Sărbătorile Familiei Regale, între Crăciun, Anul Nou și Bobotează
Încă din 1866, odată cu instaurarea dinastiei naționalei, marile sărbători religioase au fost integrate în cadrul oficial al Curții, devenind momente publice în prezența suveranului și marcând, deopotrivă, dimensiunea spirituală a monarhiei și asumarea vie a tradițiilor naționale de către reprezentanții dinastiei. Perioada de sfârșit și de început de an era ordonată în jurul sărbătorilor de Crăciun, Sf. Vasile și Bobotează, având tradiții și obiceiuri urmate cu regularitate. Acestea s-au conturat la începutul domniei principelui Carol I, fiind codificate în Ceremonialul Curții Domnești din 1876, scris de mareșalul Curții, Theodor Văcărescu.
La momentul republicării lucrării sub forma Ceremonialul Curții Regale, în 1882, paginile referitoare la sărbătorile de iarnă au rămas neschimbateii. Astfel, tradiția prevedea că:
- în ajunul Crăciunului, la 24 decembrie, mitropolitul primat prezenta la Palat sfintele icoane; de asemenea, în ziua de Crăciun (25 decembrie) sau în zilele imediat următoare, familia regală asista la serviciul religios la Mitropolie (din 1925, Patriarhie) sau altă biserică din București sau Sinaia.
- în zilele sărbătorii de Crăciun nu se organizau, de regulă, recepții, felicitările pe care voiau să le facă mai ales reprezentanții elitei fiind înscrise într-un registru;
- balul oficial al Curții se organiza în ajunul Anului Nou, la 31 decembrie; în restul anului se organizau și alte baluri la Curte;
- de Anul Nou, de Sf. Vasile, 1 ianuarie, suveranul merge la serviciul religios de la mitropolie;
- în ajunul Bobotezei, mitropolitul primat vine cu sfântul botez la Palat;
- de Bobotează, suveranul participă la sfințirea apelor la Biserica Zlătari, de unde se pornea în procesiune spre malul Dâmboviței la un pavilion unde se făcea sfințirea apelor;
Tradițiile sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou și Bobotează au rămas neschimbate, în esența lor, până la sfârșitul monarhiei.
O tradiție de caritate și milostenie
De la începuturile dinastiei, familia domnitoare și-a însușit tradiția filantropiei, carității și milosteniei, manifestând-o și în preajma Crăciunului și a Anului Nou, oferind familiilor nevoiașe ajutoare în bani sau îmbrăcăminte, lemne, chiar amaneturi etc.
În 1867, de Crăciun, principele Carol I a dat ajutoare bănești pentru trei sute de familii nevoiașe din capitală, iar în ajunul Anului Nou în numele familiei regale s-au distribuit pentru copii „câte un coșuleț conținând îmbrăcăminte de iarnă, mâncare pentru câteva zile și jucării”, în sala Ateneului. În 1884, înainte de Anul Nou, s-au distribuit ajutoare la 3000 de săraci din București, Iași și Craiova, obicei devenit recurent; în 1889, pe listă s-a adăugat și Bârladul, iar sumele distribuite au crescut constant.
Carte poștală cu familia regală a României și bradul de Crăciun. În fotomontaj se disting regele Carol I și regina Elisabeta, principele Ferdinand și principesa Maria cu copiii lor, principele Carol, principesa Elisabeta, principesa Mărioara, principele Nicolae și principesa Ileana.
Simbolul generozității festive a devenit, până astăzi, bradul de Crăciun. Împodobirea „pomului de Crăciun” a fost, la origine, un obicei al mediilor aristocratice de pe continentul european, preluat din statele europene protestante. Deși de la venirea lui Carol I în România, decorarea bradului de Crăciun devine o practică constantă la Palat, a fost inițial un lucru discret, rezervat apartamentelor regale; abia în 1895 a fost instalat primul mare brad, în scara scării, unde „va străluci pentru prima oară la lumină”iii. De asemenea, obiceiul de a oferi cadouri la „pomul de Crăciun” pentru toți angajații Palatului „de la cel mai mic și până la cel mai înalt demnitar” s-a conturat la Palatul Cotroceni, reședința principelui Ferdinand și a principesei Maria. La Palatul Regal, sub domnia regelui Carol I, darurile erau distribuite de Anul Nou, fără ceremonia pomului și exclusiv personalului superioriv. În timp, obiceiul „pomilor de Crăciun” au fost preluate și de alte instituții, precum unitățile militare, familia regală onorând periodic cu prezența lor astfel de momente.
De la vremuri de pace la vremuri de război
Balul Curțiiv, cea mai reprezentativă tradiție a Curții de Anul Nou până la Primul Război Mondial, s-a organizat inițial, în anii 1866-1873, la 31 decembrie, mutându-se apoi la 1 ianuarie. Erau invitați membrii guvernului, Corpului Diplomatic, generali și reprezentanți ai instituțiilor centrale (Parlament, instituții juridice și financiare, administrație publică) etc. Înaintea balului, seara se făcea o serenadă cu torțe oferită de muzicile garnizoanei București (inițial, de „garda orășenească”), iar suveranul saluta mulțimea adunată în curtea Palatului.
Seara balului începea cu o întâlnire în apartamentul monarhului cu șefii misiunilor diplomatice și membrii guvernului. Numărul participanților la bal a crescut constant, în raport și cu creșterea demografică a populației capitalei, ajungând de la câteva sute la peste 1000. Dansul se deschidea pe la 11.00 seara, cu concursul orchestrei militare. La miezul nopții se servea șampanie, iar suveranul făcea un toast; iar la ora 1.00 noaptea un supeu. Seara continua până târziu în noapte, în anii ani durând până la orele 3, 4 sau chiar 5 dimineața.
Balul putea fi anulat în circumstanțe excepționale, de exemplu în 1876/77 și 1877/78, s-a anulat în mijlocul Crizei Orientale și apoi al războiului ruso-româno-otoman. Cauza cea mai uzuală de anulare era doliul de lungă durată instituit la moartea unui membru al unei familii regale în apropiere de începutul noului an (de exemplu în 1901 - anul morții reginei Victoria a Marii Britanii - sau în 1905 - după moartea fratelui mezin al regelui, principele Frederic); dacă doliul era suficient de scurt, balul putea fi doar amânat. Pe lângă balul oficial se organizau și al doilea bal la Curte, sau chiar și al treilea, în ianuarie și februarie.
Tradiția balurilor Curții a încetat definitiv odată cu Primul Război Mondial și nu s-a reluat în perioada interbelică, balurile fiind poate deja considerate apanajul unui spirit aristocratic care nu mai corespundea contextului politic caracterizat de reforma agrară și votul universal. Crăciunurile pe care familia regală le-a petrecut în timpul refugiului de la Iași, în 1916 și 1917, s-au desfășurat în contextul penuriei generale care a afectat Moldova, atingând inclusiv cercurile Palatului Regal. Principesa Ileana, care atunci opt ani, își amintea primul Crăciun petrecut în refugiu, la Iași. „Ca să nu fiu dezamăgită că nu voi primi cadouri, părinții îmi spuseseră că Moș Crăciun nu va putea trece peste liniile germane ca să vină la Iași; așa că am împrăștiat această veste printre prietenii mei, soldații englezi și americani, cu ocazia unei petreceri de Crăciun la care fusesem invitată. Ei au fost cam șocați la auzul unei asemenea vești și mi-au spus că erau siguri că greșeam”. Într-adevăr, în noaptea aceea, s-au mobilizat și au umplut ciorapul principesei cu o „ciudată adunătură de cadouri”vi.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, familia regală a revenit triumfal la București, Crăciunul fiind serbat la Cotroceni: s-a făcut o slujbă religioasă la Palatul Regal, un pom de Crăciun pentru angajații Curții, cu daruri modeste, apoi o serbare dată de familia Chrissoveloni pentru soldații români, francezi și englezivii.
În aprilie 1919 s-a reformat calendarul civil, trecându-se de la stilul vechi la stilul nou, 1 aprilie devenind 14 aprilie. Până în 1924, când s-a făcut reforma și în Biserica Ortodoxă, a existat un decalaj al sărbătorilor religioase față de data din Occident, care erau sărbătorite în România pe stilul vechi translatat pe cel nou: Crăciunul, la 7 ianuarie; Sf. Vasile, la 14 ianuarie; Boboteaza, la 19 ianuarie etc. În acești ani, regina Maria a serbat și Crăciunul pe stil nou la biserica Anglicană. În 1924 a fost „primul Crăciun sărbătorit la aceeași dată de ambele biserici”viii.
Sărbătorile de iarnă în deceniul carlist
Urcat pe tronul României în 1930, regele Carol al II-lea a continuat tradițiile sărbătorilor de iarnă; preocuparea de a sublinia legătura membrilor Familiei Regale cu „datinile strămoșești”ix, autentică desigur, era legată și de dorința de a evidenția că, spre deosebire de suveranii dinaintea lor, regele Carol al II-lea și fiul său, principele Mihai, sunt născuți în România și aparțin credinței ortodoxe.
Prin tradiție, la 6 ianuarie, regele participa la un serviciu religios la biserica Zlătari, de unde se pornea în procesiune „până la pavilionul de pe malul Dâmboviței”. Acolo se săvârșea sfințirea apelor, după care, revenindu-se la biserica Zlătari, regele primea defilarea trupelor garnizoanei. În ianuarie 1934, în contextul politic fragil cauzat de asasinarea prim-ministrului I.G. Duca, pentru prima dată în istoria monarhiei s-a anunțat decizia de a desfășura solemnitatea de Bobotează în absența regelui și a demnitarilor statuluix.
Crăciunul anului 1939 a fost sărbătorit de regele Carol al II-lea la Oradea și Cluj, Anul Nou la Constanța, iar Boboteaza din 1940 la Chișinău. Era un context politico-militar deosebit, iar suveranul a declarat că nu se va ceda niciun teritoriuxi. Au fost ultimele sărbători de iarnă petrecute de Carol al II-lea în România.
De la Crăciunul cu legionarii la Crăciunurile cu sovieticii și comuniștii
Primul Crăciun serbat de regele Mihai și regina-mamă Elena a fost marcat de perioada statului național-legionar, printre corurile primite la Palatul Regal la 23 decembrie fiind și un „cor legionar”xii. La 1 ianuarie 1941, alături de familia regală au participat, la Te Deum-ul de la Sinaia și prezentarea felicitărilor Corpului Diplomatic în sala florentină a Castelului Peleș, generalul Ion Antonescu alături de... Horia Sima, comandantul mișcării legionare.
Din 1941, sărbătorile de Crăciun au avut un program mult redus, în contextul angajării Armatei Române pe front. Cu ocazia Anului Nou 1942/1943, în discursul rostit la 1 ianuarie în fața Corpului Diplomatic, ca răspuns la cel al nunțiului papal, monseniorul Andrea Cassulo, decanul Corpului Diplomatic, regele Mihai a transmis un mesaj în care își exprima speranța în apropierea sfârșitului războiului, stârnind iritarea Legației Germane și a guvernului Antonescuxiii. În decembrie1943, familia regală a petrecut Crăciunul la Săvârșin, iar Anul Nou și Boboteaza la Sinaia.
Din iarna anului 1944/1945, serbările de iarnă s-au desfășurat în prezența Armatei Sovietice. La 22 decembrie 1944, la prânz, familia regală a împărțit daruri de Crăciun angajaților Curții, iar, după-amiaza, au oferit un ceai urmat de proiecție de cinema pentru reprezentanții misiunilor aliate, în prezența prim-ministrului și a viceprim-ministrului. Ziua următoare au plecat la Sinaia, unde au petrecut Crăciunul discret, fără pom.
În decembrie 1945, în contextul „grevei regale”, familia regală a petrecut Crăciunul la Sinaia, evitând orice contact cu autoritățile oficiale. La 1 ianuarie 1946, regele Mihai a primit vizita comisiei interaliate însărcinate cu „sfătuirea regelui”, în urma conferinței miniștrilor de externe de la Moscova, reunindu-i pe Andrei Vîșinski, Averel Harriman și Archibald Clark Kerrxiv.
În anul 1947, regele Mihai și regina-mamă Elena au petrecut ultimul Crăciun al monarhiei la Sinaia. Cu câteva zile înainte, la 22 decembrie 1947, la Palatul Regal, s-au desfășurat ultimele învestiturile regale ale ierarhilor ortodocși din istoria monarhiei și Bisericii Ortodoxe Române, pentru mitropolitul Moldovei, Justinian Marina, episcopul Craiovei, Firmilian Marin, și episcopul Maramureșului, Sebastian Rusanxv. Acestea au fost organizate imediat după revenirea în țară a regelui Mihai din periplul din Marea Britanie, urgența motivându-se prin faptul că - după ce alegerile ierarhilor au fost aprobate canonic de Sf. Sinod și confirmate de guvern în timpul absenței regelui din țară - „Eparhiile vacante își așteaptă noii chiriarhi, iar credincioșii și autoritățile locale ar dori ca Sfintele Sărbători ale Crăciunului, rugăciunile și slujbele cuvenite să fie făcute de noii chiriarhi (subl.n.)”xvi. Plecarea la Sinaia a avut loc la 24 decembrie.
La 29 decembrie 1947, patru zile după Crăciun, prim-ministrul Petru Groza a cerut mareșalului Curții, Dimitrie Negel, programarea într-o audiență în ziua de 30 decembrie. Contrar cutumei, nu Groza s-a deplasat la Sinaia, ci regele a venit la București, la Palatul Elisabeta, unde s-a pus în scenă lovitura de stat împotriva monarhiei planificată de Partidul Comunist Românxvii.
Crăciunul regal astăzi
În perioada exilului, mesajele de Crăciun și Anul Nou ale
regelui Mihai, difuzate la posturile de radio occidentale (BBC și
apoi Europa Liberă), aveau atât valențe morale cât și politice;
tradiția mesajului anual de Crăciun al șefului familiei regale
continuă până astăzi. În anul 2001, familia regală a început
tradiția de a serba Crăciunul la castelul Săvârșin - proprietate
a regelui Mihai, restaurată în perioada următoare după
retrocedare.
Tudor Vișan-Miu este istoric şi lector la Fundația Calea Victoriei, unde a susținut evenimentul Sărbătorile Familiei Regale, între Crăciun, Anul Nou şi Bobotează.
Note:
i O parte din acest text dezvoltă aspecte tratate în lucrarea autorului: Tudor Vișan-Miu, Palat, curteni, ceremonii: tradiții instituționale și modele europene la Curțile regilor Mihai I și Carol al II-lea, 1927-1947 (în pregătire la Editura Corint). În cuprinsul acestui articol am valorificat sistematic dările de seamă publicate în seria Casa Regală a României în cronicile „neoficiale” ale „Monitorului Oficial”, 10 vol. (1-2: Ferdinand I, 1914-1927: 3-4, Carol I, 1866-1877; 5-6: Carol I, 1878-1885; 7-8: Carol I, 1886-1894; 9-10: 1895-1902), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, București, 2010, 2022-2025.
ii Theodor Văcărescu, Ceremonialul Curții Domnești a României, Tipografia Curții, București, 1876, pp. 45-50, 57, 58, 67; Theodor Văcărescu, Ceremonialul Curții Regale a României, Tipografia F. Göbl, București, 1882, pp. 76-80, 86-91, 98-99.
iii Margareta, principesă a României, Radu, principe al României, Crăciunul regal, ediția a II-a, Curtea Veche Publishing, București, 2014, p. 44.
iv „La 24 Decembrie avea loc la Cotroceni serbarea pomului de Crăciun. (...) Acest frumos obicei se datorește Principelui Ferdinand. Și la Palatul Regal se distribuiau cadouri de Anul Nou, dar numai personalului superior și fără festivitatea pomului”. Eugeniu Arthur Buhman, Patru decenii în serviciul Casei Regale a României: memorii, 1898-1940, ed. Cristian Scarlat, Editura Sigma, București, 2006, pp. 39-41.
v Vezi Adrian-Silvan Ionescu, Baluri în România modernă: 1790-1920, Editura Vremea, București, 2020, p. 154 și urm.
vi Ileana, principesă a României, arhiducesă de Austria, Trăiesc din nou, trad. Agra Baroti-Gheorghe, Editura Humanitas, București, 2010, pp. 37-38.
vii Maria, regină a României, Însemnări zilnice, trad. Sanda Ileana Racoviceanu, ed. Vasile Arimia, vol. 1, Editura Historia, București, 2006, pp. 25-26.
viii Maria, regină a României, Însemnări zilnice, vol. 6, p. 533. Decalajul calendarului a rămas în Iugoslavia, unde regina a sărbătorit Crăciunul 1928 la Belgrad la 7 ianuarie. Maria, regină a României, Însemnări zilnice, vol. 10, p. 14.
ix Teofil Gheorghe Sidorovici, Sub aripi de vultur, Editura Socec & Co., București, f.a., pp.127-136.
x „În urma vraja evenimentului dureros al asasinării fostului Președinte de Consiliu I. G. Duca şi a împrejurărilor actuale, guvernul, în înțelegere cu I.P.S. Patriarhul dr. Miron Cristea, au hotărât ca Sărbătoarea Botezului Domnului, atât in țară cât şi in Capitală, să se mărginească la un serviciu religios pentru Sfințirea Apelor la care nu vor lua parte, ca de obicei, reprezentanții înaltelor autorități civile și militare. În Capitală, clerul va oficia serviciul religios la Biserica Zlătari, fără participarea reprezentanților autorităților. După Sfințirea Apelor, clerul va merge ca de obicei in procesiune la cheiul Dâmboviței, unde după datini se va arunca Crucea in apă, serbarea religioasă luând apoi sfârșit”. Curentul, nr. 2129, 6 ianuarie 1934, p. 4. Regina Maria, aflată la Mödling, consemna consternată în jurnal că regele Carol al II-lea „a oprit sărbătorirea Bobotezei, ceea ce nu s-a întâmplat în 40 de ani de când sunt eu în țară”. Maria, regină a României, Însemnări zilnice: 1934, trad. Georgeta Filitti, însemnare din 6 ianuarie 1934 (în pregătire).
xi Carol II, rege al României, Între datorie și pasiune: Însemnări zilnice, ediție îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă și Narcis Dorin Ion, vol. II, Editura Publisol, București, 2022, pp. 111-112, 116, 118-9.
xii Pentru agenda familiei regale am valorificat sistematic datele din: „Jurnal de audiențe – Regina-Mamă Elena” (Însemnări zilnice privind activitatea regelui Mihai și a reginei-mame Elena), Arhivele Naționale Istorice Centrale, Fond Casa Regală-Oficiale, dos. 10-11/1940.
xiii Tudor Vișan-Miu, Mareșalii Palatului: demnitari ai Curții regilor României (1866-1947), Editura Corint, București, 2022, pp. 248-250.
xiv Misiunile lui A.I. Vâșinski în România: (din istoria relațiilor româno-sovietice, 1944-1946): documente secrete, traduceri în limba română de Alexandru Bârlădeanu, Ioan Chiper, Florin Constantiniu și Vasile Văratec; Radu Ciuceanu (responsabil colegiul de redacție), Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 1997, doc. 89, pp. 223-224. „Jurnal de audiențe – Regina-Mamă Elena”, vol. II, f. 82.
xv Comunicat nr. 31 din 22 decembrie 1947 al Mareșalatului Curții. Monitorul Oficial, nr. 297, 23 decembrie 1947, p. 11.330.
xvi Adresa Ministerului Culturii Naționale și Cultelor adresată mareșalului Curții, Dimitrie Negel, la 4 decembrie 1947. Arhivele Naționale Istorice Centrale, Fond Casa Regală-Oficiale, dos. 42/1947.
xvii Planul de măsuri al loviturii de stat împotriva monarhiei fusese adoptat de Comitetul Central al P.C.R. în ședința din 29 decembrie 1947; apud Ioan Scurtu (coord.), România. Viața politică în documente, vol. III, Arhivele Statului, București, 1996, pp. 288-289.
Foto sus: Principele Mihai și colegii săi de Clasă Palatină cu plugușorul, 23 decembrie 1937 (© ANIC, Documente fotografice, dos. II.347)
Mai multe pentru tine...
