⬆

12 mai 113 - inaugurarea Columnei în Forul lui Traian, la Roma

Autor: Leonard Velcescu

Columna lui Traian, construită de arhitectul Apolodor din Damasc (60-129 d.Hr.), a fost inaugurată la 12 mai 113 d.Hr. în Forul lui Traian, la Roma, situată fiind în spatele clădirii Basilica Ulpia, între cele două biblioteci, una pentru lucrările de limbă greacă şi cealaltă pentru cele latine. Columna a fost sculptată în marmură de Carrara şi înălţată pe un piedestal decorat la colţuri cu vulturi purtând festoni. Pe suprafeţele postamentului apar arme dace în basorelief, în timp ce o coroană de lauri serveşte drept tor (mulură rotundă, cu profilul convex, situată la baza sau la capitelul unei coloane – n.r.). Acest monument este singurul bine păstrat în Forul lui Traian, în mijlocul unui câmp de ruine.

Columna nu este doar o cronică figurată pentru imortalizarea războaielor daco-romane (101-102 şi 105-106 d.Hr.); ea a devenit, de asemenea, şi mormântul împăratului, aici fiind depusă cenuşa lui Traian, în anul 117, într-o urnă de aur care era amplasată într-o încăpere sepulcrală special amenajată în vestibul. Un al treilea motiv al ridicării monumentului e amintit în inscripţia – laconică, puţin deteriorată din pricina trecerii timpului, dar încă vizibilă – de deasupra intrării în interiorul Columnei: acela de a arăta cât de înalt era muntele care a fost săpat pentru a fi ridicate Forumul şi Columna.

124 de episoade din războaiele daco-romane şi peste 2.500 de personaje

Acest text lapidar şi modest se află, în mod evident, în contradicţie în raport cu măreţia şi splendoarea Columnei. Înălţimea totală a Columnei lui Traian, fără statuie, este de 39,83 m. Baza Columnei, fusul şi capitelul au împreună 29,78 m, adică aproximativ 100 picioare romane [1]. Lărgimea frizei la bază este de 0,89 m, iar sus, de 1,25 m; înălţimea unui personaj este jos de 0,60 m, iar în partea de sus de 0,90 m. Diferenţa între sus şi jos este destinată pentru a compensa efectele de perspectivă. Banda sculptată prezintă o lungime de 200 m, iar relieful este sculptat pe 404 de dale suport de marmură, făcând parte din structura Columnei. Sunt reprezentate, în total, 124 episoade din războaiele purtate de romani împotriva dacilor şi mai mult de 2.500 de personaje.

La nivelul soclului se pătrunde în interiorul Columnei printr-o uşă metalică ce dă într-un vestibul, de unde se poate urca, pe o scară interioară în spirală, spre vârful monumentului. Acolo se afla statuia împăratului Traian, dispărută în timp, şi care, în anul 1598, a fost înlocuită cu statuia de bronz a Sfântului Petru. Această scară este luminată cu ajutorul a 43 de mici deschideri rectangulare ce străpung destul de discret, din loc în loc, grosimea peretelui de marmură a Columnei.

Inscripţia de pe Columnă

Senatus populusque Romanus Imp(eratori) Caesari divi Nervae f(ilio) Nervae Traiano Aug(usto) Germ(anico) Dacico ponti(ici) maximo trib(unicia) pot(estate) XVII imp(eratori) VI co(n)s(uli) VI p(atri) p(atriae) ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tantis operibus sit egestus.
Senatul şi poporul roman Împăratului Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian Augustul, germanicul, dacicul, mare pontif, învestit pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun, aclamat de şase ori imperator, consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a se arăta cât de înalt era muntele şi locul săpat cu eforturi atât de mari.

Monumentul, între adevăr istoric şi propagandă

Columna lui Traian reprezintă cea mai mare sculptură în relief din toată Antichitatea. Din punct de vedere estetic, aceasta este înainte de toate o creaţie originală a artei romane în perioada ei de maximă maturitate de la începutul secolului II d.Hr., datorită unităţii sale compoziţionale, omogenităţii basoreliefurilor şi prin realismul personajelor reprezentate. Valoarea sa în calitate de sursă istorică este inestimabilă, având în vedere faptul că scrierile lui Traian despre războaielor dacice sunt astăzi pierdute. De asemenea, basoreliefurile Columnei prezintă o bogată sursă de informaţii şi pentru că oferă detalii despre îmbrăcăminte, armament, fortificaţii, harnaşament, tactici de război, atât pentru romani, cât şi pentru daci, dar şi pentru că înfăţişează atâţia oameni care a trăit (şi luptat) acum mai bine de 1.900 de ani.

Numeroşi specialişti consideră că reliefurile reprezintă o cronică destul de exactă a războaielor daco-romane, iar diferitele detalii ne ajută să cunoaştem mai bine aceste evenimente. Alţii, dimpotrivă, consideră Columna doar o reprezentare artistică, de sinteză, cu inevitabile exagerări şi deformări a evenimentelor descrise. Aceşti istorici privesc basoreliefurile cu neîncredere, întrebându-se unde e limita dintre adevărul istoric şi convenţia artistică. La toate aceste opinii asupra problemei valorii documentare istorice a Columnei lui Traian, ar trebui adăugat caracterul oficial, de curte, al artiştilor anonimi romani care au realizat monumentul.

În fond, Columna îndeplinea şi rolul de act politic, de propagandă pentru Imperiul Roman şi pentru împăratul Traian. Acest fapt nu permitea artiştilor de a urma în mod exclusiv propriile inspiraţii şi iniţiative, în sens artistic creativ – prin urmare, desenatorii şi sculptorii nu aveau voie să se îndepărteze prea mult de textul lui Traian. Se admite din ce în ce mai mult printre specialişti ideea că e foarte probabil ca Traian să fi adus cu el în Dacia, în timpul războaielor împotriva dacilor, desenatori, pictori şi sculptori, pentru a eterniza în acest fel diferitele aspecte şi momente ale războiului şi pentru imortalizarea împăratului însuşi.

Trăsăturile fiecărui chip, transpuse minuţios în piatră

Din punct de vedere al compoziţiei, Columna pune în evidenţă stilul sculpturii romane al perioadei lui Traian, considerat a fi apogeul stilului clasic roman. Se observă, în primul rând, marea calitate sculpturală şi iconografică ce caracterizează aceste reprezentări. Figurile dacilor, dar şi ale soldaţilor romani, pot fi considerate adevărate portrete, în sensul de reprezentare care prezintă afinităţi evidente cu modelul sculptat.

De asemenea, fizionomia lor aparte, naturală şi demnă, caracterizează aceste reprezentări. Studiată cu atenţie toată această bogată şi diversă iconografie a dacilor, reprezentată în sculptura romană, atât pe metopele Columnei lui Traian, precum şi în arta statuară, se observă mai multe detalii importante: trăsăturile figurilor au fost realizate cu un mare profesionalism artistic, fiecare personaj a fost redat individualizat după un model real. Se poate afirma chiar că toate trăsăturile care caracterizează fiecare chip au fost transpuse în mod minuţios în piatră. Perioada a domniei lui Traian (98-117 d.Hr.) a marcat, de fapt, o etapă foarte importantă în arta sculpturală romană: marea calitate artistică şi iconografică a portretului.

Forul lui Traian a rămas intact până în secolul al IV-lea

Din complexul arhitectural pe care îl reprezenta odinioară Forul lui Traian, singurul monument rămas intact este Columna. Dacă ne întoarcem în timp, cu ajutorul documentelor, observăm că admiraţia pentru Forul lui Traian s-a păstrat până în Antichitatea târzie. Istoricul Ammianus Marcellinus [2] relatează cum împăratul Flavius Iulius Constantius, cu reşedinţa în noua capitală de la Constantinopol, vizitând Roma în anul 357 d.Hr., a rămas uimit de complexul construcţiilor Forului lui Traian şi de statuia ecvestră a împăratului, situată în mijlocul acestei construcţii. Complexul monumental a rămas intact până în secolul al IV-lea, ca pe urmă, de-a lungul veacurilor, să cadă treptat în ruine. Degradarea s-a accentuat şi din cauza unor cutremure de pământ devastatoare care au zdruncinat Italia, în diferite perioade, cauzând importante distrugeri în Forul lui Traian. Totuşi, Columna, din fericire, a rămas în picioare.

La începutul secolului al XI-lea, o mică biserică, San Niccolò de Columna, a fost amenajată în spaţiul bazei Columnei lui Traian. Azi este încă vizibilă urma săpată, sub formă de acoperiş, deasupra intrării, ocazie cu care s-a distrus o parte din inscripţia antică a Columnei. Se presupune că lăcaşul de cult ar fi existat încă din secolele VIII-IX. Biserica a fost demolată probabil cu ocazia vizitei făcută la Roma a împăratului Carol Quintul, în anul 1546. Tot în cursul secolului al XVI-lea au fost demolate o serie de clădiri private din jurul Columnei, iar soclul a fost degajat de depunerile cu care era acoperit.

Napoleon Bonaparte a vrut să mute Columna la Paris, în Place Vendôme

În cursul Evului Mediu, distrugerea Forului lui Traian s-a accentuat din cauza faptului că o mare parte din preţioasele marmuri colorate au fost luate pentru a fi reutilizate la diferite construcţii şi în sculptura epocii. Columna lui Traian a fost salvată de un decret dat de Senatul roman, la 27 martie 1162, care pedepsea cu moartea pe oricine ar deteriora sau distruge acest monument lăsat de Roma imperială noului oraş sfânt. Această solicitudine a fost menţinută doar pentru Columna lui Traian, dar, din păcate, nu era prevăzută şi pentru alte zone ale Forului lui Traian, care au continuat să fie exploatate din ce în ce mai mult, mai ales în secolul al XVI-lea, pentru construcţia noilor biserici.

În perioada de apogeu a carierei militare şi politice a lui Napoleon Bonaparte, Columna lui Traian a fost pe punctul să fie demontată şi transportată la Paris pentru a fi înălţată în frumoasa Place Vendôme. Dar consilieri apropiaţi ai lui Napoleon l-au convins să abandoneze acest proiect, considerat prea costisitor. Astfel, pentru construcţia viitoarei Colonne Vendôme (în 1810) au fost comandate în străinătate materialele necesare pentru ridicarea ei la Paris. Iar Columna Traiană a rămas în continuare la Roma, pe locul ei iniţial.

Columna lui Traian, sursă de inspiraţie pentru numeroase alte monumente din întreaga lume

Influenţa Columnei lui Traian, atât din punct de vedere al realizării ei tehnice, cât şi artistice, a fost considerabilă, monumentul servind drept model pentru realizarea altor columne comemorative, încă din Antichitate până în zilele noastre. Probabil una dintre cele mai importante columne ridicate după modelul celei traiane este Columna împăratului Marcus Aurelius (161-180 d.Hr.) – monument din marmură de Carrara, ridicat la Roma în anul 193 d.Hr.; Columna lui Marcus Aurelius se află astăzi în Piaţa Colonna.

Din punct de vedere arhitectural, Columna lui Marcus Aurelius este cópie după Columna lui Traian, având înălţimea de 100 de picioare (cca. 29,601 m). Ea a fost restaurată în secolul al XVI-lea de către arhitectul Domenico Fontana, care, din ordinul Papei Sixtus V (1585-1590), a plasat în vârful ei statuia Sfântului Apostolul Pavel. Ca şi în cazul Columnei lui Traian, în vârful acesteia se afla la început o statuie a lui Marcus Aurelius. Istoricul reliefurilor de pe această columnă reprezintă campaniile militare ale împăratului împotriva coaliţiei popoarelor germanice unite cu cele dacice, la nord de Dunăre, narate în 116 scene şi derulate pe 21 de spirale. Înălţimea piedestalului Columnei măsoară aproximativ 12 m.

Alte monumente inspirate de Columna traiană sunt cele trei columne ridicate de împăraţii romani la Constantinopol: Columna lui Costantin cel Mare (306-337 d.Hr.), în 330 d.Hr.; a lui Theodosius cel Mare (379-395 d.Hr.), în anul 390 d.Hr.; respectiv Columna lui Iustinian I (527-565), realizată între anii 543-545. La Roma, în afară de monumentul ridicat de Marcus Aurelius, a mai fost ridicată o columnă: cea a lui Phocas (Columna Phocatis) în anul 608.

În afara capitalelor imperiale romane, Columna lui Traian a servit drept model pentru monumente precum: Columna Médicis din Paris, 1574; cele două coloane de la biserica Karlskirche din Viena, 1716-1737; Columna lui „Traian” de la Méréville, Essonne (Franţa), ridicată între 1791-1792 de marchizul Jean-Joseph de Laborde (1724-1794) pentru a împodobi parcul romantic al castelului său. De asemenea, monumentul lui Traian a fost folosit ca sursă de inspiraţie pentru Coloana Vendôme (1810), aşezată în Place Vendôme din Paris şi construită din ordinul lui Napoleon pentru comemorarea bătăliei de la Austerlitz; dar şi pentru Coloana ţarului Alexandru din Petrograd (Rusia), realizată între 1830-1834, şi Coloana lui amiralului Nelson din Londra (1840-1843).

Cel mai tânăr monument care a avut drept sursă de inspiraţie Columna lui Traian este Columna Astoria din în Oregon, SUA, realizată în 1926. Aceasta este amplasată pe colina Coxcomb, deasupra oraşului Astoria, şi a fost construită din beton, oferind vizitatorilor, din vârful ei, imagini panoramice spectaculoase. Monumentul are 38 de metri înălţime, incluzând o scară interioară în spirală de 164 de trepte, care duce în vârful columnei. La exterior, fusul coloanei oferă o friza în spirală pictată, cu scene legate de evenimentele care au marcat istoria regiunii.

Coloane inspirate de Columna lui Traian jpg jpeg

Coloane inspirate de Columna lui Traian (de la stânga la dreapta): Coloana lui Nelson – Londra, Columna lui Marcus Aurelius - Roma, Columna de porfir roşu a lui Constantin – Istanbul, Coloana Vendôme – Paris, Columna Astoria – Oregon, SUA.

Michelangelo ar fi exclamat în faţa monumentului: „Nu există decât o singură Columnă Traiană!”

Cel mai impresionant monument triumfal construit vreodată, Columna lui Traian este una dintre operele sculptate în piatră (marmură) cele mai complete pe care ne-a lăsat-o Antichitatea, fiind şi sursă prolifică de studiu pentru istorici, arheologi şi artişti din lumea întreagă. Columna Traiană a fost şi este dintotdeauna unul dintre monumentele cele mai cunoscute din Roma. Începând cu secolul al XV-lea, Columna a atras şi atenţia artiştilor. Înaintea lui Bernini, monumentul a fost studiat de Raffaello Sanzio, de Giulio Romano şi de toţi marii maeştrii, fiind o sursă în care toţi artişti au găsit forţa şi măreţia creativă pentru operele lor.

La începutul secolului al XVI-lea, printre primii artişti ai Renaşterii italiene care au studiat Columna a fost pictorul Jacopo da Bologna, care a arătat un mare interes pentru basoreliefurile monumentului. Apoi, acest monument al Antichităţii a exersat din ce în ce mai mult un viu interes, dar şi o importantă influenţă asupra frescelor lui Raffaello Sanzio, vestitele stanze, şi asupra celor aparţinând elevului său, Giulio Romano, de la Vatican. Se ştie că însuşi Michelangelo admirase scenele Columnei Traiane, în faţa cărora ar fi exclamat: „Nu există decât o singură Columnă Traiană!”.

În vremea regelui Ludovic al XIV-lea a fost mulată toată Columna

Ceva mai târziu, în secolul următor, stilul în care au fost sculptate basoreliefurile Columnei lui Traian de către artiştii antici va influenţa şi compoziţiile lui Caravaggio. În anul 1541, regele Franţei, Francisc I, l-a trimis pe pictorul Primaticcio la Roma, cu recomandarea de a face mulaje după cele mai frumoase sculpturi în marmură, precum şi după Columnă. Această muncă titanică a fost începută şi condusă de arhitectul Vignola. El s-a văzut obligat să recunoască că acest proiect era de o prea mare anvergură şi prea costisitor şi s-a mulţumit prin a trimite doar câteva fragmente pentru a satisface curiozitatea regelui. Aduse la Fontainbleau, aceste gipsuri au dispărut fără să lase urme.

În vremea regelui Ludovic al XIV-lea a fost mulată toată Columna – şi Charles Errard, primul director al Academiei Franţei, fondată sub auspiciile lui Jean Baptiste Colbert, a supravegheat operaţiunea, care a durat până în anul 1640. Aceste gipsuri nu au sosit însă toate în Franţa: unele se găsesc la Villa Médicis; altele au fost mult timp păstrate în Depozitul Antichităţilor şi, pe urmă, într-unul dintre departamentele de antichităţi ale Luvrului; o a treia parte se găseşte la Muzeul Universitaţii din Leyde, în Olanda.

Paralel cu aceste lucrări de reproducere, o carte despre Columna lui Traian, imprimată la Roma, va apărea pentru prima oară în anul 1576 (şi va fi reeditată în 1585, 1616). Lucrarea avea 130 de planşe gravate de F. Villamena după desenele (totalitatea frizei) lui Girolamo Muziano (1530-1590), directorul lucrărilor de la Vatican, însoţite de un Commentarium scris de eruditul spaniol Alfonso Chacon (Ciaccone): Historia utriusque belli Dacici a Traiano Caesare gesti, ex simulacris quae in Columna eiusdem Romae visunteur collecta. În anul 1667, gravorul Pietro Santi Bartoli (1635-1700) executa alte gravuri în aramă după Columna lui Traian, care au fost publicate, acompaniate de comentariul lui Chacon, corectat şi completat de Pietro Bellori. Semnalăm, de asemenea, opera lui Rafaello Fabretti, De Columna Traiana Syntagma, Roma, 1683-1690, şi splendidele gravuri, relizate în 1776, de Giovanni Battista Piranesi (1720-1778).

Columna si Forumul lui Traian shutterstock 68048947 jpg jpeg

Dimensiunile Columnei lui Traian:

Înălțimea bazei:1,70 m
Înălțimea arborelui: 26,92 m
Înălțimea blocurilor: 1,521 m
Diametrul arborelui: 3,695 m
Înălțimea statuii: 1,16 m
Înălțimea totală a columnei: 29,78 m
Înălțimea scărilor elicoidale: 29,68 m (aproximativ 100 de picioare romane)
Sunt reprezentate 124 de episoade şi au fost sculptate 2.500 de personaje
Înălțimea piedestalului, inclusiv plinta: 6,16 m

NOTE

1. Aceste dimensiuni ar putea confirma denumirea de Columna centenaria, pe care o purta Columna lui Traian în Antichitate. Un picior roman este o veche unitate de măsură pentru lungime (0,3248 m).
2. Ammianus Marcellinus, Histoire, XVI, 10, 15, text stabilit şi tradus de Édouard Galletier cu colaborarea lui Jacques Fontaine, Paris, 1968, p. 167.