1924: când pericolul teroristo-comunist e folosit de Guvern pentru măsuri antidemocratice

Într-un eseu mai vechi, inclus într-unul dintre volumele tipărite, notam că existenţa URSS ca vecin a fost marea nenorocire, ghinionul istoric pentru mai dreapta aşezare a României interbelice.

Echilibrul tipic democraţiilor autentice reclamă ca fiecare parte şi chiar părticică a electoratului unei ţări să se regăsească într-o formaţiune politică, de regulă, parlamentară. La noi, în anii interbelici, electoratul social-democrat şi cel comunist n-au fost reprezentate autentic pe scena politică. Aceasta a dus, în cele din urmă, la creşterea forţelor de Extrema-Dreaptă mult peste bazinul lor electoral. Forţele de Extremă Dreapta şi-au asumat lozinci ale Stângii comuniste în plan social-economic. Stânga social-democrată, dar chiar şi Stânga comunistă nu s-au putut dezvolta în chip organic, drept expresii politice ale unei părţi a electoratului, pentru că Guvernele succesive scoteau imediat din pălărie pericolul teroristo-comunist întruchipat de Moscova.

Pentru cartea despre C.Z. Codreanu citesc „Viitorul”, organul de presă al Guvernului Ionel Brătianu, octombrie-decembrie 1924. Speculând emoţia stârnită de crima lui C.Z. Codreanu (asasinarea prefectului de Poliţie Iaşi, C. Manciu), Guvernul pregăteşte terenul pentru Legea de reprimare a unor noi infracţiuni contra ordinii publice, rămasă în istorie şi drept Legea Mârzescu, după numele iniţiatorului şi susţinătorului ei, G.G. Mârzescu, ministrul Justiţiei.

Prin numeroase prevederi, între care se numără şi taxarea drept infracţiune a asocierii la ceea ce Siguranţa ar putea considera drept acţiune teroristă, Legea e antidemocratică. Deşi după 1989, anticomuniştii de serviciu au elogiat-o drept măsură salvatoare pentru România, iscodită în contextul istoric respectiv, Legea stă sub semnul politicii autoritariste a Guvernului Liberal Ionel Brătianu în numele luptei împotriva anarhiei;anarhie care ar pune la îndoială fiinţa statului român.

Până la dezbaterea legii în Parlament (11 decembrie 1924), în ciuda protestelor sporadice ale Opoziţiei şi ale presei de stânga, oficiosul „Viitorul” se ocupă în principal de pericolul bolşevic. Titlurile sună alarma, ca tocsinul în zilele de jar ale Revoluţiei franceze:„Înăbuşirea revoluţiei comuniste în Estonia;Un pericol european:Întinderea propagandei comuniste şi interesele ţării;România – sentinelă în calea bolşevismului;Uneltiri comuniste în Franţa;Bolşevizarea Balcanilor;Agonia lentă a Rusiei sovietice;O problemă a zilei:Socialism – da, Comunism – nu;Acţiunea contra bolşevismului în Franţa;Dictatorii din Kremlin. Politica imperialistă a Guvernului din Moscova;Democraţiile apusene iau măsuri severe contra anarhiei comuniste;Guvernul englez şi propaganda comunistă;O primejdie socială:Din tainele propagandei comuniste;Internaţionala roşie. Opera de subminare socială a organizaţiilor comuniste”.

Se descoperă comploturi pe bandă rulantă

Comunicate oficiale sau informaţii transmise presei de Siguranţă pe sub mână vorbesc de comploturi descoperite. Sâmbătă, 8 noiembrie 1924, la rubrica „Ora 2 p.m.”, „Viitorul”titrează:„Un vast complot comunist la Galaţi. Mii de manifeste criminale – Declaraţiile comuniştilor arestaţi“

Despre cum se descoperă comploturile ne lămureşte textul mai departe:

„Din Galaţi ni se comunică următoarele cu privire la descoperirea unui primejdios complot comunist în acel oraş.

Acum câteva zile brigada de Siguranţă din Galaţi a primit un denunţ prin care i se aducea la cunoştinţă că partidul comunist, secţia locală, va ţine o întrunire în ziua de 7 Noiembrie, intenţionând provocarea dezordinei în oraş. Pe baza acestei relatări agenţii Siguranţei au început cercetările.

Ieri la orele 5 d.a. s-a făcut o descindere la clubul acesti partid din piaţa Moruzzi. Rezultatul descinderilor a fost satisfăcător, întrucât s-a putut pune mîna pe documente senzaţionale din care reies următoarele:

În ziua de azi 7 Noembrie, cu ocazia întrunirii pe care voiau s-o ţie, comuniştii intenţionau să provoace dezordini, instigând populaţia oraşului la revoluţie şi spre a cere întronarea republicei.

În acest scop ei tipăriseră 10.000 manifeste cu un conţinut incendiar. Tot azi urma să se sărbătorească 7 ani de la declararea revoluţiei în Rusia, arătîndu-se fericirea ce domneşte în această ţară“.

Din Comunicat nu putea lipsi implicarea URSS:„S-au mai confiscat foarte multe acte compromiţătoare, provenind din partea sovietelor ruseşti. La siguranţă s-a luat arestaţilor câte o declaraţie, prin care au mărturisit intenţiunile lor. Cercetările continuă întrucât se crede că mai sunt şi alţi complici“.

Un articol din numărul de vineri, 12 decembrie 1924, al aceluiaşi ziar sună astfel:

„Acţiuni criminale

OFENSIVA PROPAGANDEI COMUNISTE ÎN ROMÂNIA

Fonduri trimise din Rusia pentru organizaţiile teroriste

Ştiri primite de ministerul de Interne din foarte multe puncte ale ţării dovedesc limpede că ne găsim în faţa unei ofensive a propagandei sovietelor în România.

Într-adevăr, în ultimile trei zile, s-a încercat să se răspândească, reuşindu-se chiar în numeroase părţi, zeci de mii de manifeste incendiare. (...)

Manifestele incendiare, scrise în limba rusă, maghiară sau românească, după localităţi, îndeamnă populaţia şi mai ales muncitorimea la revoltă şi la instaurarea regimului sovietic.

Cercetările făcute au dovedit existenţa unor organizaţii teroriste în diferitele puncte ale ţării, toate în legătură cu sovietele.

S-au şi operat numeroase arestări, majoritatea fiind streini de origină, mai ales:unguri, ruşi şi evrei.

Cu acest prilej s-a pus mâna şi pe numeroase documente şi scrisori din care rezultă că în ultimul timp au venit din Rusia mari fonduri pentru propagandă, împreună cu instrucţiuni care îndeamnă pe agenţi terorişti la activarea la maximum a propagandei.

D.G.G. Mârzescu, ministrul Justiţiei şi d. G. Tătărescu, subsecretar de Stat, au comunicat toate aceste ştiri d-lui Ion I.C. Brătianu, preşedintele consiliului de miniştri“.

Din presa lumii sunt alese cu grijă articolele capabile să sugereze o Românie care stă de strajă la Zidul Chinezesc al Europei. Numărul din 6 decembrie 1924 al „Viitorului” găzduieşte acest articol:

„Din presa străină

O privire în Rusia

ROMÂNIA SENTINELĂ ÎN FAŢA BOLŞEVISMULUI

– Notele de călătorie ale unui ziarist englez-

Cunoscutul ziarist englez C.G. Lawrence publică în «Birmingham Dispatch» următoarele însemnări de călătorie ce le reproducem atât din punctul de vedere al sincerităţii şi al realităţilor ce prezintă, cât şi din punctul de vedere al modului impecabil în care le scrie:

România, ne spun izvoare cu mare autoritate, a fost veacuri întregi pavăza civilizaţiei. A potolit, dacă nu chiar a oprit, năvălirea turcilor.

Azi, încă o dată, dacă acceptăm părerea unanimă a celor ce se pretind că ştiu, România se prezintă din nou şi apărătoare a sud-estului Europei, contra năvălirilor unei alte secte sălbatice. Stă ca o sentinelă contra înaintării Bolşevismului. (...)

Dincolo se află Rusia, Imperiul de ieri, sovietele de azi. Ici şi colea e câte un sat. Când şi când se vede câte un ţăran. Întâmplător câte o căruţă mai dă o mică însufleţire scenei.

Dar e prea departe de-a distinge mult fără binoclu. Impresia predominantă este aceea a unei localităţi păduroase pe care ai vrea s-o explorezi.

Şi astfel laşi în spate Rusia, o lume necunoscută, care în împrejurările de faţă nu poate fi cunoscută. Te întorci la Chişinău, capitala unui ţinut care mai înainte de război era în Rusia, dar acum este în România, capitala unui ţinut care aşteaptă dezvoltare şi merită dezvoltare, capitala unui ţinut care stă ca un tampon între civilizaţia aşa cum e înţeleasă azi şi ordinea socială care numai în Rusia cel mult şi-a putut găsi o aplicare“.

În 1924, liderilor bolșevici numai la cuceriri externe nu le sta gândul

Ce ne spune istoria? Ne spune că, în iarna lui 1924, pericolul întruchipat de URSS pentru România, pentru Europa, se găsea la cota cea mai scăzută din istoria bolşevismului rus. După moartea lui Lenin, în cadrul conducerii bolşevice se declanşase o crâncenă luptă pentru putere, între Stalin şi ceilalţi moştenitori ai fondatorului. În atare condiţii, liderilor bolşevici numai la cucerirea României nu le stătea gândul. Ca să nu mai spun că, în 1924, statul sovietic era slab, suficient de slab pentru a nu-şi permite aventuri externe.

Cât despre planul intern, istoria nu consemnează niciun pericol, din partea URSS sau a comuniştilor români. Campania angajată de Guvern nu viza trecerea Legii Mârzescu prin Parlament. Raportul Putere-Opoziţie era categoric zdrobitor în favoarea Puterii:222 deputaţi PNL față de 40 deputaţi ai Partidului Ţărănesc şi 26 ai Partidului Naţional Român.

De fapt, nici legea propriu-zisă nu izvora doar din interesul naţional de a proteja România de bolşevizare la comanda Sovietelor. Atât campania, cât şi legea îşi găsesc temeiurile ascunse în titlurile cu care-şi desfată zilnic cititorii oficiosul „Viitorul”:„Gruparea ţărănistă e comunistă, dar conducătorii ei n-au curaj s-o spună;Legăturile ţărăniştilor cu comuniştii, complet demascate;În vreme ce sovietelor întocmesc planuri în vederea cucerirea Basarabiei, conducătorii ţărănişti întreţin legături cu Moscova;Să declare organizaţiile ţărăniste dacă aprobă sau nu înţelegerea cu sovietele;Textul telegramelor care fac dovada legăturilor dintre ţărănişti şi Soviete;Legăturile dintre ţărănişti şi comunişti sunt recunoscute;Gruparea ţărănistă a patronat turburările bolşevice din Basarabia“.

Un material în sprijinul Legii Mârzescu publicat miercuri, 10 decembrie 1924, în preziua dezbaterii din Camera Deputaţilor (trecuse de Senat), sub titlu stufos, mărturiseşte fără echivoc adevăratul scop al Companiei şi al Legii: „Guvernul român asigură ORDINEA şi SIGURANŢA STATULUI – Înainte de orice alt îndemn, dar, după ce s-a constatat că duşmanii din afară, cu concursul unor politicieni inconştienţi dinăuntru, încearcă să provoace desmembrarea României unite s-a întocmit legea nouă de asigurare a ordinei”

„Politicienii inconştienţi ” sunt deîndată identificați:cei din Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache:

Situaţia României este excepţională. Sovietele, în afară de interesul pe care-l au de-a bolşeviza această barieră a Balcanilor, mai nutresc împotriva ţării noastre intenţiunea mărturisită de-a ne răpi Basarabia.

Pentru a-şi ajunge cele două scopuri, guvernul de la Moscova, în afară de agenţii pe care i-a trimis de peste Nistru au reușit să atragă în sfera lor de acţiune şi o parte din mişcarea socialistă şi întreaga mişcare ţărănistă, condusă de trădătorul Stere, de aventurierul Lupu şi de demagogul Mihalache.

Socialiştilor afiliaţi la Internaţionala III-a li s-au trimis fonduri, iar comuniştii au recunoscut în mod public că au primit cu ajutorul cărora şi-au împrăştiat ideile.

Ţărăniştii n-au avut însă curajul să mărturisească legăturile lor cu Sovietele, însă d-rul Lupu, după ce s-a întâlnit la Londra cu Racovisky şi înainte de-a se vedea la Zagreb cu Radici, s-a suit la tribună spre a cere înlocuirea guvernului Brătianu cu un cabinet ţărănist. ACEASTA FIIND SINGURA FORMAŢIUNE CU CARE CONDUCĂTORII DE LA MOSCOVA AR PUTEA SĂ STEA DE VORBĂ.

Plecând de la acest punct de vedere, ţărăniştii au stabilit, la Zagreb, o înţelegere cu Radici, sub auspiciile Sovietelor, în baza căreia comisarii poporului de la Moscova au început să le expedieze la Bucureşti telegrame, scrisori şi apeluri de unire şi luptă comună“.

Guvernul Ionel Brătianu, întemeiat pe politica autoritaristă zisă şi de ordine, avea enormul avantaj al unei opoziţii fărâmiţate. La finele lui 1924 se duc tratative între Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache şi Partidul Naţional Român al lui Iuliu Maniu în vederea fuziunii.

Pentru a preîntâmpina această fuziune, Ionel Brătianu lansează diversiunea pericolului comunist, incluzînd campania şi Legea Mârzescu. Şi nu se poate spune că nu i-a reuşit. Speriat de perspectiva unei fuziuni cu un partid care şi aşa părea Regelui Ferdinand revoluţionar, Iuliu Maniu a dat înapoi.

Dacă adăugăm şi alte interese ale Puterii din 1924 (abaterea atenţiei de la scandalurile de corupţie care macină imaginea Guvernului (vezi afacerea Paşapoartelor);obţinerea unui câştig electoral prin cultivarea Guvernului de Ordine Ionel Brătianu, singurul în stare să apare ţara de anarhie), vom concluziona că pericolul teroristo-comunist şi-a făcut din plin datoria.