VIDEO // Vladimir Putin: Ucraina contemporană ar trebui să se numească Republica Vladimir I. Lenin a Ucrainei
„O mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia. A fost făcută din părţi date de Lenin din Rusia. După, înainte şi după al Doilea Război Mondial, Stalin a dat Ucrainei părţi din România, Polonia şi Ungaria”, a spus Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, într-o intervenţie televizată făcută înainte de recunoaşterea celor două republici separatiste din estul Ucrainei ca state independente, relatează adevarul.ro.
Vladimir Putin şi-a început discursul în faţa naţiunii prin referiri istorice, spunând că „Ucraina modernă a fost creată de Rusia comunistă”. Liderul de la Kremlin l-a criticat pe fostul conducător comunist Vladimir Lenin, numindu-l „autorul şi arhitectul” Ucrainei. El spune că a „dezavantajat” Rusia. „Principiile lui Lenin de a reconstrui Uniunea Sovietică au fost greşite. Este o ruşine că pe aceste principii am construit fără să ne gândim la viitor. Liderii de atunci au fost convinşi că au reuşit să rezolve conflictele naţionaliste, dar aceste probleme au fost doar o bomba cu ceas care s-a acutizat în anii 80 şi au dus la separarea de Uniunea Sovietică”, spune Putin.
„Ucraina contemporană ar trebui să se numească Republica Vladimir I. Lenin a Ucrainei. Şi apoi i-au dărâmat statuile şi au numit-o de-comunizare. Suntem pregătiţi să vă arătăm ce înseamnă asta pentru Ucraina”, a avertizat preşedintele rus. „De ce bolşevicii au trebuit să încurajeze atât de generos ambiţiile naţionaliste de la periferia imperiului? Să predai teritorii şi o populaţie care aparţin Rusiei istorice... naţionaliştii nici nu au visat la asta”, a spus Vladimir Putin în discursul său care a început cu o amplă „lecţie de istorie”. „O ţară stabilă nu este ceea ce este Ucraina”, a continuat el. „Maidanul nu a adus democraţia în Ucraina... după opt ani, ţara este divizată, Ucraina trăieşe o criză economică şi socială severă. 15% din populaţie a trebuit să părăsească ţara ca să meargă la muncă”, a declarat Vladimir Putin, în discursul său. Potrivit lui Vladimir Putin, Ucraina nu are tradiţie ca stat naţional şi este condusă de puteri străine, adică un „regim marionetă. Putin mai spune că situaţia din estul Ucrainei este din nou „critică”, că a încăput pe mâna oligarhilor care au adus ţara „în faţa unei lovituri de stat susţinută de ambasada SUA cu 1 milion de dolari pe zi”.
Putin acuză Ucraina că a furat gaz rusesc în trecut, că se foloseşte de energie ca să şantajeze Rusia, că a fructificat mereu „bunăvoinţa” Rusiei fără să ofere ceva în schimb. Liderul de la Kremlin susţine că a ridicat în 2004, pe lângă preşedintele american Georg W. Bush, subiectul aderării Rusiei la NATO, dar nu fost ascultat. Putin consideră că Statele Unite văd Rusia ca pe un „duşman”. În plus, el a reluat ideea că Statele Unite ar putea desfăşura arme nucleare în Ucraina, arme care ar putea ţinti în doar câteva minute Moscova. Un moratoriu asupra apartenenţei Ucrainei la NATO nu va rezolva tensiunile dintre Rusia şi Occident, spune Putin. El a declarat că vrea să împiedice Ucraina să adere la NATO şi a cerut Alianţei Nord-Atlantice să ofere garanţii scrise de securitate.