Joe Biden, după retragerea din Afganistan: Era timpul să încheiem acest război  SUA trebuie apărate de ameninţările din 2021, nu din 2001 jpeg

VIDEO // Joe Biden: „Câte generaţii de fiice şi fii ai Americii vreţi să trimit să lupte în războiul civil al Afganistanului?”

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat luni că SUA va continua procesul de retragere din Afganistan. Acesta susţine că misiunea SUA în Afganistan a fost îndeplinită - răzbunarea atacurilor de la 11 septembrie 2001 - şi că SUA nu a avut niciodată misiunea de a construi o naţiune şi o democraţie centralizată, relatează adevarul.ro.

„Îmi susţin în continuare decizia... Am promis că poporului american că voi fi întotdeauna sincer. Adevărul este că lucrurile s-au desfăşurat mai repede decât am anticipat. Ce s-a întâmplat: liderii politici ai Afganistanului au renunţat şi au fugit din ţară, armata afgană s-a prăbuşit, uneori fără să încerce măcar să lupte”, a declarat Biden. „Nu există nicio şansă ca un an ori cinci ani ori chiar douăzeci de ani de prezenţă militară americană în Afganistan să facă vreo diferenţă. Este greşit să le cer trupelor americane să lupte când trupele Afganistanului n-au vrut”, a adăugat acesta. Preşedintele american l-a acuzat pe fostul preşedinte afgan Ashraf Ghani că a refuzat să caute o înţelegere diplomatică cu talibanii şi că a eşuat complet în lupta militară anti-talibană şi în combaterea corupţiei din instituţiile statului. „Câte generaţii de fiice şi fii ai Americii vreţi să trimit să lupte în războiul civil al Afganistanului?”, a mai spus Biden.

Liderul de la Casa Albă a mai spus că SUA şi-a îndeplinit scopul în Afghanistan: stoparea eforturilor al-Qaeda. Acesta a accentuat că Washingtonul nu a căutat niciodată să instaureze democraţia în Afganistan. „Am intrat în Afganistan acum douăzeci de ani cu scopuri clare: să-i prindem pe cei care ne-au atacat pe 11 septembrie 2001 şi să ne asigurăm că al-Qaeda nu va putea utiliza Afganistanul ca o bază de pe care să ne atace din nou. Am făcut asta. Nu am renunţat niciodată la căutarea lui Osama bin Laden şi l-am prins. Misiunea noastră în Afganistan nu a presupus niciodată construirea naţiunii afgane, nu a presupus niciodată crearea unei democraţii centralizat şi unificate”, a mai declarat preşedintele american. Biden a adăugat că trupele americane vor continua să sprijine evacuarea personalului civil şi a aliaţilor. El a subliniat că până acum au fost evacuaţi 2.000 de afgani şi se lucrează pentru evacuarea altora, care sunt eligibili pentru viză de imigrant.

Preşedintele american a spus că talibanii au fost informaţi că răspunsul SUA va fi unul de forţă dacă vor ataca personalul american sau vor interveni în vreun fel în operaţiune de evacuare. „Ne vom apăra oamenii cu o forţă devastatoare”, a susţinut Biden. Joe Biden a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor, părăsind sala imediat după ce şi-a terminat discursul.