UM 0110 – perioada 1972 – 1978. Înființarea UM 0920/A și UM 0625/RB ca unități de contraspionaj pe profil state socialiste

Invazia militară sovietică în Cehoslovacia, în anul 1968, a produs schimbări în doctrina de securitate și apărare națională a României, Uniunea Sovietică și unele state socialiste vecine fiind identificate ca posibili agresori la adresa „conducerii superioare de Partid și de stat”, independenței naționale și integrității teritoriale a României. În scopul prevenirii și descurajării acestora, s-a prevăzut ca în caz de război să aibă loc mobilizarea întregului popor pentru apărarea patriei, au fost create gărzile patriotice, s-a inițiat un amplu program de construire a industriei naționale de apărare, războiul putea fi declarat numai de Marea Adunare Națională (Parlamentul), iar Armata Română a fost scoasă de sub comanda comună a Organizației Tratatului de la Varșovia și putea fi comandată numai de către conducerea statului român, în speță de comandantul suprem al forțelor armate Nicolae Ceaușescu etc.

Analizând această concepție de apărare, sovieticii și alți „reprezentanți militari” socialiști apreciau că „50% din populația României era gata oricând să lupte efectiv pentru apărarea țării”¹.

Cele menționate au fost în parte legalizate prin Decretul nr. 130 din 19 aprilie 1972 privind organizarea Ministerului de Interne, prin care fostul Minister al Afacerilor Interne a fuzionat cu Consiliul Securității Statului. În cadrul acestui proces, conducerea statului a declarat ca fiind „deosebit de importantă Problema Apolodor” - conspirativul sub care contraspionajul român identifica, urmărea și neutraliza activitatea potrivnică României dusă de Uniunea Sovietică și aliații ei socialiști – și s-a ordonat impulsionarea și eficientizarea activității pe această linie.

Ca atare, Sectorul de contraspionaj state socialiste, înființat în aprilie 1963 și reorganizat ca Secție Specială (sau „Serviciul „X”) în anul 1968 în cadrul Direcției Generale de Contraspionaj², nu mai corespundea mărimii și complexității acestui tip de amenințări, ceea ce a determinat conducerea statului să se dea o dimensiune nouă activității pe acest profil, iar sprijin pe linie să acorde tot aparatul de Securitate al statului, inclusiv organele Miliției, Armatei etc.

Cauzele restructurării Secției Speciale de contraspionaj state socialiste (anti-KGB/GRU) trebuie însă coroborate și cu teoria/doctrina nou apărută în interiorul instituției Securității statului conform căreia organele de contraspionaj trebuiau să se limiteze strict în cadrul teritoriului nostru național, iar peste graniță să lucreze numai organele de spionaj (vezi și Neagu Cosma³).

Așa că la organizarea din martie-aprilie 1972 a Ministerului de Interne s-a decis ca activitatea de contraspionaj pe profil state socialiste să fie scindată și organizată pe două direcții de acțiune: intern și extern. În plus, s-a sperat că această măsură va crea mai multe linii informative necesare completării și verificării încrucișate a informațiilor, va provoca o anumită concurență și eficiență în acțiune, compartimentare ermetică, conspirare mai bună etc.

Ca urmare au fost constituite:

1) UM 0920/A, înființată în martie 1972 ca unitate militară specială - contraspionaj state socialiste, conexată în activitate cu nou organizatul Departament de Informații Externe (indicativ UM 0920), având ca sarcină organizarea și desfășurarea de activitate contrainformativă pe teritoriul României în rândul cetățenilor aparținând statelor socialiste „în vederea cunoașterii, prevenirii, descoperirii și lichidării acțiunilor ostile politicii și statului nostru” (erau și unități „surori” aflate în legătura acestei unități, de pildă, UM 0920/F și Serviciul X).

La comanda UM 0920/A a fost numit colonelul Teodor Dorobanțu, din 1 decembrie 1974 și până la 1 octombrie 1983 comanda unității i-a revenit colonelului Constantin Iosif. Precizăm că DIE era parte și sub comanda aparatului de Securitate.

2) UM 0625/RB, constituită la 26 aprilie 1972 prin HCM nr. 457 (anexa 1), a cărei sarcină era „organizarea și desfășurarea de activitate contrainformativă în vederea descoperirii, prevenirii și contracarării acțiunilor inițiate de unele state socialiste sau de persoane din interior (cetățeni români) prin care urmăresc subminarea acțiunilor politicii interne și externe a R.S. România sau care sunt împotriva conducerii Partidului și statului”. UM 0625/RB s-a aflat în subordinea Direcției de Contraspionaj (a III-a, al cărei indicativ a devenit UM 0625) din Ministerul de Interne.

Conducerea UM 0625/RB a fost atribuită colonelului Aurel Mircea, acesta a deținut comanda unității până la 1 august 1974, perioadă în care unele documente ale acestei unități au fost semnate în calitate de „comandant” și de col. Teodorescu, care lucra concomitent și la UM 0920/A. În perioada 1 august - 1 decembrie 1974 la conducerea UM 0625/RB a fost desemnat Constantin Iosif, care, am notat, de la 1 decembrie 1974 a fost numit la comanda unității speciale UM 0920/A.⁴

Cu 1 decembrie 1978 și până în decembrie 1989 (ianuarie 1990) cele două unități militare speciale, respectiv UM 0920/A și UM 0625/RB, au fost unificate și au format mai cunoscuta UM 0110.

Revenind la perioada de referință, ambele unități de contraspionaj aveau în componență compartimente profilate pentru fiecare țară socialistă (pe spațiu), pe obiective (ambasade, consulate, atașaturi militare, reprezentanțe culturale, economice, Organizația Tratatului de la Varșovia, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc etc.), pe ierarhia și rangul diplomatic al celui aflat în supraveghere informativă ș.a.m.d.

În documentele de lucru (iunie 1968 – martie 1977) cele două unități de contraspionaj și-au conspirat „obiectivele” lucrate astfel (cu nume de flori): lagărul statelor socialiste - „Horticola”; CAER – „Curcubeul”; OTV – „Sârguința”; URSS - „Magnolia” / Ambasada URSS – „Rodica”; Ungaria - „Begonia”; Polonia - „Verbina”; Cehoslovacia - „Camelia”; Bulgaria – „Crizantema”; Iugoslavia – „Orhideea”; Albania – „Narcisa”; China – „Petunia”; Mongolia – „Dalia”; Coreea de Nord – „Feriga”; Vietnam – „Violeta”; Cuba – „Hortenzia”; RDG – „Gladiola” și atenție: Basarabia (!) – „Brândușa”, fapt ce arată că ofițerii români făceau distincție clară în cazul provinciei românești aflată în componența URSS.

UM 0920/A și UM 0625/RB erau independente în activitate, după cum rezultă și din Decretul nr. 362 din 23 iunie 1973 privind noua organigramă a Ministrului de Interne, Anexa 1, unde Unitatea Militară 0625/RB (și probabil și UM 0920/A) este menționată la poziția a 13-a, alături de Direcția a I-a informații interne, Direcția a II-a contrainformații în sectoarele economice, Direcția a III-a Contraspionaj (UM 0625), Direcția a IV-a Contrainformații Militare, Direcția a V-a Securitate și Gardă etc. - toate împreună alcătuind categoria: „Comandamente de armă, direcții generale, direcții, servicii și unități asimilate acestora” (la punctul B)⁵.

Totuși, cele două unități de contraspionaj (antisovietic) se consultau și cooperau strâns în activitate, dovadă stau diverse adrese cu următoarea formulă de adresare: „UM 0920/A către UM 0625/RB” și invers. De asemenea, se colabora în mod conspirat și legendat cu întreg aparatul de Securitate. La „extinderea” pe profil s-a ajuns și din cauză că după invazia militară din Cehoslovacia, România fiind și ea în primejdie atunci, pe teritoriul țării noastre au început în mod suspect să se manifeste diverse fenomene cu caracter terorist, atentate, sabotaje, diversiuni, răpiri etc. Analogia acestora cu unele din trecut și cu declarații ale unor foști agenți sovietici (FAS) ce au „operat” în țara noastră înainte și după 23 august 1944, i-au făcut pe ofițerii de contraspionaj să recunoască aici „tiparul acțional sovietic”, sugestive fiind cazurile: Mihail Sadovici, Leonid Holostenko, Constantin Doncea, Constantin Soțcov, Ilie Bădică, Teodor Dvornicu, Nicolae Găneț, Victor Scerbinin, Teodor Djonat etc. Această conexare i-a făcut pe ofițerii de contraspionaj să se întrebe dacă nu cumva organele sovietice de informații au executat astfel de acțiuni subversive pe teritoriul nostru național și după 23 august 1944, le-au plasat apoi pe seama unor elemente ale opoziției românești anticomuniste și antisovietice, determinând autoritățile „române” instalate de sovietici să solicite „ajutorul” Kremlinului în „stăpânirea situației interne”, ceea a însemnat sosirea și întreținerea în țara noastră a armatei de consilieri sovietici. Astfel de suspiciuni erau alimentate și de alte indicii, de exemplu, între 3-7 august 1967 a sosit în România Willy Brandt, vice-cancelar și ministru de externe al Germaniei Federale, având convorbiri cu Nicolae Ceaușescu la Eforie, la Marea Neagră. Pe timpul garării avionului au pătruns în interiorul său trei indivizi necunoscuți. Aflând de aceasta, Willy Brandt a cerut explicații românilor, sens în care a avut loc o anchetă româno – vest-germană, după care Nicolae Ceaușescu l-a chemat pe ambasadorul URSS la București, Alexandr Vasilevici Basov. S-a stabilit astfel că cei trei necunoscuți care au violat avionul delegației vest-germane aveau legături cu spionajul sovietic. Implicarea sovieticilor în situația de mai sus fiind confirmată și de un ofițer KGB, Fedorov Murat, fost la post în RDG, care a fost vizitat la Odessa în acel an de o „sursă” a contraspionajului român⁶.

Tot la începutul anilor 1970, pe litoralul românesc au avut loc o serie de crime care în mod suspect indicau o „planificare externă” cu scopul de a lovi în „turismul românesc” (contracarate prin acțiunea „Bradul”). S-au produs și continuau a se produce deraieri inexplicabile ale unor garnituri feroviare, incendierea unor teatre, explozii în cadrul unor unități producătoare de muniție și explozivi, scufundarea unor vase de pasageri etc. Deși unele păreau a fi executate sub steag străin (via Occident și Orientul Mijlociu), adevărații inițiatori nu au scăpat vigilenței contraspionajului român. Amintim, că la 30 septembrie 1971 a avut loc arestarea generalului Ion Șerb, acuzat de trădare în favoarea sovieticilor, fiind lucrați în aceeași „Problemă” fostul general Ștefan Kostyal, fostul viceamiral Mihai Nicolae etc. Interesant este că feedback-ul confirma contraspionajului român că organele sovietice de spionaj se interesau atent de investigațiile, rezultatele, contramăsurile luate sau preconizate ale părții române în astfel de cazuri.

Ofițerii români de contraspionaj aveau date că Serviciul de Informații sovietic „colabora și finanța” Organizația pentru Eliberarea Palestinei (creată în anul 1964) și Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (1967) și că aceste organizații numite „palestiniene” erau utilizate și împotriva „conducerii superioare de Partid și de stat” din România. Securitatea de stat ungară era și ea suspectată că sprijinea iredenta maghiară în Transilvania. Istoricul american Jonathan Haslam confirmă și el că în anii 1970-1980 GRU (spionajul militar rus) a folosit ca acoperire Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei pentru a furniza arme, inclusiv echipamente pentru fabricarea unor bombe, oferind instrucție (în Cehoslovacia și Germania de Est) unor grupări teroriste italiene (Brigăzile Roșii) și vest-germane (Fracțiunea Armata Roșie). GRU organiza în Uniunea Sovietică instruirea unor agenți operativi ai Organizației pentru Eliberarea Palestinei, condusă de Yasser Arafat.⁷

Prin urmare, proliferarea unor asemenea „evenimente”⁸ a indicat „conducerii superioare de Partid și de stat” că era nevoie de diversificare și intensificare în contracararea și neutralizarea acțiunii sovietice și de aceea a hotărât ca pe această linie de muncă să fie angrenat întreg aparatul de Securitate (cu respectarea conspirativității și compartimentării, n.n.). În afara celor două unități de contraspionaj antisovietic (UM 0920/A și UM 0625/RB), în cadrul Direcției Generale de Contraspionaj a fost creat „pentru lupta antiteroristă” un Comandament specializat denumit „ARTA” (Planul de Acţiune pentru Reprimarea Terorismului Arab, dar care în parte legenda și acțiunea antisovietică, n.n.)⁹. În responsabilitatea ARTA se aflau organizarea, coordonarea și executarea „Planului de măsuri SCUTUL”, privind „asigurarea securității reprezentanțelor diplomatice și a membrilor Corpului Diplomatic”¹⁰, și „Planul de măsuri privind clarificarea situației unor străini”¹¹. Apoi s-a decis înființarea Grupului Operativ „Șoimul” (la 1 august 1971) - prima unitate antiteroristă organizată independent, destinată să asigure garda și securitatea pasagerilor, echipajelor și aeronavelor companiei TAROM.

Ulterior, la 29 mai 1974, contraspionajul a înființat unitatea militară specială 0625/RP ca „organul specializat, de profil, al Ministerului de Interne, destinată să asigure, prin forțe proprii și cu sprijinul unităților centrale și teritoriale ale ministerului, organizarea, coordonarea și îndrumarea întregii activități de combatere a terorismului”, având ca sarcini: „urmărirea informativă specială asupra celor mai periculoase elemente teroriste, ia sub control cazurile lucrate pe linie de terorism, participă la executarea supravegherii informative generale (în domeniu, n.n.), creează rețea informativă pe profil de combatere a terorismului; desfășoară, în cooperare cu alte unități, acțiuni operative directe în scopul identificării elementelor suspecte de terorism; asigură pregătirea aparatului propriu, ține evidența operativă a tuturor elementelor suspecte de terorism și a legăturilor acestora” etc.¹² În decembrie 1977, prin comasarea UM 0625/RP cu alte structuri pe profil a luat ființă UM 0620 – Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA). De exemplu, în martie 1985 când a avut loc o explozie la rafinăria de la Teleajen, imediat, Iuri Denisov, cadru al KGB” și șef al Biroului de informații tehnice din ambasada sovietică din București, l-a vizitat neoficial pe Tănase Zaharescu, inspector general în Ministerul Industriei Chimice, căruia nu s-a ferit să-i sugereze că „între cauzele exploziei de la Teleajen nu pot fi ignorați arabii, ținându-se seama de relațiile României cu Israelul și ca răspuns la vizita prim-ministrului Shimon Perez” în țara noastră¹³.

Conspirarea activității și ofițerilor de contraspionaj pe linia state socialiste

O notă-raport semnată de Aurel Mircea, șeful UM 0625/RB, arată că acesta s-a adresat superiorilor cu o serie de propuneri pentru organizarea și conspirarea la Inspectoratele județene de Securitate a activității ofițerilor care lucrau pe linia contraspionaj state socialiste (conspirat „Problema Horticola”). El a solicitat ca „ofițerii ce lucrează în Problema H în teritoriu să rămână pe schema Inspectoratelor în calitate de corespondenți ai Serviciului II din Direcția a III-a (Contraspionaj), cunoscut oficial că se ocupă cu urmărirea suspecților din rândul imigranților iugoslavi”. Aurel Mircea a susținut că „această acoperire” oferea următoarele avantaje:

• „Ofițerii se pot ocupa efectiv de Problema H și nu vor fi nevoiți să îndeplinească sarcini pe linia altor colective - sub a căror acoperire își desfășoară activitatea;
• Vor fi controlați numai de ofițerii din Serviciul II - Direcția a III-a (Contraspionaj) - evitându-se situația prezentă când sunt controlați și de alți ofițeri din aparatul central pe linia cărora își desfășoară activitatea ca acoperire;
• Ofițerii din teritoriu au posibilitatea să intre în contact cu lucrătorii de pe alte linii de muncă, sub acoperirea Serviciului II din Direcția a III-a și să asigure urmărirea elementelor specifice Sectorului H în obiectivele deservite de aceștia”.

În schimb, Aurel Mircea a atras atenția că formarea de către ofițerii (anti-KGB/GRU) a unor rezidențe separate ar crea o ruptură în urmărirea problemelor, datorită lipsei unei legături directe și operative cu celelalte compartimente de contraspionaj ale Inspectoratelor, cunoscut fiind că „marea majoritate a bazei de suspecți lucrează în diferite obiective economice și sociale”. El își argumenta poziția cu faptul că Inspectorul Șef are posibilități mai bune ca rezidentul, întrucât cunoaște informațiile obținute în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate pe toate liniile de muncă, deci poate da și asigura sprijin direct și operativ ofițerilor care lucrează în Problema H „ca aceștia să-și concentreze atenția spre elementele care reprezintă un grad de periculozitate mai mare”.

De asemenea, „pentru a se evita fluctuația de cadre în Problema Horticola”, Aurel Mircea a cerut și a obținut ca mutarea ofițerilor unității sale în alte sectoare de activitate ale contraspionajului să se facă numai cu aprobarea conducerii Ministerului și după o consultare prealabilă a Șefului UM 0625/RB.

Ideea conspirării depline a activității de contraspionaj pe profil antisovietic (și alte state socialiste) pare să-i fi aparținut generalului Neagu Cosma, șeful Direcției Generale de Contraspionaj, care s-a inspirat din sistemul practicat în perioada interbelică de Serviciul Secret al Armatei Române condus de Mihail Moruzov. Iar punerea ei în practică a avut efectul scontat, dovadă că imediat după organizarea din martie-aprilie 1972 o semnalare arată că „fostul agent sovietic” Iacov Alexeev a confiat unei „surse” că ministrul Alexandru Drăghici a înființat o „Secție de spionaj împotriva Uniunii Sovietice (în 1963, n.n.), secție care a fost descoperită repede și lichidată, în prezent nu mai există așa ceva”¹⁴.

Problema folosirii membrilor de Partid pe linia antisovietică

Oficial sau neoficial, conducerile statelor socialiste utilizau organele de Securitate pentru a-i supraveghea pe unii membri ai Partidului (unic). Practica a fost introdusă se sovietici în România imediat după 23 august 1944 și devenise o „normalitate” și pentru „conducerea superioară de Partid și de stat” din România. O indică și cazul lui Constantin Dumitrescu, zis Zăpadă, fost șef al „rețelei de contrainformații al Armatei sovietice pe teritoriul României” (GRU) pe care organele speciale sovietice l-au plasat în cadrul Serviciului Special de Informații din România. Într-o declarație către Ion Stănescu, președintele Consiliului Securității Statului, Constantin Dumitrescu se plângea că „a fost persecutat” împreună cu întreaga sa familie și izgonit din București deoarece nu a acceptat „propunerea lui Holtger (ilizibil în textul orig., probabil este vorba de Ervin Holzer, n.n.) din Serviciul Secret în anii 1950-1952 de a participa la controlarea activității unor oameni politici din PCR”¹⁵.

Dar pe fondul amenințărilor sovietice cu iminenta invazie militară a țării noastre, practica menționată a făcut obiectul unor discuții aprinse în cadrul conducerii superioare a PCR, care a decis că trebuie șterse din dosarele de urmărire „trecutul” membrilor de Partid. În martie 1968 a fost adoptată Hotărârea nr. 119 a Comitetului Executiv al Comitetului Central al PCR cu privire la întărirea controlului de Partid asupra activității organelor de Securitate și Miliție, hotărâre care a interzis organelor de Securitate să dispună măsuri de urmărire și verificare a membrilor de Partid fără aprobarea acestuia. S-a trecut apoi la distrugerea tuturor dosarelor „tovarășilor” (create în mod „ilegal”), iar pe viitor acestea să nu mai existe.

Însă problema nu era total rezolvată, deoarece „materialul” urmărit de contraspionaj pe linia statelor socialiste era majoritar alcătuit tocmai din rândul membrilor de Partid. În plus, urmărirea lor informativ-operativă necesita „persoane din același mediu cu aceeași apartenență politică”. Așa că după ce pericolul invaziei militare sovietice a mai scăzut în intensitate, „conducerea superioară de Partid și de stat” a reluat vechiul obicei și prin „ordine verbale” cerea contraspionajului antisovietic verificări și supravegheri ale membrilor de Partid „suspecți”, fapt ce încălca prevederile Hotărârii nr. 119/1968.

De aceea, problema „legalității” pe linia de muncă antisovietică a fost ridicată iar în momentul creării UM 0920/A, UM 0625/RB. Conducerea acestor unități și generalul Neagu Cosma au solicitat ministerului ca activitatea lor să fie ghidată în cadrul legal, cererile „venite de sus” să fie făcute în scris și cu aprobarea „conducerii superioare de Partid și de stat”.

La 26 martie 1973 prin nota nr. 00400057¹⁶, colonelul Aurel Mircea, comandantul UM 0625/RB, a cerut conducerii Direcției a III-a (Contraspionaj) clarificări referitoare la „legalitatea” activității și procedurile de lucru ale unității sale în cazurile în care erau implicați membri de Partid, în special, care era procedura de urmat de către unitate, cunoscându-se faptul că supravegherea acestora era strict restricționată. A precizat că baza de lucru a UM 0625/RB era constituită în majoritate de membri ai PCR, „unii dintre ei ilegaliști sau care au deținut ori dețin funcții de răspundere”, aici regăsindu-se: legături suspecte ale diferitelor categorii de cetățeni ai statelor socialiste; foști agenți ai organelor de informații sovietice; soți ai actualelor sau fostelor rezidente; persoane care au studiat sau care au fost la post în statele socialiste și au activități suspecte prezente; foști salariați cu funcții de conducere în Sovromuri; persoane cu acte reconstituite etc. Conform lui Aurel Mircea, se găseau atunci în baza de lucru a UM 0625/RB:

• Aproximativ 500 dosare – care cuprindeau date despre persoanele asupra cărora s-au făcut verificări, printre materiale existând și unele care conțin afirmații denigratoare (note informative, note redate după înregistrările tehnice ale discuțiilor, unele benzi de magnetofon, extrase din corespondență etc.;
• Un număr de 2 200 Buletine informative, note sinteză, rapoarte informative întocmite în perioada februarie 1961 - martie 1973, în baza materialelor informative sau a celor rezultate din măsuri speciale întreprinse asupra elementelor în atenție (...);
• În prezent, lucrăm activ, prin rețea informativă sau cu mijloace speciale, un număr de circa 900 cetățeni români din rândul categoriilor care constituie baza de suspecți a unității, majoritatea fiind membri de Partid.

De asemenea, comandantul UM 0625/RB și-a întrebat superiorii cum să procedeze cu materialele clasate la arhiva unității etc. (probabil, face referire la materialele rezultate din activitatea fostului Sector de contraspionaj state socialiste înființat în aprilie 1963, devenit Secția Specială în decembrie 1968, n.n.), iar „în cazul că se va ordona predarea acestor materiale” a solicitat să se aprobe următoarele:

• Menținerea în cadrul unității și la compartimentele cu același profil de la Inspectorate a materialelor din cazurile aflate în lucru în vederea clarificării suspiciunilor și a Buletinelor informative pe un an în urmă (...);
• Pentru a conspira faptul că lucrăm diplomați și alți reprezentanți ai statelor socialiste, materialele din care rezultă acest lucru, inclusiv comentarii cu cetățeni români membri de Partid, să fie păstrate în unitate și la compartimentele de același profil din Inspectorate, urmând să fie distruse conform Planului Flacăra.
• Pentru a conspira faptul că am lucrat membri de Partid cu mijloace tehnice pentru suspiciuni pe profilul țări socialiste, materialele care conțin comentarii și manifestări la adresa conducerii de Partid și de stat să se predea numai sub formă prelucrată, notele de tehnică urmând a fi păstrate în cadrul unității și a compartimentelor cu același profil de la Inspectorate, urmând a fi distruse în cadrul acțiunii Flacăra.

Legalizarea procedurilor de lucru și raportarea conspirată a activității de contraspionaj pe profil state socialiste

În cadrul aceleași note din 26 martie 1973, colonelul Aurel Mircea precizează că specificul activității unității noastre (UM 0625/RB) necesită ca asupra persoanelor care constituie baza de lucru, formată în majoritate din membri de Partid, să se efectueze permanent verificări pentru a se putea descoperi și preveni acțiuni și legături suspecte prezente ale acestora cu diferite categorii de cetățeni ai statelor socialiste”, sens în care a cerut superiorilor să i se precizeze:

• Dacă informatorii dirijați pe lângă persoanele care fac obiectul activității noastre pot da în continuare note scrise (...); sub ce formă vom raporta aceste probleme și dacă asemenea materiale se vor păstra la acțiuni;
• Dacă se vor mai prelucra și cum anume vom raporta materialele obținute prin mijloace tehnice de la obiectivele urmărite, care conțin comentarii negative;
• Cum vom realiza cunoașterea activității persoanelor aflate în atenție (membrii PCR) pentru a-i selecționa pe cei pretabili la acțiuni dușmănoase, având în vedere că procesul de selecționare implică investigații, dirijări de informatori, interceptarea corespondenței.

Ca soluție la problema membrilor de Partid, „dat fiind specificul activității pe care o desfășurăm”, comandantul UM 0625/RB a propus să se aprobe ca, „în mod excepțional, unitatea noastră și compartimentele cu același profil de la Inspectorate să poată face aceste prime verificări fără obligația de a obține în prealabil aprobarea organelor de Partid, aceasta urmând a fi luată în momentul în care ne propunem să efectuăm verificări complexe”, sens în care, pentru conformitate, comandantul unității a invocat Hotărârea Comitetului Executiv al CC al PCR nr. 119/1968 - care prevedea obligativitatea prezentării materialelor de bază la organele de Partid pentru cei cărora li se solicita aprobarea de verificare sau folosire a membrilor PCR.

Cu privire la „realizarea unei depline conspirări a problemelor” UM 0625/RB, colonelul Aurel Mircea a propus ca aprobarea de folosire sau verificare a membrilor de Partid care fac parte din organizațiile de bază din Municipiul București și a persoanelor care fac parte din nomenclatura Comitetelor de Partid ale sectoarelor și cea a Comitetului de Partid a Municipiului să fie dată de un secretar - anume desemnat al Comitetului Municipal București al PCR. Procedura până în acel moment, confirma Aurel Mircea, a fost că „pentru verificarea sau folosirea unor membri PCR, organele de Partid competente și-au dat de regulă acordul verbal, apoi conducerea Ministerului sau ofițerii au prezentat materialele consemnând ulterior acest lucru”.

Și întrucât Hotărârea Comitetului Executiv al CC al PCR nr. 119 nu conținea proceduri clare privind forma în care organele de Partid să-și dea avizul, comandantul UM 0625/RB a cerut să i se precizeze dacă: „Putem lucra în continuare persoanele aflate în atenție pe baza aprobărilor verbale?” Iar pe viitor „propunem să se reglementeze modul în care se dau aprobările de către organele de Partid (scris sau verbal)”, deoarece „persoanele din categoriile care stau în atenție la unitatea noastră și a compartimentelor cu același profil de la Inspectorate sunt aproape în totalitate membri de Partid și este necesar ca pentru urmărirea lor să fie folosite persoane din același mediu cu aceeași apartenență politică”.

Pentru a evita implicații și pentru a asigura o deplină conspirativitate a problemelor cu care se ocupa unitatea sa, Aurel Mircea a propus: Să se aprobe - în mod excepțional pentru unitatea noastră și compartimentele cu același profil de la Inspectorate - ca paralel cu folosirea membrilor de Partid în munca informativă să se realizeze și verificarea lor. În acest mod, „vom avea posibilitatea să cunoaștem în ce măsură persoanele folosite iau poziție și combat manifestările negative ale celor urmăriți, să prevenim situații care ar putea duce la deconspirări, dezinformări etc.”

În finalul notei citate, „având în vedere necesitatea de a conspira măsurile ce le întreprindem și categoriile de persoane cu care ne ocupăm, precum și pentru a exista o reglementare cu privire la organizarea activității” UM 0625/RB, colonelul Aurel Mircea a propus:

• Să se analizeze problemele ridicate și să se studieze oportunitatea elaborării unui document independent sau sub forma unei anexe la Hotărârea Comitetului Executiv al CC al PCR nr. 119, care să cuprindă reglementările de excepție pentru activitatea unității noastre și a compartimentelor cu același profil de la Inspectorate.
• Întrucât Ordinele conducerii Ministerului reglementează numai activitatea organelor de Securitate pe linia contraspionajului Occidental, a fostelor partide burgheze, să se studieze oportunitatea elaborării unor ordine exprese sau sub forma unor anexe la cele existente, pe profilul și specificul categoriilor de persoane de care se ocupă unitatea noastră și compartimentele cu același profil de la Inspectorate.

În aceeași zi, 26 martie 1973, conducerea Ministerului de Interne a emis nota nr. 00400060/UM0625/RB („urmare la Ordinul nr. 0090032 din 22 martie 1973 și nr. 00744964 din 24 martie 1973) „cu privire la solicitările de precizare referitoare la membrii conducerii superioare de Partid sau familiile acestora implicați în diverse activități pe linia state socialiste” și s-a transmis șefului unității UM 0625/RB că în Problema materialelor pe linia „Horticola” se va proceda în felul următor:

1. Vor fi scoase din mapele anexe ale informatorilor, din dosarele de urmărire informativă, din supravegherea informativă generală sau alte cazuri aflate în lucru sau clasate, toate documentele, notele, informările, benzile de magnetofon, publicațiile, fițuicile și anonimele cu caracter calomniator ce se referă la unii membri ai CC al PCR, la conducerea de Partid și de stat sau la familiile acestora și vor fi înaintate Șefului UM 0625/RB, colonel Mircea Aurel;
2. Vor fi, de asemenea, trimise UM 0625/RB, dosarele personale și anexă ale informatorilor, colaboratorilor, gazdelor, din rândul membrilor de Partid, înregistrate în evidența colectivului „Horticola” (...). Înainte de trimiterea acestor dosare, vor fi extrase din ele următoarele categorii de note:

• materialele originale specificate la punctul 1, care urmează calea indicată mai sus;
• materialele originale care prezintă interes operativ (...);
• materialele originale care privesc alte linii de muncă;
• referatele cu aprobarea de folosire a membrilor de Partid, se vor păstra la ofițerii pe linia „Horticola” ce-i au în legătură (...).

⁎

Conspirarea activității de contraspionaj pe profil antisovietic a fost instituită și la nivel de relaționare interdepartamentală în cadrul Securității. Astfel, în situația în care existau date sau suspiciuni care să determine obținerea avizelor necesare verificării membrilor Partidului Comunist, conducerile UM 0625/RB și UM 0920/A nu se adresau direct instituțiilor competente ci apelau la un „terț”, precum UM 0635/A („A” este indicativ pentru direcția relații însă arată și existența unei unități speciale pe linie de cadre în Problema Apolodor). Ca „afinitate”, în perioada 1969 – 1973 maiorul Ioan Șerbănoiu a fost șef de secție la UM 0635/A, iar în perioada 1973 – 1975 ocupa aceeași funcție la UM 0625/RB și UM 0920/A, apoi a devenit șef de serviciu și locțiitor al comandantului UM 0920/A, respectiv la UM 0110 până în anul 1983, când avea gradul de general-maior¹⁷.

Alteori, „din motive bine întemeiate”, contraspionajul antisovietic ocolea „calea legală” și în mod conspirat prin scrisori anonime, denunțuri etc. sesiza el diverse organe „competente” precum Partidul, Miliția, Direcțiile de cadre etc. Apoi „sesizările” ajungeau la Securitate, care le trimitea spre rezolvare la... organele de contraspionaj. Așa s-a procedat, de exemplu, în cazul lui Mihail Nicolae, inginer în cadrul Ministerului Comerțului Exterior, care deși avertizat (legendat) continua să întrețină „relații neaprobate” cu o serie de cetățeni sovietici printre care și unii cunoscuți a fi cadre de securitate cărora le furniza informații confidențiale privind produsele firmei pe care o reprezenta. Avea întâlniri frecvente cu Nikolai Alexandrov, reprezentantul firmei Exportless din cadrul reprezentanței comerciale sovietice la București, „suspect a fi cadru al organelor de informații sovietice”, iar în perioada 14 septembrie - 4 octombrie 1974 a găzduit-o pe cetățeana Valeria Ciocovadze, cunoscută că în anii 1954-1959 a funcționat ca ofițer translator pe lângă grupurile de ofițeri de securitate români trimiși pentru specializare la Moscova. Pentru deschiderea dosarului personal era necesar obținerea „avizului” de la Partid, unde numitul se bucura de protecție, sens în care ofițerii de contraspionaj au propus: expedierea unei sesizări anonime la adresa conducerii Ministerului Comerțului Exterior „cu privire la practicile compromițătoare și abuzurile făcute de Nicolae Mihail atât întreprinderii cât și cu ocazia deplasărilor în străinătate”. Expeditorul a precizat „că unii salariați au sesizat de mai multă vreme organele de Partid și ale Ministerului de Interne privind activitatea lui Nicolae Mihail”. Prin aceasta s-a scontat că ministerul va solicita Ministerului de Interne (Securității) sprijin în elucidarea cazului, putând astfel „să valorificăm informațiile pe care le deținem în confirmarea sesizării anonimei”– au prognozat ofițerii UM 0625/RB¹⁸.

Conspirarea activității de contraspionaj pe linia antisovietică s-a efectuat și prin aceea că cei „dovediți a fi vinovați” nu au fost judecați niciodată pentru trădare în favoarea Uniunii Sovietice, întrucât astfel de „fapte” nu existau între statele socialiste! În asemenea situații se proceda la condamnări legendate, prin care contraspionajul român conspira mobilul real iar tragerea la răspundere penală era pronunțată pentru fapte cercetate de alte instituții ale statului. De regulă, condamnările pe profil antisovietic erau legendate prin conexarea lor cu acțiuni de spionaj ale serviciilor statelor occidentale sau cu infracțiuni de drept comun (a se vedea mai jos cazul Iordănescu – Ilieș).

Tot o formă de conspirare a cazurilor pe profil antisovietic a fost aceea că „anumite infracțiuni” erau judecate la locul de muncă iar nu în tribunale, condamnările fiind „executate la locul de muncă”. Asta explică și de ce nu existau „procese politice” în România. La nivel de țară erau doar câteva sute de dosare în instanțe, din care în prima jumătate a anului 1977 numai 14 cazuri de crimă, iar restul de până la 500 pentru jaf, ultraj și alte infracțiuni. Dintre toți condamnații, numai cei vinovați de crimă și furturi mari erau deținuți în închisori, restul urmau a fi „judecați” în întreprinderi¹⁹.

Activitatea, sarcinile și problemele cu care se confruntau ofițerii de contraspionaj pe profil state socialiste (anti-KGB/GRU)

În linii generale, UM 0920/A și UM 0625/RB aveau următoarele sarcini, atribuții și obiective:

1) Descoperirea cadrelor și agenților Serviciului de Informații sovietic, a legăturilor suspecte în rândul cetățenilor români, descifrarea metodelor și mijloacelor folosite în culegerea și transmiterea informațiilor în scopul prevenirii și contracarării activității lor dușmănoase.

În acest scop, locurile, mediile și categoriile de persoane asupra cărora acționau cele două unități de contraspionaj pentru a culege informații erau:

• diplomații, funcționarii ambasadei și consulatului, agenților economici și de presă sovietici, acreditați la București, care ne vizitează cât și legăturile suspecte ale acestora din rândul cetățenilor români;
• oamenii de știință și cultură, specialiștii, comercianții, ziariștii, studenții, activiștii de Partid, sportivii și alte categorii de cetățeni sovietici care ne vizitează țara, suspecți de apartenență la Serviciul de Informații sovietic, precum și legăturile lor mai importante din rândul cetățenilor români;
• cetățeni români care fac deplasări frecvente în spațiul sovietic pe linie cultural-științifică sau CAER suspecți de apartenență la Serviciul de Informații sovietic.

2) Controlarea informativ-operativă a unor obiective economice și social-culturale vizate de Serviciul de Informații sovietic;

3) Supravegherea informativ-operativă mai atentă a elementelor suspecte din categoria cetățenilor români care au studiat sau au făcut specializări în spațiul sovietic, acordând prioritate celor care dețin funcții de conducere, celor nemulțumiți ca urmare a schimbării lor din funcții, a celor care fac deplasări mai frecvente pe spațiile statelor socialiste, precum și a descendenților acestora (...);

4) Efectuarea unui control informativ mai cuprinzător asupra rezidentelor și fostelor rezidente sovietice, a foștilor agenți sovietici, a repatriaților, a elementelor cu acte reconstituite, precum și a descendenților acestora care dețin funcții de conducere și au concepții filosovietice;

5) Identificarea și lucrarea activă a elementelor suspecte din rândul cetățenilor români care efectuează deplasări oficiale sau particulare în Uniunea Sovietică și a cetățenilor sovietici care vin în țara noastră oficial sau în vizită la rude;

6) Obținerea de informații despre persoane care intenționează să comită acțiuni ce pun în pericol securitatea conducerii superioare de Partid și de stat sau sunt pretabile la diferite acte cu caracter terorist, în scopul inițierii și aplicării unor măsuri preventive (...);

7) Se va acorda o atenție sporită elementelor locale din baza de lucru care lucrează în diverse obiective aflate în atenția și preocuparea Serviciului de Informații sovietic.

8) Extinderea controlului informativ asupra elementelor suspecte pe linia sovietică aflate pe întreg teritoriul țării.

La 8 iunie 1973, colonelul Aurel Mircea a expus o serie de probleme ale unității sale conducerii Direcției de Contraspionaj, arătând următoarele (extrase): unitatea noastră (UM 0625/RB) și compartimentele corespondente de la Inspectoratele județene ale Ministerului de Interne au în atenție în principal elementele cu activitate suspectă pe linia: URSS, Ungaria, RDG, Bulgaria, Polonia și Cehoslovacia (pe linia celorlalte state socialiste se desfășoară în special activitate de apărare a diplomaților și celorlalți reprezentanți acreditați în România, în conformitate cu planul Scutul). În atenția unității și colectivelor corespondente din teritoriu se află următoarele categorii de persoane:

• 464 - diplomați, corespondenți de presă și reprezentanți economici;
• 365 - specialiști, veniți pentru asistență tehnică;
• 646 - studenți, elevi, doctoranzi, lectori veniți în cadrul acordurilor culturale;
• 1 405 - legături suspecte ale diferitelor categorii de cetățeni ai statelor socialiste;
• 1 431 (din care 1 010 în provincie) - foști agenți sovietici (FAS, n.n.);
• 2 316 (din care 1 283 în provincie) - actuale sau foste rezidente străine (socialiști, n.n.);
• 2 402 (din care 1 338 în provincie) - cetățeni români care au studiat sau care au fost la post în statele socialiste, cunoscuți s-au semnalați cu activități suspecte (inclusiv cei căsătoriți cu rezidente);
• Circa 16 000 - suspecți din rândul celor cu acte de stare civilă reconstituite;
• 347 - foști angajați cu funcții de conducere în Sovrom-uri;
• 440 - repatriați;
• 51 - imigranți iugoslavi.

Deosebit de categoriile menționate, „se află atenția UM 0625/RB unele persoane care au deținut funcții de răspundere, nemulțumite de situația lor prezentă și cunoscute cu manifestări negative la adresa politicii Partidului și statului nostru. Atât persoanele din categoriile aflate în atenție cât și cele folosite ca surse sunt cuprinse într-o evidență proprie, destinată exclusiv nevoilor unității, nefiind cuprinse în nici o altă formă de evidență a Ministerului, având asigurate măsuri de distrugere sau conservare la nevoie”.

Conform lui Aurel Mircea, caracteristic pentru organele sovietice de informații în România erau și următoarele:

• Preocuparea pentru polarizarea rezidentelor și a soților acestora, în care sens Consulatele sovietice din București și Constanța organizează diferite acțiuni culturale la care invită persoanele care prezintă interes;
• Permanentizarea legăturilor cu familiile unor rezidente și extinderea lor în afara ambasadei;
• Preocuparea pentru realizarea de penetrații în rândul populației prin punerea la dispoziția celor interesați a unor materiale propagandistice, oferirea de filme, difuzarea revistei Aurora etc.;
• Sporirea numărului de contacte oficiale prin vizitarea unor întreprinderi și instituții, invitarea la recepții etc. și încercări de permanentizare a unor legături create în asemenea ocazii.

Ca metodă de lucru a organelor sovietice de informații, Aurel Mircea evidenția drept specific că „majoritatea cetățenilor români care au fost identificați ca legături neoficiale ale diplomaților sau altor reprezentanți străini sunt în majoritate membri de Partid și aproape toate se realizează cu persoane ce dețin funcții de răspundere în instituții și întreprinderi”. „Sunt cunoscute peste 300 de cazuri de cetățeni români căsătoriți cu rezidente sovietice și care s-au stabilit cu domiciliul definitiv în URSS” (aceștia formau „guvernul român din exil” și alternativa de cadre în cazul unei invazii militare sovietice, n.n.). La nivelul UM 0625/RB erau cunoscute un număr de 1 141 persoane foști agenți ai organelor de informații sovietice, identificate în București și provincie, la care se adăugau circa 600 de persoane neidentificate după numele sub care au fost semnalate, precum și alte persoane despre care erau semnalări neverificate în totalitate. Această „agentură” sovietică prezenta următoarele caracteristici:

• Are o arie de răspândire foarte mare pe tot teritoriul țării și provine din toate mediile sociale;
• Unii dintre ei au deținut funcții importante pe linie de stat; parte din aceștia au avut munci de răspundere în aparatul de Securitate și au experiență în munca informativă;
• Mențin legături între ei; unii se manifestă nemulțumiți de situația personală prezentă și comentează negativ politica Partidului și statului nostru;
• Fac vizite și mențin legături prin corespondență cu rude și cunoscuți din URSS sau sunt vizitați de persoane din această țară care au desfășurat activitate informativă în România.

O altă caracteristică importantă „este aceea că majoritatea foștilor agenți ai organelor de informații sovietice sunt membri de Partid, parte din ei ilegaliști; mulți dintre ei au deținut sau dețin funcții de răspundere. Datele pe care le deținem evidențiază că rezidentele și fostele rezidente sovietice precum și unii dintre cetățenii români din categoriile ce ne stau în atenție, în special foști agenți sovietici, sunt pretabili să fie antrenați în activități ostile țării noastre”.

Din raportul din 8 iunie 1973 mai reiese că șeful UM 0625/RB era preocupat și a propus iar conducerii Direcției a III-a/UM 0625 măsuri menite să-i ferească pe ofițerii de contraspionaj de unele decizii sau ordine arbitrare venite din partea „decidentului politic”, astfel:

• Să se aprobe (de superiori și în scris, n.n.) efectuarea supravegherii informative generale a persoanelor care formează baza de lucru a UM 0625/RB (...); aprobarea organelor de Partid să fie obligatorie pentru cazurile în care urmează a fi luate măsuri complexe de verificare (filaj, tehnică operativă, percheziții secrete etc.);
• Întrucât majoritatea persoanelor aflate în atenție sunt membri de Partid, să se aprobe folosirea unor membri de Partid atât pentru clarificarea unor probleme concrete, cât și pentru asigurarea supravegherii informative generale a acestora.

În ceea ce privește strict sarcinile și atribuțiile ofițerilor UM 0920/A pe linia statelor socialiste, parte din ele sunt redate într-o notă din martie 1978 care arată că unitatea „organizează și desfășoară activitate contrainformativă pe teritoriul României” în rândul cetățenilor aparținând statelor socialiste „în vederea cunoașterii, prevenirii, descoperirii și lichidării acțiunilor ostile politicii și statului nostru”. Categoriile de persoane aflate în atenția unității erau:

• Diplomații și funcționarii ambasadelor, atașații militari, funcționarii ambasadelor, corespondenții de presă, reprezentanții economici sau de altă natură ai statelor socialiste acreditați în România;
• Specialiștii, tehnicienii și alți cetățeni ai statelor socialiste aflați în România pentru lucrări de montaj, studii tehnico-economice etc. semnalați cu atitudini ostile;
• Persoanele care vin temporar pe teritoriul României pe linie oficială sau particulară despre care se obțin date că au misiuni informative;
• Actualii și foștii cetățeni ai statelor socialiste stabiliți cu domiciliul în România;
• Cetățenii români care au colaborat cu organele de informații și contrainformații ale statelor socialiste, îndeosebi cu cele ale Uniunii Sovietice;
• Suspecții din rândul repatriaților și persoanelor cu acte reconstituite (posibil false, „ilegali”, n.n.);
• Cetățenii și foștii cetățeni români plecați definitiv din țările socialiste în perioada cât se află temporar pe teritoriul statului nostru;
• Legăturile suspecte ale persoanelor cuprinse în categoriile menționate.

Din cazuistica activității de contraspionaj pe profil state socialiste

Se relevă că acțiunea contraspionajului român era greu de combătut de către organele de informații ale statului sovietic. În noiembrie 1974, conducerea „UM 0920/A către UM 0625/RB” a semnalat că datorită măsurilor informativ-operative au fost retrași în ultimul timp mai mulți „diplomați cu experiență” de la Ambasada URSS din România, printre care Vladimir Pescerski, Ivan Goian și alții. Ambasadorul Vasili I. Drozdenko a comunicat la MAE sovietic și la CC al PC al Uniunii Sovietice că „retragerea acestor diplomați s-a resimțit în munca de informare generală a ambasadei”. În consecință, el a cerut să fie trimiși în România „diplomați cu experiență, care au mai lucrat în România și care cunosc bine limba și viața internă din această țară”. A cerut ca „acești diplomați să aibă grade mari, pentru a putea discuta cu cadre cu munci de răspundere în România”.

Ca urmare, conducerea UM 0920/A avertiza că „în curând va sosi în România diplomatul (Viaceslav) Demenciuk în calitate de consilier. Acesta a mai lucrat 7 ani în România și surprinde ascensiunea sa de la gradul de secretar II la consilier într-o perioadă relativ scurtă. Perspectiva să fie trimis la București o are și Baholdin - care până acum doi ani a lucrat la ambasada URSS din România în calitate de Secretar II și I. De asemenea, au mai fost propuși de Drozdenko să lucreze la București: Valeri Bagaev, fost consilier; Arcadi Hitrov, fost secretar I; Ahmetovici Raimbekov, fost secretar I; Malinin, fost secretar I și consilier. Toți aceștia au mai lucrat în România (...). Institutul de Economie al Sistemului Mondial Socialist din URSS va trimite probabil un reprezentant în cadrul Ambasadei în calitate de secretar sau consilier în locul fostului secretar” ²⁰ (Samankova/Samarukuia). Din informații de la Moscova, ofițerii de la UM 0920/A le comunicau celor de la UM 0625/RB că „Pescerski nu mai lucrează în MAE (sovietic) după întoarcerea sa de la București” (numitul fusese compromis de către cele două unități de contraspionaj, fapt ce a determinat retragerea sa de la post înainte de termen).

Cazul Bogdan Iordănescu și Nicolae Ilieș

Cei doi au fost condamnați la moarte pentru „infracțiunea de trădare prin divulgarea secretului de stat reprezentantului unei organizații străine” (sovietice), hotărâre pronunțată la 28 august 1976. Cei doi erau membri de Partid și aveau funcții de conducere în economia națională, Ilieș era secretar de stat în Ministerul Industriilor și Construcțiilor de Mașini, iar Iordănescu avea funcție de conducere în Ministerul Comerțului Exterior.

Încă din anul 1965 Nicolae Ilieș a fost semnalat că a „scurs” informații economice unor reprezentanți sovietici, „informații care au fost folosite în detrimentul economiei noastre naționale”. „Deși trebuia deferit organelor de stat, a fost doar demis, salvându-l pilele pe care le avea la ministru” au consemnat ofițerii de contraspionaj într-o notă. Așa că, în următorii ani, numitul a revenit pe aceleași poziții în minister unde a continuat aceleași „activități” în serviciul unor „reprezentanți” economici ai statului sovietic și nu numai.

Celălalt, Bogdan Iordănescu a făcut studii în URSS în perioada 1951-1956, iar în ianuarie 1973 îndeplinea funcția de șef serviciu la ISCE Industrialimport, moment când a fost luat în atenție de UM 0625/RB pentru faptul că „întreține relații neoficiale cu cetățeni străini”, în speță cu Ivanov – reprezentantul Tehnopromexport în cadrul Reprezentanței comerciale sovietice la București. Serviciul pe care îl coordona Bogdan Iordănescu se ocupa cu importul de utilaj energetic, iar calitatea pe care o avea îi permitea să facă des deplasări în URSS.

Cei doi, Ilieș și Iordănescu, au făcut „echipă” și au divulgat „partenerilor” sovietici conținutul unor documente secrete, prin care se preconizau „măsuri de importanță deosebită pentru economia noastră națională, pe linia comerțului exterior”. Tot ei au întocmit „în mod premeditat” un act prin care susțineau încheierea unui contract cu „organizația reprezentată de agentul sovietic” pentru importul unor utilaje energetice, menționând că nu ar exista oferte mai avantajoase din partea altor firme, ceea ce, „așa cum s-a dovedit, nu corespundea situației reale”. Prin această „acțiune criminală paguba pentru economia națională se ridică la peste 6 milioane lei”. În același timp, cei doi „trădători” s-au înțeles ca în cadrul tratativelor pentru încheierea contractului cu partea română, agentul sovietic să pretindă prețuri cât mai ridicate, urmând și pe această cale să primească o cotă parte (mită).

Se arată că situația de mai sus a fost posibilă și din cauză că Bogdan Iordănescu „a fost protejat de directorul general al întreprinderii care l-a propus și susținut să fie decorat la 23 august 1974 cu Ordinul Muncii”.

Fiind vorba de o afacere de spionaj sovietic („statele frățești” nu se spionau), pentru arestarea și trimiterea celor doi în judecată ofițerii români de contraspionaj au căutat o soluție legendată. Iar rezolvarea a fost oferită chiar de către cei doi făptași.

Astfel, Bogdan Iordănescu a apărut în martie 1975 ca legătură neoficială a cetățeanului vest-german Mihail Muller, cunoscut la Direcția a III-a Contraspionaj ca agent al Serviciului federal de informații, căruia i-a facilitat obținerea unor informații confidențiale referitoare la importul unor echipamente pentru termocentrala de la Turceni”²¹. În schimbul informațiilor, Nicolae Ilieș și Bogdan Iordănescu au primit de la cetățeanul german sume de bani în lei și valută, obiecte de proveniență străină.

În cazul lui Nicolae Ilieș, contraspionajul a interceptat convorbiri între vicepreședintele Consiliului de Miniștri Gheorghe Oprea și atașatul militar la Franței la București („Caidul”), declarat apoi „persona non grata”. Gheorghe Oprea era și membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR. Se pare că Ilieș Nicolae primise ordin de la Gheorghe Oprea să participe la încheierea unor contracte, prin livrarea unor mărfuri „găsite necorespunzătoare”, contracte de pe urma căruia niște tovarăși sus puși încasau comisioane nedeclarate (șpăgi). Afacerea a ieșit prost, deoarece partea franceză a făcut public faptul că produsele românești contractate erau de proastă calitate, ceea ce în opinia lui Nicolae Ceaușescu a adus mari prejudicii de imagine României pe plan internațional. În final „trădarea” lui Gheorghe Oprea s-a mușamalizat. Interesant este că Gheorghe Oprea este cel care a aprobat, pe linie de Partid și de stat, sâmbătă 22 iulie 1978, plecarea lui Ioan Mihai Pacepa în misiunea oficială din RFG, de unde nu s-a mai întors.

Nicolae Ilieș și Bogdan Iordănescu au fost arestați și „și-au recunoscut în fața instanței faptele săvârșite, acestea fiind complet dovedite și cu alte probe”.

La 23 septembrie 1975 Bogdan Iordănescu era în arest și se afla încă în cercetare penală. Abia acum a aflat de fapt motivele principale pentru care a fost arestat și condamnat. Ofițerii de contraspionaj pe profil antisovietic au înaintat superiorilor o notă în care au precizat: „Față de cele raportate, propunem ca Ilie (adică Bogdan Iordănescu, n.n.) să rămână în continuare în atenția noastră până la condamnarea lui, după care la locul de detenție să organizăm anchetarea lui pentru a clarifica natura întâlnirilor sale cu Ivanov sau alți reprezentanți sovietici”²². Cei doi au dat declarații detaliate privind natura legăturilor lor personale și profesionale cu „reprezentanții” organelor sovietice de stat etc.

Arestarea și condamnarea celor doi s-a făcut pentru spionaj în favoarea unei organizații occidentale, sub acuzația că „dacă nu s-ar fi prevenit activitatea statul român ar fi fost prejudiciat cu peste 1 milion DM (mărci vest-germane) la importul unor instalații”. Au fost „condamnați la moarte pentru infracțiunea de trădare prin divulgarea secretului de stat reprezentantului unei organizații străine”, hotărâre pronunțată la 28 august 1976.

La 2 noiembrie 1976, lui Bogdan Iordănescu și Nicolae Ilieș li s-a comutat pedeapsa cu moartea la 25 ani muncă silnică. Așadar, Nicolae Ceaușescu și compania păstrau totuși o anumită limită în relația cu Kremlinul. Cazul celor doi a fost publicat în presa vremii ca „trădători în serviciul unor puteri capitaliste”, dar puțini au cunoscut culisele reale ale afacerii.

Cazul Alexandru Buus

Numitul, cetățean român de naționalitate maghiară, era doctor în drept. În perioada 1953-1958 a urmat studiile la Moscova, la Universitatea Lomonosov. În anul 1956 s-a căsătorit cu rusoaica Alla Onufrienko, de profesie „ziaristă”, fiind angajată apoi ca asistentă la Catedra de limba rusă din cadrul Institutului Pedagogic din Pitești, până în martie 1975. În anul 1971, Alexandru Buus a plecat iar la Moscova unde s-a înscris ca aspirant la cursurile fără frecvență ale Institutului Central de Cercetări Științifice de Expertiză Judiciară, unde a susținut examenul de doctorat în 1974. În primăvara anului 1976, numitul ocupa funcția de expert criminalist la Laboratorul Central de Criminalistică al Ministerului Justiției din România.

Timp în care Alexandru Buus și soția sa („soții Any”) s-au aflat în „atenția” UM 0920/A și UM 0625/RB (contraspionaj antisovietic) fiind „în faza de finalizare legendată și tragere la răspundere penală pentru fapte infracționale (nu „trădare”) - în scopul de a preveni și anihila activitatea sa în favoarea organelor de informații sovietice”.

Cazul a fost prezentat „conducerii superioare de Partid și de stat”. Respectivul era încă cercetat pentru corespondență și legături nedeclarate cu diverși „diplomați” acreditați la București la Ambasada URSS, îndeosebi cu: „viceconsulul” Vladislav Krupski, „secretarul” Iurii Demin; atașatul Secției politice a ambasadei Alexandr Ampelonov - toți retrași „definitiv” din România în iulie 1975. La plecare, în mai 1975, Ampelonov s-a preocupat că facă legătura (informativă) soților Buus cu Vladimir Alexandrovici Furin, „secretar” al atașatului militar (GRU), cu care a continuat „relațiile similare”. V.A. Furin era suspect de „activitate de spionaj desfășurată pe teritoriul României”.

În context și cu referire la Ampelonov, ofițerii români au informat că s-au obținut „date certe” care atestau că indicația primită de la Moscova era ca, din punct de vedere informativ, România să fie tratată asemenea statele capitaliste dușmane, ceea „a determinat o intensificare a activității cadrelor de informații ale URSS care activează în țara noastră sub acoperire diplomatică”. Sens în care s-a stabilit că „Vladimir Alexandrovici Furin, secretar al atașaturii militare sovietice la București, prin contacte repetate a definitivat studiul în vederea atragerii la activitatea de spionaj a cetățeanului român de naționalitate maghiară Buus Alexandru, doctor în drept, expert criminalist la Laboratorul Central de Criminalistică al Ministerului Justiției. „Acționând gradat și convingându-se că Buus Alexandru este cu desăvârșire lipsit de cel mai elementar sentiment patriotic, care are o atitudine profund dușmănoasă politicii Partidului și statului nostru, nutrind în același timp sentimente afective deosebite față de URSS, Furin Vladimir Alexandrovici a trecut la recrutarea și instruirea concretă a acestuia cu sarcini pe linia culegerii de informații”. În procesul recrutării și instruirii lui Buus Alexandru, Furin i-a confiat indicația, ce o are, ca „în activitatea informativă pe care o desfășoară în România trebuie să lucreze cu mai multă atenție decât în statele dușmane, întrucât atitudinea românilor impune măsuri hotărâte pentru apărarea Frontului Sudic al URSS”. Chiar de la început, Alexandrovici Furin i-a precizat lui Alexandru Buus că²³:

• Nu-l interesează orice fel de informații, ci numai date concrete și argumentate;
• Ambasada sovietică din București dispune de o serie de informații care însă trebuie completate și comparate;
• Pentru procurarea datelor ce nu au tangență cu activitatea lui, i-a recomandat să-și creeze legături în rândul celor cu posibilități, inclusiv al militarilor.

Concomitent, l-a prelucrat asupra secretizării activității ce o va desfășura, a seriozității, obiectivității și corectitudinii de care va trebui să dea dovadă, avertizându-l că pe omul necinstit noi putem să-l pedepsim, fie el român, maghiar sau de orice altă nație.

În procesul recrutării și a instructajului ce i l-a făcut lui Buus Alexandru, „reprezentantul militar sovietic a recurs la incitări naționalist-iredentiste, la prelucrări deosebit de dușmănoase la adresa României, a conducerii superioare de Partid și de stat și la proferarea de amenințări privind viitorul țării noastre. Pentru subordonarea totală a lui Buus Alexandru, Furin V.A. i-a dat asigurări ferme privind integritatea persoanei sale și s-a oferit să-i scoată ilegal din țară materialele de specialitate pe care le-a redactat, în scopul editării lor în URSS și a realizării unor avantaje materiale”.

S-a stabilit că până la acel moment, V.A. Furin Vladimir i-a cerut, „în mod expres”, lui Buus Alexandru informații despre:

• pretențiile teritoriale ale României asupra Basarabiei și Bucovinei și dacă este reală informația ce o deține că, în această problemă, CC al PCR a conceput și difuzat o scrisoare cu conținut secret; alte materiale pe această temă publicate în țara noastră;
• Preocupări ale României pe linia apărării naționale; să verifice dacă este real faptul că s-au achiziționat 350 de elicoptere; producția și importul de avioane și nave; situația gărzilor patriotice - componență, atașament, stare de spirit;
• Starea de spirit a diverselor pături ale populației, nemulțumiri, cauze care le generează; unitatea între Partid și popor;
• Atitudinea României față de URSS și celelalte state socialiste membre ale OTV; de unde emană și cine cultivă antisovietismul, prin ce metode și ce medii;
• Situația prezentă a unor persoane schimbate după anul 1965 din funcțiile deținute în conducerea de Partid și de stat, atitudinea acestora față de URSS;
• Materiale conținând alte secrete, pe care Buus Alexandru le-a redactat, dar pe care nu vrea să le publice în România.

Pentru a-l convinge pe Furin Vladimir de „totala sa adeziune la acțiunea la care a fost antrenat și a-i demonstra utilitatea și atașamentul”, Buus Alexandru l-a informat că, din câte cunoaște, situația din România prezintă următoarele caracteristici:

• Țara nu se conduce după principii politice concrete și constante; peste tot, inclusiv în ideologie, nu există ordine, ci doar contradicții, se emit legi peste legi etc.;
• Se insistă pe dezvoltarea propagandei interne, prin care, în lipsa de argumente, se urmărește crearea psihozei unui pericol iminent din afară; ca urmare România se înarmează împotriva URSS și a celorlalte state membre ale Tratatului de la Varșovia, cheltuindu-se sume uriașe:
• Armata, ca și întregul popor, este educată în spirit antisovietic, acțiune ce reprezintă politica oficială a vârfurilor conducătoare;
• S-a mers pe înlăturarea cadrelor vechi de Partid și de stat, acțiune căreia i-au căzut victime: Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu și Ion Gh. Maurer, pe motiv că au fost mâna dreaptă a lui Gheorghiu-Dej.

Pe Alexandru Bîrlădeanu l-a prezentat ca fiind la timpul respectiv „a treia persoană politică a României, pretinzând că ar cunoaște chiar de la acesta o serie de aspecte privind persoana sa și anume: în 1960-1965 a avut scandaluri puternice cu Hrușciov pentru că s-a opus cumpărării unor mărfuri din URSS, întrucât erau mai ieftine pe piața americană”. Separat de acestea, Buus l-a informat pe Furin că „la locul de muncă participă la lucrări secrete, importante, cerute de conducere”, dând exemplu expertizele efectuate în cazul evenimentelor de la Brașov (crimele din Poiana Brașov și Predeal, n.n.); aspecte ale vieții de Partid din Ministerul Justiției etc.

Alexandru Buus a împărtășit lui Vladimir Furin planul său de a pleca definitiv, împreună cu soția, în Ungaria, cerându-i sfatul și acordul. Concomitent, i-a intermediat legătura cu Fodor Iosif, care lucrează la Institutul pentru recuperarea forței de muncă, asupra căruia Vladimir Furin Vladimir „a început studiul și tatonările în direcția antrenării acestuia în activitatea de spionaj”²⁴.

La 10 august 1977 este semnalată o discuție, la „Restaurantul Budapesta”, unde Alexandru Buus l-a informat detaliat pe Alexandr Vladimirov („atașat cu probleme consulare” în cadrul ambasadei URSS din București) cu privire la situația minerilor și grevele din Valea Jiului, „evenimente” care se pare că nu au fost străine organelor speciale ale statului sovietic.

În final, sovieticii i-au extras din România pe soții Buus, o notă din mai 1979 arată că aceștia erau plecați definitiv din țară și stabiliți în Uniunea Sovietică, la Odessa²⁵.

Cu privire la Vladimir Alexandrovici Furin, numitul a sosit la post la 24 august 1974 în funcția de „secretar” al atașatului militar al URSS la București. Avea ca studii Facultatea de științe juridice, cunoștea limbile română, franceză, spaniolă și engleză”, fiind caracterizat de ofițerii români de contraspionaj drept „un element inteligent, foarte abil, cu vaste cunoștințe de cultură generală și o mare capacitate de muncă, sobru în relațiile de la serviciu (...). După venirea în România și-a creat legături cu familiile unor rezidente sovietice, cunoscute cu manifestări dușmănoase: Buus Alexandru și Alla, Lazea Emil și Alvina; Fodor Iosif și Ina”. Furin avea legături și cu Sergiu Sevcenco, cunoscut ca FAS și „legătură a atașatului militar sovietic și a adjunctului acestuia”²⁶.

Alexandr Vladimirov, cel cu care Alexandru Buus „a luat masa” la Restaurantul Budapesta, era absolvent al Școlii de Marină Militară și al Facultății de Diplomație din Moscova. A venit la post în anul 1974 ca secretar al Consulatului URSS din Constanța, de unde în august 1975 a fost avansat ca referent principal la Ambasada URSS. La 5 mai 1976 a primit funcția diplomatică de „atașat” cu probleme consulare. Era semnalat de contraspionaj și pentru faptul că „desfășoară activități informative și contrainformative în rândul personalului ambasadei sovietice”²⁷.

_{Foto sus: 21 august 1968. Nicolae Ceaușescu condamnă invazia militară sovietică în Cehoslovacia (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 175/1968)}

Note

_{1 UM 0110, Dosar nr. 1603.}

_{2 A se vedea și: Sorin Aparaschivei, UM 0110 – Contraspionaj țări socialiste (anti-KGB). Înființarea și primii ani (1963-1973).}

_{3 Neagu Cosma, Cum a fost posibil? Cârtița Pacepa, Editura PACO, București, fără an de apariție (ISBN 978-606-8006-73-4), p. 53.}

_{4 Florica Dobre, O istorie a C.I.E. (Centrul de Informații Externe). Octombrie 1978 – decembrie 1989, volumul 2, Editura „Glasul istoriei”, București, 2022, pp. 432-433.}

_{5 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității / www.CNSAS.ro/; Dosar nr. 007929, vol. 53, Decretul nr. 362/23.06.1973, Anexa 1 – privind organizarea Ministerului de Interne.}

_{6 UM 0110, Dosar nr. 2049.}

_{7 Detalii și la: Jonathan Haslam, O nouă istorie a serviciilor secrete sovietice, Editura Polirom, 2016, pp. 189-220.}

_{8 Referitor la „măsurile active” (subversive) ale Moscovei în relația cu Bucureștiul a se vedea și: Mircea Stan, Programul de măsuri active al KGB-GRU împotriva României (1964-1989), Editura Militară, București, 2021.}

_{9 Hagop Hairabetian, Cum s-a născut ARTA. Scurtă istorie de la începuturile antiterorismului în România, în revista „Vitralii – lumini și umbre”, anul 1, nr. 1, decembrie 2009, București, p. 23 și următ.; de același autor a se vedea și Cu mănuși de catifea. O viață în contraspionaj, Editura Universul Academic, București, 2021, pp. 147-160, capitolul: „Prima unitate antitero și prima acțiune antiteroristă anihilată în România”.}

_{10 CNSAS; Ministerul Administrației și Internelor, Dosar nr. 3629 (10), Ordine originale, anul 1971, raport aprobat cu nr. 91200/10.06.1971, f. 66 și următ.}

_{11 Pentru cititorul mai puțin avizat, în fața numărului de ordin o singură cifră „0” înseamnă „secret”, două cifre înseamnă „strict secret”, n.n.}

_{12 CNSAS; Ministerul de Interne, Direcția Secretariat-Juridică, Dosar nr. 3632, Ordine originale 1974.}

_{13 UM 0110, Dosar nr. 3298.}

_{14 UM 0110, Dosar nr. 1965.}

_{15 UM 0110, Dosar nr. 1964.}

_{16 UM 0110, Dosar nr. 1845, vol. 1.}

_{17 CNSAS.ro/, fișă de cadre: Șerbănoiu Ioan, născut la 8 august 1933, în satul Niculești, comuna Vintilă, jud. Buzău, decedat în anul 2007, la Cluj-Napoca.}

_{18 UM 0110, Dosar nr. 1583, notă, 11 octombrie 1975.}

_{19 UM 0110, Dosar nr. 1594.}

_{20 UM 0110, Dosar nr. 2683; 27 noiembrie 1974, adresă a UM 0920/A către UM 0625/RB.}

_{21 UM 0110, Dosar nr. 1698.}

_{22 UM 0110, Dosar nr. 1698.}

_{23 UM 0110, Dosar nr. 2736, notă, 22 aprilie 1976.}

_{24 UM 0110, Dosar nr. 2736, notă, 22 aprilie 1976.}

_{25 UM 0110, Dosar nr. 1594.}

_{26 UM 0110, Dosar nr. 1594, respectiv Dosar nr. 1584.}

_{27 UM 0110, Dosar nr. 1594.}

UM 0110 (anti-KGB) – despre „Corbi”

UM 0110 – Contraspionaj țări socialiste (anti-KGB). Înființarea și primii ani (1963-1973)

Anul 1968 (august) – în „memoriile” contraspionajului român