1473: anul-cheie al domniei lui Ștefan cel Mare

În pofida expedițiilor și confruntărilor moldo-valahe, care implicau și Imperiul Otoman, căci Radu cel Frumos era un domn credincios Porții, anul de cotitură în relațiile dintre Ștefan cel Mare și Imperiul Otoman este considerat de cei mai mulți dintre istorici ca fiind anul 1473.

Înainte de a se alătura cruciadei antiotomane, Ștefan cel Mare a consolidat fortărețele țării, ba chiar a construit altele noi, precum cetatea Orhei, și-a sporit prestigiul internațional căsătorindu-se cu prințesa Maria de Mangop – prin intermediul căreia domnul român intra în relații de rudenie cu descendenți ai Paleologilor și Comnenilor, vechi familii imperiale bizantine –, la fel cum a reorganizat Sfatul Domnesc, prin eliminarea boierilor filoturci. Letopisețul moldovenesc reține faptul că în ianuarie 1471 au fost tăiați boierii Negrilă ceașnic, Alexa stolnic și Isaia vornic, la Vaslui, cel din urmă fiind chiar cumnatul voievodului, soțul uneia dintre surorile sale (aceasta se numea Sora, fiind fiica cea mică a doamnei Oltea).

De ce este totuși 1473 un an-cheie al domniei lui Ștefan cel Mare? În primul rând, pentru că este prima dată când izvoarele istorice externe menționează acțiunile militare ale domnului Moldovei nu doar în contextul restrâns al disputelor teritoriale cu Muntenia, cât ca parte a cruciadei răsăritene împotriva turcilor otomani. Confruntările dintre Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos capătă acum semnificația luptelor dintre un domn creștin și apărător al creștinătății, de o parte, și un domn supus și fidel sultanului otoman, de cealaltă parte. În numele idealului creștinătății europene de a-i alunga pe turci de pe continent, Ștefan cel Mare a reluat legăturile diplomatice chiar și cu vechii dușmani din Genova. Prin căsătoria cu Maria de Mangop, voievodul Moldovei se va putea erija într-un susținător al cauzei bizantine, la două decenii după căderea Constantinopolului sub stăpânirea otomană.

În al doilea rând, foarte importantă pentru înțelegerea cât mai precisă a viziunii și a planurilor lui Ștefan cel Mare este și însemnarea de pe una dintre filele Tetraevangheliarului de la Humor (foto sus), care poartă data de 17 iunie 1473, și care-i atribuie lui Ștefan cel Mare nu doar titlurile obișnuite de domn și de stăpân, cât și pe acela de „Binecinstitorul și de Hristos iubitorul țar”, adică împărat creștin. Asumându-și acest titlu, voievodul Moldovei se poziționează pe sine în rolul de apărător al creștinilor. Tot în acest an va fi începută rescrierea cronicii țării, pornind de la voievodul Dragoș, considerat întemeietor, și mergând prin istorie spre domnia lui Alexandru cel Bun, bunicul lui Ștefan cel Mare, considerat de autorul anonim al cronicii drept primul dintre împărații moldoveni.

Tot în această vreme se copiază mai multe texte bisericești, este îmbogățită stema țării cu o cruce dublă apostolică și cu două flori de crin, toate de aur, dominând semiluna turcească. Toate aceste mărturii indică poziționarea neechivocă a domnului moldovean alături de alianța creștinilor și hotărârea lui de a rupe relațiile de vasalitate cu Poarta. Fapt care s-a și întâmplat, căci tocmai în anul 1473 domnul a poruncit să nu mai fie plătit haraciul turcilor, gest care echivala cu o adevărată declarație de independență.

Acest text este un fragment din dosarul numărului de ianuarie al revistei Historia dedicat bătăliei de la Vaslui (Podul Înalt) din 1475, una dintre cele mai importante victorii ale creștinismului împotriva Porții. În acest dosar mai puteți citi:

• De ce s-a bătut Ștefan cel Mare cu turcii
• Legăturile diplomatice cu aliații antiotomani
• Consecințele bătăliei de la Vaslui
• Cum arătau cele două armate, cea condusă de Ștefan cel Mare și cea condusă de Suleiman Pașa
• Ce spun cronicile despre victoria voievodului român
• Cum s-a desfășurat bătălia – etape, tactici etc