunerea de concluzie: nu-i încurajez pe cei care se lamentează că noi am fi trădat Germania în acel 23 august. Unu la mână, îi rog pe cei care cred aceasta să citească mai multă istorie: eventual, să vadă pe câţi aliaţi a trădat şi câte alianţe a schimbat în plan extern Otto von Bismark în cariera lui de cancelar. SINGURA MIZĂ REALĂ A POLITICII EXTERNE E INTERESUL NAŢIONAL - restul e retorică. Şi doi: la 23 august, România nu a trădat Germania, ci pe un Hitler pe care chiar şi nişte eroi germani încercaseră deja să-l omoare, în cateva rânduri. Un Hitler care transformase Germania într-un stat zombificat şi mancurtizat.

Aşadar, să nu vă surprindă dacă vă voi propune următoarea cheie de lectură: prin faptul că i-a întors spatele lui Hitler, România i-a făcut Germaniei un mare bine! Să nu ne mai punem cenuşă în cap, că nu e cazul - dimpotrivă, orice german raţional ar trebui să mulţumească în sinea sa Regelui Mihai şi românilor de atunci pentru că aceştia au grăbit căderea oribilului Reich. Aşa cum, desigur, orice maghiar raţional îşi dă seama că intervenţia României din 1919, împotriva fantasmelor lui Bela Kun, a scăpat Ungaria de la a deveni, anticipat, o republică sovietică.                      

*** Acest text reprezintă numai opiniile autorului şi nu implică instituţiile cu care acesta a fost sau este asociat. Sunt posibile editări, corectări şi update-ări ulterioare ale textului.