VIDEO Dezbatere „Historia”: Care este adevăratul scop al terorismului islamic? jpeg

VIDEO Dezbatere „Historia”: Care este adevăratul scop al terorismului islamic?

Atentatele din Paris de săptămâna trecută au zguduit din temelii Uniunea Europeană şi nu numai. Terorismului islamic a ajuns punctul central al agendei europene, iar întrebăriile nu contenesc să tot apară.

Care sunt cauzele terorismului islamic? Cine sunt teroriştii? Care este scopul actelor teroriste? Cum poate fi combătut? Ce impact va avea la nivelul UE? Dar la niverl mondial? Ce se va întâmpla cu Siria?  La aceaste întrebări, dar şi la multe altele, au răspuns Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, generalul (r) Alexandru Grumaz, şi Dan Lazea, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ion M. Ioniţă, şi transmisă de adevarul.ro, începând cu ora 11.00.